Piure de năut

– 150 g năut, 1 morcov (80 g), 20 g țelină, 1 roșie mică, 1 linguriță semințe de chimen, 1 lingură ulei, sare, piper

Înmuiem năutul în apă până a doua zi, scurgem și fierbem în apă cu ½ linguriță turmeric până e gătit dar nu se sfarmă boabele. Scurgem și ținem deoparte.

Curățăm și tăiem morcovul bucățele, fierbem în apă cu sare până se înmoaie. Scurgem și păstrăm zeamă. Curtățăm roșia de pieliță și semințe, tăiem mărunt. Amestecăm năutul cu morcovul, țelina, roșia, turnăm puțină zeamă de legume și pasăm cu blenderul până obținem un piure. Prăjim sec chimenul, amestecăm în piure, sărăm, piperăm după gust, amestecăm cu uleiul și servim ca garnitură.

253

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Tandoori Murgh

-o rețetă din India-

– 1 kg carne de pui, 200 g iaurt, 150 ml zeamă de lămâie, 2 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, câte 1 linguriță nucșoară și chimen măcinat, ½ linguriță ardei iute tocat, 2 lingurițe sare

Îndepărtăm pielea și tăiem carnea bucăți, în cazul meu am tăiat pulpele ½. Fiecare bucată o crestăm din loc în loc. Curățăm și tăiem mărunt usturoiul și ghimbirul, le amestecăm într-un bol cu restul ingredientelor. Punem carnea în bol și o acoperim cu compoziția. Ținem în frigider de azi pe mâine.

IMG_1462

Îndepărtăm surplusul de marinadă, ungem fiecare bucată cu puțin ulei și le așezăm pe grătarul unei tăvi.

IMG_1470

Prăjim în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 20-25 min., întorcându-le din când în când, până carnea se pătrunde. Servim calde cu garnitură.

219

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncărică de ciuperci cu porumb

– 300 g ciuperci Champignon, 250 g boabe de porumb din conservă, 1 ceapă mică, 1 cățel mare de usturoi, 3 cm ghimbir, 1 linguriță chimen, 1 borcan sos dulce-acrișor (420 g), ½ leg. frunze de fenicul, 1 lingură ulei, sare

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul, ghimbirul mărunt, ciupercile bucăți mai mari; tocăm frunzele. Spălăm cu apă rece porumbul și scurgem. Călim în ulei ceapa, usturoiul și ghimbirul 1 min. Punem ciupercile și fierbem sub capac aprox. 15 min., până încep să se înmoaie. Adăugăm porumbul și fierbem descoperit 3-4 min. Turnăm sosul, sărăm după gust, dăm un clocot, presărăm feniculul, amestecăm și stingem focul. Servim caldă, simplă/cu paste.

226

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciuperci brune cu dovlecel

– cozile de la 500 g ciuperci brune, 1 usturoi verde, 1 ceapă verde-partea albă, ½ ardei gras roșu, 1 dovlecel mic, 2 linguri sos de soia, 1 linguriță chimen măcinat, 1 lingură ulei, ½ linguriță sos Peri Peri, 50 ml apă

Curățăm codițele ciupercilor și ținem în apă cu puțin oțet până le gătim. Curățăm și tăiem ceapa ½, apoi felii subțiri, usturoiul mărunt, ardeiul feliuțe subțiri, dovlecelul cuburi. Prăjim ceapa, usturoiul și chimenul în uleiul încins, punem ardeii și amestecăm până încep să se prindă de cratiță și să devină ca un sos. Adăugăm ciupercile, sosul de soia, puțină apă și fierbem sub capac, la foc mai mic, aprox. 10 min., până ciupercile încep să se înmoaie. La nevoie turnăm câte puțină apă. Punem dovlecelul și fierbem sub capac  4 min., până scade total zeama. Servim calde.

219

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză roșie cu alune wasabi

– ½ varză roșie (aprox. 300 g), 1 ceapă verde, 1 linguriță zahăr, 1 lingură rasă chimen măcinat, 2 linguri oțet de mere, 1 lingură ulei de rapiță, sare, 50 g alune wasabi

Curățăm și tăiem varza tăiței, ceapa rondele fine, le amestecăm cu sarea, 1 lingură de oțet și lăsăm să stea 1 oră. Dizolvăm zahărul într-o lingură de oțet, amestecăm cu varza, turnăm uleiul, omogenizăm, presărăm alunele și servim.

