Prăjitura cu fructe uscate

o desfătare de Crăciun

– 250 g mix fructe exotice deshidratate, 300 g stafide, 100 g papaya confiat, 100 g mango confiat, 50 g ananas confiat, 30 g merișoare, 30 g coacăze negre uscate, 70 g migdale, 50 g alune de pădure, 250 ml cognac, 1 portocală, coaja rasă de la 1 lămâie, 225 g unt, 220 g zahăr brut, 3 ouă, 260 g făină, 1 plic praf de copt

Hidratăm fructele uscate în cognac, lăsăm de o parte 3 linguri. Stoarcem portocala și radem coaja. Tocăm cu cuțitul alunele și migdalele. Scurgem fructele și dacă e cazul tăiem cubulețe. Frecăm untul ținut la temperatura camerei cu zahărul, apoi adăugăm pe rând ouăle, câte unul, cognacul, coaja rasă de lămâie și portocală, sucul de portocală și la sfârșit făina amestecată cu praful de copt. Încorporăm restul ingredientelor și amestecăm bine cu o lingură, de jos în sus. Ungem cu unt o formă de tort și o tapetăm cu hârtie de copt, lăsând în afară puțină. Întindem uniform compoziția.

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mic (160) 1 oră, scădem temperatura puțin (150) și mai coacem 1 ½ oră, până trece testul cu scobitoarea (folosim un băț din lemn pentru frigărui). Scoatem, înțepăm din loc în loc și turnăm cognacul rămas de la fructe.

126

Răcim, porționăm și servim. Putem păstra timp de câteva săptămâni, ”îmbrăcată” într-o folie de aluminiu și din când în când udând-o cu puțin cognac.

126a

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de morcovi cu ghimbir

– 200 g morcovi, 80 g stafide, 1 linguriță miere, câte ½ portocală și lămâie, 4 cm ghimbir, 150 ml iaurt gras, 30 g arahide tocate, sare, 1 lingură cognac, apă

IMG_7984

Hidratăm 15 min. stafidele în apă fierbinte amestecată cu cognac, apoi scurgem. Curățăm și radem morcovii și ghimbirul. Amestecăm morcovii cu stafidele. Spălăm portocala, lămâia, radem coaja și stoarcem sucul. Într-un bol amestecăm ghimbirul cu cojile rase, sucul fructelor, iaurt, puțină sare, turnăm peste morcovi și omogenizăm.   

199

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Farfalle cu ciuperci şi sos de piper

– 300 g farfalle, 1 ceapă roşie, 1 conservă de ciuperci tăiate (400 g), 150 g de muşchi file, ½ gogoşar, 1 leg. de fenicul, 1 lingură de condimente Burrito Seasoning, ulei, sare, piper, 50 ml sos de piper, brânză rasă pt. paste

 În apă cu 1 lingură de ulei firbem pastele, spălăm cu apă şi rece şi scurgem. Tăiem mărunt ceapa, muşchiul, ciupercile, gogşarul, tocăm frunzele de fenicul, le călim în 2 linguri de ulei. Adăugăm condimentele, sare, piper amestecăm 2 min. şi stingem focul.

– pt. sos – 50 g unt, 1 ceapă albă, 3 linguri boabe de piper negru şi alb, 50 ml cognac, 100 ml vin alb sec, 200 ml smântână

Topim untul şi călim ceapa tăiată mărunt până devine sticloasă. Adăugăm boabele de piper negru şi alb sfărâmate mare, cognacul, vinul şi fierbem 5 min. La sfârşit adăugăm smântâna, sare, amestecăm bine şi dăm câteva clocote.

Amestecăm pastele cu amestecul de ciuperci, sos, le aşezăm într-o farfurie şi presărăm deasupra brânză. Servim calde.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Cotlete de porc cu sos de portocale, ceapă şi cognac

– 2 cotlete de porc mai groase (2-2,5 cm) cu os, 2 portocale, 1 ceapă mare, 5-8 căţei de usturoi (fc. de mărime), 4-5 linguri de făină, 1 linguriţă de ghimbir măcinat, 50 ml de cognac, 4 linguri ulei de măsline, sare, piper

 Imagine

Într-o pungă amestecăm făina cu ghimbir, sare, piper şi „tăvălim în el cotletele uscate cu hârtie absorbantă.

În uleiul încins prăjim feliile de cotlet pe fiecare parte, la foc mediu spre mare, câte 3 min. şi le mutăm într-un vas termorezistent.

Imagine

În uleiul rămas călim ceapa tăiată julien, adăugăm cognacul şi amestecăm până se desprinde de tigaie.

