Chifle floare aperitiv

– 1 floare din 7 chifle, 6 felii șuncă pizza, 150 g brânză Akadia, 1/3 ardei roșu, 100 g sos Satay, 1 lingură muștar cu boabe integrale, 1 lingură arahide sărate, 50 g margarină, 1 linguriță praf de cimbru, 1 lingură brânză rasă

Tăiem floarea ½ pe orizontală. Rupem brânza bucățele. Tăiem ardeiul feliuțe, arahidele bucățele. Amestecăm muștarul cu sosul Satay și ungem ambele bucăți de chifle în partea interioară. Acoperim baza cu șunca, peste presărăm brânza, ardeiul, arahidele și cimbrul.

IMG_8005

Punem capacul, așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, ungem cu margarina topită și presărăm brânza rasă.

IMG_8007

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 15 min., până se rumenește. Servim imediat.

398

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pizza capriciosa

– 1 aluat pentru pizza congelat (400 g), 100 g șuncă pizza feliată, 150 g ciuperci Champignon, 1 ceapă roșie mică, ¼ ardei roșu, 30 g măsline negre, 200 cașcaval, oregano; pt. sos-1 cons roșii cuburi (400 g), 1 lingură pastă de roșii, 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 1 lingură rasă busuioc uscat, 1 linguriță zahăr, 2 linguri ulei de măsline, sare, piper

Lăsăm să se decongeleze aluatul și între timp preparăm sosul. Curățăm și tăiem mărunt ceapa și usturoiul. Le călim în uleiul încins câteva minute până se înmoaie. Amestecăm cu pasta de roșii, turnăm roșiile din conservă, presărăm busuiocul, zahărul, sare și piper după gust și fierbem la foc mic până se îngroașă. Curățăm și tăiem ceapa rondele, ciupercile felii, ardeiul feliuțe, măslinele cubulețe; radem mare cașcavalul.  Tăiem o foaie de hârtie de copt de dimensiunile tăvii puțin mai mare ca să acopere de 1 cm și marginile. Punem aluatul pe hârtie și tapetăm tava. Turnăm sosul de roșii, așezăm felii de șuncă și deasupra felii de ciuperci.

img_2078

Presărăm măslinele și acoperim cu cașcavalul.

img_2079

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc puțin mai mare (200), aprox. 15-20 min., până se rumenesc marginile de aluat și se topește cașcavalul. Scoatem, lăsăm să stea 5 min., porționăm și servim.

250

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu brânză, ceapă verde și șuncă la cuptor

– 250 g paste pătrate, 100 g șuncă pizza, 1 leg. ceapă verde, ½ ardei roșu (50 g), 100 g telemea de vaci, 3 ouă+1 ou fiert tare, 150 g smântână, 1 lingură rasă cimbru uscat, 1 linguriță condimente Fajita, 1 roșie, sare, piper, măsline Kalamata, unt și pesmet pt. vas

Fierbem pastele 3 min. În apă cu 1 lingură de ulei, oprim focul, turnăm 1 cană de apă rece și ținem sub capac 10 min. Spălăm cu apă rece și scurgem. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, ardeiul, la fel și șunca. Tăiem brânza și oul fiert cubulețe, roșia felii. Amestecăm pastele cu ceapa, ardeiul, brânza, șunca,  Fajita, cimbru, sare și piper, apoi cu smântâna. Batem ouăle și le amestecăm cu compoziția. Ungem o formă Yena cu unt și tapetăm cu pesmet. Întindem compoziția, presărăm oul fiert, așezăm din loc în loc feliile de roșie și măslinele.

IMG_6437

Punem în cuptor, la foc mediu, 30 min. Răcorim 10 min., porționăm și servim.

66

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Flori din foietaj cu șuncă și cașcaval

– 1 aluat foietaj (400 g), 8 felii șuncă pizza, 50 g cașcaval feliat, 1 ou, susan

Decongelăm aluatul, întindem o foaie pătrată și tăiem cu o formă cercuri mai mari, restul aluatului îl întindem din nou și decupăm alte forme sau putem face câțiva covrigei.

IMG_6410

La aceeași dimensiune tăiem cercuri din șuncă. Așezăm pe un disc de aluat unul de șuncă, peste cașcaval.

IMG_6411

Acoperim cu alt disc de aluat. Tăiem 8 raze lăsând centrul întreg. Rotim fiecare bucată 180 grade obținând câte o floare.

IMG_6412

Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, ungem cu oul bătut și presărăm cu susan.

IMG_6413

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 25 min., până încep să se rumenească. Servim calde/reci.

301

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aperitiv cu pepene galben

– 1 pepene galben (aprox. 1 kg), 200 g șuncă pizza, 100 g urdă de vacă, 1 ceapă roșie, 100 g iaurt gras, 2 linguri sos de miere cu muștar, 1 linguriță muștar cu tarhon, 1 linguriță piper alb măcinat, sare

Tăiem ½ pepenele și curățăm semințele. Miezul îl tăiem cuburi mai mici, ceapa curățată feliuțe subțiri, șunca și urda cubulețe. Într-un bol amestecăm iaurtul cu muștar, sos, piper și sare obținând o pastă subțire.

IMG_7732

Amestecăm toate ingredientele cu pasta și ținem la frigider 1 oră. Umplem cele 2 jumătăți de pepene cu salată și servim.

IMG_7737

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec aperitiv rapid

– 6 ouă, 200 g făină, 1 plic praf de copt, 100 g măsline verzi umplute cu gogoșari, 400 g şuncă pizza, 150 g brânză Danish, 200 ml lapte, ½ ardei roșu, 50 g semințe de floarea-soarelui, 1 linguriță anason, piper negru, sare

Amestecăm făina cu praful de copt. Tăiem măslinele feliuțe, gogoşarii și şunca cubuleţe. Batem ouăle spumă, adăugăm brânza, apoi făina, alternând cu laptele, 30 g de semințe, sare şi piper după gust. Omogenizăm și turnăm într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt. Nivelăm și presărăm restul de seminţe. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 40 minute, până se rumeneşte (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe o tavă. Tăiem felii și servim.

191

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)