– 3 ouă, 160 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g lobodă, 1 ceapă verde, 50 g morcov, 50 g măsline negre fără sâmburi, 80 g cașcaval, 80 ml ulei, 100 ml lapte, sare, piper, margarină și pesmet pentru formă
Îndepărtăm codițele frunzelor de lobodă și spălăm bine. Clocotim 2 l apă, punem loboda și fierbem la foc mediu 3 minute. Scurgem bine, răcim, tocăm și punem într-un castron. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, radem mare morcovul și amestecăm cu loboda. Tăiem măslinele mărunt și cașcavalul cubulețe, le amestecăm în castron, sărăm și piperăm după gust. Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu un praf de sare, uleiul, punem făina, turnăm treptat laptele și mixăm până omogenizăm. Turnăm în castron și amestecăm bine. Ungem o formă de chec (30×13 cm) cu margarină, tapetăm cu pesmet, turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 30-35 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, scoatem pe o tavă, tăiem felii și servim.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)