Supă de vită cu germeni de fasole Mung

– o rețetă din China –

– 500 g oase de vită, 250 g carne de vită, 1 ceapă, 2 fire ceapă verde, 4 cm ghimbir, 4 boabe de cardamom, 2 buc. anason stelat, 1 baton scorțișoară, 1 linguriță sare, 1 lingură sos de pește, 1 borcan germeni de fasole Mung (180 g net), piper alb, pătrunjel verde, lămâie, 4 l apă; crutoane

Într-o oală turnăm apa rece punem oasele, cardamomul, anasonul, scorțișoara, 1 linguriță sare, ceapa curățată și tăiată ¼, ghimbirul curățat și fierbem până dă în clocot, apoi la foc mic, spumând. Adăugăm carnea de vită, când clocotește turnăm sosul de pește, reducem flacăra la mic și fierbem aproximativ 4 ore, până carnea se înmoaie. Strecurăm supa, punem în oală, adăugăm germenii de fasole, sărăm după gust și fierbem 10 minute. Tăiem carnea fâșii subțiri, o amestecăm în supă și stingem focul. Servim presărată cu piper, pătrunjel tocat, rondele de ceapă verde, crutoane. Putem să acrim cu zeamă de lămâie.

44

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește în stil marocan

– 1 kg pește (eu mreană), 3 morcovi, 3 ardei grași, 5 căței de usturoi, 250 g passatta de roșii, 3 linguri zeamă de lămâie, 1 linguriță zahăr, câte ½ linguriță curcuma, ghimbir pudră și coriandru măcinat, 1 linguriță boia dulce, 50 ml ulei, 3 linguri pătrunjel verde tocat, sare

Curățăm peștele,  îndepărtăm capul și coada, tăiem bucăți mai mari, stropim cu zeama de lămâie și punem de o parte. Curățăm și tăiem morcovii rondele, ardeii feliuțe, tocăm mărunt usturoiul și pătrunjelul. Într-o cratiță adâncă punem pe fund un strat din jumătatea cantitatea de morcovi, ardei usturoi, deasupra bucățile de pește, presărăm 1/2 linguriță sare și zahărul. Turnăm passata de roșii și deasupra punem restul de ardei, morcovi, usturoi. Încălzim uleiul într-o tigaie, punem curcuma, boiaua, ghimbirul, coriandrul, amestecăm și turnăm acest ulei aromat în cratița cu pește. Adăugăm un pahar de apă și punem la fiert. Când clocotește, reducem focul la mic și fierbem 20 minute. Sărăm după gust și mai fierbem 20 minute. Adăugăm pătrunjelul, amestecăm, stingem focul, lăsăm să stea 10 minute și servim.

IMG_0765

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă Thai de cocos cu pui

– o rețetă din Thailanda –

– ½ piept de pui dezosat, fără piele, 1 cutie lapte de cocos (200 ml), 250 ml supă de pui, 15 g ghimbir, 1 lingură lemongrass pudră, 1 ardei iute verde, 1 linguriță zahăr brun, 2 lingurițe sos de pește,  lămâie, pătrunjel verde

Tăiem carnea cuburi. Curățăm și tăiem ghimbirul și ardeiul iute mărunt. Într-o oală amestecăm laptele de cocos cu supa, punem la foc mediu, amestecând până se omogenizează. Când dă în clocot adăugăm ghimbirul, fierbem 5 min. și strecurăm în altă oală. Punem iar pe foc, adăugăm carnea, ardeiul iute, zahărul, sosul de pește, lemongrass, când clocotește lăsăm să fiarbă, la foc mediu, 10 min. Servim cu zeamă de lămâie și ornată cu pătrunjel.

42

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de rață caramelizat

– 1 piept de rață dezosat, 100 ml sos de soia, 2 portocale, 100 g miere de albine, 3 cm ghimbir, 1 linguriță condimente 5 arome chinezești

Crestăm partea cu piele pe diagonală.

IMG_0685

Turnăm sosul de soia, acoperim și ținem în frigider 1 oră. Prăjim, fără ulei, aprox. 3-4 min. pe fiecare parte (în funcție de cât de suculentă dorim să fie). Curățăm ghimbirul și radem. Stoarcem portocala, amestecăm sucul cu sosul de marinat, mierea, ghimbirul și condimentele.

IMG_0689

Scoatem pielea, așezăm carnea într-o tavă și turnăm amestecul peste.

IMG_0692

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 15-20 min., până se caramelizează sosul din tavă. Tăiem felii și servim cu sosul caramel din tavă. (eu am ținut-o mai mult pt. că prefer carnea bine gătită)

118

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă chinezească de creveți

– 60 g tăiței chinezești, 100 g creveți, 1 tijă apio, ½ ardei roșu, câte 1 lingură sos de soia, sos de stridii și oțet de orez, ½ linguriță ghimbir pudră, amestec 5 arome, 1l apă

Curățăm și tăiem țelina bucățele, ardeiul feliuțe. Turnăm apa într-o oală, punem  creveții, țelina, ardeiul și aducem la punctul de fierbere. Când clocotește adăugăm condimentele, sosul de soia și fierbem 10 minute. Adăugăm tăițeii și fierbem 3 minute. Punem sosul de stridii, ghimbirul, oțetul, opțional condimente iuți, amestecăm 1 minut și stingem focul.  Servim imediat.

