Brioşe cu banane şi musli

– 3 banane, ½ cană de zahăr brun, ½ cană de iaurt, 2 ouă, 60 g de unt, 2 căni de musli, 1 cană de făină, câte 1 linguriţă de praf de copt şi bicarbonat, 2 linguri de migdale tăiate

Cu mixerul amestecăm ouăle cu zahărul, untul topit, adăugăm bananele pasate, iaurtul şi musli pe rând câte puţin, făina amestecată cu bicarbonat şi praf de copt şi la sfârşit migdalele. Tapetăm formele unei tăvi pentru brioșe cu hârtiuțe, le umplem pe trei sferturi cu compoziția obținută și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min. Răcim, îndepărtăm hârtiuțele și servim.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Peşte la cuptor a la grec cu garnitură de orez cu chimen

– 2 peşti (am folosit 2 roşioare), 100 ml vin alb demisec, 50 g pastă de roşii,  zeama de la 1 lămâie, 5 căţei de usturoi, 2 foi de dafin, câte 1 lingură busuioc și ienibahar uscate, câte 1 linguriță condimente pt. peşte şi mix ierburi de Provence, 30 ml ulei,

Curățăm usturoiul și pasăm. Rupem foile de dafin mărunt. Curăţăm şi spălăm bine peştele, presărăm condimentele pt. peşte, acoperim şi punem în frigider până a doua zi. Dizolvăm pasta de roșii în 130 ml apă, amestecăm cu vinul, uleiul, usturoiul, foile de dafin, busuiocul, ienibaharul şi omogenizăm, formând un sos subţire.

Aşezăm peştele într-o tavă pt. cuptor, îl stropim cu zeama de lămâie, presărăm mixul de ierburi Provence, turnăm peste el sosul şi punem cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min., până se formează un sos mai gros.

– 150 g orez, câte 1 g foi de dafin, piper negru boabe, cardamon negru, cardamom verde, scorţişoară, cuişoare, 5 g seminţe de chimen, 20 ml de ulei, sare, 300 ml apă

Prăjim sec semințele de chimen. Fierbem orezul în apă împreună cu toate ingredientele, fără seminţele de  chimen, aproximativ 17-20 minute, apoi scurgem. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mediu, punem orezul, semințele de chimen și amestecăm 3-4 minute.

Servim peştele cu orez cu chimen şi sos.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Chifteluţe de dovlecei şi brânză feta

– 700 g dovlecei, 150 g brânză Feta, 2 căţei de usturoi, 3 fire ceapă verde, 1 leg. pătrunjel verde, ½ leg. mărar sau fenicul, 2 ouă, pesmet, sare, piper, ulei de măsline

Curăţăm dovleceii, radem mare, presărăm sare, lăsăm să stea 10 minute şi scurgem foarte bine. Amestecăm cu feta, usturoiul pisat, ceapa şi verdeţurile tocate, ouăle bătute, sare, piper după gust şi 3 linguri de pesmet. Modelăm chifteluţe pe care „tăvălim” în pesmet.

Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, o ungem cu ulei de măsline şi aranjăm chifteluţele, lăsând distanţă între ele. Stropim cu puţin ulei de măsline şi punem în cuptor 40 minute, întorcându-le o dată. Servim cu sos de iaurt cu usturoi şi mărar, în cazul meu cu dovlecei cu piper la borcan.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Supă de mazăre cu pui şi găluşte de făină

– 400 g de mazăre congelată, 1 pulpă de pui, 1 ceapă mare, 2 morcovi, frunze de ţelină şi mărar, în total 1 leg., 2 ouă, 50 g făină, sare, piper

Fierbem în apă cu sare pulpa de pui, o dezosăm, scoatem pielea şi o tăiem mărunt. În zeama de carne fierbem mazărea, ceapa şi morcovii măcinaţi. Separat facem un aluat din ouă şi făină. Când au fiert legumele adăugăm carnea, sare şi piper. Luăm cu linguriţa aluat, punem în supa clocotită şi lăsăm să fiarbă până se ridică la suprafaţă. Adăugăm verdeţurile tocate, mai lăsăm 1 min. şi stingem focul.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Linzer cu nucă

– 300 g zahăr, 300 g făină, 140 g margarină, 5 ouă, 1 lămâie, 200 g nuci măcinate, ½ plic de praf de copt, gem de caise

Facem un aluat din 60 g de zahăr, 140 g margarină, 250 g de făină, ½ plic de praf de copt,  1 ou, amestecând cu mâinile. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt punem aluatul și presăm cu mâna, formând blatul. În ungem cu un strat subţire de gem de caise. Mixăm 4 ouă cu 240 g de zahăr, 200 g de nuci măcinate, coaja rasă de la 1 lămâie, zeama de la ½ lămâie, 2 linguri de făină şi întindem compoziţia peste gem. Punem tava în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min. (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, așezăm pe o tavă, porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Carne de porc Bombay

– 500 g carne macră de porc, 250 g morcovi, 1 ceapă (100 g), 150 g de mazăre (congelată), 2 banane, 2-3 lingurițe praf de curry, 1 lingură făină, 250 ml supă de vită (din cub concentrat), 3 linguri sos de soia, 3 linguri vin de orez sau Sherry sec, 100 g de smântână,  2 linguri ulei de soia, sare, piper Cayenne

