Pui picant la cuptor

– 1 pui, câţiva ardei iuţi şi căţei de usturoi, 2 linguri de piper de Sechuan/negru, 2 linguri de pastă de ardei, o bucăţică de ghimbir, 150 ml de vin alb sec, câte 2 linguri de sos de peşte Thai şi oţet de orez, 1 lingură de ulei de susan, 1 linguriţă de zahăr brun, busuioc proaspăt

MARINADA: amestecăm piperul măcinat grosier cu ghimbirul ras, usturoiul pisat, frunzele de busuioc tocate, ardeii iuţi feliaţi subţire, vin, oţet de orez, sos de peşte, ulei de susan, zahărul şi pasta de ardei.

Omogenizăm şi „tăvălim” în ea puiul, acoperim vasul şi ţinem la frigider 2 ore.

IMG_4385

Scoatem şi în pui introducem câţiva căţei de usturoi striviţi, o bucată de 2 cm de ghimbir curăţat şi câteva fire de busuioc. Într-un vas pt. cuptor mai înalt punem puiul, îl acoperim cu marinada şi acoperim vasul cu folie de aluminiu.
Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 1 oră. Îndepărtăm folia, scădem focul spre mic şi mai ţinem 45 min. în cuptor, stropind des cu sos, până se rumeneşte.

160

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare indiană de ardei capia

– 5 ardei capia roșii, 1 morcov, 5 cm praz, 1 ceapă, 1 bucățică ghimbir, câte 1 linguriță semințe de chimen, coriandru și fenicul măcinate, ½ linguriță turmeric, ¼ linguriță sare, 500 ml apă, pătrunjel verde

Curățăm și tăiem ardeii fâșii subțiri, radem mare morcovul, tocăm mărunt ceapa, prazul, ghimbirul și pătrunjelul verde. În uleiul încins prăjim semințele de chimen până pocnesc, adăugăm ceapa, prazul, ghimbirul, călim 2 min. apoi morcovul, amestecăm și lăsăm 2 min. Adăugăm coriandru, turmeric, sare, fenicul, ardeii și amestecăm bine. Turnăm apa și fierbem sub capac, la foc mediu, aprox. 15-20 min. Presărăm pătrunjelul și stingem focul.

153

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cod cu wasabi și susan

– 200 g file de cod congelat, 1 lingură rasă pastă wasabi, 1 lingură miere, 1 cățel de usturoi, 1/2 linguriță coriandru măcinat și pudră de ghimbir, sare, piper alb, 1 lingură sos de soia, un vârf de linguriță ulei de susan, 1 lingură ulei pentru wok, susan alb

Decongelăm peștele, scurgem bine și tăiem bucăți mai mari. Într-un castron amestecăm usturoiul curățat și pisat cu mierea, coriandrul, ghimbirul, piper, sosul de soia și uleiul de susan. Dăm bucățile de pește prin acest amestec, astfel încât să fie acoperite pe toate părțile și lăsăm să stea 15 minute la temperatura camerei. Fiecare bucată o dăm prin susan, apoi le prăjim în uleiul încins, câte 1 minut pe fiecare parte. Servim imediat.

78

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui în sos de curry

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 2 ciuperci uscate, ¼ ardei iute roșu uscat, câte 1 linguriță coriandru și chimen măcinate, câte 1 linguriță curcuma și ghimbir pudră, 1 lingură praf de curry, 1 cățel de usturoi, 200 g iaurt gras, sare, piper Sechuan, 1 lingură ulei, orez integral

Amestecăm condimentele cu iaurtul. Tăiem pieptul de pui fâșii, îl amestecăm cu iaurtul și ținem în frigider 30 min. Hidratăm ciupercile, apoi le scurgem și tăiem mărunt. Curățăm și tăiem feliuțe usturoiul, tocăm ardeiul iute. Fierbem orezul 25-30 min., scurgem și ținem deoparte. În uleiul încins prăjim usturoiul și ardeiul iute 10 sec. Adăugăm carnea cu iaurtul, ciupercile, sare, piper și fierbem sub capac, la foc mai mic, aprox. 5 min., apoi descoperit, până se îngroașă sosul. Servim carne cu sos pe un pat de orez.

158

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Terci de vinete condimentat

-o rețetă din India-

– 4 vinete mari, 2 linguri ulei de arahide, 50 g unt, 2 cepe, câte 1 lingură ghimbir pudră și ghimbir proaspăt ras, 4 căței de usturoi, 2 ardei iuți verzi, 3 roșii, 2 linguri sare, 1 lingură pudră de chilli, 1 lingură boia dulce, 1 lingură chimen, 2 linguri coriandru măcinat, ½ lingură Garam Masala, 1 lingură curcuma, 6 linguri pătrunjel verde, sare

Coacem vinetele, răcim, curățăm, scurgem și tocăm. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul, ardeiul iute, roșiile mărunt, radem fin ghimbirul, tocăm mărunt pătrunjelul. În uleiul amestecat cu untul încins călim ceapa 5-6 min. Adăugăm usturoiul, ghimbirul, ardeiul iute și amestecăm 1-2 min. Punem roșiile, sare după gust și fierbem aprox. 15 min. Adăugăm pudra de chilli, cuminul, boiaua, coriandrul, turmericul, apoi vinetele și mai gătim 3-4 min. Amestecăm cu Garam Masala, pătrunjelul verde și oprim focul. Servim cald.

