– pt. blat- 6 ouă, 6 linguri zahăr, 6 linguri făină, 80 g nuci măcinate, 1 esență de rom
– pt- crema de vișine- 1 compot de vișine (800 ml), 2 jumătăți de piersici din compot, 4 linguri gem de vișine, 50 ml suc de portocale, 4 linguri miere, 80 g nuci tocate, 200 ml frișcă, 20 g gelatină
– pt. crema de iaurt- 300 g iaurt, 1 lingură zahăr praf, 2 jumătăți de piersică din compot, 200 ml frișcă, coaja rasă de la 1 portocală, 15 g gelatină
– pt. decor- 100 g ciocolată amăruie, 30 g unt, 3 linguri lapte, migdale feliate/nucă tăiată, gem de piersici
Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase. Adăugăm pe rând gălbenușurile amestecând ușor cu o lingură. Amestecăm făina cu nucile și încorporăm în compoziție. La sfârșit punem esența de rom și omogenizăm. Întindem uniform într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min. (testul cu scobitoarea) Răcim pe un grătar și tăiem pe orizontală în trei foi.
Pentru crema de vișine scoatem sâmburii vișinelor, tăiem mărunt piersicile, le amestecăm într-o oală, turnăm 6 linguri suc de compot și sucul de portocale, dăm un clocot și luăm de pe foc. Adăugăm mierea, gemul și pasăm cu mixerul vertical. Hidratăm gelatina 10 min. în apă rece, o dizolvăm la foc mic, apoi amestecăm cu 2-3 linguri din pasta de fructe și încorporăm în restul de pastă. Adăugăm nucile tocate, omogenizăm și lăsăm să se răcească. Mixăm frișca și o amestecăm ușor cu fructele.
Pe un platou punem o foaie de blat, montăm inelul formei de tort împrejurul lui, întindem ½ cremă de vișine.
Punem a doua foaie, întindem restul de cremă și acoperim cu a treia foaie. Punem în frigider până preparăm crema de iaurt.
Mixăm iaurtul cu zahărul și coaja de portocală. Preparăm gelatina ca la prima cremă, o amestecăm cu iaurtul, omogenizăm și punem în frigider până începe să se întărească. Tăiem piersicile cubulețe, mixăm frișca, o încorporăm în iaurt și la sfârșit adăugăm piersicile. Întindem crema peste tort. Punem în frigider până a doua zi.
Scoatem inelul formei de tort, ungem marginile cu gem și ornăm cu fulgi de migdale. Topim ciocolata împreună cu laptele și untul, răcim și cu o lingură punem glazura pe marginea tortului lăsând să curgă din loc în loc. Eu am pus niște firicele de glazură și pe suprafața tortului.
Punem în frigider până se întărește glazura. Servim tăiat felii.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)