Piept de pui cu legume mexicane

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă (100 g), 2 căței de usturoi (6 g), 350 g legume mexicane congelate, 1 linguriță condimente Hot and Spicy, 150 ml bulion de roșii, 1 linguriță sos Tabasco roșu, 1 legătură părtunjel verde, 2 linguri ulei, sare, piper

 Tăiem carnea pe diagonal în felii de 0,5 cm grosime și 4-5 cm lungime. Presărăm pe ele condimentele Hot and Spicy, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Tocăm pătrunjelul mărunt. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem ceapa, usturoiul și prăjim 2 minute. Reducem flacăra la mediu, punem carnea și prăjim pe ambele fețe 4 minute. Adăugăm legumele, ½ linguriță sare, ¼ linguriță piper și amestecăm din când în când 3 minute. Turnăm bulionul, acoperim cu capac și fierbem 2 minute. Îndepărtăm capacul, turnăm sosul Tabasco, presărăm pătrunjelul, amestecăm și gătim 2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lipii cu pește

– 2 lipii, 200 g file de pește alb, 1 cățel de usturoi, 1 linguriță condimente pentru wok, 1 lingură pastă Gulaș dulce, 100 g smântână, 10 g frunze de pătrunjel verde, 2 linguri ulei, sare, piper alb măcinat

Tăiem peștele fâșii late și lungi, presărăm condimentele pentru wok, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Tocăm mărunt pătrunjelul. Încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim usturoiul 30 secunde. Reducem flacăra la mediu, punem peștele, presărăm sare și piper după gust și prăjim pe toate părțile 3 minute. Amestecăm pasta Gulaș cu smântâna și pătrunjelul. Întindem pasta pe fiecare lipie, astfel încât să acoperim toată suprafața. Punem peștele, lăsând marginile libere. Le rulăm, așezăm pe o farfurie și punem în cuptorul cu microunde 1:30 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Plăcintă cu mușchi file, cașcaval și semințe de in  

– pentru blat- 3 ouă, 100 ml apă călduță, 100 g făină, 5 g praf de copt, 10 g frunze de pătrunjel verde, 1 lingură semințe de in, 50 ml ulei de in, sare

– pentru umplutură- 120 g cașcaval, 100 g mușchi file de porc feliat subțire, 100 g smântână, 1 lingură pastă de ardei Gulaș dulce

Amestecăm făina cu praful de copt. Tocăm mărunt pătrunjelul. Mixăm albușurile spumă tare cu puțină sare. Separat amestecăm gălbenușurile cu apa. Turnăm peste albușuri și mixăm rapid. Punem făina, alternând cu uleiul, adăugăm pătrunjelul, semințele de in și omogenizăm. Întindem compoziția într-o tavă (32×22 cm) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 15 minute, până se rumenesc marginile. Scoatem și răcim.

Radem mare cașcavalul. Amestecăm smântâna cu pasta de ardei și o întindem peste blat. Presărăm pe toată suprafața cașcavalul și acoperim cu felii de mușchi. Tăiem în jumătate, răsturnăm o parte pe cealaltă, cu mușchiul la interior. Tăiem bucăți egale, le așezăm pe un platou și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cotlet de porc cu cartofi la cuptor

– 300 g cotlet de porc fără os, 500 g cartofi, 1 ceapă mare (120 g), 1 leg. pătrunjel verde, sare, piper, ulei, apă

Tăiem carnea în 4 felii, presărăm sare, piper, turnăm 2 linguri ulei, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Curățăm și tăiem cartofii rondele mai subțiri, ceapa ½, apoi feliuțe subțiri. Tocăm mărunt pătrunjelul. Ungem o tavă cu ulei, acoperim fundul cu cartofi, peste presărăm ceapa și sare după gust. Deasupra așezăm feliile de carne. Turnăm 150 ml apă, acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 35 minute. Îndepărtăm folia, presărăm pătrunjelul și punem în cuptor până se evaporă lichidul, aproximativ 10-15 minute. Porționăm și servim.  

