– 400 g de file cod, 2 conserve năut, 1 conservă roşii tocate, 2 linguri de cus cus, 1 ceapă albă medie, 3 căţei de usturoi, câte 1 linguriţă boia dulce, boia iute, curry, chimen măcinat, zahăr, ½ linguriţă de coriandru praf, câte 3 linguri de zeamă de lămâie şi ulei de măsline, 1 plic Finesse coajă de lămâie, ½ cană de apă, sare, piper, câteva fire de pătrunjel verde
Curăţăm şi tocăm ceapa şi usturoiul. Tăiem peştele în bucăţi potrivite. Într-un vas tajine încingem uleiul, sotăm ceapa şi usturoiul 1-2 min. Adăugăm curry, chimenul, cele două sortimente de boia, coriandrul, coaja de lămâie şi le rumenim. Adăugăm năutul, roşiile, zeama de lămâie, zahărul, cus cus-ul, apa, sare și piper după gust. Acoperim cu capacul şi fierbem aproximativ 30 minute până obţinem un sos gros. Adăugăm peştele şi fierbem acoperit încă 5 minute. Servim mâncarea caldă, decorată cu frunze de pătrunjel verde tocat.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)