– 500 g aripioare de pui (fără vârfuri), 300 g mazăre congelată, 80 g praz, 200 ml frișcă, 1 lingură amidon alimentar, 2 linguri salvie tocată mărunt, 2 linguri ulei, 2 lingurițe boabe de piper negru, sare, apă
Decongelăm mazărea. Curățăm prazul și tăiem rondele fine. Tăiem aripioarele ½. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim piperul 30 secunde. Punem prazul, reducem flacăra la mediu, amestecăm 1 minut, apoi aripioarele, ½ linguriță sare și prăjim câte 1 minut pe fiecare parte. Adăugăm mazărea, amestecăm, turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Turnăm 100 ml apă, acoperim și gătim încă 5 minute. Presărăm salvia, turnăm frișca, reducem flacăra spre mic și fierbem 2 minute. Presărăm amidonul, sărăm după gust și amestecăm continuu 2 minute, până se îngroașă lichidul, formând un sos. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)