Năut în lapte de cocos

– o rețetă din India-

– 1 conservă năut (400 g), 275 g cartofi, 4 căței mari de usturoi, 250 ml lapte de cocos, 250 ml apă, 2 lingurițe coriandru măcinat, ½ linguriță turmeric, ½ linguriță praf de chilli, zeama de la ½ lămâie, 2 linguri ulei de arahide/vegetal, sare

Spălăm boabele de năut cu apă rece, scurgem, îndepărtăm cojile transparente și punem de o parte. Curățăm cartofii, tăiem cuburi cu latura de 1 cm, punem în apa clocotită, aducem la punctul de fierbere, micșorăm flacăra la mediu, acoperim cu capac și fierbem 6-7 min. Adăugăm năutul și fierbem descoperit 3-4 min., până cartofii se înmoaie. Punem laptele de cocos, sărăm după gust și fierbem la foc mic. Curățăm usturoiul, zdrobim, prăjim în uleiul încins, amestecând, până începe să se rumenească. Adăugăm praful de chilli, turmericul, coriandrul și amestecăm 20-30 sec. Turnăm peste năut, adăugăm zeama de lămâie, amestecăm și stingem focul. Servim fierbinte.

341

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tofu de maimuță

– o rețetă din China-

– 600 g tofu, 1 ou, 3-4 linguri făină, 2-3 linguri pesmet, sare, ulei pentru prăjire

– pt. sos- 2 banane mari și bine coapte, 2 căței de usturoi, 2 linguri maioneză, 300 ml frișcă, 1 linguriță nucșoară, sare, piper, boia de ardei

Decojim și pasăm bananele. Curățăm usturoiul, zdrobim și amestecăm cu bananele. Amestecăm cu maioneza, frișca, sare și piper după gust. Într-o farfurie amestecăm făina cu sare, în altă farfurie punem pesmet și într-un castronel batem bine oul. Tăiem tofu felii, trecem prin făină, ou, pesmet și prăjim în ulei încins, pe ambele părți, până se rumenesc. Pe o farfurie punem sos, peste felii de tofu, împrejur presărăm puțină boia și servim imediat.

340

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Friptura de porc cu sos de roșii

– 500 g cotlet de porc fără os, 2 căței de usturoi, 300 ml bulion de roșii, 300 ml supă de oase, 1 frunză de dafin, 2 linguri ulei, 1 linguriță zahăr, sare, piper, pătrunjel verde

Curățăm carnea de partea albă de la exterior, tăiem felii, ungem cu 1 lingură de ulei și presărăm cu condimente pt. carne de porc. Punem în frigider 2-3 ore. Ungem un vas termorezistent cu 1 lingură de ulei, așezăm feliile de cotlet, frunza de dafin, turnăm supa și punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 40 min. Dizolvăm zahărul în bulion, turnăm peste carne, sărăm și piperăm după gust. Ținem în cuptor 25 min. Curățăm usturoiul, zdrobim, presărăm peste carne și mai ținem în cuptor 5 min. Servim cald cu sosul din vas și presărat cu frunze de pătrunjel.

100

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Biscuiți cu usturoi și ierburi

– 2 gălbenușuri de ou, 100 g făină, 40 g unt, 2 căței de usturoi, 3 linguri mărar proaspăt tocat, 1 lingură cimbru proaspăt tocat, 2 linguri parmezan ras mic, ½ linguriță sare, apă rece, ulei

Curățăm și tăiem mărunt usturoiul. Amestecăm într-un bol făina cu parmezanul. Frecăm untul, amestecăm cu usturoiul frunzele și sarea. Punem amestecul cu făină și amestecăm cu mâinile până obținem un aluat nisipos. Punem 1 gălbenuș de ou, turnăm câte puțină apă și frământăm până obținem un aluat moale. Îi dăm formă de bilă, învelim în folie alimentară și punem în frigider 30 min. Presărăm o suprafață de lucru cu făină, întindem aluatul, pliem pe jumătate și tăiem cu o formă cercuri de 6 cm diametru. Punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei. Le ungem deasupra cu gălbenuș de ou.

IMG_8182

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 15 min., până se rumenesc. Răcim, scoatem pe un platou și servim.

