Tort cu piersici, budincă și mascarpone

– pentru blatul simplu- 2 ouă, 70 g zahăr, 30 g făină, sare

– pentru blatul cu cacao- 4 ouă, 100 g zahăr, 100 g făină, 40 g cacao, 1 lingură ulei, sare

– pentru cremă- 250 g mascarpone, 1 plic budincă de vanilie, 125 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 25 g margarină/unt, 400 ml lapte

– în plus- 1 kg piersici, 1 plic gelatină granulată (9 g), 100 ml apă, 1 lingură zahăr praf vanilat

Dizolvăm praful de budincă în 100 ml lapte, restul amestecăm cu zahărul și punem pe foc mediu până clocotește. Turnăm praful dizolvat, adăugăm zahărul vanilat și amestecăm continuu până se îngroașă. Stingem focul, acoperim cu folie alimentară, astfel încât să atingă suprafața compoziției.  Răcim, amestecăm cu mascarpone și punem în frigider.

Pentru blatul cu cacao mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Amestecăm gălbenușurile cu uleiul până devin cremoase. Turnăm peste albușuri și amestecăm cu o lingură. Adăugăm făina, cacaoa și omogenizăm. Turnăm compoziția într-o formă de tort (26 cm diametru) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20 minute (testul cu scobitoarea) apoi răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtia.

Pentru blatul simplu mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Frecăm gălbenușurile cu zahărul până se albesc. Le turnăm peste albușuri și amestecăm cu o lingură. Punem făina și omogenizăm. Întindem compoziția în forma de tort, tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 15-20 minute (testul cu scobitoarea) apoi răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtia.

Curățăm piersicile de coajă și sâmburi. Jumătate tăiem cubulețe și amestecăm cu crema.

Pe un platou așezăm blatul cu cacao. Întindem crema și acoperim cu blatul simplu, presând puțin. Punem în frigider.

Pasăm restul piersicilor cu blenderul. Înmuiem gelatina în apa rece 10 minute apoi o dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu, având grijă să nu fiarbă. Răcorim, turnăm în piersicile pasate și omogenizăm. Întindem uniform peste blatul simplu. Deasupra presărăm zahărul praf vanilat. Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu banane, alune de pădure și cremă de mascarpone cu ciocolată

– pentru blatul cu banane- 2 banane (300 g), 4 ouă, 150 g zahăr, 50 g margarină la temperatura camerei, 200 g făină, ½ plic praf de copt, 50 g alune de pădure măcinate, 50 ml lapte, sare

– pentru blatul cu pesmet- 3 ouă, 60 g zahăr, 60 g pesmet, ½ plic praf de copt, sare

– pentru cremă- 1 banană (200 g), 500 g mascarpone, 50 g zahăr praf, 100 g ciocolată cu lapte, 400 ml frișcă

Îndepărtăm coaja bananelor și tăiem mărunt. Amestecăm făina cu praful de copt și alunele. Frecăm margarina cu zahărul până omogenizăm. Punem pe rând ouăle, un vârf de cuțit de sare, bananele, amestecul de făină cu alune, laptele și mixăm până omogenizăm. Turnăm într-o tavă (32×22 cm) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 25-30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim și îndepărtăm hârtia.

Pentru blatul cu pesmet mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase și lucioase. Punem gălbenușurile și mixăm câteva secunde. Amestecăm pesmetul cu praful de copt și încorporăm în compoziție. Întindem uniform într-o tavă (32×22 cm) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15-20 minute (testul cu scobitoarea). Răcim și îndepărtăm hârtia.

Îndepărtăm coaja bananei și tăiem cubulețe. Tăiem ciocolata mărunt, punem într-o crăticioară, turnăm 100 ml frișcă și amestecăm pe foc mic până se topește. Stingem focul, adăugăm banana, amestecăm și răcim. Frecăm bine brânza mascarpone, amestecăm cu ciocolata și punem în frigider 30 minute. Mixăm 300 ml frișcă tare, încorporăm  jumătate în cremă și omogenizăm.

Mixăm 250 g brânză mascarpone cu zahărul praf, adăugăm ½ frișcă și omogenizăm.

Îndepărtăm hârtiile de pe blaturi. Pe un platou așezăm blatul cu banane și întindem crema de mascarpone. Acoperim cu al doilea blat și întindem crema cu ciocolată. Punem în frigider minim 4 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tartă cu cireșe, mascarpone și nuci

– pt. blat-  4 ouă, 4 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 3 linguri făină, 1 plic praf de copt, 1 lingură cacao

– 400 g cireșe,  250 g mascarpone, 100 g nuci măcinate, 50 g zahăr praf vanilat, 50 ml frișcă, 50 g ciocolată albă

Amestecăm făina cu praful de copt și cacaoa. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase și cremoase. Frecăm gălbenușurile cu zahărul vanilat, amestecăm cu albușurile. Adăugăm amestecul cu făină și omogenizăm cu o lingură. Întindem uniform într-o tavă rotundă (26 cm diametru) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 25 minute (testul cu scobitoarea). Scoatem, răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou.

