Tandoori Murgh

-o rețetă din India-

– 1 kg carne de pui, 200 g iaurt, 150 ml zeamă de lămâie, 2 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, câte 1 linguriță nucșoară și chimen măcinat, ½ linguriță ardei iute tocat, 2 lingurițe sare

Îndepărtăm pielea și tăiem carnea bucăți, în cazul meu am tăiat pulpele ½. Fiecare bucată o crestăm din loc în loc. Curățăm și tăiem mărunt usturoiul și ghimbirul, le amestecăm într-un bol cu restul ingredientelor. Punem carnea în bol și o acoperim cu compoziția. Ținem în frigider de azi pe mâine.

IMG_1462

Îndepărtăm surplusul de marinadă, ungem fiecare bucată cu puțin ulei și le așezăm pe grătarul unei tăvi.

IMG_1470

Prăjim în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 20-25 min., întorcându-le din când în când, până carnea se pătrunde. Servim calde cu garnitură.

219

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Borș de legume cu carne de porc

– 250 g pulpă de porc, 300 g varză dulce, 3 morcovi, 2 răd. pătrunjel, 2 buc. păstârnac, 1 țelină mică (aprox. 50 g), 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 4 cm ghimbir, 1 ardei gras, 1 roșie mare (150 g), 1 măr, ½ leg. pătrunjel verde, 2 fire frunze de țelină, 2 linguri Vegeta, sare, piper, 4 l apă, 300 ml borș

Curățăm și tăiem varza tăiței fini, morcovii rondele, pătrunjelul, păstârnacul, țelina, ardeiul și roșia cubulețe, ceapa, usturoiul și ghimbirul mărunt. Tăiem mărunl cuburi mai mici și le amestecăm cu varza pt. a nu se oxida. Tăiem carnea cuburi mai mici. O fierbem în apă, la foc mediu, până începe să se înmoaie. Adăugăm morcovii, pătrunjelul, păstârnacul, țelina, ardeiul, ceapa, usturiul, ghimbirul și fierbem până se înmoaie. Punem varza, mărul, roșia, Vegeta, piperul, sărăm după gust și fierbem 5 min. Spre sfârșit adăugăm frunzele de țelină tocate, borșul și mai ținem pe foc 2-3 min. Oprim focul și amestecăm cu pătrunjelul verde tocat grosier. Servim simplă/cu smântână.

125

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripi de pui dulci și lipicioase

– 8 aripi de pui, 20 g unt, 30 g zahăr brut, 2 linguri miere, 1 linguriță ienibahar măcinat, 1 lingură coriandru praf, 3 cm ghimbir, 1 cățel mare de usturoi, 2 linguri oțet balsamic, 1 lingură sos de soia, 2 lingurițe Sambal Oelek, 1 lingură ulei, sare, piper

Îndepărtăm vârfurile aripilor, tăiem ½, sărăm, piperăm, ungem cu ulei și le așezăm într-o tavă tapetată cu folie de aluminiu. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (220) 15 min. Între timp curățăm și radem fin usturoiul și ghimbirul. Într-o cratiță punem toate ingredientele și amestecăm până se topesc untul și zahărul, obținând un sos. Scoatem aripile din cuptor, le pensulăm cu sos, punem iar în cuptor 20 min. Întoarcem pe cealaltă parte, le ungem cu sos și punem în cuptor aprox. 15 min., până sunt rumene și pătrunse. Încălzim sosul rămas. Scoatem aripile într-un bol, turnăm sosul și amestecăm. Servim imediat.

218

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncărică de ciuperci cu porumb

– 300 g ciuperci Champignon, 250 g boabe de porumb din conservă, 1 ceapă mică, 1 cățel mare de usturoi, 3 cm ghimbir, 1 linguriță chimen, 1 borcan sos dulce-acrișor (420 g), ½ leg. frunze de fenicul, 1 lingură ulei, sare

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul, ghimbirul mărunt, ciupercile bucăți mai mari; tocăm frunzele. Spălăm cu apă rece porumbul și scurgem. Călim în ulei ceapa, usturoiul și ghimbirul 1 min. Punem ciupercile și fierbem sub capac aprox. 15 min., până încep să se înmoaie. Adăugăm porumbul și fierbem descoperit 3-4 min. Turnăm sosul, sărăm după gust, dăm un clocot, presărăm feniculul, amestecăm și stingem focul. Servim caldă, simplă/cu paste.

226

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pipote în sos de mărar cu iaurt și curry verde

– 500 g pipote de pui, 2 căței de usturoi, 1 lămâie, 1 lingură ulei de măsline,1 lingură ulei, 50 ml apă caldă, 2 lingurițe sare de mare, 3 cm ghimbir, 30 g mărar, 100 g iaurt gras, 2 lingurițe pastă de curry verde

Curățăm usturoiul zdrobim, frecăm cu sare, turnăm apa caldă, zeama de lămâie, uleiul de măsline și răcim. Curățăm pipotele, tăiem ½, ”tăvălim” în sosul obținut, acoperim cu capac și ținem în frigider până a doua zi.

Curățăm ghimbirul și tocăm mărunt. Într-o lingură de ulei încins prăjim usturoiul și pasta de curry 30 sec. Adăugăm pipotele cu tot cu marinada și fierbem sub capac, la foc mediu, adăugând la nevoie câte 50 ml apă caldă, aprox. 1 oră. Tocăm mărarul, amestecăm cu pipotele, adăugăm iaurtul, omogenizăm și mai ținem sub capac 1 min. Servim calde.

