Roșii umplute cu jumări

– 6 roșii, 6 ouă, 3 linguri lapte, unt, brânză rasă, sare

Tăiem capacul, scobim roșiile  și îndepărtăm miezul. Sărăm puțin, în fiecare punem o bucățică mică de unt și le așezăm într-o tavă unsă bine cu unt.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mare, 10 min. Într timp batem ouăle bine cu un praf de sare, turnăm laptele și amestecăm. Topim 1 lingură de unt într-o tigaie, când e fierbinte turnăm ouăle și amestecăm până încep să se întărească. Scoatem roșiile din cuptor, le umplem cu ouă, deasupra presărăm brânză rasă.

Le punem înapoi în cuptor, câteva minute, până se topește brânza. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciulama de cartofi

– 1 kg cartofi, 1 lingură unt, 2 linguri făină, 2 linguri brânză telemea rasă, sare

Curățăm cartofii, tăiem felii rotunde mai grosuțe, fierbem în apă cu sare până se înmoaie având grijă să nu se sfărâme, scurgem și punem într-un vas Yena. Topim untul, adăugăm treptat făina dizolvată în 250 ml apă în care au fiert cartofii și amestecăm până începe să se îngroașe. Luăm se pe foc și amestecăm cu brânza rasă. Turnăm sosul peste cartofi.

IMG_3849

Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 25-30 min., până se rumenesc. Servim calzi.

280

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din spanac, brânză și semințe

– 100 g baby spanac, 60 g ardei roșu, 60 g brânză Akadia, câte 1/2 lingură semințe de dovleac decojite și semințe de in, 1 lingură  semințe de floarea-soarelui, 1 linguriță semințe de mărar, 1 linguriță piper alb măcinat, ½ lingură ulei de rapiță, suc de lămâie

Spălăm spanacul, scurgem bine, rupem codițele și așezăm în bolul pentru servit. Curățăm ardeiul, tăiem feliuțe, presărăm peste spanac, stropim cu suc de lămâie și piperăm. Fărâmițăm brănza, punem deasupra, presărăm semințele și stropim cu ulei. Lăsăm să stea 15 min. și servim.

267

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciuperci Pleurotus pane la cuptor a la ”jenyk”

– 200 g ciuperci Pleurotus (fără codițe), 2ouă, 1 lingură cașcaval/brânză tare rasă mic, câte 1 lingură pesmet și tărâte/pesmet, sare, piper, 1 linguriță ierburi Provence

Curățăm ciupercile, presărăm cu sare, piper, ierburi Provence. Într-un castron batem ouăle cu sare, piper, amestecăm cu făina, pesmetul și brânza. Trecem ciupercile, pe toate părțile, prin făină, apoi prin compoziția din bol.

img_1839

Așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 15 min., până se rumenesc. Scoatem pe un platou și servim.

240

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpă de porc la cuptor și sos Bearnaise

1/2 kg pulpă de porc tăiem felii groase de 1 cm, presărăm cu condimente pt. porc Selgross, ungem cu 1-2 linguri de ulei și ținem la frigider până a doua zi. Scoatem și ținem la temperatura camerei 30 minute apoi așezăm feliile de carne într-o tavă unsă cu 1 lingură de ulei. Punem în cuptor la foc mediu aprox. 30 minute întorcându-le la jumătatea timpului pe cealaltă parte.

IMG_0605

SOS BERNAISE: 2 linguri oțet, 2 linguri apă, 250 g unt topit, 250 g brânză, 1 ceapă mică, 4 gălbenușuri, 100 ml vin alb demisec, 1 lingură piper alb, sare, boia, sucul de la 1/2 lămâie, pătrunjel verde

Punem la fiert apa, oțetul, piperul, când dă în clocot fierbem la foc mai mic până scade  la trei sferturi. Răcim, amestecăm cu gălbenușurile, apoi încălzim la bain-Marie, amestecând continuu până se îngroașă. Turnăm untul în firicel subțire, apoi sare, boia după gust și sucul de lămâie. Oprim focul și adăugăm puțin pătrunjel tocat.

