Piept de pui cu baby morcovi și mozzarella

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 200 g baby morcovi congelați, 125 g mozzarella, 1 cățel de usturoi, 1 linguriță semințe de fenicul, 1 lingură oregano uscat, ½ linguriță piper negru cu lămâie măcinat, sare, 1 lingură ulei, 30 ml apă

Tăiem carnea cuburi cu latura de 1 cm, presărăm oregano, turnăm uleiul, amestecăm și lăsăm să stea 30 minute. Decongelăm morcovii. Curățăm usturoiul, tăiem mărunt și amestecăm cu carnea. Tăiem mozzarella cubulețe. Încălzim o tigaie antiaderentă pe foc mare, punem carnea, presărăm piperul și prăjim 2 minute. Reducem flacăra la mediu, adăugăm morcovii, semințele de fenicul, ½ linguriță sare și amestecăm 2 minute. Turnăm apa, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Reducem flacăra la mic, presărăm mozzarella , amestecăm, acoperim cu capacul și gătim 2-3 minute, până se topește brânza. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cotlet de porc cu șuncă și mozzarella

– 4 felii cotlet de porc fără os (300 g), 2 felii subțiri șuncă afumată, 100 g mozzarella, 30 g ardei capia roșu tăiat cubulețe, 1 linguriță muștar cu tarhon, 1 linguriță condimente pentru grill, sare, ulei

Crestăm feliile de carne pe o parte, presărăm condimentele, puțină sare, turnăm o lingură de ulei și lăsăm să stea 15 minute. Tăiem mozzarella în 2 felii mai groase. Ungem felie de carne, pe o parte, cu muștar. Acoperim cu o felie de șuncă, peste punem ardeiul, acoperim cu mozzarella și peste ea punem o altă felie de carne. La fel procedăm cu celelalte 2 felii de cotlet. 

Tăiem 2 folii de aluminiu, le ungem cu ulei, așezăm pachețelele de carne și închidem prin presarea marginilor, lăsând un spațiu mare. Așezăm într-o tavă și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 25 minute. Desfacem foliile și punem în cuptor 5 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lipii cu mozzarella, spanac și cotlet haiducesc la cuptor

– 4 lipii libaneze, 125 g mozzarella, 150 g cotlet haiducesc, 250 g spanac congelat, 100 g ardei gras tăiat cubulețe, 50 g smântână, 2 linguri pastă de ardei Gulaș, sare, ulei

Decongelăm spanacul, scurgem bine, amestecăm cu smântâna, ardeii și ¼ linguriță sare. Tăiem cotletul cubulețe. Radem mare mozzarella. Ungem o tavă cu ulei. Ungem lipia cu pastă Gulaș, acoperim cu o parte din amestecul de spanac și ardei, presărăm cotlet, peste mozzarella.

Rulăm și așezăm în tavă. La fel procedăm cu celelalte lipii. Le ungem la exterior cu ulei, acoperim tava cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Servim calde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Zucchini cu mozzarella și prosciutto

– 450 g zucchini, 125 g mozzarella, 50 g prosciutto cotto feliat subțire, busuioc roșu uscat, ¼ linguriță sare, 1 lingură ulei

Tapetăm o tavă cu hârtie de copt. Spălăm zucchini, tăiem rondele de 0,5 cm grosime, turnăm uleiul și amestecăm. Așezăm feliile în tavă și presărăm sarea pe ele. Pe fiecare punem central o feliuță de mozzarella, peste presărăm puțin busuioc și acoperim cu o feliuță de prosciutto. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 10 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi cu mozzarella și cașcaval

– 1 kg cartofi fierți în coajă, 125 g mozzarella, 100 g cașcaval, 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt, ½ linguriță boia de ardei dulce, 2-3 linguri ulei, sare, piper

Radem mare cașcavalul. Tăiem mozzarella felii subțiri. Curățăm cartofii și tăiem rondele groase de 1 cm. Ungem o tavă cu ulei și așezăm cartofii într-un strat. Presărăm boiaua, sare și piper după gust. Deasupra punem feliile de mozzarella, presărăm cașcavalul pe toată suprafața, deasupra boiaua și pătrunjelul. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până cașcavalul se topește, aproximativ 15-20 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Dovlecei umpluți cu piept de pui și ciuperci

– 2  dovlecei (1 kg), 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 350 g ciuperci Champignon, 200 g mozzarella, 50 g bacon, 1 legătură pătrunjel verde, 150 g  cașcaval, 100 g smântână, 2 ouă, 3 linguri ulei, sare, piper

