Orez cu legume la cuptor

– 250 g orez Jasmine, 400 g varză dulce, 1 ceapă mică, 3 căței de usturoi, 200 g șuncă presată de pui, 2 dovlecei mici, 5 roșii mici, 30 g arahide granulate, 50 g brânză rasă pt. paste, câte 1 linguriță Garam Masala și pudră de ghimbir cu portocale, sare, piper negru;  unt și pesmet pt. vas

Într-o oală punem orezul, turnăm  de două ori cantitatea de apă și fierbem 10 minute. Sărăm și piperăm după gust și continuăm fierberea până scade zeama și orezul e gătit. Amestecăm cu Garam Masala, pudra de ghimbir și stingem focul. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, varza tăiței, dovleceii rondele. Tăiem roșiile felii și șunca feliuțe subțiri. Într-un vas Yena, uns cu unt și tapetat cu pesmet, punem ½ orez, peste varza.

IMG_8085

Presărăm șunca și acoperim cu restul de orez.

IMG_8086

Așezăm un strat de dovlecei, deasupra feliile de roșii și bucățele de unt. Presărăm arahidele și brânza.

IMG_8088

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 35 minute, până se înmoaie dovleceii. Servim cald sau rece cu verdeață.

202

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpă de miel la cuptor

– 1 pulpă de miel, 200 g iaurt, 250 ml vin roșu, 25 g rozmarin, 1/2 linguriță piper negru măcinat, sare

Spălăm pulpa și o așezăm într-un vas încăpător. Amestecăm iaurtul cu rozmarinul, vinul, turnăm peste pulpă și presărăm piperul. Acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 1 oră înainte de a găti. Așezăm pulpa într-o tavă, turnăm marinada și o sărăm după gust. Punem la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) până rămâne fragedă. (dacă o înțepăm nu curge zeamă).

IMG_8099

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Roșii umplute în ciuperci la cuptor

– 4 ciuperci Champignon mari, 4 roșii medii, 8 feliuțe de bacon crud-uscat, 1 ceapă verde (partea albă), 1 lingură de tarhon uscat, 50 g brânză Feta, 2 linguri de smântână, piper negru, sare, ardei iute roșu, 2 linguri ulei

Tăiem un capac roșiilor și scoatem conținutul, presărăm sare, punem cu partea tăiată în jos și lăsăm să se scurgă. Curățăm ciupercile și ceapa. Tocăm mărunt ceapa și piciorușele ciupercilor. Le fierbem în uleiul încins pe foc mediu, amestecând din când în când, până scade zeama. Într-o tavă unsă cu smântână așezăm ciupercile, le tapetăm la interior cu bacon. Umplem roșiile cu compoziția de ciuperci cu ceapă și le așezăm în ciuperci peste bacon. Completăm interiorul roșiilor cu brânză, deasupra așezăm fâșiuțe de ardei iute. Punem tava în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 30 minute, până se înmoaie ciupercile. Răcorim și servim.

IMG_8029

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui ”tăvălit” prin ierburi aromate

– 1 piept de pui dezosat și fără piele, 1 ou, 1 lingură cu vârf de făină, câte 1 lingură de oregano, cimbru, salvie, mărar uscate, sare, piper negru

Tăiem carnea în felii foarte subțiri, le dăm printr-un amestec din oul bătut, făină, sare și piper. Amestecăm ierburile și ”tăvălim” carnea prin ele, astfel încât să se acopere toată suprafața. Așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

IMG_8042
Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 10 minute. Scoatem, lăsăm să stea 3-5 minute și servim.
90

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Legume în aspic

– 1 ceapă roșie, 1 ardei capia roșu, câte 150 g morcovi, țelină, mazăre, boabe de porumb din conservă, 2 ouă, 1 l de apă, ½ plic aspic de porc, sare, ardei iute roșu

În apă clocotită fierbem mazărea până se înmoaie, scurgem și răcim. Separat fierbem ouăle, răcim și curățăm de coajă. Scurgem, spălăm cu apă rece și iar scurgem porumbul. Curățăm și tăiem morcovii rondele, țelina feliuțe subțiri, ceapa rondele și ardeiul bastonașe. Încălzim 1 l de apă și dizolvăm în ea aspicul și sărăm după gust.
În castronele termorezistente așezăm la mijloc o rondea de ardei iute, peste ea o rondea de ou. Pe margini aranjăm bastonașe de ardei. Umplem cu un strat de mazăre, peste un strat de țelină, apoi un strat de boabe de porumb, în final un strat de morcovi. Așezăm la mijloc câte o rondea de ou și împrejur câteva bastonașe de ardei. Turnăm aspicul cald și punem în frigider până a doua zi. Răsturnăm pe o farfurie, lăsăm 5 minute  și servim.

