Creveți cu spanac și măsline

– 200 g creveți prefierți, 2 căței de usturoi (5 g), 2 cm ghimbir (5 g), 1 ceapă verde mare (40 g), 100 g frunze de spanac, 50 g ardei gras roșu tăiat feliuțe, 40 g măsline negre fără sâmburi, 2 linguri sos de stridii, 1 lingură ulei de măsline extravirgin, sare, piper alb măcinat

Decongelăm și decorticăm creveții. Curățăm și tăiem usturoiul, ghimbirul mărunt, ceapa feliuțe pe diagonal. Rupem cu mâna frunzele de spanac. Tăiem măslinele rondele fine. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare, punem usturoiul, ghimbirul și prăjim 30 secunde. Adăugăm ceapa, ardeiul și amestecăm 1 minute. Punem spanacul, reducem flacăra la mediu și gătim 3 minute. Adăugăm măslinele, creveții, sosul de stridii, sare și piper după gust și amestecăm din când în când 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Scoici în sos roșu picant

– 250 g scoici congelate, 1 ceapă (100 g), 1 ardei Cayenne, 1 conservă roșii tăiate în bulion (400 g), 1 lingură făină, 2 linguri sos de stridii, 1 lingură ulei, ¼ linguriță piper alb măcinat, 2 linguri apă

Decongelăm scoicile. Curățăm ceapa, ardeiul Cayenne și tăiem mărunt. Dizolvăm făina în apă. Pasăm roșiile și amestecăm cu sucul lor. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim ardeiul 30 secunde. Punem ceapa și amestecăm 2 minute. Adăugăm scoicile, sosul de stridii, reducem flacăra la mediu și gătim 4 minute. Turnăm roșiile și fierbem 8 minute. Punem piperul, sărăm după gust, turnăm făina și amestecăm continuu 2-3 minute, până sosul de îngroașă. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește cu andive și varză de Bruxelles

– 200 g file de pește alb, 1 andivă (200 g), 100 g varză de Bruxelles congelată, 1 ceapă verde, ½ ardei gras roșu (70 g), 1 lingură frunze de salvie tocate mărunt, 2 linguri sos de stridii, 1 linguriță zahăr, 1 lingură oțet, sare, piper alb măcinat, 1 lingură ulei, apă

Decongelăm varza. Tăiem peștele fâșii lungi de aproximativ 1,5-2 cm lățime. Curățăm și tăiem ceapa feliuțe pe diagonală, ardeiul cubulețe. Tăiem andiva ½ pe lungime, desfacem frunzele, punem într-un bol, acoperim cu apă rece, adăugăm ½ linguriță sare, zahărul, oțetul și lăsăm să stea 15 minute. Scurgem și tăiem fâșii.

Într-o tigaie teflonată clocotim 100 ml apă. Punem varza, acoperim cu capac și fierbem pe foc mare 10 minute. Adăugăm uleiul, andiva, ardeiul, ceapa, reducem flacăra la mediu și amestecăm din când în când 4 minute. Punem peștele, salvia, turnăm sosul de stridii, sărăm și piperăm după gust. Acoperim cu capacul și gătim 4 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Dovlecei cu surimi

– 200 g dovlecei, 100 g batoane de surimi, 50 g morcov, 1 cățel de usturoi, ½ linguriță ghimbir deshidratat, 3 linguri sos de stridii, ½ linguriță piper negru cu lămâie măcinat, 1 lingură ulei, lapte

Îndepărtăm folia de plastic de pe batoanele de surimi, punem într-un castron, acoperim cu lapte rece, punem capac și ținem în frigider până a doua zi. Scurgem și tăiem fiecare baton în cinci bucăți. Curățăm dovleceii, morcovul, usturoiul și tăiem mărunt. Curățăm roșiile de coajă și cotorul cu semințe apoi tăiem mărunt. Încălzim uleiul și prăjim usturoiul ghimbirul 1 minut. Adăugăm morcovul și amestecăm 1 minut. Punem dovleceii, 2 linguri sos de stridii și fierbem pe foc mediu, amestecând din când în când, 3 minute. Adăugăm roșiile, piperul și fierbem 2 minute. Punem surimi, 1 lingură sos de stridii, sare după gust și amestecăm 1 minut. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tăiței cu creveți și muguri de fasole

– o rețetă din China-

– 100 g tăiței de orez, 100 g creveți decorticați (li s-a păstrat codița), 2 căței de usturoi, 50 g ceapă roșie, 50 g morcovi, 150 g varză chinezească, 1 borcan muguri de fasole Mung (180 g net), 1 linguriță pastă de ardei iute, 1 linguriță condimente pentru pește, 2 lingurițe sos de soia, 1 linguriță sos de soia dark, 1 linguriță sos de stridii, 50 ml apă, 2 linguri ulei

Amestecăm sosurile cu pasta de ardei iute. Presărăm condimentele pentru pește peste creveți, turnăm 1 lingură de ulei și punem de o parte. Curățăm și tăiem mărunt usturoiul, ceapa, morcovii bastonașe, varza mărunt. Spălăm cu apă rece mugurii de fasole și scurgem. Clocotim 2 l de apă, stingem focul, punem tăițeii, acoperim cu capac, lăsăm să stea 5 minute apoi scurgem.  Încălzim o tigaie teflonată mai adâncă, prăjim creveții 3 minute, scoatem pe o farfurie și ținem la cald. În tigaie turnăm 1 lingură de ulei, prăjim usturoiul și ceapa 1 minut, adăugăm morcovii, amestecăm bine și gătim 1 minut. Punem varza, turnăm amestecul de sosuri și fierbem 2 minute. Adăugăm tăițeii, amestecăm 1 minut, punem mugurii de fasole și amestecăm continuu 2 minute. Adăugăm creveții, amestecăm și ținem pe foc 1 minut. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Fructe de mare cu paste Capunti

– 300 g fructe de mare congelate, 160 g paste făinoase Capunti, 1 lingură zeamă de lămâie, 1 linguriță sos de stridii, 1 linguriță amestec de frunze aromate, 1 lingură ulei de măsline extravirgin, 3 l apă, sare

Fierbem pastele în apa clocotită cu puțină sare 15 min., trecem sub un jet de apă rece și scurgem. Într-o tigaie antiaderentă încălzim uleiul, punem fructele de mare congelate și amestecăm din când în când 5 min. Turnăm zeama de lămâie, sosul de stridii, presărăm amestecul de frunze, sare după gust, amestecăm și ținem pe foc 3 min. Porționăm pastele în farfurii, deasupra punem fructele de mare și servim imediat.

