General Tso’s chicken

– 3 pulpe de pui sup. dezosate și fără piele, 3 fire ceapă verde, 4 căței de usturoi, 1 ardei roșu iute mare/5 mici, 2 lingurițe sos de soia, 2 lingurițe vin de orez/Sherry sec, 1 linguriță oțet de orez, 3 lingurițe zahăr, 5 linguri suc de roșii, 3 lingurițe amidon alimentar, 3 lingurițe apă, 5 linguri ulei, sare

IMG_2526

Tăiem carnea cubulețe, amestecăm cu puțină sare, sos de soia, vin de orez, 2 lingurițe de amidon și 2 lingurițe de apă. Punem în frigider 20 min.

IMG_2527

Curățăm și tăiem ceapa fâșiuțe lungi de 5 cm, partea albă separat de partea verde; tocăm usturoiul, rupem ardeiul iute bucățele mici. Într-un bol amestecăm zahărul cu oțet, suc de roșii, 1 linguriță de amidon și 1 linguriță de apă.

IMG_2528

În uleiul încins prăjim carnea, pe toate părțile, până devine aurie și scoatem de o parte. Adăugăm 1 linguriță de ulei și călim partea albă a cepei, usturoiul, ardeiul iute câteva secunde, punem carnea și prăjim aprox. 1 min.

IMG_2529

Turnăm sosul din bol și amestecăm puțin până se îngroașă. Servim cald presărat cu partea verde a cepei.

150

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe de pui cu cartofi noi

– 1 kg cartofi noi, 2 pulpe de pui (700 g), 200 ml suc de roşii, 1 fir de usturoi verde tăiat fin, condiment pt. cartofi, condimente pt. pui Selgross

Curățăm cartofii, tăiem felii mai groase, rotunde, îi aşezăm într-un vas Yena uns cu ulei, condimentăm şi stropim cu sucul de roşii.

IMG_2207

Ungem carnea cu ulei, condimentăm, punem peste cartofi, presărăm cu usturoi tăiat mărunt. Acoperim cu capac şi punem la cuptor, la foc mic, aprox. 1 ½ oră. Servim calde.

141

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu legume

– 250 g paste ondulate, 400 g rădăcinoase (morcov, pătrunjel, păstârnac), 250 g mazăre, 1 ardei capia roșu mare, 1 dovlecel, 1 roșie mare, 2 cepe roșii, 150 g conservă de dovlecei cu piper, 1 legătură pătrunjel verde, 1 lingură ierburi Provence, 2 linguri ulei de măsline, 200 ml suc de roșii, 50 g brânză rasă pentru paste, sare, apă

Fierbem pastele în apă cu 1 lingură de ulei, apoi scurgem. Curățăm și tăiem ceapa felii subțiri, ardeiul cuburi, dovlecelul 1/2, apoi felii, rădăcinoasele rondele fine. Curățăm roșia de coajă și cotor apoi tăiem cubulețe. Încălzim 2 linguri de ulei, punem rădăcinoasele, ceapa, mazărea, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu până încep să se înmoaie. Adăugăm ardeiul, dovlecelul, turnăm puțină apă și fierbem descoperit 5 minute. Punem roșia, dovleceii cu piper, ierburile Provence, sărăm după gust, amestecăm și stingem focul. Într-o cratiță ce va merge la cuptor amestecăm bine pastele cu legumele, pătrunjelul verde tocat, brânza și turnăm sucul de roșii. Punem în cuptor la foc mediu aproximativ 20 minute, până scade zeama.
Servim calde sau reci.

A68

Mâncărică rece de dovlecel

– 3 dovlecei medii, 1 ceapă, 1 ardei gras, 2 roşii, 100 ml suc de roşii, 1 căţel de usturoi, pătrunjel verde, cimbru, sare, 2-3 linguri ulei

Curăţăm de coajă dovleceii, tăiem sferturi, ardeii şi roşiile curăţate de pieliţă feliuţe, tocăm mărunt ceapa şi verdeaţa.

Imagine

În uleiul încins rumenim dovleceii şi ceapa.

Imagine

Adăugăm restul ingredientelor şi fierbem în cuptor până e gata.

Imagine

Răcim și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v/a plăcut lăsați comentariu)

Macrou cu legume de primăvară

– 600 g file de macrou cu piele, 200 g mazăre, 2 leg. ceapă verde, 2 leg. frunze de fenicul, 1 leg. mare de leurdă, ½ leg. de pătrunjel verde, 3 căţei de usturoi, 300 ml suc de roşii, 50 ml vin alb demidulce, 200 g măsline verzi umplute cu gogoşari, 1 lingură de condimente pt. peşte, 5 linguri ulei de măsline, 1 cană de apă

Tăiem ceapa pe diagonală în bucăţi de 3-4 cm lungime şi cozile bucăţi mai mari, leurda tăiţei, tocăm feniculul, pătrunjelul şi usturoiul.

În 2 linguri de ulei călim ceapa până se înmoaie. Adăugăm leurda şi amestecăm 1-2 min. Punem frunzele şi mazărea, turnăm apa şi fierbem sub capac 10 min. Adăugăm măslinele, sucul de roşii, vinul şi fierbem 3 min.

