Piept de pui cu curry, mere şi struguri

– ½ kg piept de pui dezosat şi fără piele, câte 1 linguriţă de piper cu lămâie şi ierburi Provencial, 1 lingură de curry, 4 mere, 1 compot de struguri (800 ml), 1 conservă de ciuperci feliate (400 g), 150 g de mascarpone cu piper roz felii, 2-3 linguri de ulei de măsline, sare

Tăiem pieptul în cuburi, amestecăm cu piper, curry, ierburi aromate, sare, ulei şi îl aşezăm într-o tavă. Curăţăm merele, le tăiem cuburi şi punem peste carne.Imagine

Scurgem boabele de struguri, tăiem ½, scoatem sâmburii şi aşezăm peste mere.

Imagine

Punem tava în cuptor aprox. 20-25 min. până se înmoaie carnea, scoatem, presărăm deasupra ciupercile scurse şi peste punem felii de mascarpone, cât să acopere suprafața.

Imagine

Punem în cuptor 5 min., până se topeşte brânza. Servim caldă.

Imagine

Poftă bună ! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Ciuperci umplute cu brânză de vaci, pastă de ardei şi cremvursti

– 600 g de ciuperci Champignon medii, 100 g de perle de brânză proaspătă, 3 cremvursti de pui, câte 2 linguri pastă de ardei (conservă la borcan), câte 1 lingură de smântână şi sos de usturoi, sare, piper alb, ulei

Curăţăm ciupercile, fierbem cremvurstii, îi curăţăm de coajă şi tăiem mic. Îi amestecăm cu brânza tăiată mărunt, smântâna și sare după gust. În fiecare pălărie punem pastă de ardei, peste un amestecul din brânză cu cremvursti şi ungem deasupra cu sos de usturoi. Aşezăm ciupercile într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min., până se înmoaie. Decorăm cu frunze de pătrunjel verde și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată din porumb, ciuperci şi păstrăv afumat

– 1 cutie (300 g) de boabe de porumb, 1 cutie (400 g) de ciuperci tăiate, 2 cepe roşii medii, ¼ varză albă (aprox. 250 g), 140 g de file de păstrăv afumat, 200 g de crutoane cu soia şi alune, 50 g de nucă tăiată, 40 ml de vin alb, 100 g de măsline negre, 2 linguri de cimbru uscat, maioneză light

Amestecăm nucile cu vinul, pe foc, până se înmoaie şi absorb toată zeama. Scurgem porumbul şi ciupercile pe care le tăiem mai mic. Tăiem varza fideluţă, peştele, ceapa şi măslinele fără sâmburi mărunt. Într-un bol amestecăm toate ingredientele şi adăugăm maioneză cât să le lege. (aprox. 5 linguri)

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pui cu sos picant

– 300 g piept de pui, 2 cepe mici, 2 căţei de usturoi, 200 g de ciuperci felii din conservă, 4 castraveţi muraţi, ½ ardei iute, 2 linguri de smântână, câte 1 lingură de nucşoară şi muştar Dijon, 4 linguri de ulei de măsline, sare, piper

Tăiem carnea felii de 0,5 cm grosime,curățăm și  tocăm ceapa, usturoiul şi ardeiul iute mărunt, tăiem cubuleţe castraveţii. Într-un bol preparăm un sos din 2 linguri de ulei, muştar, nucşoară şi smântână.

Într-o lingură de ulei încins prăjim carnea până se înmoaie.

Image

Separat într-o lingură de ulei încins călim ceapa, usturoiul şi ardeiul iute 2 min. apoi adăugăm ciupercile şi castraveţii şi fierbem până se înmoaie.

Image

Turnăm sosul peste amestecul cu ciuperci, adăugăm carnea, amestecăm 2 min. şi oprim focul.

Image

Servim cald.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pulpă de porc cu sos de roşii şi măsline

– 300 g pulpă de porc, 2 căţei de usturoi, 200 g ciuperci tăiate din conservă, 400 g roşii tăiate în bulion, 50 ml de vin alb, 70 g  şuncă presată, 50 g măsline negre feliate, câte 1 lingură de condimente mix italian şi condimente pt. grill, 3 linguri de ulei, apă, sare, piper negru

Tăiem carnea felii mai subţiri, presărăm cu condimente pt. grill şi înăbuşim în ulei cu puţină apă până se înmoaie. Scoatem și așezăm într-o tavă.

