Cartofi belgieni

– 6 cartofi, 6 felii bacon/kaiser, un triunghi brânză Brie, ½ pahar vin alb, sare, piper

Curățăm cartofii, tăiem rondele, fierbem în apă clocotită, scurgem îi așezăm într-un vas Yena uns cu ulei și presărăm sare și piper. Tăiem cubulețe baconul (eu am folosit mușchi afumat de porc care nu este gras), brânza, le presărăm peste cartofi, sărăm și piperăm, apoi turnăm vinul.

IMG_0294

Punem în cuptorul preîncălzit aproximativ 20 minute. Servim calzi cu murături.

IMG_0299

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui în crustă de nuci

-o rețetă din Liban-

– 350 g piept de pui, 1-2 lingurițe miere, câte 1 linguriță miez de nucă, fulgi de porumb, ½ linguriță rozmarin, un vârf de cimbru, sare, piper, opțional cognac

Sărăm și piperăm carnea după gust, o prăjim pe grătarul încins până-și schimbă culoarea. O așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Amestecăm restul ingredientelor și le punem peste carne. Punem tava în cuptorul preîncălzit la foc maxim 3-5 min. Servim calde cu garnitură la alegere.

110

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Clătite cu cremă și vișine

– pt. clătite- 200 g făină, 350-400 ml lapte, 50-100 ml apă carbogazoasă, 3 ouă, un vârf sare, esență de migdale amare, 1 lingură de ulei, opțional 1 lingură zahăr

– pt. umplutură- 700 g vișine din borcan, 120 g zahăr, 100 g smântână grasă, 250 g cremă de brânză, esență de migdale amare

Preparăm clătitele. Amestecăm toate ingredientele într-un bol. Într-o tigaie nonaderentă turnăm din compoziție, într-un strat subțire, astfel încât să acopere tot fundul. Prăjim pe ambele părți câte 30 secunde-1 minut și le scoatem pe o farfurie.

Scurgem bine vișinele. Mixăm smântâna cu zahărul, crema de brânză și esența obținând o cremă. Pe fiecare clătită așezăm pe mijloc un șir de vișine și rulăm.

IMG_0285

Pe un platou așezăm rulouri de clătite, le ungem cu cremă, apoi așezăm alt strat de rulouri, ungem cu cremă, în așa fel încât să formăm o piramidă. Decorăm cu vișine.

71

Punem în frigider câteva ore apoi servim câte 2 clătite,

IMG_0287

sau tăiată o felie de ”tort”.

71a

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de mazăre și telemea

-o rețetă din India-

– 300 g mazăre congelată, 300 g brânză telemea slab sărată, 100 g passata de roșii 3 linguri de iaurt, 3 linguri ulei, sare, 2 cepe, 3 căței de usturoi, 1 foaie de dafin, câte ½ linguriță chimion măcinat, coriandru măcinat, turmeric, scorțișoară, câte ¼ linguriță boabe de piper negru și praf de chilli, 1 linguriță cardamom verde praf, 3 cuișoare, 5 cm de ghimbir, 250 ml apă

Curățăm și tăiem ceapa bucăți mari, usturoiul și ghimbirul bucățele, rupem foaia de dafin bucățele și le facem o pastă cu blenderul, apoi le amestecăm cu condimentele și 2 linguri de apă. Călim pasta în uleiul încins, la foc mic, amestecând din când în când, până arată uscată, aprox. 10 min. Adăugăm passata, fierbem 3 min., apoi apa și fierbem sub capac 5 min. Punem brânza tăiată cubulețe, mazărea și fierbem sub capac, la foc mic, 15 min., până scade sosul. Adăugăm iaurtul, amestecăm bine și fierbem la foc mic 2-3 min. (să nu clocotească). Servim caldă.

81

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Coroniță aperitiv

– 1 aluat foietaj din comerț (400 g), 50 g mușchi țigănesc, 100 g brânză telemea, 20 g măsline negre feliate, ketchup iute, mărar, 1 ou, susan

Decongelăm și întindem aluatul în formă rotundă. Tăiem brânza și mușchiul cubulețe.  Găurim aluatul în mijloc, facem un desen cu formă de cerc, lăsând o bază, pe care o ungem cu ketchup, așezăm un strat de mușchi, peste măsline, mărar și brânză. De la centru spre bază tăiem 8 raze de aluat.

IMG_0241

Fiecare rază o pliem peste bază, fixând-o sub el și îmbrăcând umplutura. Ungem cu oul bătut și presărăm susan.

IMG_0242

Punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 25 minute, până se rumenește. Servim caldă/rece.