152

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Creveți picanți

– 250 g creveți cruzi, 2 cm ghimbir, 2 căței de usturoi, 1 linguriță condimente asiate, 2 linguri ulei cu chilli

Spălăm creveții, tamponăm cu hârtie absorbantă. Curățăm și tocăm mărunct usturoiul și ghimbirul. Prăjim creveții în uleiul încins, pe ambele părți, aprox. 2 min. Adăugăm usturoiul, ghimbirul și amestecăm încă 1 min., având grijă să nu rupem creveții. Servim calzi cu garnitură de orez mozaic.

77

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Musaca de vinete cu linte

-o rețetă din Turcia –

– 900 g vinete, 200 g linte roșie (spalata in mai multe ape, pana ce apa ramane limpede, si lasata la inmuiat cca. 20 de minute), 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 1 linguriță de ghimbir, 1 ardei gras, 400 g cuburi de rosii (conservă), 150 ml vin roșu, 2 fire oregano/1 lingură uscat, 1 1/2 linguriță sare, 1 linguriță piper negru, macinat, ulei de măsline, parmezan ras (eu am folosit brânză rasă pt. paste)

– pt. sos Bechamel- 1 l lapte, 80 g unt, 80 g făina, 120 g parmezan ras, 1/2 linguriță nucșoară măcinată, piper alb

Spălăm lintea în mai multe ape, o lăsăm la înmuiat în apă rece 20 min., apoi scurgem. Tăiem vinetele rondele nu mai groase de 1 cm. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul și ardeiul mărunt, radem ghimbirul. În uleiul încins prăjim vinetele pe ambele părți, până se înmoaie, scoatem pe hârtie absorbantă și răcim. Călim ceapa, usturoiul, ghimbirul până ceapa devine aurie. Adăugăm ardeiul, amestecăm 30 sec., apoi lintea și gătim pe foc mediu 3 min. Adăugăm roșiile, sarea, piperul, vinul, oregano, amestecăm și fierbem 15 min., amestecând din când în când, până se evaporă lichidul.

Preparăm sosul Bechamel. Topim untul la foc mic, adăugăm făina, amestecăm 30 sec. până se îngălbenește. Turnăm treptat laptele călduț și amestecăm până dă în clocot și începe să se îngroașe. Mai lăsăm să fiarbă, la foc mic, câteva minute, până sosul devine omogen și lucios, adăugăm sare, piper, nucșoară și stingem focul.

Într-un vas Yena turnăm un strat subțire de sos Bechamel, așezăm ½ vinete într-un strat.

IMG_4288

Întindem deasupra compoziția din linte și acoperim cu un strat de vinete.

IMG_4289

Turnăm uniform sosul și presărăm parmezan ras.

IMG_4291

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 30 min., până se rumenește. Lăsăm să se răcorească, porționăm și servim. Putem păstra în frigider câteva zile.

150

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mozzarella la cuptor

Scurgem 125 g bile de mozzarella, le ”tăvălim” într-un amestec de pesmet, măghiran, mărar uscate, coriandru și ghimbir praf, piper alb și sare. Așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă cu 1 lingură de ulei. Între ele punem roșii Cherry. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 10 min., până încep să se topească și se rumenesc ușor. Servim calde cu roșiile coapte.

201

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de rață cu ghimbir și ananas

– 500 g file de piept de raţă,  2 linguriţe ghimbir tăiat mărunt, 750 g ananas proaspăt, 300 g bambus (conservă), 250 g supă de pui, 4 linguri smântână, 3 linguriţe făină, 2 linguri Sherry sec, 50 g sâmburi de migdale, sare, piper negru

Curățăm și tăiem ananasul cuburi. Prăjim sec migdalele. Îndepărtăm pielea de pe carne, o sărăm, piperăm, presărăm cu ghimbir, apoi o tăiem fâșii. Prăjim pielea, fără adaus de grăsime, până devine crocantă, o scoatem și ținem deoparte. În untura rămasă prăjim carnea, pe ambele părți, aprox. 7 min. Scoatem și tăiem feliuțe subțiri. În alt vas călim câteva minute ghimbirul, bambusul și ananasul. Adăugăm carnea, supa, sare și piper după gust, turnăm Sherry și fierbem până începe ananasul să se înmoaie puțin.

Amestecăm făina cu smântâna, o adăugăm peste mâncare, amestecăm până se dizolvă și se formează un sos.

Servim caldă, presărată cu migdale și pielea crocantă.

156

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de pui cu dovlecei

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 fir de ceapă verde, 1 cm ghimbir, ½ ardei roșu, 1 morcov, 1 dovlecel mic, 2 linguri ulei de arahide, 1 lingură cu vârf curry, 2 linguri amidon alimentar, câte 1 linguriță coriandru pudră, cimbru uscat și chimen praf, 1 vârf de linguriță curcuma, 2 linguri sos de soia, 3-4 linguri apă

Tăiem carnea fâșii. Curățăm și tăiem ceapa, ghimbirul mărunt, ardeiul cubulețe, morcovul și dovlecelul bastonașe.
În uleiul încins prăjim ceapa și ghimbirul 1 min. Adăugăm carnea și prăjim până se înmoaie. Punem ardeiul, morcovul, puțină apă și fierbem 4 min. Adăugăm dovlecelul și fierbem 3 min. Punem coriandru, cimbru, chimen, curcuma, curry, sosul de soia, amidonul și amestecăm până se îngroașă. Servim cald cu garnitură de orez mozaic.

IMG_4218

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)