Curry de vinete

– 1 vânătă mare (600 g), 5 căței de usturoi, câte ½ linguriță semințe de chimen și ghimbir pudră, 1 foaie de dafin, ¼ linguriță pudră de chilli, 1 ceapă, 1 roșie, 1 linguriță sofran, 1lingură praf de curry, 150 g iaurt, 200 ml supă de legume, 3 linguri ulei, coriandru/pătrunjel verde, sare

Spălăm vânăta, tăiem cuburi de 2×2 cm, sărăm și lăsăm să stea 10 minute. Scurgem bine și absorbim excesul de apă cu hârtie absorbantă. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, roșia cubulețe, pisăm usturoiul. Încălzim o tigaie neaderentă, punem vinetele, prăjim sec până se rumenesc ușor și scoatem de o parte. Adăugăm în tigaie uleiul, prăjim chimenul, chilli, foaia de dafin și usturoiul, amestecând 1 minut. Adăugăm ceapa, o lăsăm până se înmoaie, punem roșia, șofranul, ghimbirul, curry și amestecăm până se evaporă lichidul.

IMG_9630

Adăugăm vinetele, iaurtul, supa, sare după gust și fierbem pe foc mediu până scade lichidul și rămâne puțin sos. Adăugăm coriandrul tocat, amestecăm, stingem focul și servim cu garnitură de orez.

70

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu creveți și lapte de cocos

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 200 g creveți decorticați, 1 ardei gras roșu, 2 cepe mici, 2 căței de usturoi, 2-3 cm ghimbir, 2 roșii, 200 ml lapte de cocos, câte ½ linguriță curry, curcuma, ghimbir praf, coriandru și chimen măcinate, piper Sichuan, 1 lingură zeamă de lămâie, 2 linguri ulei de măsline, sare; pentru servit- orez sălbatic fiert simplu, în apă cu sare

Tăiem carnea cubulețe, o amestecăm cu creveții și condimentele, acoperim și punem în frigider 1 oră. Curățăm ceapa, usturoiul, ghimbirul, ardeiul, roșiile și tăiem mărunt. Într-o tigaie încălzim uleiul pe foc mediu, punem ceapa, usturoiul, ghimbirul, ardeiul și călim până se înmoaie. Adăugăm carnea, roșiile, amestecăm 2-3 minute, punem creveții, zeama de lămâie, laptele de cocos, sare după gust. Reducem flacăra spre mic și fierbem 4-5 minute. Porționăm și servim cu orez.

IMG_9268

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe de pui în stil toscan

– 4 pulpe de pui, 2 ardei grași (roșu și verde), 4 căței de usturoi, 1 ceapă mare, 1 conservă roșii tăiate (400 g), 200 g măsline negre fără sâmburi, 200 ml vin roșu demisec, 2 linguri zeamă de lămâie, 2 lingurițe busuioc uscat, câte 1 linguriță boia iute și curry, 200 ml supă de pui, sare, piper negru, 4 linguri ulei de măsline

Tăiem pulpele ½. Într-un bol amestecăm uleiul cu boia, curry, busuioc și zeama de lămâie. Așezăm pulpele într-o tavă pt. cuptor, turnăm deasupra amestecul din bol și punem în cuptorul preîncălzit 10 min.

IMG_7653

Curățăm ardeii, ceapa, usturoiul și tăiem cubulețe, spălăm măslinele și scurgem. Scoatem tava, turnăm supa, adăugăm legumele și măslinele, condimentăm și punem în cuptor aprox. 20-25 min. Turnăm vinul și mai lăsăm în cuptor 15 min.

IMG_7655

Servim cald, presărat cu pătrunjel verde tocat.

IMG_7656

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui în crustă de miere cu susan

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 2 linguri sos de soia, câte 1 linguriță scorțișoară și praf de curry, 1 lingură ulei, 1 lingură miere, 2 linguri susan

Amestecăm sosul de soia cu praful de curry și scorțișoara. Tăiem pieptul felii subțiri, acoperim cu amestecul și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei și prăjim carnea, pe ambele fețe, până își schimbă culoarea. Ungem o tavă cu 1 lingură de ulei, transferăm carnea în ea și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până se rumenește puțin, aproximativ 10 minute. Scoatem tava și ungem fiecare felie cu miere, o presărăm cu susan. Punem în cuptor, la foc mare, până se prăjește susanul, aproximativ 3-4 minute.

Servim cu garnitură de orez și salată asortată.

IMG_7074

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui negalbro

3 jumătăţi piept de pui dezosat şi fără piele (425 g) se taie fiecare în ½ astfel vom avea 6 bucăţi egale din care câte 3 se vor marina separat  în boluri diferite “tăvălindu-le  într-un amestec din:

1: 1 linguriţă boia iute, 1 linguriţă boia dulce, 1/2 linguriţă sare, 1 linguriţă praf de chimen, 1/2 linguriţă sumac
2: 1 linguriţă cafea măcinată, 1/2 linguriţă scorţişoară, 1/2 linguriţă sare, 1/2 linguriţă piper negru
3: 2 linguriţe curcuma, 1/2 linguriţă sare, 1/2 linguriţă piper alb, 1 linguriţă curry, 1/2 linguriţă coajă rasă de lămâie

Acoperim și punem în frigider până a doua zi.

IMG_6475

În câte o lingură ulei de floarea-soarelui încins se prăjesc bucăţile de carne căte 2 min. pe fiecare parte, până se rumenesc şi sunt făcute.

Separat fierbem 250 g de orez natur.

