Pulpe de pui umplute cu pilaf de orez

– 3 pulpe sup. de pui dezosate, 1 fir de ceapă verde, 1 cățel mare de usturoi, 2 morcovi mici, 50 g orez cu bobul rotund fiert, ½ ardei roșu, 2 triunghiuri de brânză topită cu smântână, 2 cm ghimbir, 1 lingură cu vârf pastă de curry roșie, ulei, sare

Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, ghimbirul, morcovii, cubulețe ardeiul. Le călim în 2 linguri de ulei până se înmoaie. Amestecăm cu orezul, 1 min. și stingem focul. Lăsăm să stea 5 min. și amestecăm cu brânza și sare după gust. Într-un bol amestecăm pasta de curry cu ulei obținând o consistență fluidă. Desfacem pulpele, NU batem, pe fiecare întindem compoziție cu orez.

IMG_2321

Rulăm, le așezăm într-o tavă unsă cu ulei și pe fiecare întindem pastă de curry.

IMG_2322

Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 30 min. (încercăm cu o furculiță dacă e gata carnea). Scoatem folia și mai lăsăm în cuptor câteva minute până se rumenesc. Servim calde.

147

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec cu ghimbir, ciocolată și gem

– 2 ouă, 150 g zahăr, 100 g făină, 1 linguriță praf de copt, 100 g ghimbir confiat, 200 g ciocolată cu lapte, 60 g margarină, 3 linguri ulei, 150 g alune de pădure, 4 linguri gem de caise, pepene galben și condimente

Tăiem ghimbirul mărunt. Măcinăm 80 g de alune. Topim ciocolata cu margarina. Mixăm ouăle cu zahărul până își dublează volumul. Adăugăm făina amestecată cu praful de copt, uleiul, alunele măcinate, ghimbirul, ciocolata topită, gemul și omogenizăm. Într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt întindem uniform compoziția și presărăm restul de alune întregi.

IMG_2326

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min. Răcim, scoatem din formă, feliem și servim.

107

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din linte verde

– 150 g linte verde din conservă, 1 ceapă verde, 1 roșie, 1/3 ardei roșu, 1 leg. pătrunjel verde, 150 g iaurt, 1 morcov, 1 linguriță chimen măcinat, 1 lingură ulei cu chilli, sare, piper negru

Spălăm și scurgem bine lintea. Curățăm și tăiem ardeiul și roșia cubulețe, ceapa și morcovul mărunt, tocăm pătrunjelul. Într-un bol amestecăm lintea cu ardei, pătrunjle, piper. În uleiul încins călim ceapa și morcovul 2 min. Adăugăm iaurtul, sare, chimen, amestecăm, punem roșia și mai ținem la foc mic 1 min., amestecând din când în când. Caldă o amestecăm în bol și omogenizăm. Servim rece.

142

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sărmăluțe în foi de gulii cu semințe

– frunzele de la 2 gulii, 1 ceapă roșie, 100 g orez bob rotund, câte 3 linguri migdale granulate, semințe de dovleac, semințe de floarea-soarelui, 1 lingură rasă Fajita, câte 1 linguriță curry și mentă uscată, ½ linguriță cuișoare măcinate, 150 g conservă de linte, bullion de roșii, sare, piper alb, apă, ulei

Fierbem orezul în de două ori apă până e gata și a absorbit toată apa. Răcorit îl amestecăm cu condimentele, frunzele uscate, semințele, sare, piper după gust. Curățăm, tăiem mărunt ceapa, o călim în puțin ulei până se înmoaie, apoi o amestecăm în compoziția cu orez. Spălăm și scurgem lintea și o amestecăm în compoziție. Spălăm frunzele de gulii, le punem în apă clocotită, la foc mediu, 3minute. Oprim focul și ținem sub capac până se înmoaie puțin, apoi scurgem.

Tăiem nervurile rigide și porționăm pentru dimensiunea sarmalelor. (dacă frunzele sunt mai dure le stropim cu puțin ulei ca să se lipească) Pe fiecare bucată de frunză punem din compoziție, spre partea cu vârf, apoi rulăm, aducem marginile spre interior și terminăm rularea, formând sărmăluțe.

IMG_2319

Le așezăm într-un vas Yena, turnăm bulionul și sărăm puțin. Acoperim cu capac și punem în cuptor, la foc mediu, aproximativ 40 minute. Răcim și punem la frigider până a doua zi. Servim reci.

141

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe de pui cu pesto genovese la cuptor

– 4 pulpe sup. de pui dezosate, 2 linguri pesto Genovese, 2 linguri smântână grasă, 1 lingură condimente pt. pui Selgross, 100 g cașcaval, 3 roșii, ulei

Desfacem pulpele, condimentăm. Amestecăm pesto cu smântâna și ungem cu pasta fiecare bucată de carne, în interior.
Rulăm și așezăm într-o tavă unsă cu ulei. Radem deasupra cașcavalul, împrejur și între ele așezăm felii de roșii. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min., până se rumenesc. Servim calde.

