Prăjitură cu prune, mere și budincă

– 4 ouă, 300 g de făină, 250 g de unt, 250 g de zahăr, 6 linguri de zahăr pt. budincă+4 linguri pt. deasupra, 1 plic de praf de copt, 50 g de amidon alimentar, 1 plic de zahăr vanilat, 700 g de prune, 1-2 mere, 2 plicuri de budincă de vanilie, 750 ml de lapte, zeamă de lămâie, fulgi de migdale

Preparăm budinca cu lapte şi cele 6 linguri de zahăr, răcim acoperită cu folie alimentară (pt. a nu face pojghiţă). Curăţăm prunele de sâmburi şi merele de coajă și cotor. Tăiem prunele ½, şi merele felii. Frecăm untul cu zahăr până se omogenizează, adăugăm pe rând ouăle, zahărul vanilat, praful de copt stins cu zeamă de lămâie, făina amestecată cu amidon formând un aluat destul de tare pe care îl întindem în tava tapetată cu hârtie de copt. Aşezăm deasupra fructele.

IMG_4270

Peste întindem budinca, presărăm cu zahăr şi fulgi de migdale.

IMG_4271

Punem în cuptor, la foc mic, aprox. 50 min până se rumeneşte ușor budinca. Păstrăm la frigider. Porționăm și servim.

155

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de creveți, pepene galben cu mentă și miere

– 150 g creveți proaspeți, 1 pepene galben mic, 7 roșii Cherry, 15 g miere, 2 linguri mentă proaspătă tocată, câte 2 linguri ulei de măsline și zeamă de lămâie, sare, piper alb măcinat, 5 boabe de piper negru, 2 boabe de ienibahar

Curățăm creveții, fierbem în apă cu boabele de piper și ienibahar 5 minute, scurgem și răcim. Într-un bol amestecăm mierea cu zeama de lămâie, menta și uleiul de măsline. Curățăm pepenele de coajă și sâmburi, îl tăiem cuburi. Tăiem roșiile ¼. Le amestecăm cu sare și piper alb după gust, turnăm conținutul bolului și omogenizăm. Servim imediat.

137

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de gris cu mac și sos de prune

– 500 ml lapte, 60 g gris, 180 g zahăr+1 lingură, 2 plicuri zahăr vanilat, 2 ouă+1 gălbenuș, 3 linguri mac măcinat, ½ lămâie, 400 g prune, apă

Curățăm prunele de sâmburi și tăiem ¼. Stoarcem lămâia. Dizolvăm pe foc 80 g zahăr în 10 linguri de apă, adăugăm prunele, zeama de lămâie și fierbem până se înmoaie. Putem folosi compot de prune. În acest caz dizolvăm zahărul în suc de compot. (1 lingură la 10 linguri de suc)

Frecăm gălbenușurile cu 1 lingură de zahăr. Batem spumă tare albușurile cu un praf de sare. Dizolvăm în lapte 100 g zahăr, zahărul vanilat, adăugăm grisul și fierbem câteva minute. Adăugăm gălbenușurile, macul, apoi albușurile și amestecăm până se îngroașă. Turnăm compoziția în forme și punem la rece câteva ore. Răsturnăm grisul pe o farfurie, turnăm deasupra sos de prune și servim.

135

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de cartofi cu castraveți proaspeți și șuncă Praga

– 500 g cartofi roșii mici, 200 g castraveți cornison mici, 1 ceapă roșie, 100 g șuncă Praga, câte ½ ardei galben și ardei capia roșu, 10 măsline Kalamata, ½ leg. frunze de țelină, câteva fire de mărar verde, 4-5 linguri sos de usturoi (din comerț)

Curățăm și fierbem cartofii întregi în apă cu sare, scurgem, răcim și tăiem felii. Curățăm și tăiem ceapa feliuțe subțiri, castraveții 1/2, apoi felii, ardeii cubulețe, șunca fâșii, tocăm mărunt frunzele. Le amestecăm într-un bol cu măslinele, sare după gust și sosul de usturoi.

166

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată cu pere, merișoare și nuci

Într-un bol amestecăm 1 salată Lolo mixtă tăiată fâşiuţe, 1 pară tăiată bucăţi, câte 60 g de merişoare uscate şi nuci crude mărunţite, 1 lingură de seminţe de in şi 2 linguri de suc de mere, un praf de sare, piper alb. Lăsăm să stea 15 min. și servim.

165

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Creveți picanți

– 250 g creveți cruzi, 2 cm ghimbir, 2 căței de usturoi, 1 linguriță condimente asiate, 2 linguri ulei cu chilli

Spălăm creveții, tamponăm cu hârtie absorbantă. Curățăm și tocăm mărunct usturoiul și ghimbirul. Prăjim creveții în uleiul încins, pe ambele părți, aprox. 2 min. Adăugăm usturoiul, ghimbirul și amestecăm încă 1 min., având grijă să nu rupem creveții. Servim calzi cu garnitură de orez mozaic.

