Vinete cu ghimbir

– o rețetă din China-

– 600 g vinete, 2 căței de usturoi mari, 2 cepe verzi, 2 linguri ghimbir curățat și tăiat mărunt, 3 linguri sos de soia, 2 linguri oțet de mere, 1 linguriță zahăr brut, 50 ml supă de pui, 2 linguri făină de mălai, 5 linguri ulei, 1 lingură sare, apă

Spălăm vinetele, îndepărtăm cozile, tăiem cuburi cu latura de aproximativ 1-1,5 cm, punem într-un castron, presărăm sarea, amestecăm, acoperim, lăsăm să stea 15 minute apoi scurgem. Încălzim 4 linguri de ulei într-un wok și prăjim vinetele, amestecând din când în când, 5 minute. Scoatem pe hârtie absorbantă.

Curățăm și tăiem ceapa verde mărunt, zdrobim usturoiul. Amestecăm ghimbirul cu oțetul. Dizolvăm făina în 3 linguri de apă.

În wok turnăm 1 lingură de ulei și prăjim ghimbirul împreună cu usturoiul 30 secunde. Turnăm supa, sosul de soia, presărăm zahărul, adăugăm făina dizolvată și amestecăm pe foc mic 1 minut. Punem vinetele și amestecăm 2 minute. Adăugăm ceapa verde și amestecăm 1 minut. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Biban de mare cu lapte de cocos

– 1 biban de mare curățat (300 g), 200 ml lapte de cocos, 2 linguri condimente asiatice pentru carne de pește, 5 g pudră de mango, ½ linguriță sare roz de Himalaya, ulei, praf de lemongrass

Ungem o tavă cu ulei. Presărăm condimentele pe pește atât la interior cât și la exterior. Îl așezăm în tavă și stropim cu 1 linguriță de ulei. Facem un amestec din laptele de cocos, praful de mango, 1 linguriță praf de lemongrass, sarea și turnăm peste pește. Acoperim tava cu folie de aluminiu. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 20 minute. Îndepărtăm folia și ținem în cuptor 5 minute. Scoatem peștele pe un platou, acoperim cu sosul din tavă, presărăm praf de lemongrass și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește cu dovlecel și lapte de cocos

– 250 g file de pește alb, 350 g dovlecei, 3 căței de usturoi, 200 ml lapte de cocos, 1 linguriță condimente asiatice pentru carne de pește, 1 linguriță praf de lemongrass, 1 linguriță praf de mango, 1lingură ulei de cocos, sare

Curățăm și tăiem usturoiul mărunt, dovleceii cubulețe. Tăiem peștele bucăți mai mici. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem dovleceii, reducem flacăra la mediu și gătim 7-8 minute. Punem peștele, praful de mango, praful de lemongrass, condimentele asiatice și amestecăm. Turnăm laptele de cocos, sărăm după gust și fierbem până se îngroașă sosul, aproximativ 4 minute. Servim mâncarea caldă. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de vițel cu ardei și susan

– 250 g carne macră de vițel, 250 g ardei grași roșu și portocaliu, 4 cepe verzi (50 g), 1 lingură semințe de susan alb, 1 lingură sos de soia, 1 linguriță sos de soia Tamari, ½ linguriță condimente pentru wok, 2 linguri pătrunjel verde tocat mărunt, 2 linguri ulei de susan

Tăiem carnea fâșii, punem într-un bol, amestecăm cu sosul de soia, uleiul, acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei 1 oră. Curățăm și tăiem ardeii feliuțe, ceapa mărunt. Încălzim o tigaie teflonată pe foc mediu, prăjim carnea 3 minute și scoatem de o parte. În tigaie turnăm o lingură de ulei de susan, punem ceapa și amestecăm 2 minute. Adăugăm ardeii, condimentele pentru wok și gătim 3 minute. Punem carnea, semințele de susan, turnăm sosul de soia Tamari și amestecăm 1 minut. Presărăm pătrunjelul, amestecăm 1 minut, stingem focul și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu ciuperci și brânză

– 200 g paste cochilii mici, 350 g ciuperci Champignon, 150 g brânză Akadia, 100 g măsline negre, 3 căței de usturoi, 2 lingurițe semințe de fenicul, 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt, ½ linguriță piper negru măcinat, sare, 1 lingură ulei, 1,5 l apă

Clocotim apa cu 1 linguriță de sare, punem pastele, fierbem 7 minute, scurgem și ținem de o parte. Curățăm usturoiul, ciupercile și tăiem mărunt. Tăiem brânza mărunt. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare și prăjim usturoiul împreună cu semințele de fenicul 30 secunde. Punem ciupercile, reducem flacăra la mediu și gătim 10 minute. Adăugăm brânza, piperul, reducem flacăra la mic și amestecăm 1 minut. Punem pastele, măslinele, sare după gust și amestecăm din când în când 3 minute. Presărăm pătrunjelul, omogenizăm și stingem focul. Servim calde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de pătrunjel verde cu castraveți

