– 250 g sfeclă roșie, 150 g mere, 80 g morcovi, 3 linguri maioneză, sare, piper, oțet de mere, boabe de rodie, felii de șuncă
Curățăm și tăiem mărul cubulețe, le stropim cu puțin oțet de mere. Curățăm și radem mare, separat, sfecla și morcovul. Amestecăm fiecare sortiment cu câte 1 lingură de maioneză, sare și piper după gust. Așezăm pe o farfurie o formă rotundă cu circumferința mai înaltă. La bază punem sfecla, apoi 1/2 măr, deasupra morcovul, ca ultim strat restul de măr. După fiecare strat tasăm cu lingura. Ornăm cu boabe de rodie și punem în frigider 30 min. Înainte de a se servi scoatem forma și îmbrăcăm salata la exterior cu o felie subțire de șuncă.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)