Prăjitură cu cremă de cireșe

– pt. blat- 4 ouă, 4 linguri zahăr, 100 g făină, 1 plic praf de copt, 2 linguri ulei, sare

– pt. cremă- 500 g cireșe, 3 linguri zahăr, ½ plic gelatină (5 g), 250 ml frișcă

Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu un vârf de cuțit de sare până devin spumoase. Adăugăm treptat zahărul și mixăm până devin cremoase. Încorporăm uleiul, adăugăm făina și omogenizăm. Turnăm uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aaprox. 30 min. (testul cu scobitoarea) Răcim, îndepărtăm hârtia și tăiem ½ pe grosime.

Spălăm cireșele, scoatem sâmburii, punem într-o cratiță împrună cu zahărul, pe foc mediu și fierbem, amestecând din când în când, 15 min. Răcim și pasăm cu blenderul. Înmuiem gelatina în 3-4 linguri de apă rece. Topim pe foc mic, amestecând, având grijă să nu fiarbă. Amestecăm cu cireșele. Mixăm frișca tare, adăugăm cireșele și omogenizăm.

Pe un platou așezăm o foaie de blat, întindem uniform crema și acoperim cu a doua foaie de blat. Punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

271

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tunel cu brânză de vaci și cireșe

– pentru aluat- 1 ou, 350 g făină, 200 g unt moale, 100 g zahăr praf, 1 plic zahăr vanilat, 1 lingură cu vârf de smântână, 2 linguri cacao, un praf de sare; unt și făină pentru formă

– pentru umplutură- 500 g brânză de vaci, 4 ouă, 200 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 1 plic Finesse coajă rasă de lămâie, 4 linguri gris, 300 g cireșe fără sâmburi, în plus zahăr pudră vanilat

Spălăm cireșele, îndepărtăm codițele și sâmburii.

Preparăm aluatul. Într-un castron punem ingredientele uscate, la mijloc oul, untul și amestecăm cu mâna. Adăugăm smântâna și mai amestecăm până obținem un aluat compact și mai moale căruia îi dăm formă de bilă. Acoperim  cu folie alimentară și punem în frigider 20 minute. Ungem o formă de chec cu unt și tapetăm cu făină. Întindem o foaie mai lungă pentru a ajunge să acoperim umplutura, păstrăm o parte pentru decor. Punem foaia în formă, o apăsăm ușor ca să ia forma vasului.

Preparăm umplutura. Amestecăm brânza de vaci cu zahărul, zahărul vanilat, coaja de lămâie, 3 linguri de gris și gălbenușurile. Mixăm spumă tare albușurile cu un praf de sare și le încorporăm în brânză. Întindem compoziția în formă, deasupra punem cireșele (lăsăm o parte din ele pentru decor) și presărăm 1 lingură de gris.

IMG_2336

Acoperim cu aluatul rămas în afară și presăm ușor cu mâna. Din aluatul pus de o parte facem deasupra un grilaj. Tăiem cireșele rămase în jumătate și punem în spațiile din grilaj.

IMG_2338

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 30 minute. Scoatem pe un platou și presărăm zahăr vanilat praf. Răcim, tăiem felii și servim.

108

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din fenicul, piept de pui și cireșe

– 1 bulb de fenicul, 100 g piept de pui dezosat, 1 lingură condimente Burrito, 1 lingură zeamă de lămâie, 1 lingură ulei, 100 g cireșe fără sâmburi, 1 linguriță lemongrass praf

Tăiem pieptul de pui felii subțiri, condimentăm cu puține condimente Burrito și prăjim în ulei pe ambele părți câte 3 min., scoatem scurgem, răcorim și tăiem fâșii. Curățăm feniculul, tăiem ¼, apoi feliuțe subțiri. Îl punem într-un bol și amestecăm cu zeama de lămâie. Adăugăm carnea, cireșele, amestecăm cu uleiul în care am prăjit, condimente Burrito și presărăm cu lemongrass.

