– 150 g piept de pui dezosat și fără piele, 100 g orez cu bobul lung, 100 g sos de prune chinezesc, ½ linguriță frunze de anason uscate, ¼ linguriță praf de ghimbir, 3 cuișoare, 1 lingură ulei, câte ¼ linguriță piper negru măcinat și sare, 220 ml apă
Spălăm orezul cu apă rece, scurgem, punem într-un bol, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea 30 minute. Clocotim apa cu sarea și cuișoarele. Scurgem orezul și punem în oală. Amestecăm până clocotește, acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute. Îndepărtăm cuișoarele, acoperim și ținem de o parte.
Tăiem carnea bucățele cu latura de 1,5 cm, presărăm anasonul, turnăm uleiul și amestecăm. Încălzim o tigaie teflonată pe foc mediu și prăjim carnea 3 minute. Adăugăm orezul, ghimbirul, piperul și amestecăm 2 minute. Turnăm sosul și amestecăm 1 minut. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)