Tăiem carnea cubulețe, sărăm și piperăm după gust, prăjim într-o lingură de ulei până își schimbă culoarea și se rumenește ușor. Punem de o parte. Curățăm ciupercile, tăiem cubulețe, sărăm și piperăm după gust, prăjim într-o lingură de ulei până se înmoaie și se evaporă lichidul. Punem de o parte. Radem mare mozzarella. Tăiem dovleceii ½ pe lungime apoi în 3 bucăți, îndepărtăm interiorul lăsând o margine subțire. Tăiem baconul și cașcavalul felii cât să acopere lățimea dovleceilor. Tocăm mărunt frunzele de pătrunjel. Batem bine ouăle și amestecăm cu smântâna. Ungem o tavă cu 1 lingură de ulei și așezăm dovleceii în tavă. În fiecare bucată punem carne, deasupra mozzarella, peste ciupercile și presărăm pătrunjelul. Turnăm ouăle, acoperim cu felii de cașcaval peste care așezăm felii de bacon.

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 15 min. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sos de spanac cu mozzarella

– 200 g frunze de spanac congelat, 1 cățel de usturoi (5 g), 70 g mozzarella, 150 ml lapte, 1 lingură smântână, 1 linguriță praf de Chimichurri, 1 lingură ulei, sare

Decongelăm spanacul. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Radem mare mozzarella. În uleiul încălzit pe foc mediu prăjim usturoiul 30 secunde, Adăugăm spanacul și amestecăm 1 minut. Turnăm laptele, omogenizăm, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu spre mic 5 minute. Reducem flacăra la mic, punem smântâna și amestecăm continuu 1 minut. Presărăm Chimichurri, sare după gust, adăugăm mozzarella și amestecăm până se topește, aproximativ 1-2 minute. Servim sosul imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Omletă cu cartofi și mozzarella

– 2 ouă, 200 g cartofi fierți în coajă, 30 g mozzarella, 25 g ardei gras tăiat mărunt, ½ linguriță tarhon uscat, 1 lingură ulei, sare, piper

Radem mare mozzarella. Curățăm cartofii, zdrobim bucăți mici, amestecăm cu ardeiul și tarhonul. Batem bine ouăle cu sare și piper după gust. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul la foc mediu și gătim amestecul cu cartofi 1-2 minute.Turnăm ouăle astfel încât să o acopere și prăjim 2 minute. Presărăm mozzarella și gătim 2 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi umpluți cu mozzarella și ou fiert înveliți în bacon

– 2 cartofi mari (300 g bucata), 2 ouă, 125 g mozzarella, 100 g bacon feliat subțire, 2 lingurițe rozmarin uscat, sare, piper, ulei, apă

În apă cu sare fierbem ouăle tari, răcim și curățăm de coajă. Radem mare mozzarella. Spălăm bine cartofii, punem într-o oală, acoperim cu apă și fierbem până se înmoaie (intră dinții unei furculițe). Scurgem și răcim.  Curățăm de coajă, tăiem ½ pe grosime și scobim cu o linguriță lăsând o margine de 0,5 cm grosime. În fiecare bucată presărăm rozmarin și mozzarella. La mijloc așezăm oul, acoperim cu cealaltă bucată de cartof și presăm puțin. Învelim în felii de bacon începând de la un capăt, suprapunându-le, până acoperim și celălalt capăt. Ungem o folie de aluminiu sau hârtie de copt cu ulei, așezăm un cartof și formăm un pachețel. La fel procedăm cu al doilea cartof. Îi așezăm într-o tavă și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 10 minute. Desfacem folia și ținem în cuptor până încep să se rumenească, aproximativ 5 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciuperci umplute cu mozzarella și mix picant de semințe, alune și nuci

– 8 pălării de ciuperci Champigonon medii, 125 g mozzarella, 2 linguri mix picant de semințe, alune și nuci, 1 lingură cu vârf semințe de rodie, sare, ulei

Curățăm ciupercile și ungem la exterior cu ulei. Zdrobim mozzarella cu ajutorul unei furculițe. Măcinăm mixul picant, amestecăm cu mozzarella și un vârf de cuțit sare. Umplem ciupercile cu compoziția, deasupra punem semințe de rodie și le apăsăm puțin. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt pe care o ungem cu ulei. Așezăm ciupercile la distanță una de cealaltă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)