Salată spaniolă de cartofi

– 500 g cartofi fierți în coajă, 4 ouă fierte tari, 1 ardei roșu, 150 g roșii Cherry, 150 g măsline verzi, 1 ceapă roșie, 1 lingură oțet de mere, 4-5 linguri ulei de măsline, sare

Curățăm cartofii reci și tăiem cuburi. Curățăm și tăiem ceapa julien, ardeiul fâșii subțiri; tăiem roșiile și ouăle curățate ¼. Într-un castron amestecăm ceapa, ardeiul, cartofii, măslinele, ouăle, roșiile, presărăm cu sare și picurăm cu oțet. Turnăm uleiul și amestecăm ușor. Lăsăm să stea 10 min. și servim.

281

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec cu porumb și semințe

– 4 ouă, 250 g făină, ½ plic praf de copt, 150 g boabe de porumb din conservă, 2 linguri cu vârf de smântână, ½ ardei roșu, 20 g cașcaval, 1 fir de cabanos, sare, piper, 1 linguriță cimbru praf, 2 linguri semințe de floarea-soarelui, câte 1 lingură semințe de in și semințe de dovleac

Amestecăm semințele. Spălăm cu apă rece porumbul și scurgem bine. Tăiem ardeiul și cașcavalul cubulețe. Mixăm ouăle până devin spumoase, adăugăm făina amestecată cu praful de copt, smântâna și mixăm până se omogenizează. Sărăm, piperăm după gust, punem porumbul, cașcavalul, ardeiul, cimbrul și amestecăm ușor. Turnam ½ aluat într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt. La mijloc punem cabanosul. Acoperim cu restul de aluat. Deasupra presărăm amestecul de semințe. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min. (testul cu scobitoarea), până se rumenește. Răcim și scoatem pe un platou. Servim tăiat felii.

331

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de porumb cu pastă de brânză

– 100 g boabe de porumb din conservă, 4 roșii Cherry, 1 felie de ardei roșu, 100 g cremă de brânză cu verdețuri, câteva fire de pătrunjel verde, sare, piper

Spălăm cu apă rece și scurgem bine porumbul. Amestecăm cu roșiile și ardeiul tăiate mărunt, pasta de brânză, sare și piper după gust. Tăiem mărunt pătrunjelul. Așezăm în mijlocul unei farfurii pentru servit o formă rotundă și mai înaltă. Punem ½ compoziție, tasăm și presărăm cu pătrunjel. Umplem cu restul compoziției și presărăm pătrunjel. Scoatem forma și servim.

275

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de vită cu legume în sos de soia cu susan

– 300 g carne slabă de vită, 80 g ardei roșu, 60 g ceapă albă, 120 g morcovi, 200 g varză chinezească, 120 g fasole verde congelată, 1 cățel de usturoi, 1 lingură sos de soia, 1 lingură sos de soia dark, 2 linguri vin roșu demisec, 200 g sos de soia cu susan, 2 linguri ulei de orez, sare

Tăiem carnea fâșii subțiri, amestecăm cu 1 lingură sos de soia și vinul, acoperim și punem în frigider 2-3 ore. Curățăm și tăiem ceapa și usturoiul mărunt, ardeiul și morcovii bețișoare, varza bucăți mai mari. În uleiul încins prăjim usturoiul 30 sec, adăugăm carneași amestecăm din când în când până își schimbă culoarea, aprox. min. Adăugăm pe rând ceapa, morcovii, ardeiul, fasolea congelată și gătim la foc mediu 3-4 min. Amestecăm cu varza, sosul de soia dark și lăsăm pe foc 3 min. Adăugăm sosul de soia cu susan, sărăm după gust, omogenizăm și fierbem 1-2 min., până clocotește. Servim caldă cu garnitură de orez simplu.

262

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de năut cu pătrunjel verde

– 200 g năut fiert, 1 ceapă mică, 1 linguriță chimen, ½ linguriță curcuma, 1 linguriță coriandru praf, 1 linguriță ghimbir praf, 1 ceapă roșie, 1 leg. pătrunjel verde, ½ ardei roșu, 100 g iaurt, 1 lingură ulei de arahide, 20 g nuci caju, 1 linguriță susan negru, sare

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ceapa roșie ¼ apoi felii subțiri, ardeiul bețișoare, pătrunjelul mărunt. În uleiul încins prăjim ceapa, chimenul, curcuma, ghimbirul, coriandrul la foc mediu, aprox. 5 min., până se înmoaie ceapa. Amestecăm cu năutul, ținem pe foc 1 min. și punem într-un castron. Adăugăm ceapa roșie, ardeiul, pătrunjelul, sapoi iaurtul, sare după gust, nucile caju și omogenizăm. Punem acoperit în frigider 30 min. și servim.