Imagine

Presărăm peştelecu condimente pt. peşte și-l  prăjim în 3 linguri de ulei încins, câte 2 min. pe fiecare parte. Scoatem şi tăiem în 3-4 bucăţi.

Imagine

În cratiţă, peste legume, adăugăm peştele, amestecăm şi lăsăm sub capac 2-3 min. Servim caldă.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Ţelină cu ciuperci şi măsline

– 1 kg ţelină, 1 ceapă, 200 g măsline negre fără sâmburi, 200 g ciuperci Champignon proaspete, 150 ml suc de roşii, 200 ml vin alb, câte 1 lingură de făină şi zahăr, 1 foaie de dafin, sare, piper, 3 linguri ulei

Curăţăm ţelina, tăiem cuburi, o prăjim puţin în ulei, apoi adăugăm ceapa curățată și tăiată mărunt, măslinele, ciupercile curăţate şi tăiate felii. Înăbuşim, sub capac, 10 min. Adăugăm sucul de roşii, foaia de dafin, zahărul, sare și piper după gust. Fierbem la foc mic, sub capac, 20 min. Diluăm făina în vin, turnăm peste ţelină, amestecăm şi mai dăm un clocot.

Servim caldă sau rece.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Musaca de dovlecei cu peşte

– 500 g file de peşte (şalău, cod, merluciu), 2 dovlecei, 1 leg. ceapă verde (eu am folosit praz), 1 ardei, 1 morcov, 100 g caşcaval, 300 ml suc de roşii, ¾ linguri de ulei, sare, câte 1 lingură de pesmet şi unt pt. tavă

Curățăm dovleceii, tăiem cuburi/rondele mai groase, opărim în apă clocotită şi scurgem. În apa rămasă de la dovlecei punem puțină sare, peștele și fierbem 15 min.

Curățăm ceapa, ardeiul și tăiem mărunt, radem mare morcovul. Le călim în uleiul încins câteva minute, până se înmoaie. Adăugăm peştele scurs şi mărunţit fin, ½ din sucul de roşii, sare după gust şi fierbem până scade compoziţia.

Într-o yena unsă cu unt şi presărată cu pesmet punem un strat de dovlecei.

Imagine

Întindem sosul cu peşte și turnăm restul de suc de roşii. (Putem pune pe mai multe straturi într-un vas mai mic şi înalt)

Imagine

Presărăm caşcavalul ras.

Imagine

Punem vasul la cuptor 20 min. Răcorim 10 min., porționăm și servim. Putem consuma și rece.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pulpe de pui cu crustă de iaurt

10 pulpe superioare, fără piele, presărăm cu 1 lingură de condimente Burrito, punem într-un vas Yena uns cu puţin ulei. Imagine

Deasupra turnăm un amestec din 300 g de iaurt, 1 lingură suc de lămâie, 1 linguriţă de ghimbir ras, 2 linguri suc de roşii, 1 linguriţă de sofran, sare, 2 linguri de smântână grasă.Imagine

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 30-40 min. Servim imediat.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tocăniţă cu vinete în stil franţuzesc “Ratatouille”

– 2 dovlecei, 2 vinete mari, 1 ceapă, 2-3 ardei capia roșii, 50 g ciuperci Champignon, 2 roșii bine coapte, 250 ml suc de roșii, 200 g smântână, 1 lingură făină, busuioc, sare, piper, ulei

Curățăm și tăiem ceapa și ardeii mărunt, vinetele (cu coajă) și roșiile cubulețe, ciupercile și dovleceii felii subțiri. Amestecăm smântâna cu făina și busuioc după gust.

În puțin ulei călim ceapa și ardeii până încep să se înmoaie. Punem într-un vas Yena.

Imagine

În aceeași tigaie călim vinetele și ciupercile 3-4 min., le punem peste ardei și deasupra așezăm roșiile.

Imagine

Călim dovleceii 1min. și punem peste vinete.

Imagine

Presărăm sare și piper după gust și amestecăm ușor.  Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mare, 20 min. Oprim focul, turnăm amestecul cu smântână și punem în cuptorul fierbinte câteva minute până se formează o crustă. Porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Vinete umplute

– 600 g vinete mai mici, 1 morcov, 1 răd. de pătrunjel, 1 ţelină mică, 3 ardei graşi de  diferite culori, 2 căței de usturoi, 2-3 roșii, 1 pahar suc de roșii, 1 pahar vin alb sec, 2 linguri de frunze amestecate de țelină, pătrunjel verde, mărar și cimbru tocate, 1 linguriță Vegeta

Curățăm și tăiem cubuleţe mici morcovul, pătrunjelul, ţelina, ardeii, înăbuşim în ulei, luăm de pe foc şi adăugăm usturoiul tăiat cubuleţe, frunzele și Vegeta.

Spălăm vinetele, îndepărtăm coada, tăiem ½ pe lung, scoatem miezul şi umplem cu legumele. Aşezăm într-o tavă, una lângă cealaltă.

Imagine

Turnăm sucul de roşii și vinul alb. Deasupra aşezăm roşiile tăiate rondele. Punem tava în cuptor, aprox. 30 min., până se înmoaie vinetele. Servim calde/reci.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)