Gyros la cuptor

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 300 g cartofi, 250 g varză dulce, 1 ardei roșu, 2 cepe roșii mici, 1 cățel de usturoi mare, ½ pahar lapte, 50 g brânză feta, 50 ml ulei de măsline, 1 lingură rasă de făină, 1 plic condimente Gyros (sau câte 1 linguriță: maghiran, oregano, chimen măcinat, boia, rozmarin, sare, piper negru), 100 ml supă de legume/de pui/apă

Spălăm carnea, o tăiem bucățele, o punem într-un bol. Facem un amestec din condimente Gyros și 2 linguri de ulei. Amestecăm cu carnea, acoperim și ținem la marinat, în frigider, 2-3 ore. Curățăm și tăiem cartofii rondele, varza tăiței, ardeiul fâșii, ceapa și usturoiul mărunt. Tăiem brânza cubulețe.

Într-o lingură de ulei călim ceapa și usturoiul 1-2 minute. Adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea, apoi scoatem într-un bol. În sosul rămas (la nevoie adăugăm puțin ulei) călim cartofii câteva minute, până se rumenesc și scoatem de o parte. Călim varza câteva minute, până se înmoaie puțin, scoatem și călim ardeii. Într-un vas pt. cuptor, uns cu 1 lingură de ulei, așezăm cartofii, deasupra carnea.

IMG_9219

Întindem un strat de varză, deasupra ardeii.

IMG_9221

Facem un sos mai gros din lapte, făină, supă, sare, piper după gust și îl turnăm în vas. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 15 minute. Scoatem, presărăm brânza și punem în cuptor 10 minute, până se topește.

IMG_9224

Porționăm și servim caldă.

94

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu sos de pește

– 400 g varză dulce, 200 g morcovi, 1 ceapă roșie mică, ½ ardei iute, 100 g ardei roșu, 2 roșii mici, 100 g iaurt gras, 1 linguri cimbru praf, 3 linguri sos de pește, 1 lingură cremă de oțet balsamic Modena, clasic, 50 g semințe de floarea-soarelui

Curățăm și tăiem varza tăiței, ardeiul feliuțe, ardeiul iute mărunt, morcovii cubulețe mici, roșiile cuburi. Într-un bol amestecăm iaurtul cu crema de oțet, cimbru și sos de pește. Amestecăm legumele cu ½ semințe, apoi cu pasta din bol și omogenizăm. Deasupra presărăm restul de semințe. Ținem la frigider 1 oră și servim.

192

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec aperitiv rapid

– 6 ouă, 200 g făină, 1 plic praf de copt, 100 g măsline verzi umplute cu gogoșari, 400 g şuncă pizza, 150 g brânză Danish, 200 ml lapte, ½ ardei roșu, 50 g semințe de floarea-soarelui, 1 linguriță anason, piper negru, sare

Amestecăm făina cu praful de copt. Tăiem măslinele feliuțe, gogoşarii și şunca cubuleţe. Batem ouăle spumă, adăugăm brânza, apoi făina, alternând cu laptele, 30 g de semințe, sare şi piper după gust. Omogenizăm și turnăm într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt. Nivelăm și presărăm restul de seminţe. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 40 minute, până se rumeneşte (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe o tavă. Tăiem felii și servim.

191

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu hering afumat și sos de usturoi

– 1 varză dulce (600 g), ½ bulb de fenicul, 5 cepe verzi (partea albă), 1 tijă de apio, 150 g morcovi, 50 g țelină, 1 ardei roșu, ½ ardei iute, 1 leg. mărar, 1 fir de rozmarin, 150 g file de hering afumat, 30 g orez fiert, 150 ml sos de usturoi, sare, piper
Curățăm și tăiem varza tăiței, ceapa verde feliuțe, morcovii rondele fine, ardeiul feliuțe, feniculul și apio mărunt, țelina bastonașe subțiri. Tocăm mărunt ardeiul iute, curățat de semințe și mărarul. Într-un bol amestecăm ingredientele cu orezul, peștele fărâmițat, sosul de usturoi, sare și piper după gust. Omogenizăm și presărăm frunzele de rozmarin.

