Sărmăluțe din varză creață cu carne de pui

– ½ piept de pui dezosat (300 g), 1 varză creață, 20 g ciuperci uscate (trâmbița piticului), 50 g muguri de fasole Mung, 2 linguri nucă tăiată mărunt, 2 căței de usturoi, 1 vârf de linguriță ghimbir pudră, câte 1 lingură sos de soia și sos de stridii, 1 lingură ulei de susan, sare, piper negru, ulei pentru prăjit

Desfacem foile de varză, tăiem nervurile cât mai subțire, punem în apă clocotită cu 1 lingură de sare și fierbem până se înmoaie puțin. Scurgem și răcorim. Hidratăm în apă rece ciupercile 30 min. și scurgem. Curățăm și pisăm usturoiul; tăiem carnea mărunt; scurgem germenii de fasole. În uleiul de susan prăjim câteva secunde ghimbirul și usturoiul, adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea. Punem ciupercile, nuca, fasolea, sosurile, sare și piper după gust, amestecăm până se evaporă zeama, apoi răcim. Umplem foile de varză, rulăm, închidem capetele, formând  sărmăluțe (putem lega cu codițe de ceapă verde ca să nu se desfacă). În uleiul încălzit pe foc mediu prăjim sărmăluțele pe toate părțile până devin ușor maronii.

128

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui aromat cu orez mozaic

– 300 g piept de pui dezosat, 1 ceapă albă mică, 2 căței de usturoi, 1 ardei capia roșu, 150 g orez mozaic, câte 1 linguriță anason uscat, cardamom măcinat, garam masala, ½ linguriță sos Peri Peri, sare, piper verde măcinat, 2 linguri ulei de cocos, sare, apă

Fierbem orezul în apă cu sare și scurgem. Îl prăjim într-o lingură de ulei de cocos și scoatem de o parte. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ardeiul cubulețe; pisăm usturoiul; tăiem carnea fâșii. Amestecăm sosul Peri Peri cu restul condimentelor. Într-o lingură de ulei de cocos prăjim, la foc mare, ceapa și usturoiul, 30 sec. Adăugăm carnea și prăjim, la foc mediu, amestecând, până își schimbă culoarea. Punem ardeiul, 1 lingură de apă și amestecăm 2 min. Adăugăm amestecul de condimente și fierbem, amestecând din când în când, câteva minute, până se absoarbe sosul. Adăugăm orezul, omogenizăm și stingem focul.

127

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Plăcintă cu carne de pui, porumb și mazăre

-o rețetă din Brazilia-

– 3 pahare (de 250 ml) de făină, 3 linguriţe de praf de copt, 1 piept de pui dezosat şi fără piele, 125 g de mazăre fiartă, 125 g de boabe de porumb în conservă, 1 ceapă albă, 2 căţei de usturoi, 250 ml de lapte, 3 ouă, 12 linguri de ulei, 20 g unt, 4 roşii, 2 linguriţe de sare, 1/2 linguriță piper negru măcinat

Fierbem pieptul de pui 30 minute, scurgem , răcim și tăiem mărunt. Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem roșiile cubulețe. Scurgem mazărea și porumbul.  Amestecăm făina cu praful de copt. Într-un bol batem 2 ouă, turnăm treptat laptele, 10 linguri de ulei și omogenizăm. Adăugăm făina,1 linguriţă de sare, frământăm, îi dăm forma unei bile şi lăsăm să stea până facem umplutura. Încălzim 2 linguri de ulei pe foc mediu. Punem ceapa, usturoiul și amestecăm 2 minute. Adăugăm roșiile şi fierbem 10-15 minute. Adăugăm carnea, 1 linguriţă de sare piperul, amestecăm 1 minut şi stingem focul.

Împărţim aluatul în două părți egale. Întindem o foaie subţire, de 3-4 mm grosime și o aşezăm într-o tavă unsă şi tapetată cu hârtie de copt. Distribuim uniform umplutura pe toată suprafaţa. Întindem a doua foaie şi acoperim plăcinta. Ungem cu 1 ou bătut. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 25 minute, până se rumeneşte și scoatem din cuptor. Topim untul și ungem suprafața foii de deasupra. Răcim, porționăm și servim.

287

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de țelină cu ceapă caramelizată

– ½ fir praz, 1 țelină (300 g), 3 căței de usturoi, 25 g unt, 1 linguriță cardamom, 2 lingurițe garam masala, 3 l supă de pui, 3 linguri smântână

Curățăm și tăiem țelina bucăți mai mari, usturoiul și prazul mărunt. În unt sotăm prazul și usturoiul, până se înmoaie. Adăugăm țelina, condimentele, supa și fierbem aprox. 20 min., până se înmoaie. Amestecăm cu smântâna și pasăm.

Ceapă caramelizată

Curățăm 2-3 cepe și tăiem rondele. Le punem pe foc împreună cu 50 ml vin, câte 1 lingură de miere și ulei, amestecând, până scade zeama și se caramelizează

Servim supa caldă cu ceapă caramelizată.