77

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Musaca de vinete cu linte

-o rețetă din Turcia –

– 900 g vinete, 200 g linte roșie (spalata in mai multe ape, pana ce apa ramane limpede, si lasata la inmuiat cca. 20 de minute), 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 1 linguriță de ghimbir, 1 ardei gras, 400 g cuburi de rosii (conservă), 150 ml vin roșu, 2 fire oregano/1 lingură uscat, 1 1/2 linguriță sare, 1 linguriță piper negru, macinat, ulei de măsline, parmezan ras (eu am folosit brânză rasă pt. paste)

– pt. sos Bechamel- 1 l lapte, 80 g unt, 80 g făina, 120 g parmezan ras, 1/2 linguriță nucșoară măcinată, piper alb

Spălăm lintea în mai multe ape, o lăsăm la înmuiat în apă rece 20 min., apoi scurgem. Tăiem vinetele rondele nu mai groase de 1 cm. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul și ardeiul mărunt, radem ghimbirul. În uleiul încins prăjim vinetele pe ambele părți, până se înmoaie, scoatem pe hârtie absorbantă și răcim. Călim ceapa, usturoiul, ghimbirul până ceapa devine aurie. Adăugăm ardeiul, amestecăm 30 sec., apoi lintea și gătim pe foc mediu 3 min. Adăugăm roșiile, sarea, piperul, vinul, oregano, amestecăm și fierbem 15 min., amestecând din când în când, până se evaporă lichidul.

Preparăm sosul Bechamel. Topim untul la foc mic, adăugăm făina, amestecăm 30 sec. până se îngălbenește. Turnăm treptat laptele călduț și amestecăm până dă în clocot și începe să se îngroașe. Mai lăsăm să fiarbă, la foc mic, câteva minute, până sosul devine omogen și lucios, adăugăm sare, piper, nucșoară și stingem focul.

Într-un vas Yena turnăm un strat subțire de sos Bechamel, așezăm ½ vinete într-un strat.

IMG_4288

Întindem deasupra compoziția din linte și acoperim cu un strat de vinete.

IMG_4289

Turnăm uniform sosul și presărăm parmezan ras.

IMG_4291

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 30 min., până se rumenește. Lăsăm să se răcorească, porționăm și servim. Putem păstra în frigider câteva zile.

150

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mozzarella la cuptor

Scurgem 125 g bile de mozzarella, le ”tăvălim” într-un amestec de pesmet, măghiran, mărar uscate, coriandru și ghimbir praf, piper alb și sare. Așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă cu 1 lingură de ulei. Între ele punem roșii Cherry. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 10 min., până încep să se topească și se rumenesc ușor. Servim calde cu roșiile coapte.

201

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Greek Goddess Dip

– câte ½ leg. de pătrunjel verde, mărar, mentă, busuioc proaspete, 2 căței de usturoi, 2 fire de ceapă verde, ½ cană telemea/Feta mărunțită, ½ cană iaurt gras, 1-2 linguri zeamă de lămâie, 4 linguri ulei de măsline, sare, piper negru, +/-maioneză

Curățăm și tocăm ceapa, usturoiul, frunzele. Mixăm cu blenderul verdețurile, ceapa, usturoiul, puțină sare, zeama de lămâie. Turnăm treptat uleiul până se încorporează. Adăugăm brânza, omogenizăm, apoi iaurtul, sare, piper, +/- maioneză și mixăm până obținem o cremă. Putem păstra la frigider 3 zile. Servim cu batoane de legume/chipsuri de pită/biscuiți de secară. (eu am servit cu bruschette)

200

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de rață cu ghimbir și ananas

– 500 g file de piept de raţă,  2 linguriţe ghimbir tăiat mărunt, 750 g ananas proaspăt, 300 g bambus (conservă), 250 g supă de pui, 4 linguri smântână, 3 linguriţe făină, 2 linguri Sherry sec, 50 g sâmburi de migdale, sare, piper negru

Curățăm și tăiem ananasul cuburi. Prăjim sec migdalele. Îndepărtăm pielea de pe carne, o sărăm, piperăm, presărăm cu ghimbir, apoi o tăiem fâșii. Prăjim pielea, fără adaus de grăsime, până devine crocantă, o scoatem și ținem deoparte. În untura rămasă prăjim carnea, pe ambele părți, aprox. 7 min. Scoatem și tăiem feliuțe subțiri. În alt vas călim câteva minute ghimbirul, bambusul și ananasul. Adăugăm carnea, supa, sare și piper după gust, turnăm Sherry și fierbem până începe ananasul să se înmoaie puțin.

Amestecăm făina cu smântâna, o adăugăm peste mâncare, amestecăm până se dizolvă și se formează un sos.

Servim caldă, presărată cu migdale și pielea crocantă.

156

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)