Bruschette cu prosciutto și mozzarella

– baghetă, 8 felii prosciutto, 8 bile de mozzarella, 1 cățel de usturoi, pătrunjel verde, piper, ulei de măsline

Tăiem bagheta felii groase de 1,5 cm, le stropim cu ulei și prăjim într-o tigaie. Frecăm partea prăjită cu usturoiul curățat și tăiat ½ și le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Pe fiecare punem câte 1 felie de prosciutto, desupra 1 bilă de mozzarella tăiată ½, piperăm și presărăm pătrunjel tocat. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 4-5 min., până se topește brânza. Servim calde.

281

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Osso bucco

– 3 felii rasol de vită, 1 ceapă mare, 3 căței de usturoi, 1-2 morcovi, 2 roșii mai mari, 1-2 tije de apio, 3 linguri făină, 200 ml vin roșu sec, 1 l supă de vită, 2 foi de dafin, 1 linguriță cimbru, 60 ml ulei de măsline, sare, piper

Amestecăm făina cu sare, piper și ”tăvălim” feliile de rasol. Încingem uleiul într-o cratiță de tuci, rumenim pe rând feliile de rasol și scoatem de o parte. Curățăm și tăiem mărunt ceapa și apio, morcovii rondele mai groase; curățăm de coajă și semințe roșiile și tăiem cubulețe; pisăm usturoiul. În același vas de tuci călim legumele 2-3 min. Turnăm vinul, punem feliile de rasol, cimbrul, foile de dafin și acoperim cu supa fierbinte. Fierbem la foc mic, sub capac 1 oră. Punem roșiile și mai dăm câteva clocote.

Curățăm și pisăm 1 cățel de usturoi, tocăm mărunt 1/2 leg. pătrunjel verde. Le amestecăm cu coaja rasă de la 1 lămâie, sare, piper și obținem gremolata.

Servim porționat cu risotto a la milanese și presărat cu gremolata.

181

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Pui Chimichagas

– 400 g piept de pui, 4 foi tortilla, 1 ceapă, 5 căței de usturoi, 1 conservă roșii în bulion (400 g), 150 g brânză Cheddar, 2 lingurițe praf de chilli, ulei, 1 linguriță piper verde, sare

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, pisăm usturoiul; tăiem carnea cuburi mai mici. Pasăm roșiile și le amestecăm cu sucul lor. Radem brânza. Prăjim în 4 linguri de ulei încins carnea cu ceapa, usturoiul, praful de chilli, amestecând din când în când, 10 min. Adăugăm passata, fierbem 15 min., sărăm, piperăm și stingem focul. Adăugăm brânza rasă și amestecăm bine. Pe fiecare foaie de tortilla punem un sfert din umplutură.

IMG_5435

Aducem marginile formând un plic. Le așezăm, cu partea pliată în jos, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă bine cu ulei. Le ungem cu ulei.

IMG_5436

Punem în cuptor, la foc mediu, 15 min. Servim calde cu un sos de maioneză cu usturoi.

188

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Linte cu castraveți la cuptor

– 250 g linte verde, 150 g castraveți proaspeți, 1 ceapă, 1 cățel de usturoi, 1 lingură chimen, 150 g cașcaval, 3 ouă, 2 linguri smântână, ½ leg. pătrunjel verde, 1 linguriță oțet, câte 1 linguriță de sare și piper alb, 1 lingură tarhon uscat, ulei

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, castraveții cubulețe. Batem ouăle, amestecăm cu smântâna și omogenizăm. Radem mare cașcavalul.

Spălăm bine lintea, scurgem, apoi fierbem în apă cu oțet, aprox. 25 min. și scurgem. Într-o lingură de ulei călim ceapa și usturoiul 1 min., adăugăm castraveții, tarhonul și amestecăm 2 min., până nu mai au zeamă.  Amestecăm lintea cu castraveții, 125 g cașcaval, sare și piper. Punem compoziția într-o formă Yena unsă cu ulei. Turnăm uniform ouăle și presărăm restul de cașcaval. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 min. Porționăm și servim caldă.

180

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripioare de pui Buffalo

– 500 g aripi de pui (8 buc.), 3 linguri unt topit, câte 1 linguriță de fulgi de chilli și boia dulce, 2 linguri pastă de ardei, 1 linguriță cimbru uscat, 1 cățel de usturoi pisat, 1 lingură rasă de muștar, 1 lingură miere, sare, piper

Tăiem extremitățile aripilor, apoi ½, le ungem cu miere, usturoi și muștar, presărăm sare, piper, boia, fulgi de ardei, cimbru și le punem într-o pungă de plastic. Turnăm untul topit și punem în frigider 1 oră. Le ungem cu pasta de ardei și le așezăm într-un vas Yena.

IMG_5413

Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), 20 min. Scoatem folia și mai ținem în cuptor 10 min. Servim fierbinți.

