Ruladă cu mac, cremă de brânză și jambon afumat

– 5 albușuri, 3 linguri făină, 2 linguri mac, ½ linguriță praf de copt, 1 praf de sare; pt. umplutură-400 g cremă de brânză cu verdețuri, 100 g smântână 20%, 1 praf de sare, 80 g jambon afumat feliat, ardei roșu

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm macul, apoi făina amestecată cu praful de copt. Amestecăm cu o lingură, prin mișcări de jos în sus și omogenizăm. Întindem uniform aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 13-15 min., până se rumenește ușor. Scoatem, o răsturnăm pe un prosop umed, îndepărtăm hârtia, o acoperim cu un prosop umed și o lăsăm să se răcească aprox. 1 oră. Amestecăm crema de brânză cu smântâna și puțină sare. Împărțim 1/3. Acoperim blatul cu 1/3 cremă.

IMG_5086

Punem feliile de jambon pe toată suprafața și peste întindem 1/3 cremă.

IMG_5087

Rulăm, apoi învelim în folie de aluminiu. Punem ruloul și separat crema de brânză rămasă, în frigider, câteva ore.

IMG_5088

Scoatem din folie, ungem cu restul de cremă și ornăm cu ardei tăiat cubulețe.

IMG_5089

Servim tăiată felii.

255

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Linte verde în sos Satay

– 350 g linte verde, 1 ceapă mare (100 g), 1 morcov, 2 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, ½ ardei iute verde uscat, 100 g sos Satay, 3-4 linguri sos de soia, 1 linguriță lemongrass praf, 1 lingură semințe de chimen, 1 linguriță boabe de coriandru, 2 linguri ulei de arahide, 1 lingură ulei, 1 lingură oțet de mere, sare, apă

Curățăm și tăiem ceapa, ghimbirul, ardeiul iute și morcovul mărunt, usturoiul feliuțe subțiri. Călim într-o lingură de ulei lintea 2 min. Acoperim cu apă, turnăm oțetul și fierbem, la foc mai mic, aprox. 20 min., până e aproape moale. Scurgem și ținem deoparte. În uleiul de arahide încins într-un vas mai mare prăjim chimenul, ghimbirul, usturoiul 30 sec., amestecând continuu. Adăugăm ceapa, micșorăm focul la mediu și călim 1 min. Punem morcovul, coriandrul, 1 lingură sos de soia și fierbem, amestecând din când în când, 3 min.

IMG_5092

Amestecăm cu lintea, 2-3 linguri sos de soia, sare după gust și fierbem la foc mic, amestecând, până se încălzește bine. Adăugăm sosul Satay și amestecăm continuu, până se omogenizează, aprox. 2-3 min. Stingem focul, amestecăm cu lemongrass și servim. Putem păstra în frigider.

174

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Gustare caldă cu salam și cașcaval

-1 baghetă, 100 g salam crud -uscat feliat, 40 g cașcaval, ardei roșu, margarină

Tăiem bagheta felii de 2 cm, le ungem cu un strat subțire de margarină. Deasupra așezăm câte o felie de salam, la mijloc câte un dreptunghi de cașcaval și lângă feliuțe subțiri de ardei. Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (220) aprox. 10 min., până se topește cașcavalul. Servim calde.

244

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu banane și curmale

– 1 banană, 225 g unt, 150 g curmale uscate fără sâmburi, 5 ouă, 300 g făină, 100 g nuci, 2 lămâi; pt. glazură-200 g zahăr praf, 2 lămâi, coajă rasă de lămâie pt. decor

Tăiem curmalele feliuțe; măcinăm nucile; stoarcem lămâile. Pasăm banana, amestecăm cu untul moale și curmalele până obținem o pastă omogenă. Adăugăm alternativ câte 1 ou și făină amestecând bine după fiecare. Încorporăm nucile, turnăm zeama de la 2 lămâi și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă unsă cu 25 g unt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 45 min. Răcim și scoatem pe un platou. Frecăm zahărul praf cu zeama de la 2 lămâi, turnăm peste prăjitură, întindem cu un cuțit și presărăm coajă rasă de lămâie. Lăsăm să stea 1 oră.

IMG_5068

Tăiem triunghiuri și servim.

174

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui a la Provence

– 1 kg pulpe de pui, 7 căței de usturoi, 2 cepe, ½ ardei roșu, 150 g măsline negre fără sâmburi, 2 lingurițe ierburi Provence, 1 linguriță chimen, 40 ml vin alb sec, 2 conserve roșii cuburi (a 400 g), sare, piper negru, 2 linguri ulei de măsline

Tăiem pulpele ½. (eu am îndepărtat pielea) Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ardeiul cubulețe, usturoiul separate 5 căței și 2 căței mărunt. Într-un bol amestecăm ceapa cu 5 căței de usturoi, măslinele, roșiile, 1 linguriță ierburi Provence, 1 linguriță sare, 1 lingură ulei și vinul. În alt bol amestecăm cei 2 căței de usturoi cu 1 linguriță ierburi Provence, sare, piper, chimen, 1 lingură de ulei, obținând o pastă. Într-un vas Yena care are capac punem ½ legume. Ungem carnea cu pasta din bol și așezăm deasupra.

IMG_5064

Acoperim cu restul de legume.

IMG_5065

Punem capacul și introducem vasul în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), 60 min. Scoatem capacul și mai ținem în cuptor până scade sosul, aprox. 30 min. Răcorim 10 min. şi servim cu orez simplu.

