Salată ungurească de boeuf

– 250 g carne de vită fiartă, 300 g mazăre, 300 g fasole verde, 1 kg. cartofi fierți în coajă, 250 g castraveți murați, 300 g mere, 350 g maioneză, 2 linguri zeamă de lămâie, 50 g zahăr praf, 50 g sare, măsline negre

Tăiem carnea bucățele. Curățăm cartofii și merele. Fierbem în vase separate mazărea, fasolea verde, scurgem și răcim. Tăiem cartofii, castraveții, merele, fasolea cubulețe. Într-un bol le amestecăm cu sarea, zahărul, zeama de lămâie, carnea și 300 g maioneză. Decorăm cu măsline negre. Păstrăm în frigider.

217

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Musaca de cartofi cu carne

– 1 kg cartofi roșii medii, 1 conservă carne de vită (400 g), 1 ceapă, 1 ardei capia roșu, 2 roșii, 1 leg. fenicul, 3 linguri smântână, 1 ou, 4-5 linguri brânză rasă pt. paste, 2 linguri ulei, 100 ml supă de vită, sare, piper negru

Spălăm cartofii bine. Într-o oală clocotim 3 l apă și fierbem cartofii aprox. 40 min., până se pătrund la suprafață cu furculița. Răcim și tăiem rondele. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, ardeiul și feniculul. Tăiem carnea cubulețe. Călim în ulei ceapa, ardeiul presărate cu sare, până se înmoaie. Adăugăm carnea, feniculul, amestecăm continuu până omogenizăm și stingem focul. Într-un vas Yena uns cu ulei punem un strat de 1/3 cartofi, acoperim cu ½ carne. Tăiem roșiile felii subțiri. Peste carne așezăm feliile de la 1 roșie. Punem al doilea strat de 1/3 cartofi. Acoperim cu carnea rămasă și punem feliile de la a doua roșie. Ca ultim strat punem restul de 1/3 cartofi.

IMG_5861

Batem oul, amestecăm cu smântâna, obținând o pastă. O întindem uniform pe toată suprafața cartofilor, peste presărăm brânza. Turnăm supa.

IMG_5862

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 25 min., până se rumenește. Răcorim 10 min., porționăm și servim.

198

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Dovlecei cu cartofi la cuptor

– 350 g cartofi, 350 g dovlecei,  1 ardei roșu, 1 leg. mărar, unt, telemea, sare, piper, pesmet

Curățăm cartofii, tăiem cuburi mai mici, fierbem în apă cu sare, scurgem și zdrobim cu furculița.  Curățăm dovleceii, radem, amestecăm cu mărarul tocat. Curățăm ardeiul și tăiem mărunt. Într-o formă Yena unsă cu unt și tapetată cu pesmet punem cartofii într-un strat. Peste așezăm dovleceii, sărăm și piperăm.

IMG_5869

Acoperim cu ardeii. Din loc în loc punem bucățele de unt și presărăm brânză rasă.

IMG_5870

Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 25 min., până se rumenesc. Porționăm și servim.

197

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de cartofi cu legume, măsline și maioneză

– 500 g cartofi fierți în coajă, 1 leg. ridichi de lună, 2 fire ceapă verde, 1 tijă apio, ½ leg. leurdă, ½ leg. mărar, 6 frunze varză chinezească (mai mari, de la exterior), 50 g măsline negre, 6-7 linguri de maioneză, sare, piper

Curățăm și tăiem cartofii cuburi, ceapa rondele, apio feliuțe subțiri, ridichile ¼ apoi feliuțe, varza tăiței fini, leurda și mărarul mărunt. Le amestecăm într-un bol cu sare, piper și maioneză. Păstrăm în frigider.

217

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Musaca de post cu soia și ciuperci

– 6 cartofi mari, 250 g ciuperci Champignon, 100 g boabe de soia, 2 cepe mari, 7 căței de usturoi, 4 linguri pastă de tomate, 50 g cașcaval vegetal, rozmarin, coriandru, sare, piper, ulei

Spălăm cartofii, fierbem (în coajă) în apă cu sare 20 min. Înmuiem soia în apă fierbinte. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ciupercile felii mai groase, pisăm usturoiul. Dizolvăm pasta de tomate în puțină apă. Călim ceapa în 2 linguri de ulei până se înmoaie, adăugăm usturoiul, amestecăm, apoi ciupercile și soia scursă de apă. Gătim câteva minute până se înmoaie ciupercile. Punem pasta de tomate, rozmarin, coriandru, sare, piper după gust și mai lăsăm pe foc 2 min.  Scurgem cartofii, răcorim, curățăm de coajă și tăiem rondele. Într-un vas Yena uns cu ulei punem într-un strat jumătate din cartofi și acoperim cu jumătate din compoziția de soia cu ciuperci. Deasupra punem restul de cartofi și acoperim cu restul de ciuperci. Radem mare cașcavalul pe toată suprafața. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 min. Răcorim 10 min., porționăm și servim.

