Aripi de pui cu wasabi

– 250 g aripi de pui, 1 lingură pastă wasabi, 1 lingură sos de soia japonez, 1 linguriță coriandru măcinat, 1 linguriță ghimbir praf, 1 linguriță ulei de susan, 1 lingură ulei

Îndepărtăm vârfurile și tăiem aripile ½. Amestecăm pasta wasabi cu 1 lingură de ulei, ungem aripioarele pe toate părțile. Presărăm ghimbirul, coriandrul, turnăm uleiul de susan și amestecăm bine. Acoperim și ținem la temperatura camerei 30 minute. Le prăjim într-o tigaie antiaderentă, împreună cu marinata, pe foc mai mic, acoperite, câte 5 minute pe fiecare parte, apoi fără capac până se rumenesc. Servim imediat cu sote de legume, în cazul meu baby morcovi sotați.

248

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripioare la pungă marinate cu wasabi

– ½ kg aripioare de pui-partea cărnoasă, 1 lingură sos de soia, 1 linguriță pastă wasabi, 1 linguriță ghimbir tăiat mărunt, 1 linguriță coriandru măcinat, 1 lingură ulei de arahide

Punem aripioarele într-o pungă în care le vom prăji în cuptor. Amestecăm restul  ingredientelor, turnăm peste carne, închidem punga etanș și acoperim cu pasta prin mișcări de amestecare. Punem în frigider 2 ore.

IMG_7299

Încălzim cuptorul la foc mediu (180). Găurim din loc în loc punga, o așezăm pe o tavă și punem în cuptor aprox. 30-35 min.

215

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Creveți cu sos wasabi

-o rețetă din Japonia-

– 500 g creveți mari, 1 borcan muguri de fasole Mung (330 g), 1 lingură pastă wasabi, 2 linguri sos de soia, 4 linguri oțet de orez, 1 lingură zahăr brun, 1 lingură susan, 6 cepe verzi, 6-8 linguri ulei de arahide, 1 linguriță ulei brun de susan

Decongelăm creveții, scurgem bine și uscăm prin tamponare cu hârtie absorbantă. Spălăm și scurgem mugurii de fasole. Curățăm și tocăm mărunt partea albă a cepelor, separat cozile rondele fine. Într-un bol amestecăm pasta wasabi cu sos de soia, oțet de orez, zahăr și 4 linguri ulei de arahide. Punem la foc mic și fierbem până se topește zahărul, răcorim și amestecăm cu uleiul de susan. Prăjim sec susanul 30 secunde și punem de o parte. În 2 linguri de ulei de arahide încins prăjim creveții, la foc iute, pe toate părțile, aprox. 2 minute. Adăugăm mugurii de fasole, partea albă a cepelor și amestecăm 1 minut. Servim creveții presărați cu cozi de ceapă și sos.

74

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aperitiv din carne de porc cu wasabi

– 150 g cotlet de porc fără os, pastă wasabi, bacon feliat subțire, ulei; brânză Feta, roșii Cherry, măsline negre, corn, salată verde

Batem carnea de 0,5 cm grosime, o tăiem dreptunghiuri mici de 3-4 cm lungime, le ungem pe o parte cu pastă wasabi. Fiecare bucată o rulăm în feliuțe de bacon în așa fel încât să fie toată carnea acoperită.

IMG_1717

Le așezăm într-un vas Yena uns cu ulei.

IMG_1718

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200) 10 min., până se urumenesc, apoi răcim. Tăiem cornul în felii, roșiile ½. Pe o felie de corn așezăm salată verde, deasupra o felie de brânză. Înțepăm cu o scobitoare pe care punem o jumătate de roșie, deasupra carnea și în vârf o măslină.

299

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)