Ciorbă de pește cu fasole verde

– 500 g capete și cozi de pește, 50 g praz, 150 g morcovi, 100 g albitură (rădăcină de pătrunjel și păstârnac), 1 tijă apio, 150 g fasole verde, 10 g leuștean proaspăt, 1 lingură praf de borș, 1 lingură ulei, 2,5 l apă, sare de mare, piper alb măcinat

Curățăm și tăiem prazul și morcovii rondele fine, albitura felii subțiri, apio 1/2 pe lungime apoi felii subțiri, fasolea verde bucăți de 3 cm lungime. Tocăm leușteanul mărunt. Fierbem peștele în apă 20 min. Scurgem și punem de o parte zeama. Desfacem carnea de pe oase îndepărtăm pielea și rupem bucățele. Încălzim uleiul într-o oală și călim prazul 1 min. Turnăm zeama de pește, punem rădăcinoasele și fierbem 15 min. Adăugăm fasolea verde, apio, sare și piper după gust și ținem pe foc până se înmoaie, aproximativ 5 min. Dizolvăm praful de borș în 2 linguri de apă, turnăm în oală, punem peștele, leușteanul, dăm un clocot și stingem focul. Servim ciorba fierbinte.

214

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește ca la Babadag

– 1 pește (1 kg) curățat și eviscerat, 150 g ceapă, 500 ml bulion de roșii, 80 g măsline negre, 80 g orez, 80 ml vin alb demisec, 30 ml rom, 100 ml apă, 1 linguriță praf de cimbru, 2 linguri ulei, făină, sare, piper

Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Punem într-o oală, turnăm bulionul, apa, punem ceapa, măslinele (dacă e cazul desărate), cimbrul și fierbem la foc mediu 20 min. Păstrăm la cald. Fierbem orezul în apă clocotită cu puțină sare 8 min. Spălăm cu apă rece, scurgem și amestecăm cu sosul de roșii. Porționăm peștele, presărăm sare, piper, pudrăm cu făină pe toate părțile, ungem cu ulei și așezăm într-o tavă/vas Yena. Punem în cuptor, la foc mai mare (200), 20 min., până începe să se rumenească ușor. Adăugăm sosul cu orez, sare după gust, turnăm vinul, romul și punem în cuptor aproximativ 15-20 min., până scade sosul. Servim cald sau rece.

141

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de legume cu pește

– capul și coada de la 2 pești, 3 morcovi, 2 păstârnac, 1 pătrunjel, 1 buc. de țelină, 1 gulie mică, 1 ceapă, 1 ardei gras, 1 dovlecel, 2 roșii, 3 cartofi, ½ ardei iute, câte 100 g de mazăre și fasole galbenă, 2 fire leuștean, 1 leg. pătrunjel verde, 200 ml bulion de roșii, sare, piper negru, 3 l apă
Curățăm legumele, tăiem rădăcinoasele bucățele, morcovii rondele, cartofii cuburi, dovlecelul rondele, gulia bețișoare, ardeiul gras și roșiile cubulețe, fasolea bucăți mai lungi, tocăm mărunt ceapa, ardeiul iute și frunzele.

În apa clocotită fierbem peștele aprox. 10 minute, scoatem, dezosăm și mărunțim carnea. În oală punem rădăcinoasele, gulia, ceapa, ardeii și fierbem la foc mai mic până se înmoaie. Adăugăm restul legumelor și fierbem pe foc mediu 10 minute. Servim simplă sau cu smântână.

24

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbiţă de dovlecei cu aromă de peşte

– 2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac, 1 dovlecel mediu, 2 fire de ceapă verde, capul şi coada de la un peşte, 600 ml bulion de roşii, 3 linguri praf de borş magic cu smântână, ½ leg. de pătrunjel verde, sare, piper alb, 3 l de apă

Curăţăm și tăiem rădăcinoasele rondele, cuburi mai mari, ceapa verde mărunt. În apa clocotită fierbem rădăcinoasele. Când încep să se înmoaie adăugăm peştele şi fierbem până se înmoaie. Adăugăm dovlecelul, ceapa și fierbem 5 minute. Turnăm bulionul, presărăm praful de borş, sare, piper după gust şi mai dăm 2 clocote. La sfârşit presărăm pătrunjelul tocat mărunt şi stingem focul.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Scobari la tigaie cu lămâie murată şi vin

– 2 scobari, 3 linguri de ulei de măsline, câte 1 lingură de tarhon şi frunze de ţelină uscate, 1 lămâie murată, câte 1 linguriţă de condimente pt. peşte şi zahăr, piper alb, 50 ml de vin roşu demisec

Curăţăm, spălăm, uscăm peştii şi îi dăm cu condimente pt. peşte şi piper. Într-un bol amestecăm frunzele de ţelină şi tarhon cu miezul de la lămâie tocat mărunt şi zahărul.

Imagine

În 2 linguri de ulei încins prăjim peştii la foc mare, sub capac, 4 min. pe o parte, întoarcem şi ungem cu pasta de lămâie. Turnăm vinul şi mai lăsăm pe foc, sub capac, aprox. 5 min.

