Aripioare crocante cu susan

– 700 g aripioare de pui, 2 ouă mici, 30 g făină, 30 g pesmet, 30 g semințe de susan alb, câte 1 linguriță boia de ardei și praf de usturoi, câte ½ linguriță are și piper, ulei

Îndepărtăm vârful aripioarelor apoi tăiem ½. Ungem o tavă mare cu ulei. Batem bine ouăle. Separat amestecăm restul ingredientelor mai puțin uleiul. Trecem aripioarele prin ouă apoi prin amestecul cu susan astfel încât să le acopere toată suprafața. Le așezăm în tavă la distanță una de cealaltă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute. Întoarcem pe cealaltă parte, mărim flacăra (200), ținem în cuptor până se rumenesc și crusta devine crocantă, aproximativ 20 minute. Servim imediat cu garnitură/sos la alegere.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu fasole verde

– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, 350 g fasole verde congelată, 4 căței de usturoi (7 g), 600 g ardei roșu feliat, 1 lingură praf de curry, 1 linguriță semințe de susan alb, ¼ linguriță piper negru măcinat, ½ linguriță sare, 3 linguri ulei de susan

Tăiem carnea bucăți mai mari, amestecăm cu praful de curry și 2 linguri ulei. Acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Curățăm usturoiul, tăiem mărunt. Încălzim pe foc mare o lingură de ulei și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem carnea și prăjim pe toate părțile 2 minute. Adăugăm ardeiul, fasolea congelată, piperul, sarea, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu aproximativ 12-15 minute, până carnea se înmoaie și se evaporă lichidul. Presărăm semințele de susan, amestecăm și stingem focul. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu dovlecei și susan

– 200 g paste spirale mici, 250 g dovlecei, 70 g ceapă roșie, 100 g ardei grași, 50 g șuncă afumată, 1 lingură condimente tsatsiki, 1 lingură semințe de susan alb, 2 linguri ulei de susan, sare, apă
Clocotim 1,5 l apă și fierbem pastele 8 minute. Scurgem și punem de o parte. Tăiem șunca mărunt. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ardeii feliuțe. Spălăm bine dovleceii și tăiem felii lungi. Încălzim uleiul pe foc mare și prăjim ceapa 1 minut. Adăugăm șunca, reducem flacăra la mediu și amestecăm 1 minut. Punem dovleceii, condimentele tsatsiki, sare după gust, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5-7 minute. la nevoie adăugăm puțină apă. Adăugăm pastele, semințele de susan și prăjim pe foc mare 2 minute, amestecând continuu. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Fenicul cu morcovi și germeni de fasole Mung

– 1 bulb de fenicul (aproximativ 300 g), 100 g morcovi, 100 g germeni de fasole Mung (conservă), 50 g ceapă roșie, 1 lingură semințe de fenicul, 1 lingură semințe de susan alb, 1 linguriță boabe de piper verde, sare, 2 linguri ulei, apă

Curățăm feniculul, tăiem ¼ apoi feliuțe subțiri. Scurgem mugurii de fasole. Curățăm și tăiem ceapa feliuțe subțiri, morcovii bastonașe subțiri. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim semințele de fenicul 30 secunde. Punem ceapa, reducem flacăra la mediu și amestecăm 1 minut. Adăugăm morcovii, piperul și amestecăm 1minut. Punem feniculul, ½ linguriță sare, turnăm 100 ml apă, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem 10 minute. Adăugăm germenii de fasole, semințele de susan, sare după gust și amestecăm din când în când 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Fursecuri cu susan

– 250 g făină, 250 g nuci măcinate, 180 g zahăr, 220 g margarină, semințe de susan

Tăiem margarina bucățele, amestecăm cu zahărul, făina, nucile până obținem un aluat moale. Îi dăm formă de bilă, învelim în folie alimentară și punem în frigider 30 minute. Cu mâinile umede formăm biluțe pe care le tăvălim în susan și le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 20 minute până se rumenesc.  Răcim, transferăm pe un platou și servim. Putem păstra într-o cutie închisă etanș.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chifle floare cu varză și mușchi afumat

– floare din 7 chifle, 250 g varză dulce, 100 g mușchi de porc afumat, 1 ardei capia roșu, 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt, 100 g iaurt, sare, piper, semințe de susan alb, margarină

Tăiem mușchiul în 7 felii. Curățăm varza, ardeiul și tăiem mărunt. Amestecăm varza cu ardeiul, pătrunjelul, iaurtul, sare și piper după gust.  Tăiem floarea de chifle ½ pe grosime. Ungem baza la exterior cu margarină și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem ½ varză, deasupra așezăm feliile de mușchi și presărăm 1 lingură semințe de susan.