405

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Macrou cu sos de roșii și ciuperci la cuptor

– 3 buc. trunchi de macrou congelat (500 g), 3 căței mari de usturoi, 5 g tarhon proaspăt/congelat, 1 conservă roșii decojite (425 ml), 100 ml bulion de roșii, 1 conservă ciuperci feliate (400 g), 2 lingurițe condimente pt. pește, 1 linguriță semințe de chimen, câte 1 linguriță piper alb măcinat, sare de mare și zahăr, 3 linguri vin alb demisec, 2 linguri ulei

Curățăm peștele de șira spinării și oase, ungem cu 1 lingură de ulei, presărăm condimentele pt. pește și lăsăm să stea 30 min.  Curățăm și tăiem usturoiul mărunt; tocăm mărunt tarhonul. Scurgem ciupercile. Tocăm mărunt roșiile. Într-o lingură de ulei prăjim 30 sec. chimenul și usturoiul. Turnăm roșiile cu bulionul, vinul, punem tarhonul, sărăm, piperăm și fierbem 2 min. Adăugăm ciupercile, amestecăm și fierbem 1 min. Umplem peștii cu ciuperci și închidem cu scobitori.

Restul compoziției turnăm într-un vas Yena, deasupra așezăm peștii.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, după 20 min. ungem cu sosul din vas și mai ținem în cuptor 5-10 min., până peștii se rumenesc. Servim calzi, cu sos.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Friptură de pui cu sos exotic de ananas

– 1 kg pulpe inferioare de pui, 1 ardei roșu mic, 2 căței de usturoi, 5 cepe verzi, 2,5 cm ghimbir, 50 g pătrunjel verde, 1/2 lingură chilli uscați și sfărâmați, coaja rasă de la 1 lămâie, 2 linguri vin alb demisec, 200 ml sos exotic de ananas, 1 lingură susan alb, 3 linguri ulei de arahide/vegetal, 1 lingură ulei de susan, câte ½ linguriță sare și piper, 500 ml apă

Fierbem pulpele în apa clocotită 15 min., scurgem, îndepărtăm pielea și uscăm prin tamponare cu hârtie absorbantă. Ținem deoparte. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, ghimbirul, ardeiul, pătrunjelul. Încingem uleiul într-o tigaie antiaderentă și călim ceapa, usturoiul, ghimbirul, ardeiul, la foc mediu, 2 min., amestecând din când în când. Adăugăm pătrunjelul, coaja de lămâie, chilli, sarea, piperul, vinul și amestecăm continuu 1 min. Turnăm sosul și fierbem 2 min. amestecând. Punem pulpele, amestecăm și fierbem 8-10 min., până se evaporă lichidul. Presărăm susanul, amestecăm, lăsăm 1 min. și stingem focul. Servim calde.

289

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui în stil roman

– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, câte 1 ardei roșu și galben, 2-3 căței de usturoi, 200 g roșii, 90 g prosciutto, 2 linguri capere, 130 ml vin alb demisec, 150 ml supă de pui, ½ leg. pătrunjel verde, oregano, cimbru, sare, piper, 2 linguri ulei de măsline

Curățăm și tăiem ardeii feliuțe, roșiile și usturoiul mărunt. Tăiem prosciutto, bucățele. Tocăm pătrunjelul. Tăiem carnea bucăți mari, sărăm și piperăm, prăjim în uleiul încins, pe toate părțile, până se rumenește. Scoatem deoparte.  În uleiul rămas călim prosciutto și ardeii 5 min. Adăugăm usturoiul, amestecăm și ținem pe foc 1 min. Punem roșiile, vinul, oregano, cimbru după gust, amestecăm și fierbem 1 min. Punem carnea, turnăm supa și fierbem sub capac, la foc mic, aprox. 15-20 min., până se înmoaie carnea. Adăugăm caperele, pătrunjelul, amestecăm și stingem focul.

288

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tajine de pui

– 4 pulpe superioare de pui (fără piele), 500 g cartofi, 200 g morcovi, 100 g țelină, 1 ceapă mare, 1 roșie, 4 bucăți porumb tânăr (dulce-acrișori- conservă), 3 căței de usturoi, 1 lingură condimente marocane, 1/2 cub concentrat de pui, sare, piper, ulei, apă

Ungem pulpele cu 1 lingură de ulei, presărăm cu condimentele marocane și punem în frigider, acoperite, 1 oră. Curățăm și tăiem ceapa ¼, apoi felii groase, cartofii cuburi, morcovii rondele groase, țelina bastonașe, usturoiul feliuțe subțiri. Curățăm roșia de coajă și cotor, o tăiem mărunt. Tăiem porumbul scurs rondele groase. Dizolvăm cubul în 200 ml apă fierbinte.

