– 1 piept de găină, 1 leg. de zarzavaturi pt. supă, 1 ceapă, câteva boabe de piper negru, 2 linguri de Secretul Gustului, 1 ou, 2 linguri pesmet, 1 lingură semințe de susan, 1 ardei, 300 g mazăre, 300 ml sos de smântână cu cognac, 4 linguri ulei de măsline, 4 l apă
– pt. sos- 30 g unt, 50 ml cognac, 2 linguri praf de ceapă, 70 g pastă de roşii, 150 g smântână, 4 linguri Gustin (amidon alimentar), 100 ml supă de găină, sare
Fierbem carnea şi zarzavaturile curăţate în apă, la foc mic şi spre sfârşit adăugăm Secretul Gustului. Scurgem şi răcim. Supa o păstrăm pt. alt fel de mâncare. Tăiem carnea cuburi, ceapa fiartă şi ardeiul mărunt. Cuburile de carne le dăm prin oul bătut, apoi le „tăvălim” într-un amestec de pesmet cu susan. În 3 linguri de ulei, prăjim carnea pe toate feţele, o scoatem şi o ţinem de o parte.

Într-o lingură de ulei încins călim ceapa fiartă în supă, tăiată mărunt, ardeiul tăiat cubuleţe, 2 min. Adăugăm mazărea, puţină supă şi fierbem până se înmoaie. Adăugăm carnea, puţin piper negru măcinat, sare şi mai fierbem 2 min.
Preparăm sosul. Amestecăm praful de ceapă cu pasta de roşii. Dizolvăm amidonul în supa de găină. Topim untul, turnăm amestecul cu ceapă şi smântâna şi dăm un clocot. Turnăm cognacul şi fierbem 3-4 min. Adăugăm amidonul dizolvat în supă şi sare după gust. Fierbem, la foc mic, amestecând continuu, până se îngroaşă. Turnăm sosul peste mâncare, amestecăm şi stingem focul. Servim caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)