Imagine

Acest sos îl turnăm peste cotlete, adăugăm piper, căţeii de usturoi întregi, cu coajă, spălaţi bine şi sucul de portocale. Acoperim cu capac şi punem în cuptor la foc mediu. După 20-25 min. întoarcem carnea pe cealaltă parte, mărim focul şi mai lăsăm vasul, parţial acoperit, 10-15 min.

 Imagine

Sevim cotlet cu orez/cartofi piure şi sosul rămas în vas.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Piept de găină cu mazăre, în sos de smântână cu cognac

– 1 piept de găină, 1 leg. de zarzavaturi pt. supă, 1 ceapă, câteva boabe de piper negru, 2 linguri de Secretul Gustului, 1 ou, 2 linguri pesmet, 1 lingură semințe de susan, 1 ardei, 300 g mazăre, 300 ml sos de smântână cu cognac, 4 linguri ulei de măsline, 4 l apă

– pt. sos- 30 g unt, 50 ml cognac, 2 linguri praf de ceapă, 70 g pastă de roşii, 150 g smântână, 4 linguri Gustin (amidon alimentar), 100 ml supă de găină, sare

Fierbem carnea şi zarzavaturile curăţate în apă, la foc mic şi spre sfârşit adăugăm Secretul Gustului. Scurgem şi răcim. Supa o păstrăm pt. alt fel de mâncare. Tăiem carnea cuburi, ceapa fiartă şi ardeiul mărunt. Cuburile de carne le dăm prin oul bătut, apoi le „tăvălim” într-un amestec de pesmet cu susan. În 3 linguri de ulei, prăjim carnea pe toate feţele, o scoatem şi o ţinem de o parte.

Imagine

Într-o lingură de ulei încins călim ceapa fiartă în supă, tăiată mărunt, ardeiul tăiat cubuleţe, 2 min. Adăugăm mazărea, puţină supă şi fierbem până se înmoaie. Adăugăm carnea, puţin piper negru măcinat, sare şi mai fierbem 2 min.

Preparăm sosul. Amestecăm praful de ceapă cu pasta de roşii. Dizolvăm amidonul în supa de găină. Topim untul, turnăm amestecul cu ceapă şi smântâna şi dăm un clocot. Turnăm cognacul şi fierbem 3-4 min. Adăugăm amidonul dizolvat în supă şi sare după gust. Fierbem, la foc mic, amestecând continuu, până se îngroaşă. Turnăm sosul peste mâncare, amestecăm şi stingem focul. Servim caldă.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

Floare de iarnă

– 1 conopidă mică, 1 broccoli, 2 ardei capia roşii mari, câte 1 lingură de nuci tăiate de mână, pastă de oţet balsamic, usturoi granulat, 1 ou, câte 2 linguri de pesmet şi seminţe de susan, 2 linguri de ulei, vin alb demisec, sare; 150 g de tagliolini cu ardei iute

– 600 g de ciuperci Champignon medii, 100 g de perle de brânză proaspătă, 3 cremvursti de pui, câte 2 linguri pastă de ardei (conservă la borcan), câte 1 lingură de smântână şi sos de usturoi, sare, piper alb, ulei

– pt sosul de piper- 1 ceapă albă, 50 g de margarină, 3 linguri de piper negru şi alb măcinat/sfărâmat, 50 ml de cognac, 100 ml de vin alb demisec, 200 g de smântână

Fierbem în apă cu sare conopida, scurgem, desfacem în buchete, 8 le păstrăm, iar restul de conopidă o pasăm cu sare. Coacem ardeii, curăţăm şi tocăm mărunt. (eu am avut congelaţi) Prăjim pe foc nucile în puţin vin alb până se evaporă. Amestecăm conopida cu ardeii, nucile şi obţinem o pastă.Imagine

Cele 8 flori de conopidă le dăm prin oul bătut, apoi printr-un amestec de pesmet şi susan şi le aşezăm într-o tavă cu hârtie de copt unsă cu ulei.

Prăjim la cuptor până se rumenesc puţin.Imagine

Curăţăm ciupercile, fierbem cremvurstii, îi curăţăm de coajă şi tăiem mic. În fiecare pălărie punem pastă de ardei, peste un amestec din brânză cu smântână, sare, cremvursti şi ungem deasupra cu sos de usturoi. Aşezăm ciupercile în tavă cu hârtie de copt unsă cu ulei. Prăjim în cuptor, la foc mediu, aprox. 20 min. până se înmoaie. Decorăm cu frunze de pătrunjel verde.Imagine

Preparăm sosul de piper. În margarina topită călim ceapa tăiată mărunt până devine sticloasă, adăugăm piperul, cognac, vin şi fierbem 5 min. La sfârşit adăugăm smântâna, sare, amestecăm bine şi mai dăm câteva clocote până se formează un sos.