143

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de pui cu fructe

– 300 g pulpe de pui dezosate, sare, piper negru, 1 linguriţă cimbru uscat, 1 ceapă roșie mică, 2 cepe verzi, 1 măr acru, 1 banană, 2 linguri ulei de măsline, 3 linguri de cireşe fără sâmburi, 1 lingură făină, 1 lingură praf de curry, 150 ml supă de pui (concentrat), 100 g smântână, 1 lingură sos de soia, 2 linguri oţet de orez, 1 lingură miere lichidă, 1 lingură usturoi verde tocat mărunt

IMG_2278

Într-un bol amestecăm sosul de soia cu miere, sare, piper și oțet. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, mărul felii, ceapa verde fâșii, banana rondele, usutroiul rondele fine; scoatem sâmburii cireșelor. Tăiem carnea cuburi, sărăm, piperăm, presărăm cu cimbru, o prăjim în uleiul încins, până își schimbă culoarea. Adăugăm ceapa, amestecăm 1 min.

IMG_2279

Punem fructele și le călim 3 min.

IMG_2280

Presărăm cu curry, turnăm supa, amestecăm cu smântâna și făina. Fierbem la foc potrivit 10 min. Turnăm amestecul din bol, amestecăm 30 sec. Presărăm usturoiul și stingem focul. Servim caldă.

144

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cireșe și migdale

– 4 ouă, 150 g unt, 250 g zahăr praf, 1 plic zahăr vanilat, 300 g făină, ½ plic praf de copt, ½ linguriță sare, 300 g migdale, 500 g cireșe fără sâmburi

IMG_2258

Într-un bol amestecăm ingredientele uscate, adăugăm untul tăiat bucățele și amestecăm cu mâinile obținând un aluat nisipos. Punem pe rând ouăle, amestecăm și obținem un aluat cremos. Încorporăm în aluat 150 g migdale măcinate și îl întindem uniform într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt.

IMG_2259

Curățăm cireșele de sâmburi astfel încât să rămână întregi. Deasupra presărăm cireșele și 150 g migdale granulate.

IMG_2261

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 50 min. (testul cu scobitoarea)

143

Păstrăm la răcoare. Tăiem felii și servim.

IMG_2274

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Clafoutis cu cireșe

– 300 g cireșe, 300 ml lapte, câte 100 g zahăr și făină, 4 ouă, esență de migdale, unt pt. formă

Spălăm, curățăm cireșele de sâmburi și le așezăm într-un vas yena uns cu unt.

IMG_2039

Mixăm ouăle cu zahărul, făina alternând cu laptele, esența, obținând un aluat ca pt. clătite pe care îl turnăm peste cireșe.

IMG_2040

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, până se rumenește ușor pe margini, aprox. 35-40 min. Dacă are tendința de a se umfla înțepăm ușor cu un cuțit. Răcim și punem în frigider până la servire.

IMG_2041

Porționăm și servim.

93

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu cremă din fructe confiate și jeleu de agrișe

– pt. blat- 7 ouă, 200 g făină, 200 g zahăr, 1 vârf de sare (opțional 1 vârf praf de copt)

Mixăm zahărul cu sare până își triplează volumul, se întăresc și se deschid la culoare. (putem întoarce vasul) Adăugăm câte puțină făină și amestecăm cu lingura, de jos în sus, începând de la centru spre exterior. Într-o formă de tort unsă cu unt și tapetată cu făină turnăm aluatul și nivelăm. (lovim pe margini forma pt. a ieși aerul) Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 20-25 min. până e auriu și se desprinde de pe marginea formei. Răcorim în cuptorul stins cu ușa întredeschisă, scoatem, punem pe un grătar și răcim total.

