Piept de pui în sos de curry cu ananas

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, câte ½ ardei roșu și ardei verde, 1 morcov, 1 lingură de stafide aurii, 300 g compot de ananas, 2 căței de usturoi, 2 linguri praf de curry, 200 g smântână, 1 lingură oțet de orez, 2 linguri amidon de porumb, 2 linguri ulei, sare, 1 linguriță piper roșu măcinat

Scurgem ananasul și pasăm obținând o pastă. Curățăm și tăiem ardeii și morcovul bețigașe, usutoriul mărunt. Înmuiem stafidele în zeamă de compot și pasăm. Tăiem carnea fâșii, o prăjim în ulei până își schimbă culoarea. Adăugăm morcovul, usturoiul, amestecăm 30 sec., apoi ardeiul și gătim 1 min. Punem pasta de ananas, stafidele, sare, piper, oțet și fierbem sub capac câteva minute până se înmoaie carnea, turnând din când în când suc de compot. Amestecăm smântâna cu amidonul, o adăugăm în cratiță și amestecăm până se omogenizează și se îngroașă. Servim cald.

197

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de pește cu varză chinezească

– 2 buc. file de pangasius (400 g), 2 morcovi, 2 cepe verzi, 2 căței de usturoi, 1 ardei capia roșu, ½ varză chinezească, 2 cm ghimbir,  1 lingură sos de pește, 1 lingură Vegeta, 1 linguriță condimente pt. pește, 1 lingură pudră de lemongrass, 3-4 linguri oțet de orez, 2 gălbenușuri de ou, 2 linguri smântână, 1 lingură ulei, sare de mare, piper alb, 3,5 l apă

Curățăm și tăiem ceapa-partea albă mărunt și partea verde rondele-, usturoiul și ghimbirul mărunt, morcovii bețigașe lungi și subțiri, ardeiul feliuțe, varza bucăți; tăiem peștele bucăți mai mari și presărăm cu condimente pt. pește. Încingem uleiul în oala în care vom prepara supa, prăjim usturoiul și ghimbirul 30 sec., adăugăm partea albă a cepelor, morcovii, ardeiul și amestecăm 1 min. Turnăm apa, presărăm Vegeta și fierbem la foc mediu 10 min. Turnăm sosul de pește, punem  varza, sare, piper după gust și mai fierbem 3 min. Adăugăm peștele, oțetul și fierbem 3-4 min., până se înmoaie. Amestecăm gălbenușurile cu smântâna, turnăm în oală, presărăm pudra de lemongrass, cozile de ceapă, omogenizăm și stingem focul. Servim caldă.

107

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rulouri din lasagna

– 12 buc. foi lungi de lasagna, 100 g carne de porc tocată, 100 g cremă de brânză cu verdețuri, câte 30 g telemea și brânză rasă pt. paste, 1 linguriță busuioc, 1 ceapă verde, 1 cățel mare de usturoi, ½ ardei capia roșu, 2 linguri pastă de tomate, 1 linguriță zahăr, 2 linguri ulei, 1 lingură ketchup iute, 150 ml bulion de roșii, 1 ou, sare, piper alb, piper negru, măsline negre

În apă clocotită cu sare fierbem 4 min. foile de lasagna, spălăm cu apă rece, scurgem și înșirăm pe o hârtie de copt. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul, ardeiul mărunt, le călim 3 min. într-o lingură de ulei. Adăugăm carnea, sărăm, presărăm piper negru, busuioc și amestecăm până își schimbă culoarea. Dizolvăm pasta de tomate și zahărul în 2 linguri de apă, o amestecăm cu carnea și mai dăm un clocot. Într-un bol amestecăm pasta de brânză cu telemeaua, brânza rasă pt. paste și oul. Ungem un vas Yena cu o lingură de ulei și ketchup. Pe rând umplem foile de lasagna. La un capăt punem o linguriță de carne, rulăm, o linguriță de brânză, rulăm, repetăm operația până rulăm toată foaia.

IMG_5890

Așezăm rulourile în vas unul lângă celălalt.Turnăm bulionul de roșii, 2 linguri de apă și presărăm piper alb pe toată suprafața.

IMG_5892

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 25 min., până se rumenesc. Răcorim 10 min. și servim cu măsline.

63

Tajine de pui cu țelină și sos Tikka Masala

– 1 pui (1 kg), 250 g țelină, 1 ceapă mare, 2 căței de usturoi mari, 2 cm ghimbir, 1 linguriță boabe de coriandru, 1 băț de scorțișoară, 1 borcan sos Tikka masala (500 g), 150-200 ml supă de pui, 2 linguri ulei, 10 boabe de piper verde, sare

Îndepărtăm pieptul de pui, restul tăiem bucăți: pulpele ½, aripile ½, spatele ½. Curățăm și tăiem ceapa grosier, usturoiul feliuțe, ghimbirul mărunt, țelina bastonașe. În vasul tajine punem uleiul, presărăm ceapa, usturoiul, deasupra țelina. Așezăm bucățile de pui, sărăm, presărăm ghimbirul, piperul, punem scorțișoara, turnăm 150 ml supă și acoperim cu capac. Pe ochiul aragazului așezăm o tablă care să atenueze focul, punem vasul tajine și fierbem pe foc mic aprox. 1 ½ ore, până se înmoaie carnea și țelina. La nevoie mai adăugăm supă. Îndepărtăm capacul, amestecăm cu sosul, sărăm după gust, mărim focul la mediu și fierbem încă 30 min., până mai scade din zeamă. Servim cald cu garnitură de orez.

