Gyros la cuptor

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 300 g cartofi, 250 g varză dulce, 1 ardei roșu, 2 cepe roșii mici, 1 cățel de usturoi mare, ½ pahar lapte, 50 g brânză feta, 50 ml ulei de măsline, 1 lingură rasă de făină, 1 plic condimente Gyros (sau câte 1 linguriță: maghiran, oregano, chimen măcinat, boia, rozmarin, sare, piper negru), 100 ml supă de legume/de pui/apă

Spălăm carnea, o tăiem bucățele, o punem într-un bol. Facem un amestec din condimente Gyros și 2 linguri de ulei. Amestecăm cu carnea, acoperim și ținem la marinat, în frigider, 2-3 ore. Curățăm și tăiem cartofii rondele, varza tăiței, ardeiul fâșii, ceapa și usturoiul mărunt. Tăiem brânza cubulețe.

Într-o lingură de ulei călim ceapa și usturoiul 1-2 minute. Adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea, apoi scoatem într-un bol. În sosul rămas (la nevoie adăugăm puțin ulei) călim cartofii câteva minute, până se rumenesc și scoatem de o parte. Călim varza câteva minute, până se înmoaie puțin, scoatem și călim ardeii. Într-un vas pt. cuptor, uns cu 1 lingură de ulei, așezăm cartofii, deasupra carnea.

IMG_9219

Întindem un strat de varză, deasupra ardeii.

IMG_9221

Facem un sos mai gros din lapte, făină, supă, sare, piper după gust și îl turnăm în vas. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 15 minute. Scoatem, presărăm brânza și punem în cuptor 10 minute, până se topește.

IMG_9224

Porționăm și servim caldă.

94

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tajine cu pui și prune uscate

– 4 pulpe superioare de pui, 350 g varză dulce, 6 cartofi mici, 4 morcovi subțiri, 100 g prune uscate, 1 dovlecel mic, 1/2 ardei iute roșu, 1 ceapă roșie, 5 cm ghimbir, 4 căței de usturoi, 1 l supă de legume (din concentrat), câte1 lingură semințe de chimen și salvie uscată, câte 1 linguriță curcuma și praf de nucșoară, 1/2 linguriță piper negru măcinat, sare, 3 linguri ulei de măsline

Presărăm piperul și ungem cu 2 linguri de ulei carnea. O lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Curățăm și tăiem ceapa și usturoiul felii, morcovii rondele groase, varza bucăți, ardeiul iute mărunt, dovlecelul rondele groase, apoi 1/2. Curățăm cartofii și îi lăsăm întregi. Preparăm supa. În vasul de tajine, uns cu 1 lingură de ulei, așezăm ceapa, usturoiul, morcovii, prunele, varza, cartofii, presărăm condimentele și frunzele. Deasupra punem dovleceii, pulpele de pui și presărăm semințele de chimen. Turnăm supa, sărăm după gust, punem capacul și fierbem pe o plită, la foc mic, aprox. 1 ½ ore. Servim caldă.

IMG_8091

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chifteluțe aperitiv

– 500 g carne măcinată mixtă (porc și vită), 1 ceapă, 2 căței mari de usturoi, 1 morcov, 2 felii mai mici de franzelă, 3 cartofi mici, 1 ou, câte ½ leg. de pătrunjel verde și mărar, sare, piper negru, 30 ml ulei, 3-4 linguri făină

Curățăm și tocăm cu robotul ceapa, usturoiul morcovul și cartofii. Înmuiem în lapte rece/apă și stoarcem bine pâinea. Tocăm mărunt frunzele. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, fără făină și ulei. Frământăm și lăsăm să stea 15 min. Formăm cu mâna umedă chifteluțe și le dăm prin făină.

IMG_8097

Le prăjim în uleiul încins pe toate părțile. Scoatem, scurgem de excesul de ulei pe hârtie absorbantă, răcim și servim.

IMG_8100

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui cu curry și caju

– 1 piept de pui dezosat și fără piele, 5 cartofi medii, 1 morcov, 1 ceapă albă, 50 g nuci caju prăjite și sărate, 1 lingură pastă de curry roșu, 100 ml apă, 2 linguri sos de soia Indonezia, 3 linguri ulei de arahide

Tăiem carnea fâșii. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, cartofii feliuțe subțiri, morcovul rondele fine. În uleiul încins prăjim carnea, scoatem pe hârtie absorbantă și ținem la cald. În tigaie puneam ceapa, cartofii, morcovii, îi prăjim, amestecând din când în când, până se înmoaie.
Diluăm pasta de curry în apă, o amestecăm cu sosul de soia, turnăm peste legume și fierbem la foc mai mic, până scade din zeamă. Adăugăm caju, amestecăm și mai ținem pe foc 3 minute. Servim imediat.

89

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tocană de legume cu spate de pui

– 3 buc. spate de pui, 300 g fasole lată galbenă, 1 ceapă mare, 2 morcovi, 3 cartofi medii, 3 roșii medii, 1 gulie mică, 1 leg. pătrunjel verde, 1 lingură rozmarin măcinat, ½ linguriță Peri Peri, apă, sare, piper negru

Curățăm și tăiem morcovii rondele, cartofii cuburi, gulia bețișoare, roșiile cubulețe, ceapa mărunt. Rupem în bucăți mai lungi fasolea, tocăm pătrunjelul. Prăjim în uleiul încins carnea și ceapa până își schimbă culoarea, adăugăm morcovii, gulia, cartofii, fasolea, 1 cană de apă și fierbem sub capac, la foc mediu, aprox. 10 min. Adăugăm roșiile, rozmarin, Peri Peri, sare, piper, mai dăm 2 clocote, descoperit, amestecăm cu pătrunjel și stingem focul. 