Spălăm cireșele, îndepărtăm codițele, sâmburii și le lăsăm să se usuce. Amestecăm bine brânza mascarpone cu zahărul praf vanilat și nucile. Întindem uniform peste blat. Presărăm pe toată suprafața cireșele. Rupem bucățele ciocolata, amestecăm cu frișca pe foc mic până se dizolvă. Lăsăm să se răcorească 5 minute. Cu ajutorul unei linguri turnăm pe toată suprafața tartei. Punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec cu mascarpone și ciocolată amăruie

– 3 ouă, 180 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 250 g făină, 1 plic praf de copt, 100 g unt, 250 g mascarpone, 100 ml lapte, 100 g nuci, 50 g ciocolată amăruie, 1 linguriță praf de ghimbir cu portocale, sare

Topim untul și răcim. Zdrobim grosier nucile. Radem mare ciocolata. Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu zahărul, zahărul vanilat și un praf de sare până devin albicioase. Adăugăm pe rând brânza mascarpone, untul, făina, praful de ghimbir cu portocale, laptele, ciocolata și mixăm după fiecare până omogenizăm. Tapetăm o formă de chec (30×12 cm) cu hârtie de copt, turnăm compoziția și nivelăm. Deasupra presărăm nucile. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 45 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, așezăm pe o tavă, porționăm și servim.  

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu mascarpone, ciocolată și compot de caise

– pt blat- 5 ouă, 125 g zahăr, 80 g făină, sare

– pt cremă- 500 g mascarpone, 60 g zahăr praf vanilat, 100 g ciocolată amăruie, 400 ml frișcă, 1 compot de caise (800 ml), decor de ciocolată

Așezăm o sită pe un castron, turnăm compotul și scurgem caisele. Frecăm gălbenușurile cu zahărul până devin cremoase. Adăugăm făina și omogenizăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare și încorporăm în gălbenușuri amestecând ușor cu o lingură. Tapetăm o formă de tort (26 cm diametru) cu hârtie de copt și întindem jumătate din compoziție. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 15 minute. Răcim pe un grătar. La fel procedăm cu restul de compoziție, obținând două foi de blat.

Rupem ciocolata amăruie bucățele, punem într-o crăticioară, turnăm 100 ml frișcă și amestecăm pe foc mic până se topește. Turnăm într-un bol și răcim.

Mixăm brânza mascarpone cu zahărul praf, adăugăm ciocolata și omogenizăm. Mixăm frișca tare și încorporăm în compoziția de mascarpone.

Îndepărtăm hârtiile de pe blaturi. Pe un platou așezăm o foaie de blat, întindem 1/3 cremă și acoperim cu caise. Deasupra întindem uniform 1/3 cremă și acoperim cu a doua foaie de blat. Întindem crema rămasă și presărăm decor de ciocolată. Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu macarpone și portocale

– pentru blat cu ciocolată- 3 ouă, 4 linguri zahăr, 4 linguri făină, 5 g praf de copt, 25 g unt, 50 g ciocolată amăruie, sare

– pentru blat simplu- 3 ouă, 3 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 4 linguri făină, 5 g praf de copt, sare

– pentru 3 creme- 3 portocale mari (1 kg), 500 g mascarpone, 100 ciocolată cu lapte, 50 g zahăr praf vanilat, 50 g zahăr praf, 150 g zahăr tos, 250 ml frișcă, 40 g amidon alimentar, 50 ml apă

Rupem ciocolata amăruie bucățele mici, amestecăm cu untul tăiat cubulețe, topim pe foc mic amestecând continuu, apoi răcorim. Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm treptat zahărul, zahărul vanilat și mixăm până devin cremoase și lucioase. Punem pe rând gălbenușurile și amestecăm ușor cu o lingură. Adăugăm ciocolata, apoi făina și omogenizăm. Într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt turnăm uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou.

Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm treptat zahărul, zahărul vanilat și mixăm până devin cremoase și lucioase. Punem pe rând gălbenușurile și amestecăm ușor cu o lingură. Adăugăm făina și omogenizăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) până se rumenește și se desprind marginile de hârtie, aproximativ 15-20 minute (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtia.

Mixăm tare frișca. Curățăm o portocală și tăiem bucățele. Mixăm 250 g mascarpone cu zahărul praf vanilat, adăugăm ½ frișcă, portocala și omogenizăm. Întindem peste blatul cu ciocolată și punem în frigider.

Amestecăm 250 g mascarpone cu zahărul praf. Tăiem ciocolata bucățele, amestecăm cu 50 ml frișcă pe foc mic până se dizolvă. Răcorim și amestecăm cu mascarpone. Răsturnăm blatul simplu cu fața în jos. Deasupra întindem crema cu ciocolată.

Răsturnăm blatul cu cremă de ciocolată peste blatul cu cremă din mascarpone astfel încât să se formeze două straturi de cremă unul peste celălalt și punem în frigider.