Servim felii de pulpă cu sos.

60

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez cu legume la cuptor

– 250 g orez Jasmine, 400 g varză dulce, 1 ceapă mică, 3 căței de usturoi, 200 g șuncă presată de pui, 2 dovlecei tineri, 5 roșii mici, 30 g arahide granulate, câte 1 linguriță Garam Masala și pudră de ghimbir cu portocale, sare, piper negru, 50 g brânză rasă pt. paste, unt și pesmet pt. vas

IMG_8084

În de două ori apă fierbem orezul până scade zeama și e gata, sărăm și piperăm. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, varza tăiței, dovleceii rondele, roșiile felii și șunca feliuțe subțiri. Într-un vas Yena uns cu unt și tapetat cu pesmet în punem ½ orez, peste varza.

IMG_8085

Presărăm șunca și acoperim cu restul de orez.

IMG_8086

Așezăm un strat de dovlecei, deasupra feliile de roșii și bucățele de unt.

IMG_8087

Presărăm arahidele și brânza.

IMG_8088

Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 35 min. până se înmoaie dovleceii. Servim cald sau rece cu verdeață.

202

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cannelloni cu carne tocată şi ciuperci

– 12 bucăţi de paste cannelloni, 200 g de ciuperci Champignon, 300 g de carne tocată amestec de vită şi porc, ½ morcov, 1 roşie mică, 1 ceapă, 1 căţel de usturoi, 2 ouă, 50 g de brânză rasă pt. paste, 100 g de smântână, 2 linguri de ulei, 1 lingură de busuioc uscat, 350 ml de sos de roşii cu brânză Pecorino, 150 ml de apă, sare

Într-o cartiţă cu ulei călim ceapa şi usturoiul tăiate mărunt. Adăugăm carnea, ciupercile, sare după gust, busuiocul şi fierbem, amestecând din când în când, până scade toată zeama, apoi adăugăm 2 linguri de sos, omogenizăm şi oprim focul.

Într-un bol batem ouăle, amestecăm cu smântâna şi brânza, iar în alt bol amestecăm sosul de roşii cu apa.

Umplem cannelloni cu compoziţia de carne şi ciuperci. Aşezăm într-o tavă în care am întins sos roşu.

Imagine

Turnăm deasupra sosul roşu diluat şi coacem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min.

Imagine

Scoatem din cuptor şi, cu lingura, întindem deasupra amestecul de ou cu brânză şi smântână.

Imagine

Punem în cuptor aprox. 10 min,. până se rumenesc bine. Servim imediat.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată de paste cu iaurt

– 250 g paste penne, 1/2 fir de praz, 1 ceapă roșie mică, 1 castravete mic, 3 morcovi, 1 ardei galben, 2 roșii mici, mijlocul de la o salată verde, 3 ouă fierte tari, 150 g șuncă presată, 4 fire pătrunjel verde, 100 g conservă de dovlecei cu piper, 100 g brânză telemea de vaci, 200 g iaurt, 3 linguri sos picant dulce-acrișor; pentru decor măsline negre și măsline verzi umplute cu gogoșari

Fierbem pastele în apă clocotită, spălăm cu apă rece,scurgem și amestecăm într-un bol cu dovleceii cu piper. Curățăm și tăiem prazul rondele fine, ceapa roșie julien, ardeiul feliuțe, castravetele și roșiile cubulețe; rupem salata bucățele; măcinăm morcovii cu robotul; tocăm mărunt pătrunjelul. Tăiem brânza mărunt și șunca și ouăle cubulețe-păstrăm albușuri pentru ornat. Le amestecăm pe toate într-un bol cu sosul, iaurtul, sare și piper după gust. Ornăm cu albușuri de ou și măsline. Ţinem la frigider 2 ore și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)