Friptură de vită cu muştar

– 400 g de pulpă de vită, zarzavat pt. supă, 1 ceapă, 150 g de muştar Bourgogne, 2 linguri de suc de lămâie, 3-4 căţei de usturoi, câte 1 lingură de leuştean şi cimbru uscate, 1 linguriţă de piper cu usturoi, 200 ml de vin alb, sare, piper, ulei

Se porţionează carnea şi se pune la fiert cu legumele. Bucăţile de carne se scot, se trec printr-un amestec din muştar, sare, piper, cimbru, leuştean, se pun în tava unsă cu ulei la cuptor, la foc aproape mic, 45 min, stropind-o din când în când cu zeama de lămâie şi sosul din tavă. Imagine

Separat se zdrobeşte usturoiul, se amestecă cu vinul, se pune peste friptură şi se ține în cuptor 10 min. Imagine

Se servește cu garnitură de cartofi.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Ciuperci umplute cu brânză de vaci, pastă de ardei şi cremvursti

– 600 g de ciuperci Champignon medii, 100 g de perle de brânză proaspătă, 3 cremvursti de pui, câte 2 linguri pastă de ardei (conservă la borcan), câte 1 lingură de smântână şi sos de usturoi, sare, piper alb, ulei

Curăţăm ciupercile, fierbem cremvurstii, îi curăţăm de coajă şi tăiem mic. Îi amestecăm cu brânza tăiată mărunt, smântâna și sare după gust. În fiecare pălărie punem pastă de ardei, peste un amestecul din brânză cu cremvursti şi ungem deasupra cu sos de usturoi. Aşezăm ciupercile într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min., până se înmoaie. Decorăm cu frunze de pătrunjel verde și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Brioşe cu ricotta, cireşe şi migdale

– 250 g de brânză ricotta, 2 ouă mari, 250 g de iaurt/lapte bătut, 60 g de unt, 260 g de făină, 150 g de zahăr, 1 plic de praf de copt, 1 vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, 1 esenţă de migdale, 100 g fulgi de migdale , aprox. 400 g de cireşe din compot, 1 lingură de suc de lămâie, 1 cutie de glazură de punci (200 g)

Scurgem cireșele și dăm prin făină. Într-un bol amestecăm ingredientele uscate cu puţină sare. În alt bol amestecăm cu mixerul brânza cu ouăle puse pe rând, iaurtul, untul topit, sucul de lămâie şi esenţa de migdale. Amestecăm uşor, cu o lingură, compoziţiile din cele boluri, până se omogenizează. O treime din compoziție o amestecăm cu fulgii de migdale. Tapetăm formele unei tăvi pentru brioșe cu hârtiuţe, punem puţin aluat, deasupra 3-4 cireşe, acoperim cu aluatul cu migdale astfel încât formele să nu fie umplute în întregime. Punem tava în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox.30 min. (testul cu scobitoarea). Scoatem din cuptor și răcorim. Preparăm glazura de punci conform indicațiilor de pe ambalaj și întindem deasupra pe fiecare brioșă. Răcim, îndepărtăm hârtiile şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Mâncare de praz cu măsline

– 400 g de praz (partea albă), 1 ceapă mică, 200 ml de bulion de roşii, câte 1 lingură de zahăr şi făină, 100 g de măsline negre, 3 foi de dafin, 100 ml de apă, câte 1 linguriţă de sare şi piper negru măcinat

Curăţăm și tăiem prazul bucăţi de 2 cm, ceapa julien. Într-o oală ce va merge în cuptor, în uleiul încins, călim 2 min. ceapa, turnăm 50 ml de apă şi când dă în clocot adăugăm prazul. Fierbem la foc mai mic, sub capac, până se înmoaie. Adăugăm măslinele desărate în apă călduţă şi scurse, foile de dafin rupte bucăţele şi bulionul. Mai ţinem pe foc 5 min. Servim caldă sau rece.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tort cu ananas

– 100 g de biscuiţi, 50 g de margarină, 1 compot de ananas (580 ml), 200 g de smântână, 150 g de iaurt gras, 600 g de brânză de vaci, 2 plicuri de întăritor pt. frişcă, 5 linguri de zahăr pudră, esenţă de ananas, 1 plic de tortgelee

Scurgem ananasul din compot. Sfărâmăm fin biscuiţii Fierbem untul cu 7 linguri de suc de compot până dă în clocot şi amestecăm fierbinte cu biscuiţii. Îi întindem în strat uniform într-o formă de tort tapetată cu folie alimentară şi punem la frigider.

Amestecăm cu mixerul brânza cu zahăr, smântână, iaurt, 2 linguri de suc de compot şi la sfârşit întăritorul de frişcă. Întindem 2 linguri din compoziţie în strat subţire peste biscuiţi, deasupra 100 g de ananas tăiat bucăţele, restul de „cremă”. Ornăm cu restul de ananas şi nucă de cocos.