Într-un vas tajine prevăzut cu capac punem 1 lingură de ulei, pe straturi ceapa, țelina, cartofii, sărăm și piperăm după gust. Peste punem roșia, morcovii, porumbul.

Prăjim carnea în 2 linguri de ulei încălzit câte 1 min.pe fiecare parte. Punem peste legume, pe fiecare bucată presărăm feliuțe de usturoi și turnăm supa. Acoperim cu capacul, așezăm vasul pe ochiul aragazului, acoperit cu o tablă care să atenueze focul și fierbem pe foc mic aprox. 1 ½ ore, până se înmoaie carnea. La nevoie mai adăugăm supă.

285

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Plăcintă coroniță cu vinete

– pt. aluat- 180 g făină, 80 g unt, 1 praf de sare, 3-4 linguri apă rece

– pt. umplutură- 500 g vinete, 1 ceapă medie, 2 căței de usturoi, 1 ardei gras, 1 roșie mică, 130 g boabe de porumb din conservă, 1 lingură condimente Tex Mex, 2 ouă, 1 lingură ulei, 2 lingurițe sare; susan negru

Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul ardeiul; curățăm de coajă roșia și tăiem mărunt. Curățăm de coajă vinetele și tăiem cubulețe mici. Presărăm cu sare, lăsăm să stea 10 minute și scurgem bine, prin presare. În uleiul încins călim ceapa 1 minut, adăugăm ardeiul și amestecăm 1 min. Punem vinetele, roșia, condimentele și amestecăm din când în când 10 minute. Stingem focul și răcim.

Amestecăm făina cu untul, un praf de sare și apă cât să formăm un aluat. Punem deoparte 1/3, din restul întindem pe o hârtie de copt, de dimensiunea formei, astfel încât să acopere și marginile. Așezăm într-un vas Yena/tavă rotundă unsă cu ulei și înțepăm din loc în loc cu o furculiță. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 10 minute. Din aluatul pus deoparte tăiem 5 triunghiuri cu lungimea egală cu jumătate din diametrul formei. Restul aluatului îl întindem dreptunghiular, tăiem o fâșie mai lată, din care, prin rulare, formăm o floare mai mare pentru mijloc și 5 fâșii subțiri din care formăm flori mici. Le ungem cu ulei.

Amestecăm umplutura rece cu ouăle și punem în vas. Așezăm cele 3 triunghiuri cu partea unsă în sus și vârful central, unde așezăm floarea mare. Între ele punem florile mici. Peste bucățile de aluat presărăm semințe de susan negru. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15 minute, mărim focul (220)și mai ținem 5-10 minute, până aluatul se rumenește pe margini. Scoatem, răcorim 10 minute pe un grătar, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Porționăm și servim călduță/rece.

396

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Porc Balti

– o rețetă din India-

– 450 g pulpă de porc, 1 ceapă, 1 cățel de usturoi, 2,5 cm ghimbir, 1 ardei verde, 1 ardei portocaliu, 4 roșii, 2 chilli roșii, 1 lingură chimen măcinat, 1 linguriță Garam Masala, 2 linguri zeamă de lămâie, 1 lingură apă, 2 lingrui ulei vegetal, sare, coriandru proaspăt

Tăiem carnea fâșii subțiri. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul și chilli mărunt, ardeii felii subțiri, roșiile mărunt; radem ghimbirul.  Într-o tigaie cu fundul gros, turnăm 1 lingură de ulei și prăjim ceapa, la foc mic, amestecând din când în când, aprox. 8-10 min., până devine aurie. Mărim flacăra la mediu, punem usturoiul, ghimbirul, chilli, carnea și gătim 5 min., amestecând ocazional. Scoatem deoparte și ținem la cald. Turnăm 1 lingură de ulei în tigaie, punem ardeii și gătim la foc mediu, 5 min., amestecând din când în când. Prrsărăm Garam masala, chimenul, amestecăm 1 min. Adăugăm roșiile, turnăm apa, zeama de lămâie, sare după gust și amestecăm continuu 3 min. Punem carnea, amestecăm și ținem pe foc 1-2 min., până se încălzește. Servim presărată cu coriandru tocat.

96

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)