– 4 ouă, 650 g cartofi, 100 g brânză telemea, 30 g ardei capia roșu tăiat cubulețe, 15 g cozi de ceapă verde, 1 linguriță ierburi aromate cu mărar, sare, ¼ linguriță piper negru măcinat, ulei
Curățăm cartofii, radem mare, amestecăm cu ½ linguriță sare și lăsăm să stea 15 minute. Scurgem bine, presărăm ½ linguriță sare, piperul, 1 ou și amestecăm bine. Ungem cu ulei formele unei tăvi pentru brioșe. În fiecare punem cartofi astfel ca să acopere și marginile, formând o minitartă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15 minute.
Într-un castron zdrobim brânza, punem ardeii, ceapa tăiată mărunt, ierburile aromate, 3 ouă și amestecăm bine. Scoatem tava din cuptor și umplem formele de cartofi cu compoziția de brânză. Punem înapoi în cuptor până se încheagă și marginile se rumenesc, aproximativ 12-15 minute. Răcorim câteva minute și scoatem pe un platou. Putem servi calde sau reci.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)