147

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Zucchini umplut cu carne

– 1 zucchini mare, 200 g carne de porc măcinată, 200 g carne de raci tocată (din conservă), 2 ouă, 2 linguri sos de soia, 2 linguri sos de stridii, 3 linguri amidon, 1 vârf de cuțit praf de ghimbir, sare, piper, ulei

Spălăm zucchini, tăiem ½ pe lungime și îndepărtăm miezul scobind cu o lingură. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, fără ulei, cu sare și piper după gust. Umplem cele două jumătăți cu compoziția obținută.

Avem două variante de prăjire.

– tăiem bucăți de 2 cm grosime, încingem câteva linguri de ulei la foc mediu (170), le prăjim până devin maronii și scoatem pe hârtie absorbantă

– tapetăm o tavă cu hârtie de copt, o ungem cu 2 linguri de ulei, așezăm cele două bucăți și stropim cu 1 lingură de ulei.

Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 30 min. Scoatem folia și mai ținem 5 min. în cuptor.

În ambele variante servim imediat. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tăiței de orez cu pui și legume în stil asiatic

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă, 1 cățel mare de usturoi, 1 cm ghimbir, 1 pungă legume chinezești congelate (400 g), 3 linguri sos de soia dark, 1 lingură sos de stridii, 2 linguri amidon alimentar, 2 lingurițe condimente pt. Wok, un vârf de cuțit anason uscat, 1 linguriță piper Sechuan, 1 linguriță zahăr brun, 4 linguri vin de orez/vin alb demisec, 2 linguri ulei de arahide, 100-200 g tăiței de orez

Tăiem carnea fâșii mai late. Amestecăm sosul de soia dark, sosul de stridii, zahărul, anasonul, condimentele, piperul, punem carnea, uleiul și amestecăm bine. Presărăm amidonul, omogenizăm, turnăm vinul și lăsăm să stea deoparte. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul și ghimbirul. Încingem o lingură de ulei de arahide într-un Wok și prăjim 1 min. ceapa, usturoiul și ghimbirul. Adăugăm carnea cu marinata și rpăjim 5 min., amestecând din când în când. Punem legumele congelate, amestecăm, turnăm 1 lingură sos de soia și fierbem sub capac, la foc mediu, 5 min., amestecând din când în când. Între timp clocotim o oală cu apă, stingem focul, punem tăițeii, acoperim și lăsăm să stea 2 min. Spălăm tăițeii cu apă rece și scurgem. Punem peste carnea cu legume, amestecăm și servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tocăniță din piept de pui în stil chinezesc

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 morcov, ½ ardei roșu, 5 cm praz, ½ tijă de țelină, 25 g ciuperci uscate, 1 linguriță ghimbir praf, câte 1 lingură sos de stridii, sos de soia și vin de orez, 1 linguriță zahăr brun, 2 linguri ulei de susan brun, 1 linguriță amidon de porumb, sare, piper alb

Curățăm și tocăm mărunt prazul, țelina și ardeiul. Măcinăm morcovul cu robotul. Înmuiem în apă clocotită ciupercile 10 min., scurgem și tăiem mărunt. Tăiem carnea fâșii subțiri. Le prăjim în uleiul încins 2-3 min., până își schimbă culoarea și sunt moi. Adăugăm legumele, ciupercile, sosul de soia și fierbem 3 min. amestecând. Presărăm ghimbirul, zahărul, sare, piper, turnăm sosul de stridii, vinul și amestecăm 1 min. La sfârșit punem amidonul și amestecăm până zeama se îngroașă puțin. Servim cald cu garnitură de orez integral.

181

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Drunken noodles

– 300 g piept de pui dezosat, 100 g tăiței de orez, ½ ardei gras, 1 ardei iute verde, 4 ardei chilli, 4 fire ceapă verde, 3 căței de usturoi, 3 linguri sos de soia dark, 2 linguri sos de soia dulce, câte 1 lingură sos de pește și sos de stridii, 1 lingură busuioc tocat, 2 linguri ulei de arahide

IMG_2082

Într-un bol amestecăm sosurile. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, ardeiul iute, chilli și cubulețe ardei gras. Tăiem carnea fâșiuțe. Punem la fiert apa pt. tăiței lăsând-o la foc mic. În uleiul încins prăjim puiul, la foc iute, până își schimbă culoarea. Stingem focul de la apă și punem tăițeii la înmuiat, sub capac, 3 min. Tragem carnea pe marginile tigăii, în mijloc punem ceapa, usturoiul, ardeiul iute, chilli, călim 30 sec.

IMG_2083

Adăugăm ardeiul gras, busuiocul, amestecăm totul și mai călim 1 min.

IMG_2084

Scurgem tăițeii, îi adăugăm peste carne și omogenizăm.

IMG_2085

Turnăm sosurile, fierbem 1 min. și stingem focul. Servim imediat presărați cu rondele de ceapă verde și busuioc mărunțit.

139

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)