39

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tajine de pui cu măsline verzi și lămâi murate

– 8-10 pulpe de pui superioare dezosate și fără piele,  1 ceapă roșie mare, 2 lămâi murate, 200 g măsline verzi fără sâmburi, câte 1 linguriță scorțișoară măcinată și ghimbir pudră, 1/2 linguriță șofran, sucul de la 1/2 lămâie, 1 leg. pătrunjel verde, 1 leg. coriandru verde, 3 linguri ulei de măsline, 1 lingura mare de unt (sau ghee), 300 ml supa de pui, sare, piper negru, ½ ardei roșu opțional

În vasul de tajine încingem untul și uleiul, i rumenim carnea pe toate părțile și scoatem de o parte, apoi călim ceapa tăiată feliuțe, ardeiul cubulețe și toate condimentele câteva minute, până se înmoaie. Adăugăm carnea, completăm cu supă cât să ajungă la nivelul cărnii, adăugăm lămâile murate curățate de pielițe și tăiate bucățele, coaja tocată mărunt și acoperim cu capac.

IMG_0560

Punem vasul pe ochiul de aragaz acoperit cu o plită și fierbem pe foc mic aprox. 1 oră, până scade lichidul la jumătate. Dacă nu e făcută carnea și a scăzut prea mult zeama, mai adăugăm supă. Punem sucul de lămâie, măslinele și fierbem 10 min., până se îngroașă sosul. Punem coriandrul, frunzele tocate, amestecăm și stingem focul. Porționăm și servim. Putem păstra în frigider.

116

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de morcovi picantă cu usturoi și chimen

– 7-8 morcovi, 1 leg. pătrunjel verde, 4/5 căței mici de usturoi, 1 lingură semințe de chimen, ¼ linguriță ghimbir ras, 1 lingură ulei de măsline, sare, piper, apă

Curățăm morcovii, tăiem rondele groase și fierbem în apă cu sare cât să-i acopere, până se înmoaie. Adăugăm ghimbir, chimen, usturoiul întreg și clocotim 2-3 min. Cu blenderul facem o pastă, o amestecăm bine cu zeama, adăugăm sare, piper, ulei și fierbem 2 min. La sfârșit adăugăm pătrunjelul tocat mărunt și oprim focul. Servim cu zeamă de lămâie și crutoane.

38

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui cu sos cremos

-o rețetă din India de Nord-

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, câte 0,5 g cuișoare măcinate, scorțișoară măcinată, foi de dafin rupte mic, câte 1 g cardamom negru, fenugrec (kasoori methi), câte 2 g sofran, sare, cardamom verde, câte 5 g boia iute, pudră de chimen, pudră de coriandru, garam masala, 20 g ghimbir proaspăt, 15 g zahăr, câte 50 g roșii și ceapă albă, câte 100 g smântână, sos de roșii, unt de arahide, pătrunjel verde

Într-un bol amestecăm condimentele, sare, zahăr, foi de dafin. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, ghimbirul și roșia. Tăiem pieptul cuburi, le prăjim în uleiul încins împreună cu condimentele, aprox. 2-3 min., până se înmoaie. Adăugăm ghimbirul, ceapa, amestecăm, apoi roșia și mai ținem pe foc 1 min. amestecând continuu. Punem untul de arahide, amestecăm până se topește, turnăm sucul de roșii, apoi smântâna și amestecăm până se formează un sos dens. Oprim focul și servim cu orez simplu și presărat cu pătrunjel verde tocat.

112

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de mazăre și telemea

-o rețetă din India-

– 300 g mazăre congelată, 300 g brânză telemea slab sărată, 100 g passata de roșii 3 linguri de iaurt, 3 linguri ulei, sare, 2 cepe, 3 căței de usturoi, 1 foaie de dafin, câte ½ linguriță chimion măcinat, coriandru măcinat, turmeric, scorțișoară, câte ¼ linguriță boabe de piper negru și praf de chilli, 1 linguriță cardamom verde praf, 3 cuișoare, 5 cm de ghimbir, 250 ml apă

Curățăm și tăiem ceapa bucăți mari, usturoiul și ghimbirul bucățele, rupem foaia de dafin bucățele și le facem o pastă cu blenderul, apoi le amestecăm cu condimentele și 2 linguri de apă. Călim pasta în uleiul încins, la foc mic, amestecând din când în când, până arată uscată, aprox. 10 min. Adăugăm passata, fierbem 3 min., apoi apa și fierbem sub capac 5 min. Punem brânza tăiată cubulețe, mazărea și fierbem sub capac, la foc mic, 15 min., până scade sosul. Adăugăm iaurtul, amestecăm bine și fierbem la foc mic 2-3 min. (să nu clocotească). Servim caldă.

81

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de gulii cu chimen

– 1 gulie (aprox. 300 g), 150 g morcovi, ½ fir de praz, 1 tijă apio cu frunze, 1 lingură chimen măcinat, ¼ linguriță Garam Masala, 1 bucată ghimbir 3 cm, 1 lingură ulei, 1 lingură Secretul Gustului, apă, 100 g paste Semola, opțional ardei iute verde

Curățăm și tăiem prazul și ghimbirul mărunt, morcovii rondele fine, apio feliuțe și frunzele mărunt, gulia cubulețe. În uleiul încins prăjim chimenul cu ghimbirul și Garam Masala 20 secunde, adăugăm prazul, morcovii, turnăm puțină apă și fierbem sub capac 2-3 minute. Adăugăm tija de apio, gulia, Secretul Gustului, apă cât să acopere de două ori și fierbem sub capac 10 minute. Punem pastele și continuăm fierberea, fără capac, până acestea se înmoaie. Porționăm, presărăm frunzele de fenicul, opțional rondele de ardei iute și servim.

37

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)