Carne de porc cu spanac

– 250 g de carne de porc gulaş, 250 g spanac proaspăt, 2 cepe verzi, 1 căţel de usturoi, 2-3 cm ghimbir, 100 ml supă de pui, 1 lingură făină de mălai, 2 linguri ulei, sare

– pentru marinadă- câte 1 lingură sos de soia şi vin de orez/Sherry sec, 1 linguriţă ulei, 1 linguriţă făină de mălai, 50 ml supă de pui

Într-un bol amestecăm ingredientele pentru marinadă. Tăiem carnea fâșii, o amestecăm în bol, acoperim și lăsăm să stea 1 oră. Curățăm ceapa, usturoiul, ghimbirul și tăiem mărunt. Îndepărtăm codițele frunzelor de spanac, spălăm, uscăm și călim într-o lingură de ulei încins. Scoatem  şi păstrăm la cald. În aceeaşi tigaie prăjim carnea până îşi schimbă culoarea, o scoatem şi păstrăm la cald. Călim usturoiul, ceapa, ghimbirul 1 minut, turnăm supa, sosul de marinat, presărăm făina de mălai, și amestecăm 1 minut. Adăugăm carnea, spanacul, sare după gust şi amestecăm până se îngroaşă sosul. Servim mâncarea caldă.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Sos de ţelină cu vin

– 100 g ţelină, 30 g legume deshidratate, ½ linguriţă praf de ceapă, 100 ml de vin alb demidulce, 2 linguri sos de soia, 1 cub concentrat supă de vită, 2 linguri zahăr, 100 g  smântână, 100 ml de apă, 1-2 linguri amidon alimentar

Dizolvăm cubul de supă în apă fierbinte, hidratăm legumele şi amestecăm cu praful de ceapă. Amestecăm smântâna cu amidonul. Curăţăm ţelina şi o măcinăm cu robotul. Caramelizăm zahărul, diluăm cu vinul, apoi adăugăm ţelina, legumele cu zeama lor, sosul de soia, la sfârşit smântâna și amestecăm continuu până se îngroaşă.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Viţel cu sos de stridii şi legume

– 400 g carne de viţel, 500 g ciuperci Pleurotus, 100 g porumb (baby corn conservă), 150 g mazăre, 1 conservă muguri de bambus (179 g net), 1 lingură rasă de ghimbir tocat mărunt, 1 ceapă verde, 3 linguri sos de stridii, 2 linguri Sherry sec/vin de orez, 1 lingură sos de soia, 1 linguriţă zahăr brut, 3 linguri ulei, sare

Tăiem carnea fâşii, o amestecăm cu sosul de soia, vinul, zahărul şi lăsăm să stea 30 minute. Curățăm și tăiem ciupercile felii, ceapa verde rondele de 2 cm grosime, ghimbirul mărunt. Scurgem bambusul şi decongelăm mazărea. Tăiem porumbul ¼ pe lungime.

În uleiul încins prăjim carnea, împreună cu marinata, până îşi schimbă culoarea, o scoatem şi o păstrăm la cald. În tigaie punem legumele și amestecăm până se înmoaie, aproximativ 4-5 minute. Adăugăm carnea, sosul de stridii, amestecăm 1 min. şi stingem focul. Servim mâncarea caldă cu garnitură de orez gătit simplu.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pulpe de pui marinate cu cartofi şi roşii Cherry la cuptor

– 2 pulpe superioare de pui mari, 400 g cartofi, 12 roșii Cherry, sare, piper, apă

Preparăm o marinată din 2 căţei de usturoi curățați și tăiați mărunt, zeama de la 1 lămâie, 100 ml vin alb demidulce, 3 linguri sos de soia, 3 foi de dafin, 1 linguriţă boabe de piper negru, oregano, rozmarin, mărar uscate, 1-2 linguri ulei de măsline.

Sărăm și piperăm pulpele. Le punem în marinadă, în frigider, câteva ore. Curăţăm cartofii şi tăiem cuburi.

