Drob din cartofi și fasole verde

– 1 kg cartofi, 300 g fasole verde, 3 ouă, 1 lingură unt (25 g)+pt. formă, 170 g brânză Feta, 2 linguri frunze de țelină uscată, 2 căței de usturoi, 1 morcov (100 g), sare, piper negru, 1-2 linguri brânză rasă pt. paste

Fierbem separat cartofii, 2 ouă, fasolea și morcovul. Curățăm cartofii, mărunțim ca pt. piure. Tăiem jumătate din fasole mărunt. Le mestecăm cu untul, 1 ou fiert, 2 ouă crude, telemeaua rasă, sare, piper după gust, frunzele de țelină și mixăm la viteză mică. Curățăm usturoiul, pisăm și amestecăm cu fasolea lăsată de o parte. Ungem cu unt o formă de chec, o tapetăm pe fund cu hârtie de copt și punem fasolea cu usturoi. Întindem jumătate din compoziția cu cartofi. Așezăm pe mijloc, în lungime morcovul. Acoperim cu restul compoziției cu cartofi și presărăm brânza rasă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 50 min., până se rumenește ușor. Lăsăm să se răcorească și scoatem prin răsturnare.

IMG_4732

Așezăm drobul pe o tavă de servit răsturnându-l iar. Porționăm și servim.

214

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din varză și măsline cu anșoa

– ¼ varză Bok Choy, 1 morcov, ½ ardei roșu, ½ ardei iute verde, 50 g măsline verzi umplute cu anșoa, 2 fire ceapă verde, 1 ou, 1/3 leg. pătrunjel verde, semințe de la ¼ rodie, 1 lingură sos de stridii (oyster), 1 lingură ulei de rapiță

Curățăm și tăiem varza tăiței, morcovul bastonașe, ceapa fâșii pe diagonală, ardeiul feliuțe, tocăm mărunt pătrunjelul. Fierbem oul, tăiem rondele, iar partea albă de la capete mărunt. Într-un bol amestecăm varza, morcovul, ardeiul, albușul de ou, ceapa, pătrunjelul cu sos și ulei. Decorăm cu rondele de ou, măsline și semințe de rodie. Punem în frigider 2 ore, apoi servim.

180

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de conopidă cu chimen

– 1 conopidă (500 g), câte 1 răd. de pătrunjel și păstârnac, 1 morcov, 1 ceapă, 1 cățel de usturoi, ½ leg. pătrunjel verde, 1 ardei gras, 2 cm ghimbir, 1 lingură chimen, 1 linguriță boabe de coriandru, 1 lingură ulei, sare, 1 linguriță piper Sechuan, 2 l apă

Curățăm coniopida, vom folosi floretele tăiate bucăți mari. Curățăm și tăiem ardeiul, rădăcinoasele, usturoiul, ghimbirul mărunt, tocăm pătrunjelul. Fierbem conopida în apă clocotită cu sare, aprox. 10 min. și scoatem cu paletă într-un bol. Ținem la cald. În uleiul încins prăjim 3 sec. chimenul și coriandrul, adăugăm usturoiul, ghimbirul și amestecăm 3-5 sec. Punem morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ardeiul, sare, piper și amestecăm 2-3 min. Turnăm câteva linguri din supa de conopidă și fierbem sub capac, până se înmoaie. Punem acerst amestec în oala cu zeamă d econopidă și fierbem 5 min. Stingem focul, adăugăm conopida, pătrunjelul verde și lăsăm să stea, sub capac, 5 min. Servim simplă/cu iaurt.

73

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare indiană de ardei capia

– 5 ardei capia roșii, 1 morcov, 5 cm praz, 1 ceapă, 1 bucățică ghimbir, câte 1 linguriță semințe de chimen, coriandru și fenicul măcinate, ½ linguriță turmeric, ¼ linguriță sare, 500 ml apă, pătrunjel verde

Curățăm și tăiem ardeii fâșii subțiri, radem mare morcovul, tocăm mărunt ceapa, prazul, ghimbirul și pătrunjelul verde. În uleiul încins prăjim semințele de chimen până pocnesc, adăugăm ceapa, prazul, ghimbirul, călim 2 min. apoi morcovul, amestecăm și lăsăm 2 min. Adăugăm coriandru, turmeric, sare, fenicul, ardeii și amestecăm bine. Turnăm apa și fierbem sub capac, la foc mediu, aprox. 15-20 min. Presărăm pătrunjelul și stingem focul.

153

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de pui cu dovlecei

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 fir de ceapă verde, 1 cm ghimbir, ½ ardei roșu, 1 morcov, 1 dovlecel mic, 2 linguri ulei de arahide, 1 lingură cu vârf curry, 2 linguri amidon alimentar, câte 1 linguriță coriandru pudră, cimbru uscat și chimen praf, 1 vârf de linguriță curcuma, 2 linguri sos de soia, 3-4 linguri apă

Tăiem carnea fâșii. Curățăm și tăiem ceapa, ghimbirul mărunt, ardeiul cubulețe, morcovul și dovlecelul bastonașe.
În uleiul încins prăjim ceapa și ghimbirul 1 min. Adăugăm carnea și prăjim până se înmoaie. Punem ardeiul, morcovul, puțină apă și fierbem 4 min. Adăugăm dovlecelul și fierbem 3 min. Punem coriandru, cimbru, chimen, curcuma, curry, sosul de soia, amidonul și amestecăm până se îngroașă. Servim cald cu garnitură de orez mozaic.