236

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mere umplute cu carne

  • 2 mere mari, 200 g carne măcinată amestec, 1 lingură unt, 1 ou, sare, piper, ½ linguriță nucșoară, 1 vârf cuișoare măcinate, 1 ceapă albă
  • sos – 25 g zahăr, 1 lingură unt, 1 linguriță făină, 200 ml supă de carne/apă, sare

Spălăm merele, tăiem un căpăcel, îndepărtăm cotorul cu semințe și scobim cu o linguriță, lăsând o margine de aproximativ 0,5 cm grosime. Tocăm mărunt miezul merelor. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Topim untul și prăjim ceapa până se înmoaie. Adăugăm carnea, nucșoara, cuișoarele, miezul merelor tocat, sare și piper după gust. Amestecăm din când în când până scade zeama. Răcorim, amestecăm cu oul și umplem merele cu compoziția obținută. Le punem capacul și le așezăm într-o cratiță mai înaltă, unsă cu unt. Caramelizăm zahărul, amestecăm cu supa, făina, sare după gust și fierbem până obținem un sos. Îl turnăm peste mere. Acoperim cratița cu capac și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 25-30 minute. Servim calde, cu sos.

80

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu fulgi de ovăz și ciocolată

– 200 g unt, 2 căni zahăr brut, 2 ouă, 3 căni fulgi de ovăz, 2 ½ căni făină, 500 g lapte condensat, 300 g fulgi de ciocolată cu lapte, 1 ciocolată Schogetten, 1 linguriță bicarbonat de sodiu, 4 lingurițe esență de migdale, 1 linguriță sare

Amestecăm făina cu fulgii de ovăz, sarea și bicarbonatul. Topim untul (fără 1 lingură) la bain-marie, apoi îl batem cu zahărul până obținem o cremă. Adăugăm ouăle, esența, amestecul uscat și obținem un aluat sfărâmicios pe care îl frământăm puțin până se omogenizează (e lipicios)  Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt presăm uniform jumătate de aluat. Din cealaltă jumătate, pe o hârtie de copt, întindem o foaie de mărimea tăvii.

Într-o crăticioară rupem ciocolata, punem fulgii de ciocolată, 1 lingură de unt, laptele și amestecăm pe foc mic până se topesc. Turnăm în tavă peste foaie. Răsturnăm deasupra a doua foaie și îndepărtăm hârtia. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 25 min. Răcim, îndepărtăm hârtia, punem pe un platou, tăiem pătrate și servim.

125

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată cu mozzarella și mușchi Azuga

– 100 g mușchi Azuga, 125 g mozzarella, ½ ardei capia roșu, 1 tijă apio, 40 g măsline negre feliate, mărar, maioneză light, sare, piper

Curățăm și tăiem apio feliuțe, ardeiul, mozzarella și mușchiul cubulețe, tocăm mărarul. Într-un bol amestecăm toate ingredientele. Servim cu decor de brânză și mărar.

235

Poftă bunîă! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Bucatini cu morcovi, fasole și ciuperci la cuptor

– 200 g paste bucatini, 400 g fasole galbenă, conservă ciuperci tăiate (360 g), morcovi cu stafide la borcan (300 g), 1 ou, 100 g smântână, 50 g brânză rasă pt. paste, 1-2 linguri semințe de fenicul, 3 linguri frunze de fenicul tocate, sare, piper alb, unt și pesmet pt. formă

Fierbem pastele al dente, scurgem și amestecăm cu morcovii. Opărim fasolea și scurgem (eu am avut congelată). Scurgem ciupercile. Batem oul cu sare, piper, amestecăm cu smântână și frunzele de fenicul tocate mărunt. Ungem un vas Yena cu unt, tapetăm cu pesmet, punem un strat de paste și deasupra fasolea. Presărăm semințele de fenicul, ciupercile, sare și piper după gust. Turnăm amestecul cu ou și presărăm ca ultim strat brânza. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 minute, până se rumenește. Porționăm și servim.

35

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din fructe de mare cu legume și orez

– 400 g salată de fructe de mare, 150 g orez prefiert, 1 salată verde, 1 castravete, ½ ardei capia roșu, 1 roșie,  morcovi, 2 linguri semințe de floarea-soarelui, 1 linguriță ierburi Provence, sare, piper cu lămâie, opțional ardei iute verde

Fierbem orezul, spălăm și scurgem. Scurgem fructele de mare și tăiem bucățele. Curățăm și tăiem morcovii rondele subțiri, roșia bucățele, ardeiul cuburi, ardeiul iute mărunt, castravetele ¼, apoi cuburi, rupem cu mâna salata verde. Într-un bol amestecăm ingredientele cu sare, piper, ierburi Provence și zeama de la salata de fructe de mare.

234

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)