Plăcintă din foi tortilla cu pui și brânză

– 6 foi de tortilla, 150 g piept de pui dezosat și fără piele, 70 g praz-partea verde, 80 g ardei portocaliu, 80 g brânză de vaci, 6 triunghiuri de brânză topită cu cașcaval, 70 g smântână, 150 ml vin alb demisec, 2 linguri mix boabe de piper negru-roșu-alb, ½ linguriță praf de curry exotic, ketchup dulce, 1 lingură ulei de arahide, 30 g unt, sare

Zdrobim boabele de piper grosier. Tăiem carnea fâșii subțiri, presărăm praful de curry și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 min. Curățăm și tăiem prazul rondele fine. Într-o cratiță topim untul și călim prazul 2 min. Adăugăm piperul și amestecăm 30 sec. Turnăm vinul, presărăm ½ linguriță sare și fierbem 7 min. Frecăm smântâna, o adăugăm în cratiță și amestecăm 2 min. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul și prăjim carnea, pe toate părțile, până se înmoaie, aproximativ 2-3 min. Curățăm și tăiem ardeiul feliuțe. Într-un bol amestecăm brânza de vaci cu 2 linguri de ketchup.

Ungem o formă de tort cu unt/margarină, așezăm o foaie de tortilla, turnăm pe toată suprafața 1/3 sos cu praz și presărăm 1/3 carne.

IMG_4297

Acoperim cu o foaie de tortilla și presăm. Întindem pe toată suprafața 1/3 din amestecul cu brânză de vaci, presărăm 1/3 ardei și 2 triunghiuri de brânză tăiate bucățele. Repetăm operațiile cu cele 4 foi rămase. Deasupra picurăm din loc în loc ketchup.

IMG_4299

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 20-25 min, până se rumenește. Scoatem pe un platou, porționăm și servim.

469

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui Chimichagas

– 400 g piept de pui, 4 foi tortilla, 1 ceapă, 5 căței de usturoi, 1 conservă roșii în bulion (400 g), 150 g brânză Cheddar, 2 lingurițe praf de chilli, ulei, 1 linguriță piper verde, sare

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, pisăm usturoiul; tăiem carnea cuburi mai mici. Pasăm roșiile și le amestecăm cu sucul lor. Radem brânza. Prăjim în 4 linguri de ulei încins carnea cu ceapa, usturoiul, praful de chilli, amestecând din când în când, 10 min. Adăugăm passata, fierbem 15 min., sărăm, piperăm și stingem focul. Adăugăm brânza rasă și amestecăm bine. Pe fiecare foaie de tortilla punem un sfert din umplutură.

IMG_5435

Aducem marginile formând un plic. Le așezăm, cu partea pliată în jos, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă bine cu ulei. Le ungem cu ulei.

IMG_5436

Punem în cuptor, la foc mediu, 15 min. Servim calde cu un sos de maioneză cu usturoi.

188

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Quesadilla cu pui

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 100 g cașcaval, 2 foi tortilla, 1 roșie, 1 lingură oregano uscat, zeama de la ½ lămâie, 2 linguri ulei de măsline, sare, piper, sos picant cu brânză și ardei iuți

Facem o marinadă dintr-o lingură de ulei, zeama de lămâie, sare, piper, oregano. Tăiem pieptul în felii subțiri și marinăm 10 min. apoi prăjim ½ pe grătar, pe ambele părți, răcorim și tăiem fâșii subțiri. Tăiem roșia rondele și radem cașcavalul.

IMG_0525

În tigaie șezăm o foaie, presărăm ½ cașcaval.

IMG_0526

Când începe să se topească, punem repede pieptul de pui, rondelele de roșie, presărăm sare, piper și lăsăm 1 min.

IMG_0527

Presărăm restul de cașcaval, acoperim cu a doua foaie de tortilla și lăsăm 2 min. sub capac.

115

Întoarcem pe cealaltă parte și mai lăsăm acoperită 2 min. O scoatem pe un fund de lemn și o porționăm. Servim fierbinte cu sos picant de brânză cu ardei iuți.

115a

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Alt fel de tortilla

– 2 foi de tortilla, 4 felii de mascarpone cu ardei gras, roşii şi busuioc, 100 g de varză dulce, ½ piept de pui dezosat şi fără piele, 1 roşie mică, 4 linguri de sos curry pt. Wok, mâncărică de ciuperci, ketchup, brânză rasă pt. paste

– pt. mâncărica de ciuperci – 2 ciuperci Champignon, 1 ceapă roşie mică, 4 felii de ardei roşu, frunze de fenicul, sare, piper, 1 lingură de ulei

Imagine

Tăiem mărunt ingredientele, le călim în ulei, până scade zeama şi condimentăm. În 2 linguri de ulei prăjim carnea presărată cu condimente pt. pui, pe toate părţile, până îşi schimbă culoarea, apoi o tăiem fâşii.

O foaie de tortilla o ungem cu sos de curry, aşezăm ½ varză.

Imagine

. Peste aşezăm 2 felii de mascarpone, 2 linguri de ciuperci, câteva fâşiuţe de carne şi 3 felii de roşie.

Imagine

Rulăm, aşezăm în tava tapetată cu hârtie de copt. Ungem deasupra cu ketchup şi presărăm brânză rasă.

Imagine

. Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 15 min. Imagine

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)