Într-o tavă pt. cuptor aşezăm pulpele cu marinata, împrejur punem cartofii şi deasupra roşiile Cherry întregi. Presărăm sare şi piper după gust. Turnăm 1 pahar de apă și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180), stropind din când în când cu sosul din tavă, până se rumeneşte carnea şi sunt moi cartofii. Servim calde.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Cotlet de porc marinat cu paste şi sos de ţelină cu vin

– 400 g cotlet de porc fără os, 2 linguri marinadă uscată cu ceapă, 2 linguri ulei Wok, ¼ linguriţă muştar au Cassis Dijon (cu vin şi coacăze negre); pentru servit sos de țelină cu vin

Tăiem carnea în 2 felii mai groase, ungem cu muştar, presărăm marinada, ungem cu ulei şi ţinem în frigider de azi pe mâine. Prăjim carnea în teflon, sub capac, aprox. 5 min. pe fiecare parte.
Fierbem pastele şi scurgem. Servim o felie de cotlet cu paste şi sos.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Creveţi Sichuan

– 250 g creveţi mari decorticaţi, 1 borcan ciuperci Shiitake (280 g), câte 1 ardei roşu şi galben, ½ ardei iute, ¼ ceapă albă, 1 morcov, partea verde de la 1 fir de praz, 2 căţei de usturoi, 1 bucăţică de ghimbir, 2 linguri ulei de susan

– pt. marinată: 1 linguriţă piper Sichuan, ½ linguriţă zahăr brut, 2 linguri sos de soia, câte 1 lingură oţet de orez şi ulei de susan

– pt. sos: 3 linguri sos de soia, 2 linguri sos picant dulce-acrişor, 1 linguriţă sos iute de chilli, câte 1 lingură oţet de orez şi ulei de susan, câte 1 linguriţă zahăr brut şi ghimbir praf, câte ½ linguriţă sare de mare şi piper Sichuan, 2 linguri rase amidon alimentar, 200 ml apă

Amestecăm ingredientele pt. marinată, punem creveţii și îi ţinem 20 minute acoperiţi. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul, ardeiul iute şi ghimbirul mărunt, ardeii fâşiuţe, ciupercile ½ (cele mici le lăsăm întregi), prazul şi morcovul beţișoare subţiri. (păstrăm puţin praz pentru final) Pentru sos amestecăm amidonul cu apa. Într-un bol amestecăm restul ingredientelor şi încorporăm pasta de amidon.

În 2 linguri ulei de susan încins prăjim ceapa, ghimbirul şi usturoiul 30 secunde amestecând continuu. Adăugăm creveţii cu tot cu marinata şi amestecăm continuu până devin roz. Îi scoatem de o parte.Imagine

În wok călim ceapa şi prazul amestecând 2-3 min. Adăugăm ardeii, morcovul, ciupercile şi mai amestecăm 1 min. În final adăugăm creveţii, restul de praz şi sosul, amestecăm până se îngroaşă şi stingem focul.Imagine

Servim calzi.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pui mongolez cu garnitură chinezească de legume

– 500 g de piept de pui dezosat şi fără piele, 3-4 linguri de amidon alimentar, 4 căţei de usturoi, 3 cepe verzi, ¼ cană de supă de pui, 1 ceapă albă, câte 1 ardei gras roşu şi verde, ½ morcov, 6 buc. de baby corn (conservă de porumb tânăr), câte ½ borcan de bambus şi muguri de soia, 1 pachet de ciuperci uscate Grzyby Mun, 2 linguriţe de zahăr brun, câte 2 linguriţe de sos Hoisin şi sos de soia, 1-2 linguriţe de ardei iute roşu uscat pisat, câte 1 linguriţă de sos de stridii şi Sherry sec, 6 linguri de ulei de susan

Pentru sos Hoisin (dacă nu găsiţi în magazin) amestecăm 4 linguri sos de soia cu 2 linguri unt de arahide, 1 lingură de miere, 2 linguri oţet de orez, 1/2 căţel de usturoi tocat, 2 linguri ulei de susan, 1 praf de piper, 20 pic.de sos iute.