273

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de pește afumat cu legume și guacamole

– o rețetă din Mexic-

– pt. guacamole- 1 avocado bine copt, 1 roșie, 1 ceapă mică, 2 linguri suc de lămâie, 1 lingură ulei de măsline, câteva picături sos Tabasco, sare, piper

– pt. salată- 150 g pește afumat, ½ ardei roșu, 1 ceapă verde, 1 castravete mic, 1 cățel de usturoi, câte 1 lingură pătrunjel verde și mărar tocate mărunt, oțet de mere, sare, piper alb

Preparăm guacamole. Curățăm și tăiem mărunt avocado și ceapa. Decojim roșia și tocăm mărunt. Le amestecăm cu restul ingredientelor și facem o pastă fină cu blenderul. Punem în frigider 1 oră.

Tăiem peștele cubulețe, punem într-un castron și stropim cu oțet de mere. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, ardeiul, castravetele, le amestecăm cu peștele. Adăugăm mărarul, pătrunjelul, sare și piper după gust și amestecăm. Punem guacamole atât cât să se formeze o pastă și omogenizăm; restul păstrăm în frigider pentru alte preparate. Punem salata în frigider 1 oră și servim.

272

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lasagna cu cașcaval și șuncă de casă

– 300 g lasagna ricce, 300 g cașcaval cu ardei, 100 g șuncă de casă feliată, 50 g kaiser, 1/3 ardei roșu, 6 măsline negre Jumbo, 300 g passata de tomate, 300 g sos mexican cu smântână (salsa), 1 lingură pesto Genovese, 1 linguriță zahăr, 2-3 linguri Grana Padana rasă, sare, apă, margarină

Tăiem ardeiul, măslinele dezosate și kaiserul cubulețe; cașcavalul cuburi. Amestecăm pe foc passata cu zahărul, pesto 1 min. și punem deoparte. În apă clocotită firbem lasagna 2 min. și scurgem. Ungem o formă de chec cu margarină, fundul îl ungem cu sos mexican, așezăm un rând de foi lasagna, presărăm cașcaval, kaiser, ardei, măsline, deasupra punem cu lingura sos de tomate.

img_2400

Așezăm alt strat de foi lasagna, ungem cu sos mexican, presărăm cașcaval, măsline, rupem șunca bucăți și punem pe toată suprafața.

img_2402

Repetăm cele două straturi, ultimul fiind cu șuncă. Acoperim cu foi lasagna, turnăm sos de tomate și presărăm brânza rasă.

img_2403

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu 10 min., apoi mai mare, în total aprox. 30 min., până se rumenește bine. Scoatem, lăsăm să stea 10 min., porționăm și servim.

77

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de ton cu porumb

– 1 conservă de ton mărunțit în saramură (185 g), 100 g boabe de porumb din conservă, 50 g ardei roșu, 2-3 felii de ardei iute, câte 1 linguriță de sare, piper alb măcinat și pudră de lemongrass

Scurgem bine tonul, păstrăm 1 lingură de saramură. Spălăm cu apă rece porumbul și scurgem. Tăiem ardeiul iute mărunt, ardeiul roșu cubulețe. Amestecăm toate ingredientele cu 1 lingură de saramură și omogenizăm. Putem păstra în frigider.

270

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din brânză Stilton și sharon

– 100 g brânză Stilton albă cu caise, 1 sharon (kaki), 100 g ardei roșu, 1 ceapă roșie mică, sare, lemongrass pudră

Curățăm fructul de coajă și tăiem cuburi. Curățăm și tăiem ardeiul cubulețe, ceapa mărunt. Fărâmițăm brânza. Așezăm o formă rotundă pe farfuria de servit și punem pe straturi brânză, ardei, puțină sare, sharon, ceapă, brânză, ardei, puțină sare,  sharon. Scoatem forma, presărăm lemongrass și servim.

Cantitățile sunt pentru 2 porții.

268

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Trandafiri pizza

– 1 aluat foietaj (400 g), 200 g cașcaval, 200 g salam pepperoni feliat subțire, ardei roșu, 1 ou, ketchup, măsline negre, ulei

Radem cașcavalul, tăiem feliile de salam ½ (am folosit salam crud-uscat), ardeiul bastonașe. Decongelăm aluatul, întindem subțire, tăiem 8 fâșii lungi apoi fiecare 1/2 obținând 16 felii. Ungem cu ketchup și presărăm cașcavalul. Pe marginea lungă așezăm jumătăți de felii de salam cu partea rotunjită afară de pe suprafața aluatului, suprapunându-le puțin. Îndoim foaia, acoperim salamul pe bază și rulăm.

Îi așezăm în formele unei tăvi pentru brioșe unse cu puțin ulei. În mijlocul fiecăruia așezăm o măslină, de împrejur bețișoare de ardei și ungem cu ou bătut.

img_2310

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 min. Scoatem, lăsăm să stea 5-10 min. și servim.

321

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)