Biscuiți cu salam

– 75 g salam Carpați feliat, 200 g făină, 175 g unt, 175 g brânză de vaci, 1 ou, semințe de susan negru

Frământăm un aluat din făină, untul rece și brânza de vaci. Formăm o bilă, acoperim cu un șervet și lăsăm să stea la temperatura camerei 1 oră. Întindem o foaie subțire și decupăm cercuri cu 0,5 cm mai mari decât feliile de salam. Pe un cerc de aluat punem o felie de salam, acoperim cu alt cerc de aluat, presăm marginile și, cu un băț de frigăruie, crestăm marginile. Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Batem oul bine, ungem fiecare bucată și presărăm susan. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mare (220), până se rumenesc, aproximativ 20 min. Scoatem pe un platou și servim calzi sau reci.

452

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pizza alla diavola

– 500 g aluat de pâine, 300 g passata de tomate, 250 g mozzarella, 150 g salam picant, 1 linguriță oregano tocat, 5 linguri ulei de măsline extravergine, sare,

Pe o suprafață pudrată cu făină întindem aluatul rotund, de 1 cm grosime. Îl punem într-o tavă unsă cu ulei de măsline și acoperim cu passata de tomate. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mare (220), 10 min. Scurgem mozzarella și tăiem cuburi. Curățăm salamul de pieliță și tăiem felii. Scoatem blatul din cuptor, acoperim uniform suprafața cu mozzarella și salam, presărăm oregano, puțină sare și turnăm uleiul rămas. Punem în cuptor 20 min. Servim imediat.

103

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Rondea de chifle cu salam și ciuperci

– 1 rondea de chifle, 1 conservă de ciuperci feliate (380 g), 3-4 linguri pesto de leurdă, 1 ceapă roșie mică, 100 g salam de porc crud-afumat feliat, 6 felii de brânză topită cu șuncă, ½ leg. pătrunjel verde tocat, 2 linguri parmezan ras, unt

Scurgem bine ciupercile. Curățăm ceapa și tăiem rondele; tocăm pătrunjelul. Tăiem pâinea ½ pe lățime, partea de jos o ungem la exterior cu unt și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Ungem în interior ambele bucăți cu pesto. Pe partea din tavă așezăm ciupercile, peste ceapa și acoperim cu felii de salam.

IMG_3751

Așezăm feliile de brânză și presărăm pătrunjelul.

IMG_3752

Acoperim cu a doua foaie de pâine pe care o  ungem la exterior cu unt și presărăm parmezanul.

IMG_3753

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu (175), 20 min. Scoatem, lăsăm să stea 5-10 min. și servim.

346

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Răsucite din foietaj cu salam și cașcaval

– 1 aluat foietaj, salam și cașcaval feliate subțire, 1 ou, susan/alte semințe

Dezghețăm aluatul, întindem o foaie, o tăiem pe lățime în 10 fâșii și pe lungime la mijloc. Pe primul rând, pe fiecare fâșie așezăm o felie de cașcaval, deasupra una de salam tăiată 1/2.

img_2777

Acoperim cu o fâșie din al doilea rând, răsucim și așezăm, la distanță una față de cealaltă, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Ungem cu oul bătut și presărăm susan.

img_2779

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 30-35 minute, până se rumenesc. Servim calde.

337

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Trandafiri pizza

– 1 aluat foietaj (400 g), 200 g cașcaval, 200 g salam pepperoni feliat subțire, ardei roșu, 1 ou, ketchup, măsline negre, ulei

Radem cașcavalul, tăiem feliile de salam ½ (am folosit salam crud-uscat), ardeiul bastonașe. Decongelăm aluatul, întindem subțire, tăiem 8 fâșii lungi apoi fiecare 1/2 obținând 16 felii. Ungem cu ketchup și presărăm cașcavalul. Pe marginea lungă așezăm jumătăți de felii de salam cu partea rotunjită afară de pe suprafața aluatului, suprapunându-le puțin.

img_2307

Îndoim foaia, acoperim salamul pe bază și rulăm.