50

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cod cu năut și lămâie

– 400 g de file cod, 2 conserve năut, 1 conservă roşii tocate, 2 linguri de cus cus, 1 ceapă albă medie, 3 căţei de usturoi, câte 1 linguriţă boia dulce, boia iute, curry, chimen măcinat, zahăr, ½ linguriţă de coriandru praf, câte 3 linguri de zeamă de lămâie şi ulei de măsline, 1 plic Finesse coajă de lămâie, ½ cană de apă, sare, piper, câteva fire de pătrunjel verde

Curăţăm şi tocăm ceapa şi usturoiul. Tăiem peştele în bucăţi potrivite. Într-un vas tajine încingem uleiul, sotăm ceapa şi usturoiul 1-2 min. Adăugăm curry, chimenul, cele două sortimente de boia, coriandrul, coaja de lămâie şi le rumenim. Adăugăm năutul, roşiile, zeama de lămâie,  zahărul, cus cus-ul, apa, sare și piper după gust. Acoperim cu capacul şi fierbem aproximativ 30 minute până obţinem un sos gros. Adăugăm peştele şi fierbem acoperit încă 5 minute. Servim mâncarea caldă, decorată cu frunze de pătrunjel verde tocat.

70

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cotlet la grătar cu sos

– 4 felii cotlet de porc fără os, 200 g compot de ananas, 1 portocală, 1 cățel de usturoi, 2 linguri miere, 2 linguri ulei, sare, piper

Stoarcem portocala și radem coaja. Curățăm usturoiul și zdrobim. Tocăm ananasul mărunt. Amestecăm toate ingredientele și marinăm carnea în sosul obținut câteva ore. Scoatem din sos și prăjim pe grătar. Sosul îl fierbem câteva minute până se îngroașă. Servim cotletul la grătar cu cartofi fierți în coajă și sos.

62

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Bănuți de cartofi cu cimbru și usturoi

– ½ kg de cartofi, 50 g de margarină, 2 linguri de ulei de măsline, 2 cepe, 3 căţei de usturoi, condimente pt. cartofi, 2 linguri de cimbru uscat sau 4 fire de cimbru proaspăt tocat

În margarina topită amestecată cu ulei călim cepele, usturoiul tocate mărunt amestecate cu condimente şi cimbru până se obţine un sos. Curăţăm şi tăiem cartofii rondele. Într-o yena unsă cu margarină aşezăm pe straturi rondele de cartofi şi sos, ultimul strat fiind cartofi. Punem la cuptor aprox. 40 min.

87

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește în stil marocan

– 1 kg pește (eu mreană), 3 morcovi, 3 ardei grași, 5 căței de usturoi, 250 g passatta de roșii, 3 linguri zeamă de lămâie, 1 linguriță zahăr, câte ½ linguriță curcuma, ghimbir pudră și coriandru măcinat, 1 linguriță boia dulce, 50 ml ulei, 3 linguri pătrunjel verde tocat, sare

Curățăm peștele,  îndepărtăm capul și coada, tăiem bucăți mai mari, stropim cu zeama de lămâie și punem de o parte. Curățăm și tăiem morcovii rondele, ardeii feliuțe, tocăm mărunt usturoiul și pătrunjelul. Într-o cratiță adâncă punem pe fund un strat din jumătatea cantitatea de morcovi, ardei usturoi, deasupra bucățile de pește, presărăm 1/2 linguriță sare și zahărul. Turnăm passata de roșii și deasupra punem restul de ardei, morcovi, usturoi. Încălzim uleiul într-o tigaie, punem curcuma, boiaua, ghimbirul, coriandrul, amestecăm și turnăm acest ulei aromat în cratița cu pește. Adăugăm un pahar de apă și punem la fiert. Când clocotește, reducem focul la mic și fierbem 20 minute. Sărăm după gust și mai fierbem 20 minute. Adăugăm pătrunjelul, amestecăm, stingem focul, lăsăm să stea 10 minute și servim.

IMG_0765

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Borani Bademjan

– o salată de vinete iraniană –

– 500 g vinete coapte și curățate (am folosit congelate), 200 g iaurt gras, 2 căței de usturoi, sare, piper negru, 1 pumn nuci sfaramate

Tocăm mărunt vinetele și usturoiul curățat, le amestecăm cu sare, piper, iaurt. Tăiem cu cuțitul nucile. Presărăm vinetele cu nuci și servim.

IMG_0762

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu fructe

– 350 g piept de pui dezosat, fără piele, ½ ardei capia roșu, 1 pară (350 g), 1 banană, 50 g ghimbir confiat, 1 portocală, 2 căței de usturoi, 1 lingură pastă de oțet balsamic cu portocale, 1 lingură miere, 50 ml cognac, ardei iute roșu uscat, sare, piper alb, 2 linguri ulei

Tăiem carnea cuburi, curățăm și tăiem ardeiul capia cubulețe, para cuburi, ardeiul iute mărunt. Înmuiem ghimbirul în cognac, apoi tăiem mărunt. Pisăm usturoiul; stoarcem portocala. Într-un bol facem un amestec din pasta de oțet, miere, ardei iute, sucul de portocală.

În uleiul încins prăjim carnea, pe foc mediu, până își schimbă culoarea, adăugăm ardeiul capia și ținem pe foc până se înmoaie. Sărăm, piperăm după gust, adăugăm ghimbirul, amestecăm 30 sec., apoi para, compoziția din bol și fierbem câteva clocote. Curățăm banana, tăiem rondele și stropim cu cognacul rămas de la ghimbir. O adăugăm în cratiță, amestecăm și stingem focul. Dacă dorim să o servim simpl, putem îngroșa sosul cu 1 lingură de amidon alimentar, sau servim cu paste.

119

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)