146

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Crumble cu vișine și ovăz

– 100 g tărâțe de ovăz, 50 g fulgi de ovăz, 60 g făină, 2 linguri amidon alimentar, 100 g zahăr brun, 4 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 150 g unt, 500 g vișine, 2 lingurițe scorțișoară, 1 plic Finesse coajă rasă de lămâie, 50 ml suc de vișine, 1 esență de migdale amare, 80 ml apă, 40 g fulgi de migdale

Amestecăm tărâțele cu fulgii de ovăz, făina, zahăr brun, untul ținut la temperatura camerei, 1 plic de zahăr vanilat și obținem un ”aluat” sfărâmicios, ca niște biluțe. Scoatem sâmburii vișinelor. Amestecăm pe foc 50 ml apă cu zahărul, scorțișoara, coaja de lămâie, 1 plic de zahăr vanilat, până obținem un sirop în care punem vișinele și mai lăsăm câteva minute la foc mediu, amestecând continuu. Dizolvăm amidonul în 30 ml apă rece, turnăm peste vișine și amestecăm continuu, la foc mic, până dă în clocot, mărim focul și amestecăm în continuare până se îngroașă și devine lipicioasă. Răcorim 3 min. și amestecăm cu sucul de vișine și esența de migdale. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt întindem 2/3 din compoziția de blat. Deasupra întindem compoziția cu vișine. Restul compoziției de blat o amestecăm cu fulgii de migdale și presărăm peste vișine. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mic (160) 20 min., până se rumenește ușor. Răcim, îndepărtăm hârtia și punem pe un platou. Servim tăiată pătrate.

144

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sufle de fasole galbenă

– 300 g fasole galbenă, 4 ouă, 4 linguri smântână grasă (20%), 50 g cașcaval, 3 linguri pesmet,  câte 1 lingură rasă de mărar uscat și cimbru praf, sare, piper boia dulce

Curățăm fasolea, o lăsăm întreagă, fierbem în apă cu sare 10 minute, scurgem și răcorim. Mixăm ouăle cu smântâna, adăugăm, sare, piper, boia, mărar, cimbru, pesmet și omogenizăm. Într-o formă de chec unsă cu unt și tapetată cu gris/pesmet așezăm un strat de fasole, turnăm o parte din sos. Acoperim cu fasole și ungem cu sos. Deasupra punem fasolea rămasă, întindem uniform sos și presărăm cașcavalul ras mare. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) până se topește cașcavalul, aproximativ 20 minute. Răcim și scoatem pe un platou.

IMG_2295

Tăiem felii și servim.

185

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe de pui umplute cu fasole galbenă

– 3 pulpe de pui dezosate și fără piele, 1 ceapă verde, 1 cățel de usturoi, 1 tijă apio, 100 g fasole galbenă, câteva fire de mărar, 1 lingură sos Satay,1 lingură ulei de arahide, ulei, sare

Curățăm, fierbem fasolea în apă 10 min., scurgem și răcim. Desfacem pulpele, le batem cu ciocanul, sărăm și punem de o parte. Curățăm și tocăm mărunt ceapa, usturoiul și apio. Le călim în uleiul de arahide până se înmoaie; răcim. Tocăm mărarul. Pe fiecare felie de pulpă punem 1/3 pastă de ceapă cu apio, păstăi de fasole, presărăm mărarul.

IMG_2286

Rulăm și prindem cu scobitori. Le așezăm într-o tavă unsă cu ulei. Pe fiecare rulou întindem sos Satay.

IMG_2287

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 30 min. Servim calde.

145

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Brioșe pizza

– 125 g iaurt, 2 ouă, 50 ml ulei, 220 g făină, 3 lingurițe praf de copt, 75 g mușchi de porc afumat, brânză rasă pt. paste, 200 ml passata de roșii, 1 linguriță mix piper granulat

Tăiem mușchiul fâșiuțe. Mixăm ouăle cu uleiul și iaurtul. Adăugăm 6 linguri de brânză rasă, piperul, făina amestecată cu praful de copt, alternând cu passata de roșii și mixăm până se omogenizează. Amestecăm cu mușchiul. În tavă pentru brioșe, tapetată cu hârtiuțe, punem câte 1 lingură din compoziție. Deasupra presărăm brânză rasă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mare (220) 15 minute. Răcim, îndepărtăm hârtiuțele și servim.

184

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de pui cu fructe

– 300 g pulpe de pui dezosate, 1 linguriţă cimbru uscat, 1 ceapă roșie mică, 2 cepe verzi, 1 lingură usturoi verde tocat mărunt, 1 măr acru, 1 banană, 3 linguri de cireşe fără sâmburi, 1 lingură făină, 1 lingură praf de curry, 150 ml supă de pui (concentrat), 100 g smântână, 1 lingură sos de soia, 2 linguri oţet de orez, 1 lingură miere lichidă, 2 linguri ulei de măsline, sare, piper negru,

Într-un bol amestecăm sosul de soia cu miere, sare, piper și oțet. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, mărul felii, ceapa verde fâșii, banana rondele, usturoiul rondele fine; scoatem sâmburii cireșelor. Tăiem carnea cuburi, sărăm, piperăm, presărăm cu cimbru, o prăjim în uleiul încins, până își schimbă culoarea. Adăugăm ceapa, amestecăm 1 min. Punem fructele și le călim 3 min.

IMG_2280

Presărăm curry, turnăm supa, amestecăm cu smântâna, făina și fierbem pe foc mediu 10 min. Turnăm amestecul din bol, amestecăm 30 sec., presărăm usturoiul și stingem focul. Servim caldă.

144

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)