Amestecăm roşiile cu tot cu bulionul, ciupercile tocate mărunt, măslinele, şunca tăiată fâşii subţiri, sare, piper, condimente mix italian, punem pe foc și fierbem 3-4 min., obținând un sos. Îl întindem peste carne și turnăm vinul. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 25 min., până scade zeama. Porționăm și servim.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Brioşe aperitiv cu caşcaval şi ciuperci

– 200 g de făină, 50 g caşcaval, câte ½ linguriţă de zahăr, sare şi piper, 1 plic praf de copt, 75 ml de lapte, 100 g de ciuperci conservate, 1 ou, 1 lingură de ulei de floarea-soarelui, seminţe de susan

Amestecăm ingredientele uscate într-un bol, plus caşcavalul ras mărunt. În alt bol amestecăm oul cu ciupercile tăiate mărunt, laptele şi uleiul. Încorporăm ingredientele uscate și omogenizăm. Tapetăm o tavă pentru brioşe cu hârtiuţe. Umplem 3/4 din fiecare formă cu compoziția, deasupra presărăm susan. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 30 minute, până se rumenesc. (eu am făcut porţie dublă)

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată de ciuperci cu legume

– 1 ţelină medie, 2 leg. rădăcinoase pt. supă, ½ fir de praz, 100 g pastramă de porc, 5 cartofi, 1 conservă de ciuperci tăiate (400 g), 1 fenicul mic, 200 g roşii Cherry choko, 100 g salată de ţelină (conservă), 1 linguriţă condimente Hot and Spicy, 2 linguri de oregano uscat, 2 castraveţi muraţi, 2 linguri de ketchup dulce, 3 linguri de maioneză light, sare

Spălăm cartofii, fierbem în coajă, răcim, curăţăm şi tăiem cubuleţe. Curăţăm ţelina şi rădăcinoasele, tăiem cu robotul în rondele subţiri şi fierbem în apă cu 1 linguriţă de Vegeta, scurgem şi răcim. Scurgem ciupercile, tăiem prazul rondele subţiri, pastrama fâşiuţe, feniculul ¼ , apoi în feliuţe subţiri, roşiile şi castraveţii cubuleţe.

Într-un bol amestecăm ingredientele cu sare, condimente, oregano, salata de ţelină scursă, ketchup, maioneză, sare și omogenizăm. Se poate păstra mai multe zile în frigider acoperită.

Imagine

Eu am servit-o într-un papuc din cașcaval.

4a

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Peşte cu legume

– 600 g file de peşte alb, ½ praz, 500 g fasole galbenă conservată, 150 g ciuperci Champignon, 20 măsline negre, 8 baby-porumb (conservă), 2 linguriţe Tamouri Masala, 100 ml vin alb demisec, 3 linguri ulei măsline, sare de mare, sos de crustacee

Curățăm și tăiem prazul rondele subţiri, ciupercile felii mai groase. Scurgem fasolea și porumbul. Ungem o tavă cu ulei, aşezăm fileurile de peşte și presărăm Tamouri Masala. Deasupra punem prazul, măslinele, ciupercile şi ştiuleţii de porumb.

Image

Sărăm, turnăm vinul şi punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 min. Servim cu sos de crustacee.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Drob de ciuperci

– 1 kg de ciuperci Champignon, 3 cepe mici şi 1 ceapă albă, câte 1 leg. de mărar şi pătrunjel verde, 5 ouă, 3-4 linguri de ulei, câte 2 linguri de făină şi pesmet, 3 linguri de condimente pt. drob, sare

În uleiul încins călim ceapa curățată și tăiată mărunt, când devine sticloasă adăugăm ciupercile curăţate şi tăiate julien şi fierbem până scade zeama. Răcim, adăugăm ouăle, verdeaţa tocată (eu am folosit în loc de mărar fenicul), condimentele, sare după gust, făina şi pesmetul. Omogenizăm şi turnăm compoziţia într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 20-30 min. (testul cu scobitoarea)

Imagine

Feliem şi servim cu roşii şi pastă de hrean.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Ciuperci cu sos Garam Masala

– 250 g ciuperci Champignon, 250 g roşii cuburi în bulion, 1 ceapă, 1 ardei capia roşu, 100 g boabe de porumb (conservă), 3 căţei de usturoi, 1 ardei iute, 2 linguriţe cardamom pudră, câte ½ linguriţă de chilli roșii uscați, Garam Masala și curcuma pudră, sare, 3-4 fire pătrunjel verde, 2 linguri ulei pt. wok

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ardeiul iute fin, ciupercile bucăți mai mari; zdrobim usturoiul; tocăm mărunt pătrunjelul. Curățăm chilli de semințe și rupem bucățele mici. Spălăm cu apă rece boabele de porumb și scurgem. În uleiul încins călim ceapa și usturoiul până devin aurii,  adăugăm ardeiul iute, chilli, roşiile cu bulionul şi fierbem la foc mic 5 min. Adăugăm sare după gust, restul condimentelor, ardeiul şi ciupercile. Fierbem la foc mic, amestecând din când în când, aprox. 10 min. Când s-au înmuiat ciupercile adăugăm porumbul, pătrunjelul, amestecăm şi stingem focul. Servim calde. Putem păstra în frigider.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)