Îi așezăm în formele unei tăvi pentru brioșe unse cu puțin ulei. În mijlocul fiecăruia așezăm o măslină, de împrejur bețișoare de ardei și ungem cu ou bătut.

img_2310

Punem în cuptorul preîncăzit, la foc mediu, 20 min. Scoatem, lăsăm să stea 5-10 min. și servim.

321

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Plăcintă cu urdă și salam

– 1 aluat foietaj congelat (400 g), 250 g salam crud-uscat, 50 g urdă de vaci, ulei

Decongelăm aluatul întindem pe o hârtie de copt de dimensiunile tăvii pătrate în așa fel încât să acopere și o parte din margini. Păstrăm o fâșie de aluat de 10 cm lățime din care tăiem benzi mai late și 4 mai subțiri. Punem în tavă, presărăm salatul tăiat cubulețe mici, peste feliuțe subțiri de usdă. Rulăm fâșiile subțiri sub forma unor floricele și le așezăm la mijloc. Din colțuri spre mijloc punem fâșiile mai late. Pensulăm aluatul cu ulei.

IMG_7007

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 20-25 min., până se rumenește. Servim caldă/rece.

296

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din legume fierte cu salam și iaurt

– 4 morcovi, 2 cartofi, 1 pătrunjel, 2 buc. păstârnac fierte în supă, 1 tijă de țelină, ½ ardei capia roșu, 1 praz mare-partea verde, 100 g salam de porc și vită,  2 linguri sos Worcester, 100 g iaurt gras, sare, piper

Tăiem legumele cuburi, țelina, salamul și ardeiul cubulețe, prazul rondele fine. Le amestecăm într-un castron cu sosul Worcester, iaurtul, sare și piper după gust. Punem în frigider 30 min. și servim.

234

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mini pizza din dovlecei

Spălăm bine 2 dovlecei tineri (NU curățăm coaja), tăiem rondele de 1 cm grosime le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. și pensulăm cu ulei de măsline. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mare 5 minute. Scoatem tava, pe fiecare rondea punem 1 linguriță sos de roșii cu busuioc, presărăm puțin parmezan ras, peste cașcaval ras mare și decorăm cu feliuțe de salam crud-uscat.

Punem înapoi în cuptor, la foc mare, 10 minute. Servim imediat.

218

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciuperci brune umplute cu urdă și salam

– 6 ciuperci brune, 6 felii rotunde de salam crud-uscat, 6 feliuțe de urdă, 6 măsline verzi umplute cu gogoșari, 3 linguri ulei

Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și ungem cu 2 linguri de ulei. Îndepărtăm piciorușele și curățăm ciupercile. Le ungem cu 2 linguri d eulei și așezăm în tavă. În fiecare punem câte 1 felie de salam, peste 1 felie de urdă și decorăm cu 1 măslină tăiată ½.

IMG_6971

Punem în cuptor, la foc mai mare (200), 20 min. Servim imediat.

295

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pateuri cu cașcaval și salam

-un aluat foietaj congelat (400 g), 300 g salam feliat, 100 g cașcaval

Decongelăm aluatul, întindem o foaie, pe lățime tăiem fâșii de 4 cm. Pe fiecare punem 4-5 felii de salam în așa fel încât să depășească puțin marginea. Peste salam  (pe mijloc) punem felii subțiri de cașcaval.

IMG_5632

Rulăm strâns obținând un boboc. Tapetăm formele unei tăvi pt. brioșe cu pătrate din hârtie de copt și așezăm bobocii.

IMG_5633

Punem în cuptorul preîncălzit, la început la foc mai mare, până încep să crească, apoi la foc mic, în total aprox. 25 min., până se rumenesc și scoatem pe un platou. Mi-au ieșit 12 bucăți.

IMG_5634

Servim calde.

287

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)