Imagine

Servim cu leurdă sau mujdei de usturoi şi orez.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Peşte ca la Lipova

– 400 g peşte fără cap, 1 conservă fasole boabe (420 g), 3 cepe (120 g), 1 roşie, 1 foaie de dafin, 3 căţei de usturoi, 1 lingură cimbru praf, 1 leg. pătrunjel verde, 50 ml vin alb, sare marină, piper alb, 1 lingură ulei

Tăiem peştele bucăţi mai mari (eu am folosit 2 scobari întregi), presărăm sare, piper și cimbru. Curățăm usturoiul, tăiem mărunt și presărăm deasupra peștilor. Curățăm și tăiem ceapa mărunt; tocăm pătrunjelul. Într-o cratiţă călim în ulei ceapa până se înmoaie, adăugăm fasolea cu tot cu zeamă, sare, foaia de dafin, cimbrul. Dăm 2 clocote, la sfârşit adăugăm pătrunjelul tocat, amestecăm până se îngroaşă şi stingem focul.

Pe fundul unei tăvi turnăm fasolea, peste așezăm peştii şi punem în cuptor, la foc mai mare, 10 min.Imagine

Scoatem, aşezăm deasupra peştilor roşia tăiată rondele şi mai punem în cuptor 5 min.Imagine

Servim rece.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Scobari prăjiţi la cuptor

–  ½ kg de scobari (4 bucăţi), 2 cepe, 3 căţei de usturoi, 2 foi de dafin, 1 linguriţă de boabe de piper negru, 1 lingură de pastă de tomate, 100 ml de bullion de roşii, 200 ml de vin alb demisec, 3 linguri de ulei de măsline, condimente pt. peşte, sare de mare, piper negru măcinat

Presărăm peştele cu sare, piper, condimente pt. peşte şi lăsăm să stea 15 min. Curăţăm ceapa şi usturoiul, o tăiem mărunt, iarusturoiul îl pisăm. Într-un bol amestecăm pasta de tomate cu bullion, usturoi, vin şi sare. Într-o tavă unsă cu ulei aşezăm un strat de ceapă, piperul boabe, foile de dafin, peste peştele uns cu ulei, turnăm sosul din bol.

Imagine

Punem tava în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min. stropind din când în când cu sosul din tavă.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Peşte la cuptor a la grec cu garnitură de orez cu chimen

– 2 peşti (am folosit 2 roşioare), 100 ml de vin alb demisec, 50 g de pastă de roşii. 30 ml de ulei, zeama de la 1 lămâie, 5 căţei de usturoi, 2 foi de dafin, câte 1 lingură de busuioc, enibahar, condimente pt. peşte şi condimente Provence

Curăţăm şi spălăm bine peştele, dăm cu condimente pt. peşte şi punem la frigider de azi pe mâine. Amestecăm vinul cu pasta de roşii dizolvată în 130 ml de apă, uleiul, usturoiul presat, foile de dafin mărunţite, busuioc, enibahar şi omogenizăm formând un sos subţire.

Aşezăm peştele într-o tavă pt. cuptor, îl stropim cu zeama de lămâie, presărăm cu condimente Provence, turnăm peste el sosul şi punem la cuptor aprox. 30 min. până se formează un sos mai gros.

Image

– 150 g de orez, câte 1 g de foi de dafin, piper negru boabe, cardamon negru, cardamon verde, scorţişoară, cuişoare, 2 g de sare, 20 ml de ulei, 5 g de seminţe de chimen

Orezul se fierbe în apa împreună cu toate ingredientele, fără seminţele de  chimen care se prăjesc uscat, separat, foarte bine. După ce a fiert  orezul se scurge şi se prăjeşte puţin în uleiul încins împreună cu chimenul prăjit.

Servim peştele cu orez cu chimen şi sos.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

Roşioare la cuptor

2 peşti roşioară, 100 ml ulei de măsline, 3 castraveciori acri, 50 g de măsline negre, 4 cepe medii, 50 ml de vin alb demisec, 1 buc. de praz (10 cm), 2 morcovi, 1 ţelină mică, 1 ardei gras roşu, condimente pt. peşte, Garam Masala

Se curăţă peştele, se taie pe burtă şi se umple cu un amestec din:  ţelina tăiată cubuleţe, prazul, ardeiul, morcovii tăiaţi feliuţe, condimente de peşte. Se prinde cu scobitori.

În Yena se pune uleiul, măslinele tăiate feliuţe, castraveţii tocaţi mărunt, ceapa tăiată julien. Se aşează peştele peste acest pat, se unge cu ulei, se presară cu condimente pt. peşte, Garam Masala şi se toarnă vinul.

Se pune în cuptor, la foc mai mic, se unge din când în când cu zeama din recipient, se întoarce o dată pe cealaltă parte. Este gata când peştele este moale.ImagineImagine

 

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată de pește, fenicul și ouă

– 3 ouă, 1 bulb de fenicul, 1 ardei capia roşu, 1 bucată de praz (10 cm), frunze şi seminţe de tarhon şi fenicul, 1 file de hering marinat afumat, 50 g de măsline negre feliate, 1 linguriţă de oţet de mere, sare, piper alb, maioneză light

Fierbem ouăle şi le curăţăm de coajă, apoi le tăiem cubuleţe. Le amestecăm cu feniculul tăiat cubuleţe, ardeiul tăiat mărunt, prazul tăiat rondele subţiri, peştele tăiat cubuleţe, măslinele, frunzele tocate, seminţele, sare, piper şi oţet. Adăugăm maioneză cât să se formeze o „pastă”. Ornăm cu frunze de fenicul.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)