Penne cu șuncă Praga și sos de usturoi cu tarhon

– 150 g penne, 150 g șuncă Praga, 4 căței de usturoi (12 g), 1 lingură tarhon în oțet, 70 g smântână, 30 g iaurt, 20 g făină, 1 lingură oțet de la tarhon, 2 lingurițe miere, 1 lingură ulei, sare, piper, apă

Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem șunca cubulețe. Amestecăm smântâna cu iaurtul. Dizolvăm făina în 60 ml apă. Tocăm mărunt tarhonul.

Fierbem pastele în apă clocotită cu puțină sare 8 minute. Într-o tigaie teflonată încălzim o lingură de ulei pe foc mare și prăjim usturoiul 30 secunde. punem șunca și amestecăm 3 minute. Adăugăm tarhonul, oțetul, făina dizolvată și amestecăm 1 minut. Punem amestecul de smântână cu iaurt, mierea, sare și piper după gust, reducem flacăra la mic, amestecăm continuu 2 minute și stingem focul. Scurgem pastele, amestecăm cu compoziția obținută, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu șuncă Praga și mentă

– 400 g varză dulce, 100 g șuncă Praga feliată, 1 linguriță pastă Gulaș dulce, 5 g frunze de mentă, 100 g iaurt, ½ linguriță piper negru măcinat, sare

Tăiem varza tăiței fini, presărăm ½ linguriță sare și lăsăm să stea 20 minute. Tăiem șunca fâșii subțiri, menta mărunt. Scurgem varza, punem într-un castron, amestecăm cu pasta Gulaș, iaurtul, șunca, menta, piperul și sare după gust. Lăsăm să sta 15 minute și servim. Putem păstra în frigider. 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ruladă din foietaj cu șuncă Praga, porumb și mărar

– 1 aluat foietaj congelat (400 g), 100 g șuncă Praga feliată subțire, 150 g boabe de porumb din conservă, 100 g cremă de brânză cu șuncă, 50 g felii de ardei gras roșu, 15 g frunze de mărar, semințe de susan alb, ulei

Decongelăm aluatul. Spălăm porumbul și scurgem bine. Tocăm mărunt mărarul. Întindem crema de brânză pe aluat lăsând marginile libere. Presărăm mărarul, ardeiul, porumbul. Acoperim cu felii de șuncă. Rulăm pe lățime și închidem capetele. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, o ungem cu ulei și așezăm rulada. Deasupra o ungem cu ulei și presărăm semințe de susan. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până se rumenește, aproximativ 30 minute. Răcim, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de orez cu șuncă și brânză de burduf

– 3 ouă, 220 g orez cu bobul lung, 100 g șuncă de Praga, 80 g brânză de burduf, 1 ceapă verde, 1 linguriță boabe de muștar alb, sare, piper, apă, margarină, pesmet

Spălăm bine orezul cu apă rece, punem într-un bol, acoperim cu apă și lăsăm să stea 30 minute. Clocotim 400 ml apă, scurgem orezul, punem în oală și  amestecăm din când în când până clocotește. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute. Desfacem orezul cu o furculiță, răcorim și amestecăm cu brânza. Curățăm ceapa și tăiem mărunt; tăiem șunca cubulețe. Prăjim sec boabele de muștar. Le încorporăm în orez, sărăm și piperăm după gust. Punem gălbenușurile și amestecăm bine. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Punem pe tranșe în compoziția de orez și amestecăm cu o lingură până omogenizăm.

Ungem un vas Yena cu margarină, tapetăm cu pesmet și întindem uniform orezul. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 minute. Servim rece.  

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată verde cu fusilli și șuncă Praga

– 200 g fusilli, 150 g salată verde, 100 g șuncă Praga, 1 ceapă verde, 100 g roșii, 1 lingură busuioc tocat mărunt, 100 g iaurt, ½ linguriță piper negru cu lămâie zdrobit, sare, apă

Clocotim 2,5 l apă și fierbem fusilli 8 minute. Scurgem și punem într-un bol. Curățăm și tăiem salata tăiței fini, ceapa mărunt, roșia cubulețe. Le amestecăm în bol. Tăiem șunca cubulețe și amestecăm în bol. Adăugăm iaurtul, busuiocul, piperul, sare după gust și omogenizăm. Lăsăm să stea 10 minute și servim. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare de varză chinezească cu șuncă și măsline

– 350 g varză chinezească, 150 g șuncă Praga, 60 g măsline negre fără sâmburi, 100 g pastă de ardei-conservă, 1 lingură ceapă verde deshidratată, 1 linguriță zahăr, 1 lingură ulei, sare, piper