191

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Salată din cartofi și mozzarella cu iaurt

– 3 cartofi medii fierți în coajă, 1 leg. ridichi de lună, 100 g mozzarella, 2 cepe verzi, 250 g iaurt slab, 1 frunză de varză roșie pt. decor, sare, piper alb

Curățăm și tăiem cartofii cuburi mai mici, ceapa rondele, frunza de varză tăiței fini, ridichile ¼, apoi feliuțe subțiri; tăiem brânza cuburi. Punem cartofii într-un bol, amestecăm cu sare și piper. Adăugăm restul ingredientelor și amestecăm ușor cu iaurtul până omogenizăm. Decorăm cu varză roșie și frunze de ceapă verde. Punem în frigider 1 oră și servim.

216

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de cartofi cu ciuperci

– 2 cartofi medii fierți în coajă, 150 g ciuperci din conservă, 1 ceapă mică, ¼ leg. pătrunjel verde, 2 linguri ulei, 1 linguriță rozmarin uscat, 1 linguriță muștar iute, sare, piper

Curățăm și tăiem ceapa și pătrunjelul mărunt. Scurgem bine ciupercile și tăiem mărunt. Călim ceapa și ciupercile până se înmoaie. Adăugăm muștarul, rozmarinul, pătrunjelul, sare, piper, amestecăm încă 1 min., apoi răcim. Tăiem cartofii curățați în cubulețe și amestecăm cu ciupercile. Lăsăm să stea 30 min. și servim.

214

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi cu ouă și praz la cuptor

– 6 cartofi medii fierți în coajă, 3 ouă fierte tari, 3 felii jambon afumat, 100 g praz (partea verde), 200 g smântână, 100 ml lapte, 2 linguri brânză rasă pt. paste, condimente pt. cartofi, unt

Curățăm și tăiem carofii, ouăle și prazul rondele subțiri. Tăiem jambonul fâșiuțe. Amestecăm 50 g smântână cu laptele. Ungem cu unt un vas Yena, așezăm un strat de cartofi, presărăm condimente, prazul, deasupra ½ jambon.

IMG_5688

Așezăm ½ rondele de ou și punem smântână din loc în loc.

IMG_5689

Acoperim cu restul de cartofi, presărăm condimente și punem jambonul rămas. Așezăm rondelele de ou, turnăm uniform laptele cu smântână și presărăm brânza.

IMG_5690

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 20 min., până se rumenește.

IMG_5692

Porționăm și servim.

192

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din cartofi, sfeclă roșie, morcovi și maioneză

– 200 g morcovi, 450 g cartofi, 200 g sfeclă roșie fiartă, 1 leg. mărar, 5-6 linguri maioneză light, sare, piper

Fierbem cartofii în coajă, răcim, radem mare și amestecăm cu 3-4 linguri de maioneză. Fierbem în apă clocotită morcovii curățați, scurgem, răcim, radem mare și amestecăm cu sare și 1 lingură de maioneză. Radem mare sfecla, sărăm, piperăm și amestecăm cu 1 lingură de maioneză. Tapetăm 3 castronele cu folie alimentară, împărțim morcovii în părți egale, punem pe fund și acoperim cu mărarul tocat.

IMG_5672

Peste presăm jumătate din cantitatea de cartofi și acoperim cu sfecla.

IMG_5673

Restul de cartofi îl punem ca ultim strat.

IMG_5674

Punem castronelele în frigider până a doua zi. Răsturnăm pe farfurii, scoatem folia, ornăm cu măsline și servim. Putem păstra la frigider 2 zile.

209

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă poloneză de carne cu legume

– 300 g rasol/cotlet de porc cu os, 3 morcovi, 2 buc. păstârnac, 200 g țelină, 200 g varză dulce, 300 g sfeclă roșie, 3 cartofi, 4 linguri mazăre, 4 linguri fasole verde, 2 roșii, 200 ml bulion de roșii, sare,  3 l apă

Curățăm rădăcinoasele, sfecla și tăiem cubulețe, varza fideluță, roșiile bucățele, cartofii cuburi. Punem la fiert carnea în apă rece, când dă în clocot adăugăm morcovii, păstârnacul, țelina, sfecla, varza, sare, roșiile și bulionul. Fierbem la foc mediu până se înmoaie carnea. Scoatem și tăiem carnea bucățele, punem înapoi în ciorbă, adăugăm cartofii, mazărea, fasolea verde, sare după gust și fierbem încă 10 min. Servim caldă.

98

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)