pt. cremă- 120 g zahăr brut, 100 g amestec de stafide, cireșe și coacăze negre confiate, 3 linguri suc de lămâie, 100 ml rom, câte 1 lingură dulceață din coji de portocale și dulceață din coji de lămâie, 1 măr făinos mic, 1 linguriță scorțișoară pudră, 70 g margarină, 2-3 linguri făină de orez/amidon alimentar, 1 esență de nucă, 400 ml frișcă, 100 g migdale granulate, pt. decor 1 plic jeleu de agrișe

Înmuiem stafidele, coacăzele, cireșele în rom 1 oră. Curățăm și pasăm mărul. Batem frișca tare. Caramelizăm zahărul, amestecăm cu margarina până se topește, apoi sucul de lămâie, esența de nucă și la sfârșit făina, obținând un sos în care încorporăm mărul. Călduț amestecăm cu restul ingredientelor, răcim, încorporăm ușor în frișcă, din care punem deoparte o cantitate pt. a orna marginile tortului. Ținem la frigider până la montare. Preparăm jelelul conform indicațiilor de pe ambalaj. Răcit îl amestecăm cu 30 g migdale și punem la frigider până începe să se întărească.

Tăiem blatul pe orizontală în 3 foi egale. Pe un platou așezăm o foaie, întindem o parte din cremă, presărăm ½ migdale. Așezăm a doua foaie și acoperim cu cremă și ½ migdale.

IMG_9936

Punem a treia foaie, deasupra o acoperim cu un strat de jeleu cu migdale. Pe marginile tortului întindem frișca pusă deoparte și decorăm cu stafide.

IMG_9941

Păstrăm la frigider 2-3 ore, tăiem felii și servim.

IMG_9963

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

COTLET CU SOS DE CIREŞE ŞI VIŞINE

Prăjim pe grătar 4 felii cotlet de porc fără os condimentat cu sare, piper şi rozmarin.

Fierbem 350 g cireşe şi 150 g vişine fără sâmburi cu 2 linguri zahăr și 700 ml vin roşu demidulce. Când clocoteşte adăugăm1 foaie de dafin mărunţită, 15 boabe de piper negru şi 1 lingură boabe de muştar. Fierbem la foc mediu până scade la 1/3 și se înmoaie fructele. Adăugăm1 lingură de făină și amestecăm până se îngroașă. Servim carnea cu sos.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

Budincă cu brânză de vaci şi fructe

În Yena unsă cu unt se pun: 600 g căpşuni/zmeură+2 banane bucăţi+3 portocale bucăţi mai mici+un pumn de cireşe fără sâmburi+1 lingură de zahăr.

Separat facem o CREMĂ din: 6 gălbenuşuri+500 g brânză de vaci+coajă rasă de la 2 lămâi+5 linguri de zahăr+2 plicuri zahăr vanilat+1 vârf de sare+2-3 linguri de gris+6 albuşuri  bătute spumă.

Punem crema peste fructe şi coacem în cuptor, la foc mediu, 20 min.

ImagineImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pui cu cartofi noi şi cireşe

– 4 copane mari de pui, 500 g cartofi noi, 150 g arpagic alb, 500 g cireșe fără sâmburi, 1 linguriță boia iute, 1/2 leg. frunze de țelină, 2 lingurițe cimbru uscat, sucul de la 2 portocale, 200 ml vișinată, 2 linguri ulei, sare, piper

Ungem copanele cu ulei, presărăm cu sare, piper, boia, așezăm într-o tavă și punem în cuptorul preîncălzit 15 min. Curățăm cartofii, tăiem 1/4, tocăm frunzele de țelină; tăiem cireșele 1/2. Scoatem tava din cuptor, punem cartofii, arpagicul, frunzele de țelină, cimbrul, turnăm sucul de portocale și 2-3 linguri de apă. Punem înapoi în cuptor 15 min.

Imagine

Adăugăm cireșele, vișinata diluată cu puțină apă, presărăm sare, piper și punem iar în cuptor, 15-20 min., până cartofii sunt gătiți.

Imagine

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)