224

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Pastă de pătrunjel cu castraveți

– 100 g castraveți Cornison, 100 g  pătrunjel verde, 1 cm ghimbir, 100 g iaurt, 2 lingurițe condimente pt. tsatsiki, sare, 1 linguriță piper alb

Curățăm și tăiem mărunt castraveții, ghimbirul și pătrunjelul. Le amestecăm cu sare, piper, condimente, iaurt și facem o pastă cu blenderul. Păstrăm în frigider.

245

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Fasole verde cu cocos și ghimbir

– 300 g fasole verde, 300 g morcovi, 10 cm ghimbir, 1 ceapă roșie, 50 g fulgi de cocos, 1 ardei chilli roșu, 2 linguri iaurt, 2 linguri ulei de măsline, sare

Curățăm și tăiem ghimbirul și ardeiul mărunt, amestecăm cu cocosul, adăugăm puțină apă și facem o pastă cu blenderul. Tăiem bucăți fasolea bucăți, fierbem în apă clocotită până începe să se înmoaie și scurgem.  Curățăm și tăiem ceapa mărunt, morcovii julien. Încingem ueiul, prăjim ceapa 1 min. Adăugăm pasta de cocos, amestecăm, apoi iaurtul, morcovii, fasolea, sărăm după gust și călim 5-6 min. Servim caldă, ca atare/garnitură lângă pește. Putem rula în lipii.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripioare la pungă marinate cu wasabi

– ½ kg aripioare de pui-partea cărnoasă, 1 lingură sos de soia, 1 linguriță pastă wasabi, 1 linguriță ghimbir tăiat mărunt, 1 linguriță coriandru măcinat, 1 lingură ulei de arahide

Punem aripioarele într-o pungă în care le vom prăji în cuptor. Amestecăm restul  ingredientelor, turnăm peste carne, închidem punga etanș și acoperim cu pasta prin mișcări de amestecare. Punem în frigider 2 ore.

IMG_7299

Încălzim cuptorul la foc mediu (180). Găurim din loc în loc punga, o așezăm pe o tavă și punem în cuptor aprox. 30-35 min.

215

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Porc Mu Shu

-o rețetă din China-

– 1 mușchiuleț de porc (300-400 g), 3 căței de usturoi, 1 linguriță ghimbir ras fin, 6 fire ceapă verde, 350 g varză Napa, 250 g mix ciuperci (shiitake și urechi de lemn), 4 linguri muguri de bambus (conservă), 2 ouă, 4 linguri ulei, 1 linguriță ulei de susan, sare; clătite mandarine/lipii/foi tortilla

– pt. marinată-2 linguri sos de soia, 1 lingură oțet de orez, 2 linguri amidon

– pt. sos- 1 lingură sos de soia, 1 lingură sos de stridii, 2 linguri vin de orez/vin Sherry sec, 50 ml apă

Într-un bol amestecăm ingredientele pt. marinată. Tăiem carnea fâșiuțe subțiri, amestecăm în bol și lăsăm să stea 30 min. În alt bol amestecăm ingredientele pt. sos. Curățăm și tăiem ceapa verde rondele pe diagonală, separat partea albă și partea verde; strivim usturoiul. Spălăm bambusul și tăiem bețișoare subțiri. Tăiem varza tăiței, ciupercile bețișoare. Am folosit și  ciuperci Nameko pe care le-am lăsat întregi. Într-un bol batem ouăle cu 1 lingură de apă.

IMG_7188

Într-un wok încingem 2 linguri de ulei prăjim partea albă a cepei, usturoiul, ghimbirul, aprox. 1min. Adăugăm carnea și amestecăm continuu, 4-5 min., până își schimbă culoarea și scoatem deoparte. Încingem în wok 2 linguri de ulei, punem varza, amestecăm 30 sec., apoi ciupercile, bambusul și călim 30 sec. (legumele să rămână crocante !) Le tragem pe marginile wokului, în mijlocul rămas liber turnăm ouăle și le amestecăm până devin jumări.

IMG_7189

Tragem legumele peste ouă, amestecăm, turnăm sosul, omogenizăm și stingem focul. Adăugăm sare după gust, uleiul de susan, partea verde a cepelor și amestecăm ușor. Pe câte o lipie întindem compozițe.

Rulăm și servim. Dacă dorim un gust mai dulceag stropim lipia cu sos hoisin.

81

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Opor ayam- pui cu lapte de cocos

-o rețetă din Indonezia-

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 250 ml lapte de cocos, 6 șalote, 10 căței de usturoi, 10 g ghimbir, ½ lingură coriandru măcinat, 1 linguriță lemongrass, 2 frunze de dafin proaspete, 1 lingură ulei, ½ linguriță sare

Curățăm și tăiem ceapa și ghimbirul mărunt, usturoiul ½ pe lungime. Tăiem carnea fâșii. În uleiul încins rumenim ceapa și usturoiul, la foc mediu, amestecând din când în când până se rumenesc. Punem de o parte 1 lingură din amestec. În tigaie adăugăm coriandrul, ghimbirul, amestecăm 2 min., apoi carnea, lemongrass și amestecăm aprox. 5 min., până carnea își schimbă culoarea. Sărăm, punem frunzele de dafin, laptele de cocos și când clocotește facem focul mic și fierbem sub capac, aprox. 20 min., până carnea e moale. Servim carnea cu orez și sos, presărată cu amestecul cu ceapă păstrat.

208

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)