– 400 g peşte fără cap, 1 conservă fasole boabe (420 g), 3 cepe (120 g), 1 roşie, 1 foaie de dafin, 3 căţei de usturoi, 1 lingură cimbru praf, 1 leg. pătrunjel verde, 50 ml vin alb, sare marină, piper alb, 1 lingură ulei
Tăiem peştele bucăţi mai mari (eu am folosit 2 scobari întregi), presărăm sare, piper și cimbru. Curățăm usturoiul, tăiem mărunt și presărăm deasupra peștilor. Curățăm și tăiem ceapa mărunt; tocăm pătrunjelul. Într-o cratiţă călim în ulei ceapa până se înmoaie, adăugăm fasolea cu tot cu zeamă, sare, foaia de dafin, cimbrul. Dăm 2 clocote, la sfârşit adăugăm pătrunjelul tocat, amestecăm până se îngroaşă şi stingem focul.
Pe fundul unei tăvi turnăm fasolea, peste așezăm peştii şi punem în cuptor, la foc mai mare, 10 min.
Scoatem, aşezăm deasupra peştilor roşia tăiată rondele şi mai punem în cuptor 5 min.
Servim rece.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)