187

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tortilla cu carne de porc

– 4 foi tortilla, 1 ceapă albă mică, 250 g cotlet de porc fără os, 2 căței de usturoi, 250 g passatta de roșii, 200 g smântână, 3 linguri ketchup picant, 1 lingură amidon alimentar, 1 linguriță condimente Fajita, 1 linguriță piper roșu, 2 linguri ulei, sare, brânză rasă pt. paste, 4 măsline verzi umplute cu gogoșari

Tăiem carnea cubulețe, o înăbușim într-o lingură de ulei cu puțină apă, sub capac, 5 min., amestecând din când în când. Curățăm ceapa, usturoiul și le tocăm mărunt. Punem peste carne, presărăm piper, condimente, sare și amestecăm 1 min. Adăugăm passata și fierbem aprox. 20 min., până se înmoaie carnea. Spre sfârșit adăugăm amidonul și amestecăm bine. Lăsăm pe foc până scade din zeamă dar nu de tot. Într-un bol amestecăm smântâna cu ketchup și 1 lingură de ulei. Cu jumătate din cantitate ungem o tavă. Fiecare foaie de tortilla o ungem cu zeama de la carne. Așezăm un sfert din umplutură și presărăm feliuțe de la 1 măslină.

IMG_5437

Rulăm și așezăm în tavă. Ungem cu restul de amestec cu smântână și presărăm cu brânză rasă.

IMG_5438

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 20-25 min., până se rumenesc. Servim calde.

59

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Alt pui Stifado

– 2 pulpe de pui cu spate, 1 borcan de arpagic (210 g), 3 căței de usturoi, 2 conserve a 400 g de roșii tăiate în bulion, 150 ml vin alb demisec, 1 baton de scorțișoară, 1/2 linguriță cuișoare măcinate, 2 foi de dafin, 2 linguri ulei, câte 1 linguriță de sare și piper alb

Spălăm și scurgem arpagicul. Curățăm usturoiul și tăiem felii subțiri. Tăiem pulpele bucăți, prăjim în 2 linguri de ulei și scoatem deoparte. În uleiul rămas călim arpagicul cu usturoiul 2 min. Luăm de pe foc, adăugăm cu sare, piper, cuișoare, roșii, punem batonul de scorțișoară, carnea, amestecăm, apoi turnăm vinul. Punem cratița în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 1 oră. Scoatem foile de dafin și scorțișoara. Servim cald.

186

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cipsuri cu salată de roșii, cașcaval și verdeață

– 100 g cașcaval, 2 roșii, 2 căței de usturoi, ½ leg. pătrunjel verde, maioneză, cipsuri, măsline pt. decor

Curățăm și pisăm usturoiul. Tăiem roșiile și pătrunjelul mărunt. Radem mic cașcavalul. Amestecăm ingredientele cu maioneză cât să le lege. Înainte de servire umplem cu salata cipsuri și ornăm cu măsline.

200

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Plăcintă cu varză

– pt. aluat – 300 g făină, 50 g unt, 1 ou, 2 linguri smântână, ½ linguriță sare, lapte rece

– pt. umplutură- 1 kg varză, 1 ceapă, 4 căței de usturoi, 2 ouă, 200 g brânză telemea, 2 linguri ulei de măsline, câte ½ lingură de mărar și cimbru uscate, piper, apă și 1 ou pt. uns plăcinta

Amestecăm făina cu sarea, la mijloc punem untul tăiat bucățele și amestecând obținând un aluat fărâmicios. Adăugăm oul, smântâna și frământăm. Turnăm treptat lapte rece până obținem un aluat moale dar nelipicios. Îl învelim în folie alimentară și punem în frigider până pregătim umplutura.

Eu am folosit un amestec din 200 g varză acră și 1 varză chinezească. Varza acră o lăsăm la desărat 20 min. în apă rece, schimbând-o de 2 ori, apoi scurgem și tăiem mărunt. Varza chinezească o tăiem mărunt. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, pisăm usturoiul; radem brânza. Călim ceapa în ulei până devine sticloasă. Adăugăm varza acră și lăsăm pe foc 3 min. Adăugăm ½ pahar de apă și fierbem până e aproape moale. Punem varza chinezească și mai lăsăm pe foc 5 min. Amestecăm cu cimbru, mărar, piper, puțină sare și răcim. Când a ajuns la temperatura camerei adăugăm ouăle, brânza, usturoiul și amestecăm bine.

Întindem jumătate din aluat astfel încât să acopere și marginile și-l așezăm în tava unsă cu unt. Punem umplutura, nivelăm și întoarcem marginile aluatului cât să o acopere puțin.

IMG_5376

Din aluatul rămas facem un grilaj deasupra plăcintei.  Întindem o foaie de dimensiunea plăcintei. Tăiem fâșii lungi și late pe care le vom așeza împletindu-le, iar capetele le punem sub aluatul de pe margine. Ungem toată suprafața cu ou bătut.

IMG_5377

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 40 min., până se rumenește. Scoatem, răcorim și așezăm pe un platou.

273

Servim caldă/rece.

IMG_5383

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui andaluzian

– 1 piept de pui, 50 g kaiser, 4 căței de usturoi, 1 fir de praz, 1 portocală, 1 lămâie, cimbru, sare, piper negru, ulei, 200 ml apă

În uleiul încins prăjim pieptul de pui pe ambele părți până se rumenește, apoi scoatem și ținem la cald. Curățăm și tăiem mărunt usturoiul, prazul rondele fine și kaiserul cubulețe. Spălăm bine cu un burete de sârmă coaja fructelor apoi le tăiem cuburi mai mici. În uleiul rămas de la carne călim prazul și usturoiul 2 min., adăugăm fructele și ținem la foc mediu câteva minute amestecând din când în când. Adăugăm kaiserul, cimbrul, amestecăm și lăsăm să se rumenească puțin. Punem carnea, turnăm apa și fierbem până scade zeama și se formează un sos. Sărăm și piperăm după gust. Servim cald cu pâine prăjită.

184

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)