Baghetă cu mortadella și cremă de brânză

– 1 baghetă, 50 g felii subțiri de mortadella, 50 g cremă de brânză cu verdețuri, 10-12 roșii cireașă, 3-4 fire pătrunjel verde, ulei

Tăiem bagheta rondele de 1 cm grosime, mortadella felii de mărimea rondelelor. Ungem rondelele cu cremă de brânză, presărăm frunze de pătrunjel și acoperim cu felii de mortadella. Tăiem roșiile ½ sau ¼ în funcție de mărimea lor și așezăm pe fiecare rondea cu partea tăiată în jos. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt pe care o ungem cu ulei. Așezăm rondelele la distanță una de cealaltă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 10 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ruladă din foietaj cu șuncă Praga, porumb și mărar

– 1 aluat foietaj congelat (400 g), 100 g șuncă Praga feliată subțire, 150 g boabe de porumb din conservă, 100 g cremă de brânză cu șuncă, 50 g felii de ardei gras roșu, 15 g frunze de mărar, semințe de susan alb, ulei

Decongelăm aluatul. Spălăm porumbul și scurgem bine. Tocăm mărunt mărarul. Întindem crema de brânză pe aluat lăsând marginile libere. Presărăm mărarul, ardeiul, porumbul. Acoperim cu felii de șuncă. Rulăm pe lățime și închidem capetele. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, o ungem cu ulei și așezăm rulada. Deasupra o ungem cu ulei și presărăm semințe de susan. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până se rumenește, aproximativ 30 minute. Răcim, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rulouri de salată cu mușchi afumat

– 8 frunze de salată verde mari, 16 felii mușchi afumat, 150 g cremă de brânză cu șuncă, 8 roșii Cherry, 2 linguri oțet de mere, 1 lingură zahăr, ½ lingură sare, pătrunjel verde, 1 l apă

Într-un bol amestecăm sarea, zahărul, oțetul cu apa fierbinte. Spălăm salata, punem în bol, acoperim  și lăsăm să stea 15 min. Scurgem și uscăm. Ungem fiecare foaie de salată cu cremă de brânză, așezăm 2 felii de mușchi, deasupra 1 roșie tăiată felii și presărăm frunze de pătrunjel.

IMG_4025

Rulăm, închidem capetele, așezăm pe o farfurie, punem într-o pungă, ținem în frigider 1 oră și servim.

455

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Plăcintă cu mușchi file și măsline

– 1 aluat foietaj (400 g), 200 g mușchi file feliat subțire, 100 g cremă de brânză cu verdețuri, 50 g măsline verzi umplute cu gogoșari, ulei, semințe de in

Întindem aluatul în formă de dreptunghi, ungem cu crema de brânză, acoperim cu feliile de mușchi și presărăm măslinele tăiate rondele. Rulăm pe latura lungă, închidem capetele și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Ungem cu puțin ulei și presărăm semințe. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 10 min. Mărim flacăra (220) și ținem în cuptor aprox. 20 min., până se rumenește. Putem servi cald/rece.

417

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din orez, pui și rodie

– 1 cană orez cu bobul rotund, 1 ½ căni apă, 3 cuișoare, 150 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 lingură ulei, 1 lingură condimente pt. pui, 1 cutie cremă de brânză Făgăraș (200 g), 1 rodie, sare

Spălăm orezul în mai multe ape până apa devine curată. Acoperim cu apă rece și lăsăm să stea 30 min., apoi scurgem bine. Punem apa la fiert cu 1 linguriță de sare și cuișoarele. Când dă în clocot adăugăm orezul, aducem la punctul de fierbere, acoperim cu capac și fierbem la foc mic 5 min. Stingem focul, ridicăm capacul, acoperim orezul cu un prosop de bucătărie, punem deasupra capacul și lăsăm să stea în aburi 15 min. (NU ridicăm în acest timp capacul) Scoatem cuișoarele, răsfirăm orezul cu o furculiță, punem într-un bol și răcim.

Tăiem carnea fâșii, amestecăm cu condimentele, uleiul și lăsăm să stea 10 min. Prăjim într-o tigaie antiaderentă, pe toate părțile, până încep să se rumenească. Scoatem, răcim și punem peste orez. Amestecăm cu brânza și sare după gust.