IMG_6974

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui cu migdale și ghimbir

– 500 g piept de pui fără piele, 10 cm ghimbir, 3 cepe verzi, 1 ardei roșu, 1 conservă bambus în apă (280 g), 4 linguri sos de soia, 100 ml vin de orez/ Sherry sec, 1 ou, 2 lingurițe făină de mălai, 1 lingură oțet de mere, 1 linguriță zahăr brut, ½ linguriță piper negru măcinat, sare, 2 linguri ulei de arahide, 50 g migdale

Într-un bol amestecăm 2 linguri sos de soia cu albușul de ou, piper și 1 linguriță de făină de mălai. Tăiem carnea cuburi, o amestecăm cu conținutul bolului și o ținem 30 minute, acoperită, la temperatura camerei.Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ardeiul fâșii, radem ghimbirul curățat, scurgem bambusul. Într-un bol facem un sos din oțet, zahăr, 2 linguri sos de soia, Sherry și 1 linguriță făină de mălai.
Într-o lingură de ulei prăjim carnea până își schimbă culoarea și scoatem de o parte. Într-o lingură de ulei călim legumele, pe foc mic, până se înmoaie. Adăugăm sosul, carnea și amestecăm continuu până scade zeama. La sfârșit adăugăm migdalele, amestecăm și stingem focul. Servim imediat.

M178

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată cu ciuperci și fulgi de porumb

–  4 cepe verzi (partea albă), 1 ardei roșu, ½ ardei iute, 10 cm ghimbir, 1 cățel de usturoi, 200 g mix ciuperci în ulei, 1 salată creață roșie, 1 leg. fenicul, 1 leg. ridichi de lună, 1 iaurt (400 g), 100 g cașcaval, 150 g fulgi de porumb, sare, 1 ou pt. ornat

Scurgem ciupercile și tăiem bucățele. Tăiem salata tăiței, ardeiul și ridichile feliuțe, ceapa ½ apoi feliuțe. Tocăm mărunt feniculul, ardeiul iute și ghimbirul curățat. Radem mare cașcavalul. Fierbem tare oul, răcim, curățăm și tăiem rondele. Într-un bol amestecăm iaurtul cu sare după gust, ghimbirul și ardeiul iute. În alt bol amestecăm restul ingredientelor, turnăm iaurtul și omogenizăm. Ornăm cu rondelele de ou. Punem în frigider 1-2 ore apoi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată verde cu surimi, merişoare şi legume

– 1 salată verde, 100 g salată de surimi, 1 ardei roşu, 1 leg. ridichi de lună, 1 cutie boabe de porumb (340 g), 2 linguri capere, 1 roşie brună, câte 50 g de merişoare şi seminţe de in, 1 leg. frunze de fenicul, 30 g muştar, 5o g ketchup picant, sare

Spălăm cu apă rece şi scurgem boabele de porumb. Curățăm și tăiem salata tăiţei, ridichile şi roşia cubuleţe, ardeiul feliuţe. Tăiem surimi rondele şi frunzele de fenicul mărunt. Amestecăm muştarul cu ketchup. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, sărăm după gust şi omogenizăm. Ţinem în frigider 1 oră şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Biryani cu pui

– 500 g carne macră de pui (piept), 1 ceapă, 1 căţel de usturoi, 1 frunză de dafin, 1 vârf de cuţit praf de scorţişoară, 8 semințe de cardamom, 1 linguriţă praf de cardamom, 6 cuişoare, câte 1 linguriţă de boia iute, sare, praf de ghimbir, coriandru uscat, mărar uscat pisate şi praf de usturoi, 1 vârf de cuţit șofran, 200 g iaurt, 400 ml supă de legume/pui, 2 linguri ulei

– pt. orez – 500 g orez cu bobul lung, 1 frunză de dafin, 6 semințe de cardamom, 1 vârf de cuţit praf de scorţişoară, 1 linguriţă seminţe de chimen, 2 linguriţe sare, apă