IMG_4218

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de vară cu varză

– 250 g varză dulce, 1 castravete, 1 morcov, 1 roșie mare, 50 g șuncă Praga, 15 măsline negre, 1 leg. pătrunjel verde, 2 linguri sos Worcester, sare, piper negru, 1-2 linguri ulei de rapiță

Curățăm și tăiem varza tăiței, morcovul ½ pe lungime, apoi felii, castravetele cuburi, roșia bucăți, șunca tăiței, pătrunjelul mărunt. Le amestecăm într-un bol cu măslinele, sare, piper, sos și ulei. Lăsăm să stea 30 min. și servim. Putem păstra la frigider.

160

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de pătrunjel cu iaurt și porumb prăjit

– mijlocul de la o salată verde, 2 leg. pătrunjel verde, 3 cepe verzi (partea albă), 1 morcov, 100 g iaurt, 100 g porumb prăjit, 10 măsline negre, 1 lingură sos Worcester

Curățăm și tăiem salata verde tăiței, ceapa feliuțe, morcovul cubulețe, măslinele și pătrunjelul mărunt. L amestecăm într-un bol cu porumbul, iaurtul, turnăm sosul și omogenizăm. Servim după 15 min.

159

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pad Thai Gung

-tăiței de orez cu creveți, o rețetă din Thailanda-

– 200 g creveți, 200 g tăiței de orez, 5 fire ceapă verde, 5 căței de usturoi, 2 baby dovlecei, 1 morcov, câte 3 linguri sos de soia și sos de pește, 3 linguri tamarind, 1 lingură zahăr brun, 2 ouă, 1 lime, 1 lingură fulgi de ardei iute/1 ardei iute, 3 linguri ulei pt. wok

Spălăm dovleceii și tăiem capetele. Curățăm și tăiem felii 4 cepe și usturoiul, tăiem pe lung, apoi fâșii lungi și subțiri morcovii și dovleceii. Într-o crăticioară amestecăm zahărul cu zeama de lime, sosurile și tamarind (eu nu am avut tamarind), le punem la foc mic, amestecând, până se topește zahărul. Înmuiem tăițeii în apă clocotită, sub capac, 5 minute, apoi scurgem. Prăjim în 2 linguri de ulei încins ceapa și usturoiul 30 secunde. Adăugăm dovleceii, morcovul și mai ținem pe foc 3 minute. Punem creveții și amestecăm 1-2 minute. Scurgem tăițeii îi adăugăm peste creveți și amestecăm. Turnăm amestecul de sosuri, ardeiul iute tocat mărunt, amestecăm, împingem spre marginile wokului. În mijlocul liber turnăm 1 lingură de ulei, spargem ouăle, le amestecăm până încep să se întărească, apoi amestecăm repede cu restul compoziției și luăm de pe foc. Servim imediat presărați cu 1 fir de ceapă verde tăiat mărunt.

76

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din linte verde

– 150 g linte verde din conservă, 1 ceapă verde, 1 roșie, 1/3 ardei roșu, 1 leg. pătrunjel verde, 150 g iaurt, 1 morcov, 1 linguriță chimen măcinat, 1 lingură ulei cu chilli, sare, piper negru

Spălăm și scurgem bine lintea. Curățăm și tăiem ardeiul și roșia cubulețe, ceapa și morcovul mărunt, tocăm pătrunjelul. Într-un bol amestecăm lintea cu ardei, pătrunjle, piper. În uleiul încins călim ceapa și morcovul 2 min. Adăugăm iaurtul, sare, chimen, amestecăm, punem roșia și mai ținem la foc mic 1 min., amestecând din când în când. Caldă o amestecăm în bol și omogenizăm. Servim rece.

142

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de salată verde și măcriș

– 1 salată verde mare, 1 mână de măcriș, 1 fir usturoi verde, 1 leg. ceapă verde, 1 morcov, 1 păstârnac, ½ leg. frunze de fenicul, 3 fire tarhon, 1 linguriță semințe de chimen, 300 g chefir, 1 lingură ulei, sare, piper negru

Spălăm și scurgem salata și măcrișul. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul și măcrișul; măcinăm cu robotul morcovul și păstârnacul; tocăm feniculul și tarhonul. Prăjim sec semințele de chimen până încep să pocnească, le punem de o parte. În ulei călim ceapa, usturoiul, amestecăm 1 min., adăugăm măcrișul și omogenizăm. Turnăm apa, aducem la punctul de fierbere, punem salata ruptă bucăți, sare, piper și dăm 2 clocote. Punem morcovul, păstârnacul și fierbem 5 min. Amestecăm feniculul cu tarhonul și chefirul. Turnăm amestecul în oală, omogenizăm și stingem focul. Servim caldă.

65

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)