176

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de potroace

– 1,5 kilograme măruntaie de pasăre (aripile, gâtul, ghiarele, inimile şi pipotele de pasăre), 1 praz, 3 morcovi, 2 răd. de pătrunjel, 1 țelină mică, 50 g orez, câte 4 l apă și zeamă de varză murată, câte 1 leg. de pătrunjel verde și leuștean, 2 linguri ulei, sare

Tăiem măruntaiele în bucăți potrivite, le fierbem la foc mic în apă cu puțină sare. Spumăm din când în când. Fierbem orezul în apă cu puțină sare, spălăm cu apă rece și scurgem. Curățăm și tăiem morcovii, pătrunjelul și țelina cubulețe, prazul rondele. Le călim în ulei până se înmoaie. Când carnea a fiert pe jumătate adăugăm legumele, mai fierbem 15 min., punem orezul și lăsăm pe foc. Separat fierbem zeama de varză până dă 2-3 clocote. O turnăm în oala cu ciorbă, sărăm după gust și mai fierbem 5 min. Tocăm mărunt frunzele, le adăugăm în oală, amestecăm și stingem focul. Servim fierbinte.

84

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec aperitiv cu măsline verzi

– 4 ouă, 250 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g măsline verzi umplute cu gogoșari, 100 g bacon feliat, 3 linguri parmezan ras/brânză rasă pt. paste, 125 ml vin alb demisec, 60 ml ulei, sare, piper negru

Tăiem baconul fâșii; scurgem bine măslinele. Mixăm ouăle până își triplează volumul. Adăugăm sare, piper, ulei și mixăm până devin cremoase. Amestecăm făina cu praful de copt și încorporăm în compoziția de ouă alternând cu vinul., apoi brânza și omogenizăm. Adăugăm baconul, ½ măsline și amestecăm bine cu o lingură. Punem într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt. Deasupra presărăm restul de măsline. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) până se rumenește, aprox. 35-40 min. Răcim, scoatem pe o tavă, tăiem felii și servim.

232

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu iaurt și buline de ciocolată

– pt. blat- 2 ouă, 50 g unt, 50 g ciocolată amăruie, 100 g zahăr, 150 g făină, 1plic praf de copt, 140 g iaurt, 2 linguri cacao, esență de vanilie

– pt. crema de iaurt- 100 g ciocolată albă, 140 g iaurt, 250 ml frișcă, 5 g gelatină

– pt. crema de ciocolată- 100 g ciocolată amăruie, 200 ml frișcă

– pt. sirop- 2 linguri zahăr, 50 ml apă, 2 linguri lichior Sheridan’s

Topim ciocolata cu untul și răcim. Mizăm zahărul cu esența până se topește, adăugăm pe rând ouăle și mizăm până devine o cremă lucioasă. Punem iaurtul și omogenizăm. Amestecăm făina cu praful de copt, cacaoa și încorporăm ușor, cu o lingură, în compoziția cu iaurt. La sfârșit turnăm ciocolata și omogenizăm. Întindem compoziția într-o tavă (20×20 cm) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 40 min. (testul cu scobitoarea). Scoatem pe un grătar și răcim.

Înmuiem gelatina în apă rece cât să o acopere. Topim ciocolata împreună cu 150 ml frișcă. Când s-a răcorit amestecăm cu gelatina și punem în frigider până se răcește bine. Amestecăm cu iaurtul, apoi cu restul de frișcă bătută și punem iar în frigider până se întărește puțin.

Punem blatul în tava în care l-am copt, tapetată cu folie alimentară. Amestecăm zahărul cu apa și lichiorul și însiropăm blatul rece. Întindem crema albă. Scoatem crema din congelator, o mixăm până devine pufoasă, o punem într-un posh și îl înfingem în crema albă, apăsând până când la suprafață se formează un cerc. Repetăm pe toată suprafața prăjiturii. Punem în frigider câteva ore, până se întărește crema. Scoatem pe un platou și ornăm după fantezie.

173

Porționăm și servim.

IMG_5061

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Fasole verde cu brânză și ceapă caramelizată la cuptor

– 400 g fasole verde congelată, 3 cepe, 50 g unt, 2 linguri făină, 200 ml lapte rece, 2 linguri brânză rasă pt. paste, 80 g cașcaval, 40 g parmezan ras, 1 linguriță praf de cimbru, piper Cayenne, sare

Fierbem fasolea în apă clocotită 3-4 min. și scurgem bine. Curățăm ceapa, tăiem julien și o caramelizăm în 30 g de unt topit, aprox. 15 min., până devine maronie. Dizolvăm făina în laptele rece. Topim 20 g de unt, adăugăm treptat făina dizolvată, sare, piper, cimbru și fierbem la foc mai mic, amestecând continuu, până se îngroașă puțin, aprox. 2-3 min. Într-un vas Yena așezăm într-un strat ½ ceapă.

IMG_5054

Presărăm fasolea, sărăm și piperăm.

IMG_5055

Turnăm uniform sosul. Acoperim cu brânza rasă pt. paste.

IMG_5056

Presărăm cașcavalul ras mare și deasupra restul de ceapă.

IMG_5057

Acoperim cu parmezanul ras. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (375), 30 min. Scoatem, răcorim 10 min. Porționăm și servim.

173

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu morcovi și fistic

-250 g varză dulce, 100 g morcovi, 50 g fistic prăjit și sărat, 2 linguri oțet de mere, 1/2 ardei iute roșu uscat, 1-2 linguri ulei de rapiță, sare

Curățăm și tăiem varza tăiței fini, morcovii bețigașe subțiri, ardeiul iute mărunt; tăiem grosier fisticul. Amestecăm varza cu puțină sare și o lăsăm să stea 10 min. Amestecăm cu restul ingredientelor și omogenizăm. Servim după 30 min.

193

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)