Acoperim cu restul de varză peste care așezăm partea superioară a chiflelor. O ungem la exterior cu margarină și presărăm susan. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu până se rumenește, aproximativ 15-20 minute. Servim chiflele calde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tăiței Soba cu legume, piept de pui și susan

– 150 g tăiței Soba, 450 g legume chinezești congelate, 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă roșie mică (40 g), 1 cățel de usturoi mare (5 g), 2 linguri sos de soia, 2 linguri susan alb, 1 linguriță ghimbir praf, 1 linguriță amestec de ierburi aromate cu piper Sichuan, 2 linguri ulei de susan, sare, apă

Tăiem pieptul de pui cuburi cu latura de 1 cm, punem într-un bol, amestecăm cu ¼ linguriță sare, ½ linguriță amestec de ierburi aromate cu piper Sichuan, 1 lingură ulei de susan și punem de o parte.

Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Prăjim sec semințele de susan. Clocotim 2 l apă, punem tăițeii, fierbem 4 minute, scurgem și punem de o parte.

Încălzim un Wok pe foc mediu, prăjim carnea pe toate părțile până își schimbă culoarea, aproximativ 2 minute, scoatem și ținem de o parte. Turnăm în Wok 1 lingură ulei de susan și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem ceapa și amestecăm 1 minut. Adăugăm legumele congelate, mărim flacăra la mare și amestecăm din când în când 5 minute. Punem carnea, turnăm sosul de soia, presărăm praful de ghimbir, ½ linguriță amestec de ierburi aromate cu piper Sichuan și gătim 3 minute. Adăugăm tăițeii și amestecăm 2 minute. Presărăm semințele de susan și amestecăm 1 minut. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu spanac și tăiței de orez

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 100 g tăiței de orez, 200 g frunze de spanac congelat, 1 ceapă verde, 1 cățel de usturoi, 7 g ghimbir, 5 linguri sos de soia Indonezia, 2 linguri semințe de susan alb, ulei de susan, sare

Tăiem carnea fâșii, amestecăm cu 1 lingură sos de soia și 1 linguriță ulei de susan. Curățăm ceapa, usturoiul, ghimbirul și tăiem mărunt. Decongelăm frunzele de spanac și scurgem. Clocotim 2 l apă, stingem focul, punem tăițeii, acoperim cu capac și lăsăm să stea 7 minute.

Încălzim 1 lingură ulei de susan într-o tigaie teflonată punem usturoiul, ghimbirul și prăjim 30 secunde. Adăugăm ceapa și amestecăm 1 minut. Punem carnea și gătim 3 minute amestecând din când în când. Adăugăm spanacul, acoperim cu capac și fierbem 4 minute. Scurgem tăieții, punem în tigaie, turnăm 4 linguri sos de soia, sărăm după gust, amestecăm și fierbem descoperit, pe foc mediu, 3 minute. Adăugăm semințele de susan și amestecăm 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză chinezească cu mușchi file afumat

– 150 g varză chinezească, 60 g mușchi file afumat, 25 g ardei portocaliu curățat, 25 g ardei verde curățat, 30 g măsline negre fără sâmburi, 100 g iaurt gras, 1 lingură semințe de susan alb, 1 linguriță piper verde zdrobit, ½ linguriță sare, 1 linguriță ulei de susan

Curățăm varza și tăiem tăiței, partea groasă mărunt. Tăiem măslinele rondele fine, mușchiul file bastonașe, ardeii feliuțe. Amestecăm iaurtul cu sarea, piperul și uleiul de susan. Prăjim sec semințele de susan 30 secunde. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, acoperim, punem în frigider 30 minute apoi servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește cu tăiței și legume chinezești

– 400 g file de cod, 100 g tăiței de orez, 250 g mix legume chinezești congelate, 100 g fasole verde congelată, 2 căței de usturoi (5 g), 5 g ghimbir, 3 linguri sos de pește, 1 lingură sos de soia, 1 lingură semințe de susan alb, 1 linguriță praf de mango, 2 lingurițe condiment chinezești pentru pește, 1 lingură ulei de susan, apă

Tăiem peștele bucăți mai mici (2 cm), presărăm condimentele pentru pește și lăsăm să stea 20 minute. Clocotim 2 l de apă, stingem focul, punem tăițeii, acoperim și lăsăm să se înmoaie 5 min. Curățăm usturoiul ghimbirul și tăiem mărunt. Le prăjim în uleiul încins 30 secunde, adăugăm legumele congelate, fasolea verde, turnăm 4 linguri apă, acoperim cu capac și fierbem la foc mediu 5 minute. Punem peștele, turnăm sosul de pește, amestecăm, acoperim și ținem pe foc 5 minute. Scurgem tăițeii. Presărăm praful de mango, semințele de susan, adăugăm tăițeii, sosul de soia, amestecăm și gătim descoperit 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)