Curățăm varza și tăiem mărunt. Tăiem șunca cubulețe. Amestecăm pasta de ardei cu zahărul. Într- o cratiță încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim șunca 1 minut amestecând continuu. Punem varza și amestecăm 1 minut. Adăugăm ceapa deshidratată, pasta de ardei, amestecăm bine și fierbem 2 minute. Punem măslinele, sare și piper după gust și ținem pe foc 3 minute amestecând din când în când. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tarhană cu ciuperci, ardei și șuncă

– 250 g tarhană, 300 g ciuperci Champignon, câte 100 g ardei roșu și ardei portocaliu curățați, 150 g șuncă Praga, 2 căței de usturoi, 50 g ceapă roșie, 1 linguriță boabe de coriandru, 1 linguriță chimen măcinat, 1 linguriță mix boabe de piper colorate, 1 linguriță tarhon uscat, 2 linguri ulei, sare, apă

Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem feliuțe. Curățăm ciupercile și tăiem bucăți. Tăiem ardeii și șunca feliuțe. Clocotim 3 l de apă cu 1 linguriță de sare, punem tarhana, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm până clocotește. Fierbem 8 minute, scurgem și punem de o parte.

Într-o cratiță încăpătoare încălzim pe foc mediu 1 lingură de ulei și prăjim coriandrul 30 secunde. Adăugăm ceapa, usturoiul și amestecăm 1 minut. Punem ardeii, șunca și amestecăm 2 minute. Adăugăm ciupercile, chimenul, piperul, tarhonul, amestecăm bine și ținem pe foc 5 minute. Punem tarhana, sărăm după gust și amestecăm continuu 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de orez cu telemea, șuncă și ciuperci

– 250 g orez cu bobul lung, 150 g brânză telemea, 200 g ciuperci Champignon, 120 g șuncă de Praga, 50 g ceapă roșie, 20 g țelină apio, 1 ardei capia roșu copt, 2 ouă, ½ linguriță mix boabe de piper, 1,5 l apă, sare, ulei, pesmet

Clocotim apa cu 1 linguriță sare, punem orezul și fierbem până se înmoaie, aproximativ 12-15 minute. Turnăm într-o sită, scurgem și răcim. Curățăm ceapa, țelina apio, ciupercile și tăiem mărunt. Zdrobim brânza; tăiem mărunt șunca. Le amestecăm pe toate cu orezul, piperul și sare după gust. Batem bine ouăle și încorporăm în compoziție. Ungem un vas Yena cu ulei, tapetăm cu pesmet și întindem uniform compoziția. Curățăm ardeiul de cotorul cu semințe, tăiem fâșii subțiri și așezăm deasupra. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 35 minute. Răcorim 10 minute, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciuperci umplute cu brânză, șuncă și ardei copt

– 200 g ciuperci Champignon (pălării), 50 g brânză telemea, 40 g șuncă de Praga, 20 g țelină apio, 1 ardei capia roșu copt, sare, piper, ulei

Curățăm ardeiul de cotorul cu semințe și tăiem mărunt. Curățăm apio și tăiem mărunt. Tăiem șunca mărunt. Zdrobim brânza, amestecăm cu apio, ardeiul, șunca, sare și piper după gust. Curățăm ciupercile, ungem la exterior cu ulei, umplem cu compoziția, deasupra punem câteva boabe de piper și așezăm într-un vas Yena uns cu ulei. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 20 minute. Servim calde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste colorate cu șuncă și trei feluri de brânză

– 200 g paste făinoase colorate, 100 g șuncă de Praga, 50 g brânză Camembert, 100 g brânză Emmentaler, 100 g caș, 100 g baby morcovi congelați, 1 linguriță praf de usturoi, 1 linguriță zahăr brut, 50 g smântână, 3 linguri frișcă lichidă, 1 lingură ulei, sare, piper, apă

Tăiem șunca fâșii, cașul cubulețe, brânza Camembert mărunt. Radem mare brânza Emmentaler. Amestecăm smântâna cu frișca. Într-o oală clocotim 2 l de apă cu 1 linguriță sare, punem pastele și amestecăm din când în când până clocotește apa. Fierbem la foc mic 15 minute, scurgem și punem deoparte.

Încălzim o tigaie teflonată încăpătoare, turnăm uleiul, punem morcovii, presărăm praful de usturoi, turnăm 2 linguri de apă și gătim 2 minute. Punem zahărul, ½ linguriță sare, ¼ linguriță piper negru măcinat și amestecăm 1 minut. Turnăm 4 linguri de apă, acoperim cu capac și fierbem 3 minute. Descoperim, adăugăm șunca și amestecăm 1 minut. Punem amestecul de smântână și frișcă și amestecăm 1 minut. Adăugăm  cașul, brânza Camembert și amestecăm 1 minut. Adăugăm pastele, amestecăm bine, presărăm brânza Emmentaler, sărăm după gust și amestecăm până se topește, aproximativ 1 minut. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)