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

File de pește alb cu legume în sos de pătrunjel

– 400 g file de pește alb, 200 g fasole verde congelată, 150 g morcovi, 100 g păstârnac, 1 lingură ceapă verde deshidratată, 50 g frunze de pătrunjel verde, 180 g iaurt, 1 lingură făină, ½ linguriță piper negru cu lămâie măcinat, sare, 1 lingură ulei, apă

Decongelăm fasolea verde. Tăiem peștele bucăți de aproximativ 4-5 cm lungime. Într-o crăticioară punem frunzele de pătrunjel, ¼ linguriță sare, turnăm 250 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Răcorim și pasăm cu blenderul. Curățăm și tăiem păstârnacul mărunt, morcovii rondele fine. Amestecăm iaurtul cu făina. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mediu, punem păstârnacul, ceapa și amestecăm 1minut. Adăugăm fasolea, amestecăm 1 minut, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 3 minute. Punem morcovii, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capacul și fierbem 3 minute. Adăugăm peștele, piperul, ½ linguriță sare, amestecăm, acoperim cu capacul și gătim 3 minute. Punem pătrunjelul, amestecăm 1 minut, turnăm iaurtul, sărăm după gust, reducem flacăra spre mic și amestecăm 3 minute. Porționăm și servim. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Plăcinte cu mușchi file și pătrunjel verde

– 1 aluat foietaj congelat (400 g), 150 g mușchi file de porc feliat subțire, 40 g frunze de pătrunjel verde, 100 ml bulion de roșii, brânză rasă pentru paste, sare, piper

Decongelăm aluatul. Tăiem pătrunjelul mărunt, amestecăm cu bulionul, sare și piper după gust. Tapetăm fundul unei tăvi cu hârtie de copt. Tăiem aluatul în 9 părți egale. Pe fiecare bucată întindem pastă de pătrunjel, astfel încât să nu ajungă la margini. Acoperim cu o felie de mușchi și pliem. Prin presare, lipim bine marginile. Le așezăm în tavă, la distanță una de cealaltă. Pe fiecare presărăm brânză rasă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până se rumenesc, aproximativ 35 minute. Servim calde sau reci.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă din clătite cu pește, dovleac și sos de pătrunjel verde

– pentru clătite- 2 ouă, 200 g făină, 200 ml lapte, 250-300 ml apă carbogazoasă, 2 linguri ulei

– pentru sos și umplutură- 30 g frunze de pătrunjel verde, 1 ceapă verde, 200 g dovleac tânăr (coaja verde), 200 g file de pește, 15 g făină, 200 ml lapte, 1 linguriță praf de ghimbir cu portocale, ¼ linguriță praf de mango, 1 lingură ulei, ¼ linguriță piper alb măcinat, sare, apă; unt/margarină

Amestecăm ouăle cu făina și laptele, acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Turnăm uleiul, apa și omogenizăm. Încălzim o tigaie teflonată pe foc mediu, turnăm din compoziție și, prin mișcări de rotație, acoperim suprafața tigăii. Prăjim pe o parte până se desprind marginile, aproximativ 1-2 minute. Întoarcem pe cealaltă parte, prăjim 30 secunde-1 minut, transferăm pe o farfurie și acoperim cu capac. La fel procedăm până terminăm compoziția.

Tocăm mărunt ceapa și pătrunjelul. Dizolvăm făina în 50 ml lapte. Într-o cratiță încălzim 1 lingură ulei pe foc mediu și prăjim ceapa 1 min. Adăugăm pătrunjelul, turnăm laptele rămas, acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute. Îndepărtăm capacul, turnăm făina dizolvată, sărăm după gust și amestecăm continuu până se îngroașă, apoi răcorim.

Curățăm dovleacul de coajă, tăiem mărunt, punem într-o cratiță, presărăm praful de ghimbir cu portocale, ¼ linguriță sare, turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem până se înmoaie și se evaporă lichidul, aproximativ 8-10 minute. Stingem focul și răcorim.

Tăiem peștele bucățele, presărăm praful de mango, piperul, ¼ linguriță sare și amestecăm bine.