Amestecăm sosul de soia cu vinul, carnea tăiată cuburi mai mici şi lăsăm 1 oră la marinat. Fierbem mazărea şi scurgem. Curățăm și tăiem morcovii cuburi mici, ceapa grosier, bananele rondele de 0,5 cm grosime. În uleiul încins prăjim ceapa, morcovii și carnea, amestecând continuu, până își schimbă culoarea. Adăugăm curry, supa şi fierbem 10 minute. Amestecăm smântâna cu făina, turnăm peste carne și omogenizăm. Punem mazărea, bananele, sare şi piper după gust. Mai fierbem 5 minute, amestecând. Servim imediat.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tartă cu peşte şi sos de piper

– 300 g de sardine în ulei, 3 ouă, 75 g făină de mălai, 100 ml lapte, 1 plic de praf de copt, 1 ceapă mică, sare, piper, 2 linguriţe de zeamă de lămâie

Scurgem peştele, pasăm şi îl amestecăm cu făina, ouăle, ceapa rasă fin, laptele, praful de copt stins cu zeama de lămâie, sare şi piper. Punem compoziţia în tavă tapetată cu hârtie de copt, în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 25-30 min.

SOS DE PIPER

Topim 50 g de unt şi călim 1 ceapă tăiată mărunt până devine sticloasă. Adăugăm 3 linguri de boabe de piper negru sfărâmate mare, 50 ml de cognac, 100 ml de vin alb sec şi fierbem 5 min. La sfârşit adăugăm 200 ml de smântână, sare, amestecăm bine şi dăm câteva clocote.

Porționăm tarta și servim cu sos.

 

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Ruladă de cartofi cu ton

– 2 conserve de ton în ulei, 1 kg de cartofi, 1 ceapă, 200 g de măsline negre, 1 lingură de făină, 2 linguri de ulei, sare

Cartofii curăţaţi se taie cuburi şi se fierb în apă cu sare 15 min. Se scurg, se zdrobesc, se adaugă sare, făcând un pireu mai tare. Se întinde pe o folie presărată cu făină.

Ceapa curățată și tăiată julien împreună cu măslinele tăiate felii se înăbuşă 5 min. în ulei şi se aşează peste cartofi.

Tonul se scurge de ulei, se mărunţeşte, se aşează ca ultim strat, se rulează folia şi se ţine la frigider 1 oră. Se scoate folia şi se mai ţine la frigider 1 oră pentru a se întări cartofii. Se serveşte tăiată felii.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu brânză, cacao şi piersici

BLAT:

– 6 ouă, 300 gr zahăr, 150 gr făină, 1 zahăr vanilat, coaja rasă de la 1 lămâie, 150 ml ulei, 1 praf de sare

Se bat albuşurile spumă cu sarea, adăugăm zahărul, aromele, gălbenuşurile şi ulei alternând cu făină. Se toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt şi se coace în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 20-25 min. Răcim, apoi scoatem hârtia şi așezăm pe un platou.

UMPLUTURA:

– 1 kg de brânză de vaci, 200 g de zahăr, 1 borcan de compot de piersici decojite, 100 g de ciocolată simplă, 4 plicuri de gelatină (20 g), 2 linguri de cacao, 1 zahăr vanilat, 1 plic de gelatină incoloră pt. tort, 2 linguri de zahăr pudră.

Amestecăm brânza cu zahărul, zahăr vanilat, cacao, ciocolata topită şi ½ din ea cu gelatina înmuiată în 200 ml zeamă de compot şi dizolvată în bain- marie.

Se decorează blatul cu cele 2 creme suprapuse, cea cu gelatină deasupra, ornăm cu piersicile tăiate felii şi deasupra întindem uniform tort geleeul preparat cu 2 linguri de zahăr pudră. Punem la rece şi putem servi după 3-4 ore. (eu am uitat şi am pus cacao în toată crema aşa că nu arată aşa de bine cum trebuia)Imagine

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Budincă din paste amestecate

– 4 foi de lasagna, 6 canellonni, 150 g de salată verde, 1 ceapă albă mică, 3 morcovi mici, 100 g de şuncă presată, ½ piept de pui fiert, 1 ardei capia roşu, 10 roşii Cherry, 5 cm de ghimbir proaspăt, 100 ml de bulion de roşii, 150 g de dovlecei cu piper (borcan), 100 g de morcovi cu stafide (borcan), condimente Quesadilla, 100 g de telemea de vaci cu verdeaţă

Umplutura: ½ salată verde mică tăiaţă fâşiuţe, 1 morcov, ceapa şi şunca tăiate mărunt, condimente Quesadilla  le amestecăm cu 2-3 linguri de morcovi  cu stafide. Umplem cu această compoziție cannelloni.

Într-o formă de chec unsă cu unt punem pe straturi: 2 foi de lasagne, dovlecei cu piper, 2 morcovi tăiaţi rondele. Imagine

Peste așezăm canelloni umpluţi. Imagine

Umplem golul rămas între cannellonil cu roşiile tăiate ½ şi carnea de pui tăiată cubuleţe. Întindem uniform un strat de morcovi cu stafide amestecaţi cu ½ ghimbir tocat, acoperim cu 2 foi de lasagna. Turnăm bulionul şi presărăm brânza rasă mic.Imagine

Punem în cuptor, la foc mediu, 30-40 min. Servim imediat.Imagine

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)