194

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de spanac cu tarhon

– 250 g spanac, 100 g ceafă afumată, 1 roșie mai mare, 1 ceapă mică, 3 căței mari de usturoi, 2 linguri de tarhon în oțet, 1 lingură mărar uscat, 2 linguri iaurt, 1 lingură pastă gulaș iute (din tub), 1 lingură ulei, sare, 2,5 l apă

Spălăm spanacul, îndepărtăm codițele și rupem cu mâna în bucăți. Curățăm și tăiem ceapa și usturoiul mărunt, roșia și ceafa cubulețe, tarhonul mărunt. Călim în ulei ceapa și usturoiul 1min. amestecând. Punem ceafa, turnăm apa și fierbem până dă în clocot. Adăugăm spanacul, roșia, tarhonul, mărarul, sărăm după gust și fierbem 3 min. Acrim cu oțet de la tarhon, amestecăm cu iaurtul, pasta gulaș și lăsăm pe foc 1 min. Servim caldă.

104

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată marocană de sfeclă roșie

– 2 sfecle roșii fierte, 1 cățel de usturoi, ¼ leg. pătrunjel verde, ½ lămâie, 2 linguri ulei de măsline, sare, piper negru, praf de chilli, chimion măcinat

Curățăm usturoiul pisăm, amestecăm cu 1 lingură de zeamă de lămâie și lăsăm să stea 10 min. Turnăm uleiul și amestecăm până devine o emulsie. Tăiem sfecla cubulețe, presărăm cu sare, piper, chilli, chimion și amestecăm ușor. Turnăm dressingul și amestecăm ușor. Tăiem fin pătrunjelul, presărăm peste sfeclă, turnăm restul de zeamă de lămâie și amestecăm ușor. Lăsăm să stea 1 oră și servim.

213

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cotlet la cuptor cu semințe de dovleac

– 500 g cotlet de porc fără os, 50 g semințe de dovleac, zeama de la ¼ portocală, câte 2 lingurițe de sirop de arțar și ulei de susan, 1 cățel de usturoi, ¼  linguriță pastă de curry roșie, 2 linguri sos de soia, 150 ml lapte de cocos,  coajă se lămâie rasă, pătrunjel verde

Facem un sos din zeama de portocală, usturoiul curățat și zdrobit, sos de soia, coaja de lămâie, pasta de curry, sirop, lapte de cocos, ulei de susan și marinăm în el carnea 3 ore la frigider. Punem carnea cu sosul de marinat într-un vas yena și presărăm deasupra semințele.

IMG_5762

Coacem în cuptor, la foc mai mare (200), stropind din când în când cu sosul de marinat, până se rumenește. Servim presărată cu pătrunjelul tocat și o garnitură la alegere.

77

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Cotlet de porc cu lapte de cocos și cus cus

– 250 g cotlet de porc fără os, 2 căței de usturoi, 1 cm ghimbir, 1-2 linguri sos de soia, 150 ml lapte de cocos, 1 linguriță ulei de arahide, ½ lingură curry exotic, 100 g cus cus, 2linguri ulei, apă, sare

Curățăm și tăiem ghimbirul mărunt, pisăm usturoiul. Tăiem carnea cuburi mai mici (1×1 cm), o amestecăm cu usturoi, 1 lingură sos de soia, ulei de arahide și lăsăm să stea 30 min. la temperatura camerei. Prăjim cus cusul într-o lingură de ulei 1 min., turnăm 100 ml apă clocotită amestecată cu puțină sare și ținem sub capac 10 min.  Într-o lingură de ulei prăjim ghimbirul 30 sec. amestecând. Punem carnea cu marinada și fierbem, la foc mai mic, până începe să se înmoaie. Adăugăm sos de soia pt. a săra după gust, curry și laptele de cocos. Fierbem amestecând până se formează un sos mai subțire. Stingem focul, adăugăm cus cusul și omogenizăm. Servim cald.

75

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu sos Worcester

– 300 g cotlet de porc fără os, 2 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, 1 ceapă medie, 1 lingură sos Worcester, 2 linguri sos de soia, câte ½ linguriță sumac, praf de cardamom, mix de condimente marocane și praf de coriandru, 250 ml apă

Tăiem carnea cuburi mai mici, amestecăm cu sosul Worcester, 1 lingură sos de soia, 1 lingură de ulei și lăsăm să stea 30 min. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul și ghimbirul. Într-o lingură de ulei încins prăjim 30 sec. usturoiul și ghimbirul. Punem ceapa și mai amestecăm 1 min. Adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea. Presărăm sumac, coriandru, cardamom, turnăm apa și fierbem, la foc mai mic, sub capac, până se înmoaie carnea. Adăugăm condimentele marocane, 1 lingură sos de soia și fierbem descoperit 5 min., până scade din zeamă. Servim cu garnitură de orez.

74

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu arpagic și castraveți murați

– 300 g carne de porc gulaș, 1 ceapă medie, 1 morcov, 100 g arpagic, 300 g castraveți murați, 3 căței de usturoi, 1 linguriță rozmarin uscat, 1 lingură pastă de tomate, 1 linguriță piper cu lămâie, ½ linguriță sofran, 1 leg. mărar, sare, 1 linguriță de zahăr, 1-2 linguri ulei, apă

Curățăm și tăiem ceapa și usturoiul mărunt, morcovul și catraveții rondele subțiri, carnea cuburi mai mici. Călim carnea în ulei până își schimbă culoarea. Adăugăm ceapa, usturoiul morcovii, puțină apă și fierbem sub capac, până e gata carnea. Adăugăm castraveții, arpagicul, rozmarin, piper, sofran și ținem pe foc până se înmoaie castraveții. La sfârșit punem pasta de tomate, sare, dăm 2-3 clocote, mărarul tocat, amestecăm și stingem focul.

6

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)