Servim căte 1 bucată de pui din fiecare sortiment cu garnitură de orez, ornat cu 1 lingură de fulgi de porumb/porţie şi frunze de pătrunjel verde.

IMG_6584

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi Wedges Femina

– 6 cartofi medii, 3-4 linguri ulei de măsline, câte 1 linguriță de busuioc, mentă, oregano uscate, curry, usturoi granulat, chimen măcinat, sare, câte ½ linguriță boia iute și piper negru măcinat, un vârf garam masala

Într-un bol facem un amestec din 3 linguri ulei cu restul ingredientelor. Curățăm cartofii, tăiem ¼, amestecăm cu conținutul bolului și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Stropim cu 1 lingură de ulei. Punem în cuptor 25 min.

IMG_6724

Servim calzi cu salată asortată.

A69

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpă de porc şi sos Brie cu nuci

– 6 felii pulpă de porc, 2 cepe mici, 1 portocală, câte 1 linguriţă  de coriandru şi chimen măcinate, 1 ardei iute, 2 linguri sos de soia, 1 linguriţă esenţă de trandafiri, 1 lingură oţet balsamic, 50 ml vin alb sec, ulei de măsline, 1 linguriţă praf de curry
– pentru sos: 200 g brânză Brie, 100 g smântână, 50 ml lapte, 30 g margarină, 50 g nuci, ½ leg. de mărar, 1/2 linguriță mix piper colorat
Amestecăm sosul de soia cu zeama de portocală, esenţa de trandafiri, vinul, oţetul, praful de curry, punem carnea și lăsăm să stea 20 minute. Scurgem carnea (păstrăm lichidul) şi o aşezăm într-o tavă unsă cu ulei. Curățăm ceapa, ardeiul iute și tăiem mărunt. Le amestecăm cu chimenul, coriandrul, lichidul păstrat și turnăm peste carne. Punem la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 45-50 minute, până se înmoaie carnea.
Tăiem brânza cubulețe. Tăiem nucile grosier. Zdrobim mare boabele de piper. Tocăm mărarul. Punem margarina și laptele într-o crăticioară. Amestecăm pe foc mai mic până se topește. Adăugăm brânza și amestecăm până se topeşte. Punem smântâna, piperul, nucile și fierbem pe foc mic până se omogenizează. Adăugăm mărarul, amestecăm 1 minut şi stingem focul. Servim carnea caldă cu sos.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Piept de pui cu curry la cuptor

– 1 piept de pui, 2 linguriţe de ulei de măsline, 3 linguriţe de praf de curry, sare

Amestecăm uleiul cu curry, sare şi ungem carnea.

Imagine

O aşezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare, 20 min. până carnea se pătrunde, răcim şi feliem.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată verde cu şuncă presată, mango şi susan negru

– 250 g şuncă presată, 1 salată verde, 80 g brânză telemea cu verdeţuri, 50 g crutoane cu nuci şi seminţe de soia, 50 g susan negru, 200 g iaurt gras, 1 linguriţă sos de chilli dulce, 2 linguriţe praf de curry, 1 mango, 1 ceapă roşie, 3 linguri chutney de mango

Tăiem şunca fâşiuţe, o presărăm cu 1 linguriţă de curry şi o lăsăm să stea până preparăm restul ingredientelor. Tăiem salata verde tăiţei, ceapa julien, mango bucăţele şi brânza cubuleţe. Într-un bol amestecăm iaurtul cu chutney şi 1 linguriţă de curry. Într-un bol amestecăm legumele cu şunca, mango, crutoanele, brânza şi susanul. Turnăm amestecul de iaurt şi omogenizăm. Păstrăm la frigider.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Părjoale de ovăz cu salată de porumb

– pt. pârjoale- 1 ceapă, 1 praz, 500 ml de supă de legume, 160 g de fulgi de ovăz, 50 g de unt, câte 1 lingură de măghiran uscat şi piper granulat, câte 1 linguriţă de sare de mare, cimbru uscat şi boabe verzi de piper marinat, 2 linguri de seminţe de muştar, pesmet, ulei, mac, susan

– pt. salată de porumb- 1 ceapă, 1 ardei roşu, 2 conserve boabe de porumb (800 g în total), 40 g de unt, 150 ml de supă de legume, 150 g de smântână, 75 ml de ketchup de roşii, câte 1 linguriţă de boia dulce şi curry, ½ linguriţă de Peri Peri sau câteva picături de Tabasco roşu

Curăţăm şi tăiem mărunt ceapa, rondele subţiri prazul, le călim în untul încins, turnăm supa, adăugăm fulgii de ovăz, sare, cimbru, măghiran, amestecăm bine şi fierbem, la foc mai mic, sub capac, aprox. 15-20 min., până se absoarbe toată zeama, apoi răcim. Cu mâinile umede formăm pârjoale mici pe care le putem tăvăli în mac sau susan. Într-o tavă tapetată pe fund cu hârtie de copt şi unsă cu ulei aşezăm pârjoalele.

ImagineImagine

Coacem în cuptor, la foc mai mare (200), 20 min. şi scoatem pe hârtie absorbantă.

Preparăm salata. Scurgem porumbul. Amestecăm supa cu ketchup. Curăţăm şi tăiem ceapa şi ardeiul cubuleţe. Le călim în untul topit. Adăugăm amestecul de supă, porumbul şi fierbem câteva clocote. Punem restul ingredientelor, la sfârşit smântâna și omogenizăm. Fierbem 2 min. şi stingem focul.

Servim pârjoalele calde sau reci cu salată de porumb.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)