Cod cu năut și lămâie

– 400 g de file cod, 2 conserve năut, 1 conservă roşii tocate, 2 linguri de cus cus, 1 ceapă albă medie, 3 căţei de usturoi, câte 1 linguriţă boia dulce, boia iute, curry, chimen măcinat, zahăr, ½ linguriţă de coriandru praf, câte 3 linguri de zeamă de lămâie şi ulei de măsline, 1 plic Finesse coajă de lămâie, ½ cană de apă, sare, piper, câteva fire de pătrunjel verde

Curăţăm şi tocăm ceapa şi usturoiul. Tăiem peştele în bucăţi potrivite. Într-un vas tajine încingem uleiul, sotăm ceapa şi usturoiul 1-2 min. Adăugăm curry, chimenul, cele două sortimente de boia, coriandrul, coaja de lămâie şi le rumenim. Adăugăm năutul, roşiile, zeama de lămâie,  zahărul, cus cus-ul, apa, sare și piper după gust. Acoperim cu capacul şi fierbem aproximativ 30 minute până obţinem un sos gros. Adăugăm peştele şi fierbem acoperit încă 5 minute. Servim mâncarea caldă, decorată cu frunze de pătrunjel verde tocat.

70

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Muhammara

– pastă de ardei din Siria-

– 500 g ardei copți curățați de pielițe și sâmburi, 100 g miez de nucă, zeama de la ½ lămâie, ¼ ceapă mică, 1 cățel de usturoi, 2 linguri pesmet/pâine uscată, 1 linguriță miere/melasă de rodii, câte ¼ linguriță chimen măcinat și coriandru măcinat, 1-2 linguri ulei, sare, piper negru, pudră de chilli

Tăiem bucăți mai mici ardeii, ceapa, nuca, apoi le facem pastă cu blenderul împreună cu pesmetul/pâinea. Adăugăm coriandru, chimen, miere, sare, piper și chilli. Turnăm uleiul, zeama de lămâie și amestecăm bine. Punem la frigider câteva ore. Servim ca aperitiv sau dip lângă friptură.

274

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cotlet de porc condimentat și mozzarella în folie

– 1 cotlet de porc fără os (aprox. 400 g), câte 1 linguriță mix piper granulat cu boia, piper cu lămâie, boabe de coriandru, muștar, semințe de chimen, semințe de mărar, condiment pt. porc, ulei cu rozmarin, 4 felii de mozzarella

Tăiem cotletul în 4 felii. Amestecăm uleiul cu condimente pt. porc și ungem feliile de carne pe toate părțile. Într-un bol amestecăm restul ingredientelor. Tăiem 2 folii în care vom împacheta carnea și ungem cu puțin ulei. Luăm o felie de carne o dăm pe o parte prin amestecul din bol, o așezăm pe folie, deasupra punem 2 felii de mozzarella. Luăm o altă felie de carne, o dăm pe o parte prin amestecul din bol și o așezăm peste brânză cu partea condimentată în sus. Stropim folia cu ulei și o împăturim. La fel procedăm cu al doilea pachet. Le așezăm într-o tavă pt. cuptor și le ținem la temperatura camerei 1 oră. Punem tava în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 25 min. Îndepărtăm folia și servim cald cu salată de ardei copți.

62

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de roșii cu iaurt

– 1 roșie, 3 linguri iaurt, câte ¼ linguriță semințe de chimen și muștar, câte ¼ linguriță fenicul și coriandru măcinate, ½ linguriță fulgi de nucă de cocos, ¼ linguriță curcuma/turmeric, 2 linguri ulei, sare, oregano proaspăt

Tăiem roșia feliuțe mici, batem iaurtul până devine fluid și turnăm peste roșie. Presărăm sare, verdeață. Încălzim uleiul la foc mic și prăjim semințele câteva secunde, apoi punem nuca de cocos, coriandru, fenicul, turmeric, amestecăm și luăm de pe foc. După 1 minut turnăm amestecul peste roșia cu iaurt, amestecăm și servim.

252

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu cacao

– 500 g pulpă de porc, câte 1 linguriță pudră de cacao, praf de chilli, zahăr brun, chimen, câte ½ linguriță piper negru, scorțișoară, 3 linguri ulei de măsline

Tăiem carnea felii. Amestecăm condimentele, cu pudra obținută presărăm pulpa și ținem la frigider 24 ore. Ungem cu ulei și prăjim pe grătar, pe toate părțile. Servim cu salată, în cazul meu de roșii cu iaurt.