Marinata: amestecăm ½ din cantităţile de sos Hoisin, sos de soia, sos de stridii, zahărul, oţetul şi ardeiul iute.

Tăiem carnea fâşii subţiri, o „tăvălim” în marinadă şi o lăsăm să stea 30 min.

Imagine

Hidratăm ciupercile 10 min. în apă fierbinte şi le tăiem fâşii.

Tăiem ceapa solzişori, ceapa verde rondele subţiri, usturoiul mărunt, morcovul rondele, ardeii feliuţe, porumbul rondele mai groase.

Dăm carnea prin amidon şi o prăjim în 2 linguri de ulei încins până se rumeneşte, apoi o scoatem de o parte la cald.

În 2 linguri de ulei încins prăjim 30 sec. ceapa şi usturoiul, până ceapa devine sticloasă, scoatem şi ţinem la cald.

În 2 linguri de ulei încins călim morcovul şi ardeii, adăugăm porumbul, bambus, muguri de soia şi ciuperci, amestecăm 2 min. şi stingem focul.

Imagine

Sos: pe foc amestecăm restul de sosuri rămase de la marinată cu supa de pui şi fierbem la foc mic, turnând câte puţin amidon diluat în puțină apă, până se îngroaşă.

Pe o farfurie aşezăm carnea, peste ea amestecul de ceapă şi turnăm sos, iar lângă aşezăm legumele.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tăiţei chinezeşti cu muguri de soia, bambus şi ciuperci

– 100 g de tăiţei chinezeşti cu ou, 2 linguri de legume deshidratate, 2 căţei de usturoi, 1 ceapă mică, 50 g de ciuperci deshidratate chinezeşti, câte ½ borcan de muguri de bambus şi muguri de soia, câte 2 linguri de sos picant dulce şi acru şi sos de soia, 1 lingură de condimente Hot and Spicy, apă

Hidratăm ciupercile în apă clocotită 30 min. scurgem şi tăiem tăiţei. Rupem tăiţeii şi îi fierbem în 500 ml de apă clocotită, sub capac 15 min. Scurgem mugurii de soia şi bambus, îi adăugăm pste tăiţei împreună cu sosurile, omogenizăm şi mai fierbem la foc mediu, sub capac 5 min.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pulpe de pui la cuptor cu sos special

– 2 pulpe mari de pui, 2 linguri de sos de soia, 2 linguri de miere rase, 1 lingură de muştar Dijon, 1 lingură de oţet de mere, 20 cm de praz, 2 linguri de coriandru uscat, 1 lingură de cimbru uscat, 1 fir de ceapă verde, 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de susan, sare, câte ½ linguriţă de piper, boia, amestec de 5 arome

– pt. amestec de 5  arome: 1/2 steluţă de anason pisată,  câte 1 linguriţă scorţişoară, cuişoare măcinate, piper Sichuan, câte 1 lingură de cimbru şi seminţe de fenicul- le amestecăm formând un praf-

Facem un sos din sos de soia, miere, muştar, 5 arome, piper, boia, oţet, coriandru, cimbru, ceapa şi prazul tocate mărunt, susan şi ulei. Crestăm în articulaţie şi sărăm pulpele, le dăm prin sos şi le aşezăm într-o tavă. Turnăm deasupra restul de sos, acoperim tava cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 40 min. Îndepărtăm folia şi punem în cuptor 20 min., stropind cu sosul din tavă, până se rumeneşte. Servim cu murături.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Aripioare orientale

– 20 aripioare de pui, 50 ml ulei de susan, câte 2 linguri sos de soia şi oţet de orez, câte 1 linguriţă de muştar şi scorţişoară măcinată, 2 linguri de ghimbir ras, 1 vârf de cuţit de nucşoară, sare, piper

Facem o marinadă amestecând toate ingredientele. “Tăvălim” în ea aripioarele, acoperim cu folie şi ţinem în frigider până a doua zi. Prăjim aripioarele pe grătar, pe toate părţile, 20-25 minute. Servim aripioare cu orez peste care presărăm migdale prăjite.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)