Desfacem rodia, scoatem sâmburii, având grijă să îndepărtăm toate pielițele albe și amestecăm în bol. Putem păstra în frigider.

322

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de roșii cu pastă de pătrunjel verde

– 250 g roșii, 1 leg. pătrunjel verde, ½ ardei capia roșu, 50 g cremă de brânză pt. sandwich (Vajcrem), iaurt, sare

Curățăm roșiile de pielite și tăiem bucăți. Curățăm pătrunjelul de codițe și tăiem mărunt; tăiem ardeiul mărunt. Amestecăm pătrunjelul cu ardeiul, crema de brânză, sare după gust și iaurt cât să obținem o pastă. Aestecăm roșiile cu pasta, lăsăm să stea la temperatura camerei 20 min. și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Napolitane cu cremă de brânză și șunculiță

– 1 foaie mare de napolitană, 4 felii șunculiță țărănească, 100 g cremă de brânză pt. sandwich, 1 roșie, 1/3 ardei galben

Tăiem foaia de napolitană pe lungime în 3 fâșii egale. Curățăm și tăiem roșia și ardeiul felii. Ungem cu cremă de brânză o fâșie de napolitană, pe o parte și așezăm pe o tavă. Acoperim cu 2 felii de șunculiță, deasupra felii de ardei și roșii.

Ungem o altă fâșie de napolitană cu cremă de brânză, pe ambele părți și presăm ușor peste prima. Punem 2 felii de șunculiță, felii de roșie și ardei. Ungem a treia fâșie de napolitană, pe o parte, cu cremă de brânză, acoperim cu ea și acoperim cu folie alimentară. Presăm cu greutăți și punem în frigider 2-3 ore, până napolitana începe să se înmoaie. Tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi noi la tavă

– 1 kg cartofi noi, 1 ceapă, 4 ouă, 500 g cremă de brânză, 100 g cașcaval, 1-2 linguri smântână, 2 linguri unt, frunze proapete de busuioc/mărar, sare, piper, ulei

Radem mare cașcavalul. Curățăm cartofii, fierbem în apă cu sare 15 min., scurgem, răcorim și tăie felii. Curățăm și tăiem ceapa felii subțiri. O călim într-o lingură de ulei până se înmoaie. Ungem o tavă/formă Yena cu unt, punem într-un strat ceapa, deasupra ½ cartofi, presărăm sare și piper.

Întindem uniform crema de brânză și acoperim cu restul de cartofi pe care îi sărăm și piperăm.

Batem ouăle, amestecăm cu cașcavalul, smântâna și turnăm peste cartofi.

Punem în cuptor, la foc mai mare (200), aprox. 15-20 min., până se rumenesc. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chifle Fitness cu cremă de brânză și legume la cuptor

– 1 țelină mică, 1 pătrunjel, 2 buc. păstârnac, 2 morcovi, toate fierte în supă, 100 g cremă de brânză cu șuncă, 4 chifle Fitness, 8 felii subțiri șuncă de casă, sare, piper

Tăiem legumele cubulețe și amestecăm cu crema de brânză, sare, piper după gust. Tăiem chiflele ½ pe lungime, scobim miezul și umplem ambele bucăți cu crema de legume.

img_2830

Lipim cele două părți și învelim în felii de șuncă. Așezăm într-o tavă tapetată pe fund cu hârtie de copt.

img_2831

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 15 min., până se rumenesc. Servim imediat.

338

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Turte din cremă de brânză

– 3 ouă, 3 linguri cremă de brânză, ½ linguriță zahăr/ștevie, 1/2 linguriță bicarbonat, un praf de sare

Amestecăm gălbenușurile cu crema de brânză, sarea și zahărul până omogenizăm. Mixăm albușurile cu bicarbonatul spumă tare. Turnăm treptat amestecul de gălbenușuri și amestecăm cu o spatulă până se încorporează. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt punem cu o lingură grămăjoare din compoziție la distanță una de cealaltă.

img_2782

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 20 min., până se rumenesc.

335

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)