61

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu porumb și sos de iaurt

– 200 g varză albă, 100 g morcovi, 1 ceapă roșie mică, 50 g porumb sărat prăjit, 150 g iaurt, câte 1 lingură oțet de orez și ulei de rapiță, câte 1 linguriță mix piper granulat și chimen măcinat, ½ linguriță Panch Phoran, 1 lingură semințe de fenicul, sare

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, varza tăiței, radem mare morcovii. Facem un amestec din iaurt și restul ingredientelor. Într-un bol amestecăm legumele cu sosul obținut. Lăsăm să stea minim 30 minute și servim.

250

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui cu sos cremos

-o rețetă din India de Nord-

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, câte 0,5 g cuișoare măcinate, scorțișoară măcinată, foi de dafin rupte mic, câte 1 g cardamom negru, fenugrec (kasoori methi), câte 2 g sofran, sare, cardamom verde, câte 5 g boia iute, pudră de chimen, pudră de coriandru, garam masala, 20 g ghimbir proaspăt, 15 g zahăr, câte 50 g roșii și ceapă albă, câte 100 g smântână, sos de roșii, unt de arahide, pătrunjel verde

Într-un bol amestecăm condimentele, sare, zahăr, foi de dafin. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, ghimbirul și roșia. Tăiem pieptul cuburi, le prăjim în uleiul încins împreună cu condimentele, aprox. 2-3 min., până se înmoaie. Adăugăm ghimbirul, ceapa, amestecăm, apoi roșia și mai ținem pe foc 1 min. amestecând continuu. Punem untul de arahide, amestecăm până se topește, turnăm sucul de roșii, apoi smântâna și amestecăm până se formează un sos dens. Oprim focul și servim cu orez simplu și presărat cu pătrunjel verde tocat.

112

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de gulii cu chimen

– 1 gulie (aprox. 300 g), 150 g morcovi, ½ fir de praz, 1 tijă apio cu frunze, 1 lingură chimen măcinat, ¼ linguriță Garam Masala, 1 bucată ghimbir 3 cm, 1 lingură ulei, 1 lingură Secretul Gustului, apă, 100 g paste Semola, opțional ardei iute verde

Curățăm și tăiem prazul și ghimbirul mărunt, morcovii rondele fine, apio feliuțe și frunzele mărunt, gulia cubulețe. În uleiul încins prăjim chimenul cu ghimbirul și Garam Masala 20 secunde, adăugăm prazul, morcovii, turnăm puțină apă și fierbem sub capac 2-3 minute. Adăugăm tija de apio, gulia, Secretul Gustului, apă cât să acopere de două ori și fierbem sub capac 10 minute. Punem pastele și continuăm fierberea, fără capac, până acestea se înmoaie. Porționăm, presărăm frunzele de fenicul, opțional rondele de ardei iute și servim.

37

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de papaya cu pui, țelină și roșii

– ½ piept de pui dezosat și fără piele, 1 papaya, 2 căței de usturoi, 50 g arahide prăjite tăiate ½, 100 g roșii Cherry, 1 ardei iute verde, 100 g salată de țelină conservă, ½ linguriță praf de chimen, 1 linguriță praf de cimbru, 50 g iaurt, câte1 lingură zeamă de lime și sos de soia light, 2 linguri sos de pește, 1 linguriță zahăr brut, câte 1 linguriță semințe de muștar, semințe de chimen, Garam Masala, sare, 2 linguri ulei din sâmburi de struguri, piper negru

Într-o lingură de ulei prăjim pe ambele părți pieptul de pui, până se rumenește, scoatem și tăiem fâșiuțe. Într-o lingură de ulei prăjim semințele de chimen, muștar, Garam Masala , sare, amestecând, până încep să pocnească și se formează un sos. Curățăm și tăiem ardeiul iute mărunt, roșiile cubulețe, radem mare papaya. Scurgem salata de țelină, pisăm usturoiul. Facem un amestec din sos de pește, sos de soia, zahăr, zeamă de lămâie, iaurt, usturoi, piper și iaurt. Într-un bol amestecăm pieptul de pui cu țelină, papaya, roșii, ardei iute, arahide și sosul din semințe. Turnăm amestecul de sosuri peste ele și omogenizăm.

221

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de pui cu grapefruit Sweetie

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele,  1 sweetie (grapefruit verde), 1 morcov, 1 țelină mică, 1/2 salata verde Lolo, 4-5 fire patrunjel verde, 150 g iaurt, 1 lingură zeamă de lămâie, 1 linguriță chimen măcinat, 1 lingură cimbru uscat, sare, piper

Rupem salata, radem mare țelina, tăiem mărunt morcovul și cubulețe grapefruitul curățat și de pielița albă, tocăm pătrunjelul. Amestecăm toate ingredientele cu sare, piper, iaurt și zeamă de lămâie.

IMG_9906

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)