200

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu cremă de cafea și struguri

– 8 ouă, 8 linguri zahăr, 6 linguri făină, 8 linguri înlocuitor de nucă, 1 plic praf de copt, 1 plic cremă de cafea, 250 ml lapte, 3 linguri zahăr pudră, 500 g struguri, sare

Frecăm gălbenușurile cu zahărul, adăugăm făina amestecată cu praful de copt, înlocuitorul de nucă și omogenizăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare și le încorporăm în compoziție, amestecând ușor cu o lingură. Tapetăm o formă de tort cu hârtie de copt, turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 35 minute (testul cu scobitoarea) apoi răcim.

Preparăm crema cu laptele și zahărul pudră conform indicațiilor de pe ambalaj. O ținem în frigider până asamblăm tortul. Spălăm, tăiem ½ boabele de struguri și îndepărtăm sâmburii. Păstrăm boabe întregi pentru decor.
Tăiem blatul 1/2 pe orizontală. Pe un platou așezăm o foaie pe care o ungem cu ½ cremă. Deasupra așezăm jumătățile de struguri.

IMG_8035

Punem a doua foaie, o ungem cu restul de cremă și ornăm cu boabele de struguri păstrate.

31

Păstrăm în frigider. Porționăm și servim.

31a

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui cu curry și caju

– 1 piept de pui dezosat și fără piele, 5 cartofi medii, 1 morcov, 1 ceapă albă, 50 g nuci caju prăjite și sărate, 1 lingură pastă de curry roșu, 100 ml apă, 2 linguri sos de soia Indonezia, 3 linguri ulei de arahide

Tăiem carnea fâșii. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, cartofii feliuțe subțiri, morcovul rondele fine. În uleiul încins prăjim carnea, scoatem pe hârtie absorbantă și ținem la cald. În tigaie puneam ceapa, cartofii, morcovii, îi prăjim, amestecând din când în când, până se înmoaie.
Diluăm pasta de curry în apă, o amestecăm cu sosul de soia, turnăm peste legume și fierbem la foc mai mic, până scade din zeamă. Adăugăm caju, amestecăm și mai ținem pe foc 3 minute. Servim imediat.

89

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prune umplute cu cremă

– 100 g prune, 150 ml frișcă, 30 g zahăr, 100 g iaurt gras, 50 g migdale granulate, pt. decor ciocolată cu lapte și migdale

Spălăm prunele, tăiem ½, scoatem sâmburii și la fiecare jumătate îi tăiem o feliuță din partea bombată pt. a putea sta fără să se răstoarne. Batem frișca cu zahăr, amestecăm cu iaurt, migdale și ținem la frigider 30 min. Umplem prunele cu cremă, le ornăm cu ciocolată rasă fin și servim.

IMG_8063

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Felii dulci de pasăre

– 1 piept de pui dezosat și fără piele, 100 ml vin alb demisec, câte ½ linguriță zahăr brut, scorțișoară, un vârf de cuțit praf de nucșoară, 200 g boabe de struguri albi de masă, 2 linguri de ulei, 20 ml apă, sare,
Tăiem carnea felii ca pentru șnițel, o prăjim în uleiul încins. Facem un amestec din vin, apă, condimente, îl turnăm peste carne și fierbem, sub capac, la foc mai mic, aproximativ 5 minute. Adăugăm sare după gust, boabele de struguri și mai ținem sub capac câteva minute, până se evaporă lichidul.

IMG_8044

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Felii cu alune

pt. blat- 7 ouă, 200 g zahăr pudră, 200 g făină, ½ plic praf de copt, 2 linguri cacao, 100 g alune măcinate
pt. crema 1- 150 g alune măcinate, 150 ml lapte, 100 g zahăr pudră, 100 g unt, 1 lingură rom, 100 ml frișcă
pt. crema 2- 100 g cremă cu alune, 50 g zahăr, 100 g ciocolată, 100 ml frișcă, 20 ml rom, alune pt. decor

Amestecăm spumă ouăle cu zahărul. Adăugăm treptat făina amestecată cu praful de copt și cacaoa, apoi alunele.
Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt întindem aluatul și coacem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 25 minute, apoi răcim și îndepărtăm hârtia. Tăiem pe orizontală la 2/3 înălțime.

Pentru crema 1 amestecăm pe foc laptele cu zahărul și alunele până încep să se îngroașe. Răcim și amestecăm cu romul, untul frecat spumă. Mixăm frișca tare și o încorporăm, amestecând cu o lingură. Punem în frigider 30 minute.

Pentru crema 2 frecăm zahărul cu romul și crema de alune. Mixăm tare fișca, o încorporăm în compoziție și punem în frigider 30 minute.

Pe un platou așezăm foaia mai subțire, întindem crema 1, apoi așezăm a doua foaie. Deasupra întindem crema 2 și ornăm cu alune tocate. Punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

IMG_8023

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)