– frunzele de la 2 legături de pătrunjel verde (30 g), 250 g castraveți Cornison,  2 linguri semințe de floarea-soarelui decojite, 2 linguri condimente tzatziki, 150 g iaurt, sare

Curățăm castraveții și tăiem cubulețe, presărăm ½ linguriță sare, punem într-o strecurătoare și lăsăm să stea 30 minute. Stoarcem și punem într-un bol. Tăiem frunzele de pătrunjel mărunt și punem în bol. Adăugăm semințele, iaurtul, condimentele, omogenizăm, acoperim și punem în frigider 30 minute apoi servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare de ciuperci cu crenvurști

– 500 g ciuperci Champignon, 150 g crenvurști de porc, 4 cepe verzi, 150 g ardei gras verde, 1 linguriță boia de ardei iute, ½ linguriță piper negru măcinat, 1 linguriță sare, 2 linguri ulei

Tăiem crenvurstii rondele de 0,5 cm grosime. Curățăm și tăiem ardeii feliuțe, ciupercile bucăți de dimensiunea rondelelelor de crenvursti, partea albă a cepelor mărunt, cozile pe feliuțe pe diagonală.

Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare și prăjim partea albă a cepelor 1 minut. Adăugăm ardeii, crenvurștii și amestecăm din când în când 3 minute. Punem ciupercile, sarea, acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și gătim 3 minute. Îndepărtăm capacul, presărăm boiaua și amestecăm din când în când 5 minute. Adăugăm piperul, cozile cepelor, amestecăm și ținem pe foc 3 minute. Servim mâncarea caldă. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort Bsissa

Bsissa este o varietate de amestecuri de cereale, pe bază de făină de orz prăjit, măcinate cu schinduf, anason, chimen și zahăr, cu valoare nutrițională, folosit în Tunisia și Libia încă din epoca romană.

– 3 ouă, 180 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 180 g praf Bsissa, 120 g făină, ½ plic drojdie de patiserie (5 g), 80 g fructe uscate, 20 g stafide brune, 100 ml ulei, 150 ml lapte, ½ linguriță cuișoare măcinate, 1 lingură semințe de susan alb,

Tăiem fructele cubulețe. Mixăm ouăle cu zahărul și zahărul vanilat, turnăm treptat uleiul și mixăm până se încorporează. Amestecăm făina cu Bsissa și drojdia, punem peste ouă alternând cu laptele și amestecăm până omogenizăm. Adăugăm fructele, stafidele, cuișoarele, susanul și amestecăm cu o lingură. Ungem o formă rotundă (20 cm diametru) cu ulei și tapetăm cu făină. Turnăm compoziția și uniformizăm prin mișcări de rotație. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 minute. Răcim, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de legume

– 4 morcovi, 2 buc. păstârnac, 2 buc. pătrunjel, 60 g țelină, 100 g ceapă, 1 dovlecel (200 g), 100 g fasole verde congelată, 150 g cartofi, 200 g roșii, 1 legătură de leuștean, oțet, 3 l apă, 1 lingură ulei, sare, piper

Decongelăm fasolea și tăiem mărunt. Curățăm și tăiem rădăcinoasele, ardeiul, dovlecelul și roșiile cubulețe, cartofii cuburi mai mari, ceapa mărunt, conopida bucățele mai mici. Tocăm leușteanul grosier.

Călim ceapa în uleiul încins 2 minute amestecând continuu și punem de o parte. Turnăm apa într-o oală, punem pe foc mediu și fierbem rădăcinoasele împreună cu cartofii 10 minute. Punem mazărea, conopida, fasolea verde, ceapa și fierbem 5 minute. Adăugăm dovlecelul, roșiile, sare, piper după gust și fierbem 3 minute. Turnăm oțet după gust, presărăm leușteanul și ținem pe foc 1 minut. Servim ciorba caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește cu amestec mexican de legume

– 200 g file de pește, 1 pungă amestec mexican de legume congelate (450 g), 3 căței de usturoi mari, 1 linguriță condimente pentru pește, 1 linguriță praf Chimichurri, ½ linguriță semințe de coriandru, ¼ linguriță piper roșu măcinat, 1 lingură ulei cu chilli, sare

Tăiem peștele cubulețe, amestecăm cu condimentele pentru pește și ținem de o parte. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim usturoiul împreună cu coriandrul 1 minut. Punem legumele congelate, Chimichurri, piperul, ½ linguriță sare și amestecăm din când în când 2 minute. Reducem flacăra la mediu și fierbem legumele 3 minute. Adăugăm peștele, sărăm după gust și gătim 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)