Tăiem cele două portocale rămase bucățele și pasăm cu blenderul. Punem într-o crăticioară, amestecăm cu zahărul și fierbem pe foc mic 10 minute apoi răcorim. Dizolvăm amidonul în apa rece. Pasăm portocalele cu blenderul, punem pe foc mediu, după 1 minut turnăm amidonul dizolvat și amestecăm continuu până se îngroașă, aproximativ 2-3 minute. Răcim și întindem deasupra tortului. Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu zmeură, mascarpone și migdale

– pentru blat- 4 ouă, 4 linguri zahăr, 6 linguri făină, sare

– pentru cremă- 250 g mascarpone, 3 linguri zahăr praf vanilat, 250 ml frișcă; în plus 2 linguri migdale granulate

– pentru stratul de zmeură- 200 g zmeură, 4 linguri zahăr, 10 g gelatină granulată, apă

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase și lucioase. Adăugăm gălbenușurile, amestecăm, punem făina și omogenizăm. Tapetăm o tavă (32×22 cm) cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) până se rumenește și se desprind marginile de pe hârtie, aproximativ 20 minute. Răcim pe un grătar, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou/tavă.

Mixăm frișca tare, adăugăm mascarpone, zahărul praf și mixăm până omogenizăm. Întindem uniform peste blat. Deasupra presărăm migdalele. Punem în frigider până preparăm zmeura.

Spălăm bine zmeura, punem într-o cratiță, adăugăm zahărul și 4 linguri apă rece. Punem pe foc mediu și amestecăm din când în când 10 minute. Hidratăm gelatina în 100 ml apă rece 10 minute. Stingem focul, adăugăm gelatina peste zmeură și amestecăm 1 minut. Răcorim 10 minute și întindem peste prăjitură. Punem în frigider câteva ore până se întărește stratul de zmeură. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu pere, struguri, mascarpone și nuci

– pentru blat- 3 ouă, 50 g margarină/unt la temperatura camerei, 200 g zahăr praf, 250 g făină, 1 plic praf de copt, 100 ml lapte, 50 g nuci, 1 pară (280 g), sare

– pentru cremă- 250 g mascarpone, 100 g zahăr praf, 250 g boabe de struguri albi, 50 g nuci măcinate

Curățăm para de coajă, cotorul cu semințe și partea lemnoasă apoi tăiem cubulețe mici. Tăiem boabele de struguri ½, îndepărtăm semințele apoi tăiem fiecare bucată ½. Punem într-o sită și lăsăm să se scurgă. Tăiem cu cuțitul nucile mărunt. Amestecăm făina cu praful de copt. Frecăm margarina cu zahărul până devine cremoasă. Adăugăm gălbenușurile și mixăm până obținem o compoziție cremoasă. Punem alternativ făina și laptele, apoi nucile și mixăm până omogenizăm. Adăugăm para și amestecăm cu o lingură. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare  și încorporăm în compoziția cu pară amestecând cu o lingură. Tapetăm o formă de tort cu hârtie de copt (26 cm diametru), turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou.

Amestecăm mascarpone cu zahărul.  Mixăm frișca tare, amestecăm cu mascarpone și nucile măcinate. Adăugăm strugurii și amestecăm cu o lingură până omogenizăm. Întindem uniform crema peste blat. Punem în frigider minim 4 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu pere și mascarpone

– 4 ouă, 600 g pere, 250 g mascarpone, 150 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 250 g făină, 1 plic praf de copt, ½ linguriță cuișoare măcinate, 40 g margarină, sare

Curățăm perele de coajă și cotorul cu semințe. le tăiem cubulețe. Amestecăm făina cu praful de copt. Frecăm untul cu zahărul până devine cremos apoi încorporăm mascarpone, gălbenușurile puse pe rând, zahărul vanilat și cuișoarele. Mixăm albușurile cu un praf de sare spumă tare și încorporăm în compoziție amestecând de jos în sus cu o lingură. Punem perele și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă (30×22 cm) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 35-40 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu caise și mascarpone

– 4 ouă, 180 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 250 g făină, 1 plic praf de copt, 250 g mascarpone, 600 g  caise, 1 lingură coajă rasă de lămâie, zahăr praf vanilat, sare

Spălăm caisele, îndepărtăm sâmburii, o treime le tăiem mărunt, restul felii mai groase. Amestecăm făina cu praful de copt.  Mixăm ouăle cu un praf de sare și zahărul până își dublează volumul. Adăugăm coaja de lămâie, zahărul vanilat, mascarpone și amestecăm cu o lingură. Încorporăm făina, amestecăm bine, punem caisele tăiate mărunt și omogenizăm. Tapetăm o formă rotundă (diametru 24 cm) cu hârtie de copt, turnăm compoziția și acoperim cu feliile de caise. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 40-45 minute (testul cu scobitoarea). Scoatem din cuptor, deasupra presărăm zahăr praf vanilat, răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)