IMG_7659

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Iahnie de mazăre

Erwtensoep-o rețetă din Olanda

– 300g kaiser, 4 cartofi, 2 felii de țelină rădăcină, 1 ceapă mică, 1 fir de praz, 3 căței de usturoi, 3 frunze de dafin, 500 g mazăre, sare, piper, boia, 1 l apă

Într-un litru de apă fierbem kaiserul tăiat felii, ceapa curățată și tăiată ¼, usturoiul curățat și dafinul. Fierbem pe foc mic 20-30 min. Scoatem kaiserul de o parte, strecurăm supa și aruncăm ceapa, usturoiul, dafinul. Curățăm și tăiem cartofii și țelina cubulețe, prazul rondele. Le punem în supă și fierbem 20 min. Scurgem legumele și pasăm cu furculița, obținând un piure. Păstrăm 1 cană de supă, iar în cea rămasă fierbem mazărea și scurgem. Punem piureul într-o oală, adăugăm câte puțin 1 cană de supă, amestecând continuu, aprox. 5 min. Tăiem kaiserul cuburi/bucăți mai mici, îl adăugăm peste legume împreună cu mazărea, sare, piper, boia după gust și mai dăm un clocot. Porționăm și servim.

IMG_7060

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de legume cu pește

– capul și coada de la 2 pești, 3 morcovi, 2 păstârnac, 1 pătrunjel, 1 buc. de țelină, 1 gulie mică, 1 ceapă, 1 ardei gras, 1 dovlecel, 2 roșii, 3 cartofi, ½ ardei iute, câte 100 g de mazăre și fasole galbenă, 2 fire leuștean, 1 leg. pătrunjel verde, 200 ml bulion de roșii, sare, piper negru, 3 l apă
Curățăm legumele, tăiem rădăcinoasele bucățele, morcovii rondele, cartofii cuburi, dovlecelul rondele, gulia bețișoare, ardeiul gras și roșiile cubulețe, fasolea bucăți mai lungi, tocăm mărunt ceapa, ardeiul iute și frunzele.

În apa clocotită fierbem peștele aprox. 10 minute, scoatem, dezosăm și mărunțim carnea. În oală punem rădăcinoasele, gulia, ceapa, ardeii și fierbem la foc mai mic până se înmoaie. Adăugăm restul legumelor și fierbem pe foc mediu 10 minute. Servim simplă sau cu smântână.

24

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi Wedges Femina

– 6 cartofi medii, 3-4 linguri ulei de măsline, câte 1 linguriță de busuioc, mentă, oregano uscate, curry, usturoi granulat, chimen măcinat, sare, câte ½ linguriță boia iute și piper negru măcinat, un vârf garam masala

Într-un bol facem un amestec din 3 linguri ulei cu restul ingredientelor. Curățăm cartofii, tăiem ¼, amestecăm cu conținutul bolului și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Stropim cu 1 lingură de ulei. Punem în cuptor 25 min.

IMG_6724

Servim calzi cu salată asortată.

A69

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Dovlecei cu cartofi și țelină la cuptor

– 3 dovlecei (500 g), 300 g cartofi, 100 g țelină, 2 ouă, 1 lingură ulei, 2 linguri brânză tare afumată rasă, ½ leg. pătrunjel verde și mărar tocate, 50 g unt, 2 cești lapte, 3 căței de usturoi, sare

Curățăm și tăiem dovleceii, cartofii rondele, țelina bastonașe, usturoiul mărunt. Fierbem tare ouăle, curățăm și tăiem rondele. Într-un vas Yena, uns cu unt, așezăm un strat de cartofi presărăm usturoi, peste punem un strat de dovlecei. Deasupra așezăm felii de ouă, presărăm puțină brânză și verdeață.

Imagine

Punem un strat de țelină, apoi unul de dovlecei. Ultimul strat sunt felii de ouă. Sărăm laptele, turnăm pe toată suprafața compoziției, deasupra presărăm bucățele de unt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) până se gătesc cartofii și țelina, aproximativ 25-30 minute. Porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v/a plăcut lăsați comentariu)

Curry japonez

– pt. curry – 250-300 g carne de porc (gulaş), 1 ceapă-tocată mai mare, 3 morcovi-rondele groase 1,5 cm, 2-3 cartofi mari-bucăţi 2 cm, 1 măr-pasat mai mic, 250 ml de vin roşu sec, 500 ml de apă, 1 lingură de ulei, câte ½ linguriţă de garam masala şi sare marină

– în plus – 25 g de unt, câte 1 lingură de făină, praf de curry, pastă de tomate, ½ linguriță de piper roșu măcinat, ½ linguriţă de piper negru măcinat, 2 linguriţe Worcester, apă

În uleiul încins călim ceapa la foc mediu spre mic până începe să se caramelizeze, adăugăm carnea, mărim focul şi o rumenim. Adăugăm morcovii, vinul, apa și dăm un clocot.
Punem cartofii, mărul, sare după gust, garam masala şi fierbem pe foc mai mic, sub capac (+ apă la nevoie).
Separat topim untul, adăugăm făina şi curry, amestecăm continuu, pe foc mic, până se formează o pastă groasă. Adăugăm piperul negru şi roșu, pasta de tomate, sosul Worcester, amestecăm până devine sfărâmicios şi luăm de pe foc. Adăugăm o cană de apă și omogenizăm. Turnăm în vasul cu curry, amestecăm ușor, pe foc mai mic, până se îngroașă.
Servim simplu sau cu orez/tăiței.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)