Fierbem tagliolini şi scurgem. Curăţăm broccoli şi fierbem în aburi aprox. 7 min.

Pe un platou aşezăm pe margine pastele, jur împrejur broccoli, ciuperci umplute şi conopidă prăjită, iar la mijloc pasta de conopidă cu ardei. Servim pastele cu sos de piper şi legume.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Somn pe pat de orez cu ghimbir, caise şi vin

– 300 g de somn, 100 ml de suc de mandarine, 1 lingură de pastă de oţet balsamic cu portocale, câte 2 linguri de sos de soia Indonesia şi cognac, ½ linguriţă de pudră de mango, 1 vârf de cuţit de curry erotic, 1 lingură de ulei de măsline

– 500 g de orez brun, 1 ceapă albă mică, 1 lingură de Tamouri Masala, 20 g de ghimbir deshidratat, 100 g de caise deshidratate, 50 ml de cognac, 2 linguri de ulei

– 4 flori de broccoli, 150 ml vin alb demisec

Într-un bol amestecăm ingredientele, punem peştele, acoperim și ținem în frigider până a doua zi.

Imagine

Fierbem în apă cu sare orezul, aprox. 45 min. și scurgem. Înmuiem caisele şi ghimbirul în cognac 15 min. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, caisele şi ghimbirul cubuleţe. Într-un bol amestecăm ceapa cu orezul, caisele, ghimbirul, uleiul, Tamouri Masala şi sare.

Într-o tavă prevăzută cu grătar aşezăm orezul, turnăm peste el cognacul, fixăm grătarul, punem peştele scurs de marinadă și-l presărăm cu Tamouri Masala. Pe grătar, în jurul peştelui, aşezăm broccoli tăiat feliuţe. Turnăm vinul şi punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 30 min., până e moale peştele.

Imagine

Servim peştele cald, cu garnitură de orez şi broccoli.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Plăcintă cu fructe

– 500 g făină, 6 ouă, 180 g unt, 200 ml lapte, 30 ml coniac, 350 g zahăr, 1 praf de copt, 50 g zahăr pudră, 300 g prune, 2 sharon

Frecăm zahărul cu untul, adăugăm gălbenuşurile câte unul, cogniacul, făina amestecată cu praf de copt alternativ cu laptele şi la sfârşit albuşurile bătute spumă cu puţină sare. Punem în tava tapetată cu hîrtie pergament şi deasupra punem prunele fără sâmburi şi sharon feliate.

Image

Coacem la foc mediu (testul cu scobitoarea).

Image

Rece porţionăm şi putem servi presărată cu zahăr pudră.

55

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tartă cu peşte şi sos de piper

– 300 g de sardine în ulei, 3 ouă, 75 g făină de mălai, 100 ml lapte, 1 plic de praf de copt, 1 ceapă mică, sare, piper, 2 linguriţe de zeamă de lămâie

Scurgem peştele, pasăm şi îl amestecăm cu făina, ouăle, ceapa rasă fin, laptele, praful de copt stins cu zeama de lămâie, sare şi piper. Punem compoziţia în tavă tapetată cu hârtie de copt, în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 25-30 min.

SOS DE PIPER

Topim 50 g de unt şi călim 1 ceapă tăiată mărunt până devine sticloasă. Adăugăm 3 linguri de boabe de piper negru sfărâmate mare, 50 ml de cognac, 100 ml de vin alb sec şi fierbem 5 min. La sfârşit adăugăm 200 ml de smântână, sare, amestecăm bine şi dăm câteva clocote.

Porționăm tarta și servim cu sos.

 

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

File de curcan în folie cu sos de struguri

400 g file de piept curcan se unge cu un amestec din: 35 g unt, 1 linguriţă suc de lămâie, sare, 1 praf de piper alb, se îmbracă în folie de aluminiu, apoi se pune în cuptorul preîncălzit 20 min., la foc mare, apoi stingem focul şi-l lăsăm în cuptor.Imagine

Sos de struguri: 1,2 kg struguri, 50 g unt, 50 g făina, 100 ml lichior de vişine, 50 ml cognac

Spalăm strugurii, punem boabele într-o tavă unsă cu unt, în cuptorul preîncălzit timp de 10 min., scoatem şi adăugăm un sos din 50 g de unt amestecat cu făina, pe foc şi stins cu 300 ml de apă. Se adaugă lichiorul de vişine si cognacul şi mai dăm 1 clocot.Imagine

Imagine

Servim file de curcan cu sos de struguri.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)