– pt. ultimul strat- ½ ardei gras roşu, 1 ardei iute, 1 ceapă, 1 lămâie, 1 ardei iute, ½ linguriţă petale de sofran, ½ leg. pătrunjel verde, 1 lingură ulei

Curățăm și tăiem ceapa solzi, pisăm usturoiul. Le prăjim 1 minut în uleiul încins, împreună cu foaia de dafin, boabele de cardamom, scorţişoara şi cuişoarele. Adăugăm celelalte condimente, carnea și amestecăm 1 minut. Punem iaurtul şi amestecăm până omogenizăm. Turnăm supa şi fierbem pe foc mic aproximativ 50 minute, până sosul se îngroaşă.

Imagine

Amestecăm orezul cu sarea şi condimentele, turnăm apă cât să acopere de 3 degete şi fierbem pe foc mic până e gata. Curăţăm ceapa, tăiem solzi şi călim în uleiul încins 2-3 minute, până se înmoaie. Tăiem mărunt pătrunjelul, ardeiul gras feliuţe, ardeiul iute rondele subţiri şi stoarcem lămâia.

Ungem vas Yena cu unt, punem jumătate din orez într-un strat,  deasupra carnea şi turnăm ½ sos.

Imagine

Acoperim cu restul de orez și stropim cu restul de sos. Deasupra presărăm feliuţele de ardei, jumătate din ceapa călită, șofranul, pătrunjelul verde şi turnăm zeama de lămâie.

Imagine

Punem vasul în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 30 minute. Servim presărat cu ceapă călită şi rondele de ardei iute.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată de leurdă şi sos de sana

– 100 g frunze de leurdă, 4 tije de apio, 1 ardei gras roşu, 100 g pastramă de piept de pui, 3 ouă fierte, 1 conservă porumb boabe (340 g), câte 1 lingură busuioc şi oregano uscate, ¼ linguriţă nucşoară praf, 400 ml sana, 3 linguri maioneză light, sare, piper, 10 chifle medii

Tăiem cubuleţe pastrama, apio, ardeiul, ouăle şi tocăm leurda. Scurgem porumbul şi scobim chiflele. Facem un dressing din sana, oregano, nucşoară, sare, piper şi maioneză. Într-un bol amestecăm toate ingredientele cu dressingul, omogenizăm şi umplem cu compoziţia chiflele. Ornăm şi servim. Putem păstra în frigider câteva ore.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Alt fel de tortilla

– 2 foi de tortilla, 4 felii de mascarpone cu ardei gras, roşii şi busuioc, 100 g varză dulce, 300 g piept de pui dezosat şi fără piele, 1 roşie mică (80 g), 4 linguri sos curry pentru Wok, 1 linguriță condimente pentru carne de pui,  ketchup, brânză rasă pt. paste

– pt. mâncărica de ciuperci – 2 ciuperci Champignon, 1 ceapă roşie mică, 4 felii de ardei roşu, frunze de fenicul, sare, piper, 1 lingură de ulei

Curățăm ciupercile, ceapa, ardeiul și tăiem mărunt; tocăm frunzele de fenicul. Încălzim uleiul le călim câteva minute, până scade zeama, sărăm și piperăm după gust.

Presărăm condimentele pe toată suprafața cărnii, o prăjim în 2 linguri de ulei încins, întorcând-o pe toate părțile, până îşi schimbă culoarea, aproximativ 4-5 minute,  apoi o tăiem fâşii.  Curățăm varza și tăiem tăiței fini.

Ungem o foaie de tortilla cu sos de curry, pe mijloc aşezăm ½ varză. Acoperim cu 2 felii de mascarpone, 2 linguri de ciuperci, câteva fâşiuţe de carne şi deasupra punem 3 felii de roşie.

Imagine

Rulăm, aşezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, ungem deasupra cu ketchup şi presărăm brânză rasă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 15 minute. până se rumenesc. Servim imediat.
Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)