Preparăm 1 plic de tortgelee cu suc de compot şi esenţa de ananas conform indicaţiilor de pe ambalaj şi călduţ turnăm uniform peste tort.

Imagine

Ţinem la frigider până mâine şi servim feliat.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Aripioare crocante

– 10 aripioare de pui, câte 1 lingură de ketchup iute, pătrunjel uscat, miere de albine, ulei de măsline, câte 1 linguriţă de praf de chilli şi usturoi granulat, sare

Crestăm în articulaţie aripioarele şi le punem în frigider de azi pe mâine într-un amestec din: pătrunjel uscat, ketchup iute, miere, ulei de măsline, sare, praf de chilli şi usturoi granulat. Le punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi unsă cu ulei, distanţate, stropim cu ulei şi prăjim în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 30 min.

Servim aripioare cu cartofi şi murături.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pui tikka masala

– 1 piept de pui dezosat şi fără piele, 3 căţei de usturoi, 2 cm de ghimbir, 2 linguriţe de Garam Masala, 1 linguriţă boabe de muştar, câte ½ linguriţă de chimen măcinat, coriandru măcinat, boia de ardei, ½ ardei iute, 150 g de iaurt (4 linguri), 30 g de unt, 1 ceapă mare, 1 cutie de pastă de tomate (140 g), 100 g de smântână, 1 linguriţă de zahăr, 200 ml de apă, 2 linguri de ulei, sare

În uleiul încins punem boabele de muştar până sar, apoi adăugăm usturoiul curăţat şi ras, ghimbirul tocat f. fin, ardeiul iute tocat, garam masala, chimen, coriandru, boia şi amestecăm pe foc 2-3 min. Amestecăm iaurtul cu jumătate din compoziţia de arome. Tăiem carnea în cuburi, o “tăvălim” în amestecul cu iaurt şi ţinem în frigider câteva ore.

În untul topit călim 10 min. ceapa tăiată julien. Adăugăm cealaltă jumătate de amestec de arome, pasta de tomate dizolvată în apă şi fierbem 10 min. pe foc mic până obţinem un sos.

Într-o cratiţă rumenim carnea în ulei. Adăugăm sosul, smântâna, zahărul şi fierbem până scade sosul. Servim cu tăiţei de orez.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată de pui cu mango şi curry

– 250 g de piept de pui dezosat, fără piele, 1 ceapă roşie mică, 1 mango copt, 1 salată verde mică, 4 linguri de iaurt gras, câte 2 linguriţe praf de curry şi seminţe de susan, 2 linguri chutney de mango, 1 lime, 1 linguriţă de ulei de măsline

Amestecăm uleiul cu 1 linguriţă de curry şi ungem carnea. O aşezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 min., până carnea e gătită. Răcim şi feliem.

Radem coaja de lime, apoi stoarcem. Într-un bol amestecăm iaurtul, restul de curry, chutney, coaja rasă şi 2 linguriţe zeamă de lime. Dacă e prea gros, amestecăm cu 1 lingură de apă rece. Curăţăm și tăiem mango bucăţi, ceapa foarte fin. Prăjim sec seminţele de susan.

Împărţim salata pe porţii astfel: aşezăm pe farfurie frunze de salată, peste bucăţi de mango,

Imagine

felii de pui,

Imagine

sos de iaurt şi înainte de servire presărăm ceapa şi seminţele de susan.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată din porumb, ciuperci şi păstrăv afumat

– 1 cutie (300 g) de boabe de porumb, 1 cutie (400 g) de ciuperci tăiate, 2 cepe roşii medii, ¼ varză albă (aprox. 250 g), 140 g de file de păstrăv afumat, 200 g de crutoane cu soia şi alune, 50 g de nucă tăiată, 40 ml de vin alb, 100 g de măsline negre, 2 linguri de cimbru uscat, maioneză light

Amestecăm nucile cu vinul, pe foc, până se înmoaie şi absorb toată zeama. Scurgem porumbul şi ciupercile pe care le tăiem mai mic. Tăiem varza fideluţă, peştele, ceapa şi măslinele fără sâmburi mărunt. Într-un bol amestecăm toate ingredientele şi adăugăm maioneză cât să le lege. (aprox. 5 linguri)

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pastă de soia

– 250 g boabe de soia, 2 cepe medii, câte 2 linguri de piper cu usturoi şi măghiran uscat, 1 lingură de praf de coriandru, 1 linguriţă de chimen măcinat, sare, apă, 6 linguri de ulei

Înmuiem soia în apă de seara până dimineaţa, scurgem, fierbem în apă cu sare, într-o oală kukta, aprox. 1 h şi 30 min. Scurgem şi pasăm cu robotul. În 2 linguri de ulei călim ceapa curățată și tăiată mărunt, până se înmoaie, devenind o pastă. Amestecăm soia cu ceapă, restul ingredientelor şi cele 4 linguri de ulei rămase. Frecăm până obţinem o pastă. Ţinem în frigider, în cutie cu capac şi servim pe pâine prăjită.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)