233

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Mâncare de pui cu lobodă

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 leg. lobodă roșie, 2 cepe verzi-partea verde, 1 fir de usturoi verde, câte 1 linguriță chimen și coriandru măcinate, 3-4 linguri bulion de roșii, 1 lingură de ulei, sare, piper, apă

Tăiem carnea cubulețe, sărăm, piperăm și ținem de o parte 15 min. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul și  loboda.  Prăjim usturoiul în uleiul fierbinte 30 sec., adăugăm carnea, ceapa și amestecăm până își schimbă culoarea. Trnăm 4-5 linguri de apă, punem loboda, chimenul, coriandrul și fierbem la foc mediu, sub capac, aprox. 10 min., până se înmoaie carnea. Adăugăm bulionul și fierbem descoperit până scade sosul. Servim simplă, cu smântână/iaurt.

209

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripioare de pui cu chimen și lămâie

– 5-6 aripioare de pui, 1 cățel de usturoi, 1 linguriță chimen, 1 lingură miere, 2 linguri zeamă de lămâie, 1 lingură ulei de măsline, sare, piper

Îndepărtăm vârful aripioarelor și le tăiem ½. Curățăm usturoiul, zdrobim, amestecăm cu sare, piper, ulei, zeama de lămâie, chimenul, punem carnea  și o marinăm 1 oră în frigider. Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 30 min. Scoatem, ungem cu miere și punem în cuptor încă 10 min., până se rumenesc. Servim calde.

204

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui indian Korma

– 700 g piept de pui dezosat și fără piele, 2 cepe, 3 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, 200 g alune caju, 3-4 linguri nucă de cocos, 400 ml lapte de cocos, 2 linguri bulion de roșii, 1-2 linguri zahăr, 2 lingurițe Garam Masala, 6 semințe cardamom, 1 baton de scorțișoară, 4 cuișoare, câte ½ linguriță coriandru și chimen măcinate, 1 lingură ulei de cocos, 250 ml apă, sare, piper verde, coriandru/pătrunjel verde

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul și ghimbirul mărunt; tocăm frunzele. Tăiem carnea cuburi. Prăjim în ulei scorțișoara, cuișoarele, cardamomul 30 sec., adăugăm ceapa, usturoiul, ghimbirul și amestecăm 1 min. Adăugăm carnea și prăjim pe toate părțile până își schimbă culoarea. Presărăm Garam Masala, chimenul, coriandrul praf, amestecăm, apoi turnăm apa, bulionul și fierbem la foc mediu 30 min., până se înmoaie carnea. La nevoie punem câte puțină apă. Punem alunele, nuca de cocos, zahărul, laptele de cocos, sare, piper, frunzele tocate și fierbem 10 min. Servim cu garnitură de orez simplu.

201

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Linte cu castraveți la cuptor

– 250 g linte verde, 150 g castraveți proaspeți, 1 ceapă, 1 cățel de usturoi, 1 lingură chimen, 150 g cașcaval, 3 ouă, 2 linguri smântână, ½ leg. pătrunjel verde, 1 linguriță oțet, câte 1 linguriță de sare și piper alb, 1 lingură tarhon uscat, ulei

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, castraveții cubulețe. Batem ouăle, amestecăm cu smântâna și omogenizăm. Radem mare cașcavalul.

Spălăm bine lintea, scurgem, apoi fierbem în apă cu oțet, aprox. 25 min. și scurgem. Într-o lingură de ulei călim ceapa și usturoiul 1 min., adăugăm castraveții, tarhonul și amestecăm 2 min., până nu mai au zeamă.  Amestecăm lintea cu castraveții, 125 g cașcaval, sare și piper. Punem compoziția într-o formă Yena unsă cu ulei. Turnăm uniform ouăle și presărăm restul de cașcaval. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 min. Porționăm și servim caldă.

180

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec aperitiv Monti

– 4 ouă, 50 g făină, 50 g fulgi de ovăz, 1 plic praf de copt, 100 g iaurt, 150 g șuncă Sissi, câte 100 g cașcaval, măsline negre, ardei roșu, 2 linguri chimen, sare, piper negru, unt

Amestecăm făina cu ovăzul și praful ce copt. Tocăm mărunt ardeiul, șunca și măslinele. Mizăm ouăle cu sare, piper, adăugăm iaurtul, amestecăm, apoi făina și la sfârșit restul ingredientelor. Omogenizăm și întindem uniform într-o formă de chec unsă cu unt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 1 oră. Răcim și scoatem din formă.

IMG_5341

Servim tăiat felii.

267

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)