Ungem bine cu unt un vas Yena de dimensiunea clătitelor. Așezăm o clătită, pe margini 4-5 clătite, în așa fel încât la final acestea să se îndoaie și să acopere deasupra budinca. Ungem fundul cu sos de pătrunjel și presărăm pește. Punem o clătită și acoperim cu dovleac. Repetăm operațiile până terminăm clătitele, deasupra fiind sos de pătrunjel și pește. Acoperim cu clătitele de pe margini. Topim 1 lingură de unt și stropim budinca. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 25 minute, până începe să se rumenească. Răcorim 5 minute, răsturnăm pe un platou. Servim caldă/rece, tăiată felii.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mercimek Köftesi- chiftele de linte și bulgur turcești

– 100 g linte roșie, 100 g bulgur, 30 g ceapă verde, 30 g pătrunjel verde, ¼ linguriță fulgi de ardei iute, 1 linguriță boia de ardei dulce, 1 linguriță chimion măcinat, 1/3 linguriță curcuma, 1 lingură bulion de roșii, 1 lingură ulei de măsline, sare, piper negru măcinat, 500 ml apă

Spălăm lintea, punem într-o crăticioară și turnăm apa. Punem pe foc mai mare până clocotește apoi reducem flacăra la mediu și fierbem până se înmoaie, aproximativ 5 minute. Stingem focul, punem bulgurul, amestecăm, acoperim cu capac și lăsăm să stea 15 minute. Curățăm ceapa, pătrunjelul și tocăm mărunt. Amestecăm toate ingredientele, sărăm și piperăm după gust. Răcim și modelăm chifteluțe. Le așezăm pe un platou și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Clătite cu cremă de brânză, șuncă afumată și măsline

– pentru clătite- 2 ouă, 200 g făină, 200 ml lapte, 250 ml apă carbogazoasă, 2 linguri ulei

– pentru umplutură- 100 g șuncă afumată feliată, 50 g cremă de brânză cu verdețuri, 100 g mix măsline negre și verzi fără sâmburi, 1 linguriță mix verdețuri cu mărar, 1/3 legătură pătrunjel verde, 1 lingură ulei de rapiță

Amestecăm ouăle cu făina și laptele, acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Amestecăm măslinele cu mixul de ierburi cu mărar, uleiul de rapiță și punem de o parte.

În compoziția pentru clătite turnăm uleiul, apa și omogenizăm. Încălzim o tigaie teflonată pe foc mediu, turnăm din compoziție și, prin mișcări de rotație, acoperim suprafața tigăii. Prăjim pe o parte până se desprind marginile, aproximativ 2 minute. Întoarcem pe cealaltă parte, prăjim 1 minut, transferăm pe o farfurie și acoperim cu capac. La fel procedăm până terminăm compoziția.

Tăiem măslinele rondele fine, șunca fâșii; tocăm pătrunjelul. Pe un platou așezăm o clătită, o ungem cu un strat subțire de cremă de brânză, din loc în loc punem fâșii de șuncă, măsline și pătrunjel. Acoperim cu a doua clătită, presăm puțin și procedăm la fel până le terminăm. Punem platoul într-o pungă de plastic, în frigider, 30 minute. Tăiem felii și servim. 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Linte verde aromată

– 250 g linte verde, 150 g iaurt gras, 1 linguriță pastă Sambal Oelek,  ½ lingură făină, câte 1 linguriță  boabe de coriandru, semințe de chimen, Garam Masala, boabe de piper verde, 10 g frunze de pătrunjel verde tocat mărunt, 2 linguri ulei, sare, apă

Înmuiem lintea în apă rece 12 ore. Scurgem bine, punem într-o oală, acoperim cu apă rece, adăugăm Secretul Gustului și fierbem pe foc mediu 30 minute., Scurgem și ținem la cald. Frecăm iaurtul cu făina, turnăm 100 ml apă și omogenizăm. Într-o tigaie încălzim uleiul pe foc mare, punem coriandrul, chimenul, piperul și prăjim 30 secunde. Punem pasta Sambal Oelek și amestecăm 30 secunde.  Reducem flacăra la mediu, turnăm iaurtul, adăugăm Garam Masala, ¼ linguriță sare și amestecăm continuu 3 minute. Turnăm peste linte, adăugăm pătrunjelul, amestecăm bine și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)